duminică, 30 decembrie 2012

album faaain

Hei, hei, hei! Trecurăm şi de Crăciun, vine le Revel, iar eu... tot fără bucurii materiale sunt. Oricum nu pun preţ pe ele. Daaar, cred că făcusem cândva rubricuța aia penibilă, cu melodii, gen 3!!! în blogu' meu..., unde am scris despre el, K-lu! În sfârşit a scos un album întreeeeeg cu muzica lui specială! Şi am hotărât că ăsta îmi este cadoul de Crăciun şi an nou. Şi tot ce trebuie. Am muzică frumoasă făcută din fragmente ale filmelor româneşti, cum ar fi: Pistruiatul, Brigada diverse şi multe alte fragmente cu vocea lui Toma Caragiu. Pe lângă aceste fragmente, aparent are şi nişte remixuri ale pieselor Cea mai frumoasă zi, piesă a lui Alexandru Andrieş, sau melodiile Aurei Urziceanu şi Mihaelei Runceanu. Sună bine, sună bine de tot! Mă bucur că am un cadou chiar aşa frumos! Şi e fix de la el, K-lu! :D dacă e cineva curios, voi pune aici un link cu albumul! E un cadou, primiţi-l!

sâmbătă, 22 decembrie 2012

Cum mi-am petrecut al 34565 presupus sfârşit al lumii

Şi acum, că tot ne-am luat un mare ţepoi de la poporul mayaş şi am aşteptat un zadar măcar un bulgărel de foculeţ, măcar un beţiv care tocmai se ridică dintr-un şanţ şi cu mâinile întinse, se îndreaptă agale precum un zombie spre un birtache - nu, nu am avut parte nici de foc din cer, nici de zombilăi... niciun extraterestru nu a aterizat să ne cucerească, rasa superioară ce locuieşte în centrul Pământului nu a urcat la suprafaţă să ne salveze... sunt tristă că nici măcar scenariul ăla nu s-a petrecut, scenariul meu preferat în care se spune că orice obiect îşi pierde proprietatea electromagnetică şi timp de 2 luni vom trăi ca nişte primitivi. Iar, mai apoi, nu trebuie să ne facem curaj să privim la ce e afară, că nu ne-am putea crede ochilor ceea ce am fi putut vedea. Şi asta pentru că multe lucruri pe care noi, în mod normal, nu le puteam percepe, vor fi fost superaccentuate şi erau capabile să ne înnebunească. Trist. Nu s-a întâmplat nimic. Dar nu despre asta vreau să scriu eu, aici, acum (a se citi în intonaţia Zânei Nu-i Aşa?), ci despre cu totul şi cu totul altceva.

Mbine, poate că are o oarecare legătură şi cu finalul, pentru că mi s-a întâmplat azi, adică 21 decembrie 2012. Nu ştiu dacă măcar nenorocitele de planete s-au aliniat cum trebuia. Aşa, reiau. Deci cum ar veni, eu am fost răcită cum nu am mai fost în toată viaţa mea, însă datorită Lui (şi nu mă refer la duamne-duamne) m-am făcut bine cu o zi înainte de sfârşit. Superb, nu? Ştiu. Şi dacă tot m-am făcut bine, trebuia să părăsesc şi eu, ca toate veniturile lumii, Timişoaoa. Trebuia să plec spre casă. Da, acesta este un articol demn de "aiurea în tren". Este mai mult decât demn. Şi, după ce am aruncat sacii de gunoi fix la gunoi, am plecat cu băgăjoiu' dupe mine. El avea bagajele lui, că doar mă îngrijise, şi am zis că oricum stau între două staţii de taxi, să aleg una din ele şi să iau un taxi, să merg la gară, să-mi iau bileţel şi gata. Dar, minune, ce să vezi în staţia de taxi??? orice om normal la cap s-ar fi aşteptat să răspund că taxiuri, dar tocmai alea nu erau. Aşa că am mers la o a treia staţie. Unde nu era, de asemenea, nicio maşină galbenă ce funcţionează pentru noi, oamenii fără carnete de şoferi. Sau cei care sunt prea beţi ca să mai poată conduce. Aşadar, toată lumea din lume era în staţia aia de taxi. Unii mai norocoşi, furau neşte taxiuri, alţii plecau spre obositele tramvaie. Am încercat să sun la firmele de taxi din Tm. Liniile erau ocupate, iar când am reuşit să fiu preluată de-o dispecerată dintr-asta, mi-a spus că nu sunt taxiuri disponibile, că-i o nebunie în tot oraşul. Nu ştiu unde se grăbeau toţi, poate fugeau de sfârşit. Oameni manipulaţi de media. Presaţi de timp, am făcut tot posibilul să ajungem în gară. Adică am aşteptat să pice ceva din cer, eram siguri că nu va fi un meteorit sau ceva, pentru că Busu nu pomenise nimic cu o seară înainte, plus că fusese îmbrăcat la fel de jucăuş ca în fiecare seară. Din cauza asta nu aveam nici umbrelă după mine. Mbine şi pentru că urăsc umbrelele şi prefer să fiu plouată, ninsă sau superprăjită de soare decât să car o umbrelă pentru protecţie. Aşa, am aşteptat şi un taxi şmecher se plimba prin faţa noastră. A fost luat de un tip, da' ne-am uns cu el la un taxi. L-am împărţit până la gară, acolo, am tuşnit-o spre casa de bilete. Şmaf, ditamai codoaia şi acolo, la toaaaate ghişeele. Am încercat din răsputeri să nu intru în panică, am aşteptat cuminte la coadă. Cu calm mi-am luat biletul şi... ţuşti, după tren. M-a ajutat El să-mi duc bagaju' până în compartiment şi acolo, surrrprrrizăăă, un fost coleg de liceu. Călătoria mi-a fost presărată de o echipă de clujeni ce mergeeau spre Cluj, şoc, care se ţineau de bancuri şi 4 sticle de vin. N-aveau tirbuşon, aşa că a fost un adevărat spectacol să-i văd chinuindu-se. Dar despre asta, într-o altă postare...

marți, 11 decembrie 2012

am văzut că oamenii se pregătesc intens de Crăciun, dar şi de... sfârşit. aş fi vrut să mă pot pune la punct cu astea. deocamdată am început să fac crafturi de Crăciun. de sfârşit nu vreau să mă pregătesc, dar mi-ar plăcea să vină, să vină, să vină, nu mi-e frică să mor, că d-aia am zis să vină. asta a fost ceva din piesa lu' bean şi vali umbră. doar că ei invocă ploaia, nu moartea. da, frate. hai cu sfârşitu'. deja m-am plictisit de tot. şi de stările astea ce mi se schimbă la fiecare minut, şi de ipocrizia celor din jur, câteodată de a mea... m-am plictisit şi săturat de toate. hai odată, frăţică. să se termine cu toate.

luni, 3 decembrie 2012

Dragă Moşule,

Bună! :D Hei, uite cum stă treaba. M-am gândit că ar trebui să-ţi trimit o scrisoare din când în când, cum ar veni: din an în Paşti. Ştiu că probabil nu vei avea vreme, că trebuia să-ţi dau un semn mai din timp, dar n-a fost să fie. Ştii ce vreau anu' ăsta? Fii atent. Nu-mi doresc nimic din atelierul tău colorat, poţi să cumperi ceva de pe drum. Vreau un ceva ce aş putea eu să fac cadou cuiva. Ştiu că sună aiurea, dar nu te enerva. Chiar nu prea mă pricep cu gestionarea banilor. Ştiu că-mi vei replica: da bine tu, pentru câini ai! Dar să ştii, moşule-ce-tânăr-eşti, că nu pariez de mult timp şi că nici măcar nu pot cataloga asta drept viciu. Nu sunt dependentă. Dar ştii tu cum e cu banii... E greu. Haide, mă, moşulică, adu-mi ceva ce aş putea da eu cuiva. Gen o carte, un boorcan de miere, un parfum - ăsta pentru tata. În rest, promit să mă las de toate chestiile pe care le fac acum. Deja la capitolul băuturi alcoolice am lăsat-o moaale de tot. Să ştii. Chiar sunt o fată cuminte. Moşule, cum mai stai cu durerea aia de spate? Sper că are Crăciuniţa grijă totală de tine. Da. Ştii ce ai putea să-mi aduci din atelier? cred că ai pe undeva nişte răbdare. Dintr-aia vreau. Multă. No, şi cam atât îmi doresc. Voi încerca la anu' să fiu mai cuminte, astfel încât să-mi pot permite să cer ceva şi pentru mine. Ceva material gen.
Să auzim numai de bine,
A ta Iuliana!
Muah!!!

marți, 27 noiembrie 2012

SENZAŢIONAL!!!

Ce-mi mai pot dori de la viaţă? credeam că le-am nimerit pe toate. Ei bine, nu. Acum două minute am trăit dezamăgirea vieţii mele. Cred că am făcut un salt în timp, cred că am sărit într-un univers paralel. Unde nimic din ce ştiam eu nu e cum credeam. Se poate, se poate, deşi pare incredibil... Situaţia stă în felul următor: îmi place orezul cu lapte. Îmi place mult. Tocmai de asta, de fiecare dată când mi-e poftă, şmaf, îmi fac. Voiam să îmi fac şi în seara asta. Dar, mi-am spus că mai bine să reverific, pentru că în memoria mea nu prea pot avea încredere, drept pentru care am decis să deschid un goagăl. să văd cam care mai e treaba. Şi ce să vezi? am trăit în minciună toată viaţa mea!!! Nu în modul în care am învăţat să-l prepar se face. Incrediiiibiiiiil!!! Nuuuuuuu, pretenaaaaş, e diferit blană! Of... Deci nu am păpat până acum orez cu lapte ci o improvizaţie dulce... Duamne, aşa ceva. Dar acum că ştiu îl voi face exact aşa cum ar trebui. Of, duamne!!!

marți, 20 noiembrie 2012

advertorial

Odată ca niciodată exista o ţară. Cu un bogat background cultural, dar şi de altă natură, oamenii se ajutau între ei. Erau primitori, respectuoşi, altruişti şi toate cele. Dar, cumva, când ei au ajuns să fie conduşi de nişte unii cu "stofă de conducători", oamenii au încetat a mai fi, cel puţin, altruişti. Fiecare pentru el. Tocmai de aceea eu vreau tare mult să mă îmbogăţesc, cât mai repede, dacă s-ar putea. Şi primul meu pas a fost în a găsi o cale prin care să fac asta. Am realizat că pot să fac un singur lucru, şi anume: brăţări. Acum visez doar să mă îmbogăţesc. Cineva de la o asociaţie le-a văzut şi mi-a spus să iau legătura cu ea cât mai curând să punem la cale ţara şi taraba mea de brăţări handmade. Dar, ce să vezi? a venit iarna şi târguri... canci. Aşa că promovez pe unde pot. Unii care mă au în listele lor de mess, vor primi nişte mass-uri deranjante, asta până când cumpără cineva. Când s-au achiziţionat primele 5 brăţări, şmaf, am terminat cu promovarea :D Ăsta sună puţin a şantaj... dar nu e :) soooo, promovăm şi aici.
Moment  publicitar:
Bună, sunt Iuliana şi eu ştiu să fac nişte chestii numite brăţări. Acum încerc să le vând. Dacă sunteţi interesaţi, accesaţi acest link: brrrrrrrrăţări!

sâmbătă, 10 noiembrie 2012

le-am experimentat pe aproape toate.
Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre sfârştiul lumii, iar amândouă păream destul de împăcate cu gândul ăsta. Ne spuneam că le-am experimentat pe toate până acum. Desigur, avem un singur mic regret. Nu am văzut lumea. Dar atât. În rest, le-am făcut aproape pe toate. Chiar aseară am experimentat puţintel moartea. Şi nici măcar nu am fost conştientă de asta. Am aflat abia azi-dimineaţă că puteam să nu mă mai trezesc din somn. Uitasem aragazul deschis. Colega mea de cameră, una dintre ele, mi-a spus că am uitat aragazul deschis. O luaseră tot felul de ameţeli. Iar eu dormeam. Nu mi-am văzut viaţa prin faţa ochilor, cum trebuia. Normal, dormeam, deci întrebarea e cam asta: ce să şi faci? Însă, la auzul veştii, mi-am pus problema ce s-ar fi întâmplat dacă ea nu se trezea în toiul nopţii să observe asta? i-aş fi lipsit cuiva? cine ne-ar fi găsit? cine şi-ar fi dat seama că nu mai dăm niciun semn? am mai avut nişte experienţe de genul ăsta, în trecut, doar că eram conştientă de faptul că aş putea dispărea. ba când mă înecasem, ba ând nu ştiam dacă voi mai putea merge... e destul de interesant, cumva, devii mai umil.
Cu toate astea, nu mi-am schimbat percepţia asupra vieţii, şi nici măcar nu i-am acordat credit divinităţii pentru faptul că cineva şi-a dat seama înainte de a fi prea târziu. Pentru faptul că m-am şi trezit. Dar, aş fi fost împăcată cu mine. Aş fi avut nişte regrete, însă nu mai aveam nicio grijă pe urmă. Aceeaşi veste a avut niciun impact asupra mea, aparent şi gândul morţii mă face indiferentă.
dacă s-ar repeta asta, aş prefera să fie plecate colegele mele, iar eu să fiu singură aici. Ar fi minunat.

vineri, 9 noiembrie 2012

V from… voyo!



Se făcea că era odată internet, unde libertatea era la ea acasă. Toată lumea punea filme şi filmuleţe pe internet, chiar dacă nu deţineau vreun drept asupra lor. Asta până când, nişte oameni au decis să înfiinţeze legile ACTA sau SOPA. Ceva ce opreşte oamenii din a folosi internetul în orice scop doresc ei. Ei bine, legile respective nu au trecut, iar libertatea a dominat, din nou, întreaga lume virtuală. Site-urile de seriale online ne încântau gratuit. Puteam să-l vedem pe mizantropul, sarcasticul, cinicul, ironicul doctor House oricând doreau sufleţelele noastre. Ne plac şi desenele animate, de aceea puteam vedea Family Guy sau The Simpsons. Desigur, sunt nenumărate seriale online pentru toate gusturile şi, mai ales, pentru buzunarele tuturor. Pentru că era gratis.
Între timp, la televizor, prea multe nu mai sunt de văzut. Mai sunt câteva televiziuni care cred că au rating datorită comediilor minunate făcute în propriile lor ogrăzi. Dar oamenii mai uită câteodată pe ce canal au lăsat, asta deoarece ei vizionau online câte un serial interesant. Ăştia cu televiziunea, mai exact SC ProTv SA aveau impresia că lumea adoră serialele de genul: Las Fierbinţi, Pariu cu Viaţa sau cel cu doamna Călinescu. Penibile. Ei au lansat de vreo doi ani, maxim, un site unde se pot urmări toate producţiile Media Pro integral. Însă, trebuie să scoţi banul. Că vorba aia... calitate. Ei bine, s-au păcălit singuri. Nimeni nu e curios să ştie cine ce rol are în Las Fierbinţi sau Spitalul de Demenţă. Nici chiar Happy Hour nu mai atrage public. Nu se uita nimeni, drept pentru care, ei şi-au luat jucăriile şi s-au dus la C.N.A. Să se plângă acolo că nu au audienţă. Şi să dea cumva în concurenţă, chiar să o elimine. CNA nu prea are ce să facă în cazul ăsta, nu-i poate opri pe deţinătorii site-urilor, însă poate face şi ea, la rândul ei, o sesizare la Poliţie. Ceea ce s-a şi întâmplat. Aşadar, timp de două zile, cel puţin două dintre site-urile gratuite cu seriale – vplay.ro sau cinemaxx.ro – nu au mai funcţionat. Ba pentru că s-a nimerit ca site-urile să aibă probleme de mentenanţă exact în acelaşi timp, pe aceeaşi durată, ba pentru că ar fi avut vreo legătura toată tevatura respectivă. Eu cumva cred în conspiraţie mult mai mult decât în coincidenţă, de asta înclin să cred că trustul Media Pro chiar a avut o legătură cu pauza site-urilor. Dar, iată că au rezistat şi au revenit în mediul virtual.
Ar trebui ca cei de la Pro să se ambiţioneze şi să producă şi ei ceva de calitate. Ceva ce să nu includă cântăreţi de manele şi fotomodele, destul de încete la minte. Nimeni nu mai gustă un astfel de umor. Şi pe cât posibil să interzică ceea ce face Florin Călinescu în serialul acela. Adică se observă cu ochiul liber că omul nu prea are mult talent actoricesc. Nimeni nu e dispus să plătească pentru a vedea nişte emisiuni şi seriale ce lasă de dorit. Acesta este şi motivul pentru care ne place să accesăm acele site-uri. Cu siguranţă că dacă ni s-ar oferi o alternativă mai bună, am plăti să vedem serialele ce ne sunt oferite, momentan, gratis. Dacă voyo ar da asta publicului, nu s-ar supăra nimeni. Dar asta e doar părerea mea.

luni, 5 noiembrie 2012

ApocaLipsa

700 de milioane de oameni, adică aproximativ zece la sută din populaţia Pământului, ar putea muri în mai puţin de două luni. Asta pentru că, potrivit unei avertizări făcute pentru agenţia spaţială americană NASA de un monah tibetan, pe 21 decembrie planeta va fi afectată de fenomenul "zona zero", când dispare câmpul electromagnetic al tuturor obiectelor. Drept urmare, la ora opt dimineaţa, ora Moldovei, peste Terra se va lăsa bezna şi haosul - spune realitatea.net.
Deci da, două lucruri sunt clare: ApocaLipsa nu a mai fost amânată şi vine în 21 decembrie, ora 8, dar ora Moldovei. Vine, prietene. Şi nu glumă. Conform articolului ce l-am citit acu' vreo două zile, îi musai să ne ascundem în case, cu perdelele trase, în clipa în care haosul vine şi se aşază peste întreg Globul Pământesc. O colegă îmi spunea astăzi că ea are mare încredere în ceea ce zic tibetanii, că poate mayaşii... na, cu al lor calendar, şi-or fi spus: bă, am scris destul, ia hai să facem noi altceva. Şi de asta se întrerupe la 21 decembrie.
Aşadar, un monah tibetan prevesteşte lumea, anunţând-o să-şi facă provizii din timp, pentru că în luna “cadourilor”, Moşul vine şi ne aduce următorul dar: face în aşa fel încât Pământul va trece prin zona zero. Astfel, dispare câmpul electromagnetic al tuturor obiectelor. Proviziile trebuie să fie făcute pentru două luni, pentru că în ziua de 7 februarie - cu doar 7 zile înainte de ziua îndrăgostiţilor - şmaf, reapare acel câmp electromagnetic.
De asemenea, tibetanul recomandă ca noi să închidem geamurile şi să le acoperim cu perdele dense sau jaluzele. Nu trebuie să facem greşeala de a admira priveliştea, pentru că vom vedea şi auzi lucruri pe care în mod normal nu le precepem. În felul ăsta vom înnebuni. Aşa spune tibetanul, nu eu. Pe mine m-a prins ideea asta şi  mi-ar plăcea să ştiu ca măcar unul din scenariile astea care se tot scriu, săptămânal, nu neapărat să se adeverească, dar măcar să facă cineva un film sau ceva. Că mă interesează să ştiu cum vor decurge lucrurile.  Scenariul ăsta mă interesează tare mult. Cumva, am o plăcere bolnavă de a experimenta asta.
Oricum, după ce tot acest coşmar se va încheia (ce formulare am şi eu, clişee, domne’), umanitatea va învăţa mai multe despre spiritualitate. Se vor developa diverse învăţături spirituale, ştiinţifice  şi sisteme alternative de dezvoltare a individului. Dar asta doar în ţările dezvoltate. Deci noi nu avem cum să fim mai spirituali. Nu se poate şi asta e. Poate se activează toate chackrele. Poate o mare parte din România va muri, că la noi curiozitatea e mare şi deschidem uşa oricui. 
Dacă simte cineva nevoia să citească articolul, here it is.

vineri, 2 noiembrie 2012

Malvina: Admir viaţa în sine

Pe tren. După mai bine de o lună mă duc puţin până acasă. Trenul şi-a schimbat ora şi linia. Nu mai pleacă la 8:09, nu. Vine şi pleacă mai tărziu cu 13 minute şi două linii. Mai puţin şi-s acolo. Încă vreau două ore. De data asta am avut noroc. Am nimerit oameni faini. O tanti c-un Andrei de vreo5-6 ani. Ce frumos îi citeşte poveşti. Când o să am copii - dacă o să am - aşa o să fac şi eu, le voi citi poveşti. Mie nu mi s-au citit când eram mică. Kind of trist. Andrei tot ascultă şi face comentarii pe marginea conversaţiei reginei cu oglinjoara. Mămica îi citeşte cu o voce caldă, calmă, Albă-ca-Zăpada. Şi nici cu piticii nu-i Andrei în clar. El nu ştia de existenţa vreunui pitic sfios. Era doar Voiosul, nicidecum Sfiosul. Îi explică, dar el nu acceptă pitici sfioşi. Toţi sunt voioşi sau morocănoşi. Acum au plecat de lângă mine. Şi-au luat oul cu surpriză şi s-au mutat. Pentru că nu era locul lor aici. S-au mutat mai încolo, iar în locul lor au venit o duamnă plus her child. Fetiţa ei pare destul de timidă, are un zâmbet pe care vrea să-l ascundă undeva în podeaua trenului. Şi două codiţe împletite invers. Jackie. Nu Alexandra sau Andreea, nici chiar Maia sau Ilinca, sau cum se mai poartă acum: Sofia sau Mara. Nu, prietene. E englezoaică, cică. D-aia o cheamă Jackie. M-am gândit la That 70's show. Poate şi-l găseşte pe Michael. Jackie e destul de ciudată... se trezeşte vorbind singură. Spune doar: Apa... şi râde. Vorbeşte mult... singură. Nice. Eu citeam "In Vitro" a Danielei Raţiu (am fost şi eu la un festival internaţional de literatură - tre' să amintesc despre asta, altfel nu se pune că am scris pe blog)  - care a costat doar 5 lei. Citeam, şi citeam, şi bâţâiam  c-un picior. Cu stângul. Aparent, fac progrese în diferenţierea stângului de dreptul.  Şi bâţâi, şi bâţâi, şi citesc, şi bâţâi, şi citesc, şi bâţâi. Piciorul mi-a fost oprit de două degeţele  ce s-au aşezat imperativ pe genunchiul meu. Mama ei îmi observă brăţara de la mână. Am o brăţară frumoasă din pietre verzi. De la muzeul Antipa. Mă întreabă dacă e un anumit fel de pietre şi bolboroseşte vreo trei denumiri. Nu am realizat ce-o zis. I-am spus că habar nu am. Ea ne-a mărturisit că o atrage chestgia asta cu chackrele, pietrele preţioase, aură şi tot ce trebe. A scos din geanta ei o piatră sferică, roz. am dat să pun mâna pe ea, dar duamna a închis pumnul şi mi-a comunicat că nu e în regulă s-o ating. Că acolo e toată energia ei. Şi dacă vreodată voi primi vreo bijuterie, gen moştenire de familie, s-o depurific, că iau energiile strămoşilor şi "nu-i de jucat cu asta". Are ş-un dragon de jad acasă. Verrrde. Deci da. Iar Malvina admiră viaţa în sine. Eee, lasă... Îi trece. Păi ce să şi admire? A mai experimentat ea  altceva în afară de propria-i viaţă? Bine că e pă teveu.
Azi dimineaţă, înainte să mă trezesc, vorbeam cu al meu despre mitul Lucky Strike şi cum duamna de la magazin, mi-a spus că poate e, poate nu e adevărat. Al meu m-a îmbrăţişat şi am oprit alarma ce mi-a întrerupt îmbrăţisarea.

joi, 25 octombrie 2012

De făcut:
- citeşte ştirile
- fă o revistă a presei
- fă o cafea şi fumează o ţigară
- scrie despre licenţă. gen, fă o postare pe blog despre asta. bine? bine.
- bun. citeşte ştiri.
- de vorbit cu profu' preferat despre licenţă.

Lucruri făcute azi:
- am băut cafeaua

luni, 8 octombrie 2012

Drăgăluş thing is drăgăluş

Universul răspunde. Nu imediat, dar cu siguranţă răspunde. Încă îmi doresc să fiu jurnalistă, să merg la conferinţe, să dau telefoane, să fac rost de informaţii, să aflu lucruri. La asta mi-a răspuns într-o oarecare măsură. Însă acum mă simt împlinită sufleteşte. S-a întâmplat acel lucru pe care mi-l doream cu ardoare. Cu tărie. Nonalcoolic vorbind. S-a înfăptuit acum vreo patrusprecinci luni de zile. Şi da, sunt fericită. Atât de fericită încât mă blochez şi doar privesc în gol... Nu mai am nimic de spus pentru că sunt sufletul mi-e liniştit. Să-mi fie scrisul bumerang? Nu, acum nu doar scrisul mai are abilitatea asta, ci şi vorbele. Şi alte lucruri ce ţin de corazon. Da, e bestial! Presimt că nu mai e mult până ce îmi procur şi insula. De fapt, într-un fel, o am deja.
Mă uit în gol şi-mi amintesc că fix asta îmi doream acum un an.

luni, 24 septembrie 2012

dureri teribile de suflet. din nou. văd cum se scurge nisipul din clepsidra si nu o mai pot întoarce de prea multe ori. uneori îmi vine să fac ca personajul descris de Aglaja Veteranyi şi înaine de a pleca la orfelinatul din Elveţia să-mi împachetez persoanele dragi. nu pot să dorm de o vreme încoace. ştiu că mă voi întoarce în locul super de pe planeta asta, dar va deveni unul  îngrozitor când îmi voi da seama că se poate face şi troc cu persoane. mi-e teamă să nu-mi vină rândul. dude, e trist. e ca şi când sufletul meu de 21 de grame a fost întins pe o suprafaţă solidă şi de undeva de sus e aruncată nicovala aia din looney tunes. în mod repetat. iar, în timp ce nicovala e din nou urcată pentru a nimeri din nou ţinta, ei bine atunci, da' fix atunci, vine prostu' de iepure şi dă cu un ciocan, să netezească locu', gen.
plus că e trist că nu e nimeni la ora asta să stea să îmi aline mie durerile. de fapt, aştept o singură persoană ce reuşea asta acum ceva timp. dar, se pare că încep să simt asta din partea unui punct C. adică wir haben hier eine triunghi. şi-i trist că încep să cred asta. dar se întâmplă.
mi-am făcut şi eu o listă to do. şi ultimul lucru de făcut sună aşa: să dispar. chiar vreau asta. să dispar şi atât. să nu mai existe nimic. cel puţin pentru mine. ar fi aşa de bine. deşi m-aş plictisi. nu vreau să fiu schimbată, înlocuită, minţită.

vineri, 21 septembrie 2012

Atacul urşilor

Ce-a zis Vulpea la Arici? a înnebunit Ursul! A înnebunit şi atacă. Tot ce prinde. De nebun, de aia şi scriu că a înnebunit. Nebunia, aparent, a devenit un laitmotiv. Acum că am memorat definiţia laitmotivului, voi repeta cuvântul ăsta, şi anume: laitmotiv. Poate laitmotiv va fi laitmotivul acestei postări extrem de interesante.
Am reuşit şi eu să fiu matinală, într-una din zile, şi am fost în picioare la 8 fără ceva. M-am uitat şi eu, ca tot omul, la ce era la teve la acea oră - 'Neaţa cu Răzvan şi Dani - nimic interesant atunci. aşa că am dat pe silent şi m-am ocupat de alte lucruri. Io am zis că e o postare super. M-a lovit inspiraţia uitându-mă la ştiri. Bahmu' are o perfuzie în mână, în caz că interesează pe cineva. Şi Moartea din Carpaţi a intrat la facultatea de istorie. Moroşanu a intrat al treilea. Câtă informaţie utilă. Bănuiesc că are o mare însemnătate pentru mine să ştiu despre toate aceste fenomene ce se petrec doar la noi în ţărişoară. Ţinând cont că perfuzia Bahmuţencei e importantă pentru existenţa mea pe această planetă, cum de asemenea, e la fel de importantă şi realizarea lui Moroşanu (btw, kudos, nenea!), având toate astea în vedere, şi ce am făcut eu e relevant pentru toată lumea din lume. Deci, l-am amuţit Răzvănică şi am aşteptat să înceapă Badea. El vorbea despre urşi. Urşii ce atacă oameni inocenţi. Cum trec ei, oamenii adică, prin pădure, cum - haţ! - mi prind urşii şi mi torutrează. Io nu am mai auzit de aşa ceva în toată viaţa mea. De când mă ştiu eu. Cum tu ca urs să ataci un om simplu care vânează liniştit şi paşnic urşi? O mare prostie, jur. Săracu' om a rănit şi el un picuţ acolo, un urs, iar nenorocitul a ripostat. Asta e nouă, am auzit eu, acum, la ştiri. Nenea vânător, care era prin pădure cu 5 invitaţi din nişte ţări, în timpul lui liber, adică atunci când nu e vânător, e pădurar. Şi mno, împreună cu cei 5 + un alt amic pădurar, se plimbau ei cu puştile pe umăr prin pădurice, după doi urşi. La un moment dat, vânătorul-pădurar, zăreşte (în zare) un urs. Ţinteşte şi trage. Doar îl răneşte. cu glonţul lui aurit. Ursul, nervos nevoie mare, a tresărit, şi cumva lovit în orgoliu, şi probabil şi în vreo parte a corpului său de urs nebun, s-a întors ca în genericul de la Tânăr şi neliniştit şi, şmaf! L-a atacat pe omul-vânător-pădurar. Aşa ceva... Şi ursul era tânăr. Cu siguranţă era neliniştit. Ieri a fost vremea urâtă şi căutările urşilor răzvrătiţi au fost suspendate, dar de azi... Feriţi-vă, urşilor!
Ţin minte că unul din scenariile apocaliptice suna ceva de genul: în viitor vom construi nişte roboţi destul de inteligenţi care vor prelua controlul asupra lumii. şi ne vor înrobi, pe noi oamenii. Asta înainte să ne omoare. Dar, cumva cred că urrrşii le-o iau înaintea roboţilor. Va trebui să le facem rost de miere şi să le dăm toate tomberoanele cu gunoi pe care le avem. Ne vor obliga să facem constant gunoi. Iar ursul, regele berii în România, va decide cum vom muri. Izgoniţi prin păduri şi vânaţi.
Ah, şi tot de dimineaţă, am prins cel mai minunat răsărit de soare - şi primul, din această vacanţă - nori grei, gri şi care scăpătau picuri de ploaie, iar soarele era superportocaliu... a fost ceva superb...

luni, 17 septembrie 2012

i will love you till the end of time... i would wait a million years... negru, verde, verdegalbendeschis, alb şi o biluţă ce pare un ochi care te hipnotizează. şi alte culori, calde şi reci, deopotrivă. rătăcesc într-o punguţă. şi ele sunt nou-născute. era să fac una din multele greşeli şi să scriu "noi-născute". noroc că sunt destul de acidă în situaţii de astea. situaţii gramaticale. o grămadă de culori înnodate stau acolo, în punguliţă. vreau să fac toate culorile să se unească. acum, înainte de a mă întoarce în timi. le special loc. nicio imortalizare a toamnei, anu' ăsta. nu mai am chef să apăs butonul ăla... o plimbare luuuuungă, la apus de soare. asta-mi surâde. pe un câmp. sau nu. oricum, natură. li tot portocaliul să cadă din copaci în sloumouşăn. şi aer de toamnă să se vânture peste tot. mirosul ăla specific. a nuci şi struguri. ş-un răsărit mi-ar plăcea să prind. să miros frigul ăla fain de toamnă şi să-mi doresc să să mă învelesc în şosete din pluş, un hanorac gros şi pantaloni pufoşi. ăsta ar fi confort. să dorm puţin şi după ce revin să mă joc iar cu culorile. gudbai mai diăr verrrde.
there's a natural mystic blowing through the air...

some kind of 3

Da, am fost la Plai. Locul unde am văzut "frumos". Ce-i Plai? Plai este un festival suuuuper ce se ţine la Muzeul satului bănăţean din Timişoara. Realizat în întregime din voluntari. Voiam eu să fiu voluntar acolo, că deh, venea Patrice. Şi pentru că în luna mai am descoperit că-mi place să fiu voluntar la festivaluri din astea faine. La anu' mă bag, pe bune. Mi-a plăcut mult şi vreau să fac parte din asta. Mă mir că am şi ajuns acolo. Nu eram sigură că merg până când, într-o noapte, marţia parcă, unul din cei trei coordonatori ai mei de la timishort, m-a întrebat pe facebook dacă mă duc. El zicea că vine. Şi e din Bucureşti. Atunci am decis că merg şi eu. Plus că voiam din tot sufletu' să-mi văd crushu', care era în timi. Am văzut frumos. Cu bossu' şi oamenii faini cu care am mers. Am auzit Subcarpaţi, O'Questrada, cred că am auzit Blue Nipple Boy şi, finally, Patriiiiice! Mda, a fost super, iar after-party-ul a fost asiurat de DJ Kuky. Contrar numelui său dubios, Kuky chiar pune muzică faină.
Deci, joi am hotărât că voi pleca în următoarea dimineaţă spre Timişoara. Mi-a fost greu, ţinând cot de faptul că nu mă pot trezi mai devreme de ora 12 (douăsprezece), iar ca să ajung devreme în timi, cam pe când ar fi fost dimineaţă la mine, în mod normal, trebuia să mă trezesc la 6 şi un pic, să iau din cinciş un microbuz spre hd, din hd altu' spre deva, iar din deva bilet pentru trenu' de 8:58. Mi-a ieşit schema. am ajuns chiar devreme în deva, undeeee am cunoscut o duamnă aflată la frumoasa vârsta (duamne, cât urăsc sintagma asta) de  82 de ani. Mi-a spus o grămadă de lucruri. A, am şi împărţit un compartiment. Şi ea tot spre tm mergea. Dar nu la Plai. Daaaa, a fost frumos. Mai ales pentru că am găsit pe cineva super-duper (le nene, aka craşu') în timi. Şi totul a fost super la Plai, dar şi înainte şi după prima seară de festival. Mi-am dat seama că-mi place tare mult cum sună Subcarpaţi. Îmi plăceau oamenii ăştia şi înainte de Plai, dar nu aşa mult ca acum.






miercuri, 12 septembrie 2012

De ce? Stau şi mă întreb: ce-o să se întâmple acum cu viaţa mea? acum, când toate sunt mai grele. Ce mă fac eu, dacă tot am terminat House? Nimic nu mai merge bine nici în ţara asta. Breaking News: Prigoană a depus o cerere de divorţ. Prigoană o părăseşte pe Bahmu. Bahmu, doamna jurnalismului mondial şi intergalactic. Tocmai ea. Care a crezut într-o iubire eternă de fiecare dată când se căsătorea cu Prigo. Ce mă fac? Acu' Bahmu e tristă şi părăsită. Toate fetele ce-o aveau ca model, idol, sunt distruse.
revin. am avut norocul să urmăresc un serial minunat, şi anume: house. e genial. pur şi simplu, genial. da' cam primele 3 sezoane. pe urmă totul devine puţin mai emoţional. nu în sensul în care e povestea bahmu-prigoană, ci... în felu' ăla specific. am tot amţnat finalul, dar nu m-am mai putut abţine şi am dat play ultimelor  episoade. ieri. penultimul a fost devastator. mă gândeam că şi finalul trebuie să fie unul foarte puternic şi profund. din toate punctele de vedere. epic. eram pregătită pentru tot ce era mai rău, însă am fost plăcut surprinsă. poate din cauza faptului că americanii cred că trăiesc într-o lume fermecată, drept pentru care filmele lor au mereu finaluri fericite. mi-a plăcut. mi-a plăcut mult. se presupune că ultimul episod trebuia să fie destul de trist, aşa am auzit vorbindu-se pe la colţuri. dar a fost fix ce trebuia. un final, oarecum previzibil şi în acelaşi timp neprevăzut. merită serialul ăsta toate trofeele Emmy din lume. superrrb.
P.S.: bahmu, stai calmă, prigo te iubeşte, pisi mic.

miercuri, 5 septembrie 2012

oficial sunt la zi cu toate serialele pe care le urmăresc. prin urmare, nu mai am ce viziona o perioadă.
deci, vara nu dorm a trecut şi mi-a luat toate chestiile ce-mi distrag atenţia de la multele lucruri ce mă îngrijorează. inclusiv sănătatea fizică. cea psihică e distrusă, oricum. mă mai interesează un singur lucru. acela de a mă face înţeleasă pentru o persoană anume. dar bănuiesc că totul va trebui să fie într-un stand-by până în octombrie.
apropo de vara nu dorm, nenea conectăr a venit cu ritmul ăsta, deloc deranjant pentru mine, pentru că e preluat din muzica lui bobiţă mărlişor. culoarea îl ajută puţin pe conectăr să treacă pe reggae. dar, ar fi o blasfemie. acum, toată lumea din lumea muzicală a văzut că merge treaba, că prinde. şi, iată, draga delia - de ceva vreme oricum e cunoscută drept colega blondă a lui Cheloo - scoate şi ea o piesă faină pe aceleaşi ritmuri. eniuei, io nu mai ştiu ce să zic. noroc că şi mă-sa are cratimă. dacă ăştia ce cântă în ţara noastră vor încerca să fie şi ei super şi să intre pe scenă, urlând: bine v-am găăsiiiit! hei, Cuca-Măcăii, eşti pregătită pentru distracţieeee??? hai, mânuţele sus! să aud cum ţipă partea stâââângăăăăă! iar acum cea dreaptăăăăă!!! e foarte frumos la voi, la Cuca-Măcăii, îi suntem recunoscători domnului primar pentru invitaţia la acest minunat festival. şi, copii, nu uitaţi, Jah Rastafari!!! desigur, mi-l imaginez pe velea făcând asta. sau conectăr.  hiiii, sau tipu' ăla blond cu mamasita ce face favoruri tuturor. nu ştiu cum îl cheamă, într-un timp era într-o trupă obscură, numită reflex.
da, oamenii de acolo ar fi fost fericiţi... mă întreb dacă delia ştie ce e Jah-Jah bless. că o spune în piesă. probabil că ştie, nu?

duminică, 2 septembrie 2012

nu e chiar criza vârstei mijlocii, ci a celei numită 21.


Nu pot să dorm. Nu pot. Nu mă lasă gândurile în pace. Şi iau decizii pripite. Şi ştiu că nu e bine deloc pentru mine. Şi ceva în stomac se simte aiurea. Nu e de la faptul că nu am mai mâncat cum trebuie de ceva timp. Nici de dormit bine, nu am mai dormit. Poate în seara asta e din cauza băuturii ăsteia diabolice. Gen, cola. Dar, nu e. E ca atunci când urmează să se întâmple ceva măreţ şi stomacul îţi urcă în gât. De fapt, inima. Când stomacul e în gât, e de rău. Dar asta simt acum. Cum să mă liniştesc? Cum să adorm? Cum să fac să nu mă mai gândesc la toate astea? Cum să fac timpul să treacă mai repede? Cum? Fac. Ştiu că greşesc la fiece pas. Mă macină tot. M-am închis în mine, în ultima vreme. Nu mai vorbesc aproape cu nimeni. Faţă în faţă. Iar când se întâmplă, parcă nu sunt eu. Port o mască. Poate ar trebui să mă liniştesc. Poate lucrurile se rezolvă. Cred că e paranoia. Dar nu e. Sper. Uneori îmi doresc ca totul să fie simplu. Să nu mai fiu aşa introvertită. Să-mi atribui masca respectivă. Cum am făcut-o cu amicii voluntari bucureşteni. Da, aşa ar trebui să fac. Nu? Da... dar, asta înseamnă să nu fiu eu. Facchit! 
vreau să dispar o perioadă.