miercuri, 24 aprilie 2013

Acest blog a fost mereu jurnalul meu personal, jurnalul ăla pe care orice frate mai mic, sau mai mare - după caz - îl găseşte ascuns sub pernă şi-l răsfoieşte c-un zâmbet arcuit într-un colţ al gurii. Cu care o şantajează pe sora lui, prin care o face să se simtă stânjenită şi de care îi aminteşte în fiecare clipă a existenţei ei. Sau asta voia să fie. Norocul meu e că am un frate super. Despre asta este vorba acum.

Dragă frate mai mic, ştiu că asta e o metodă prin care-mi dovedesc laşitatea. Aleg să-ţi scriu, pentru că nu pot să-ţi spun în faţă toate lucrurile care urmează a fi spuse. Sunt o laşă! Vreau să ştii că, deşi nu am avut un comportament care să dovedească asta, ţin foarte mult la tine. Mă bucur să ştiu că am un frate ca tine, unul căruia îi pasă de sora lui mai mare, care întreabă mereu când are de gând să mai vină şi acasă şi care mă aşteaptă întotdeauna la gară. Uneori, mă enervai, că îţi puneai căştile alea în urechi, când mergeam pe stradă, sau pur şi simplu, când mergeam, şi păşeam, aşa, în linişte. Dar, îţi mulţumesc pentru asta, chiar îmi place liniştea aia pe care mi-o oferi. Simt că am devenit mai apropiaţi cu toate că ne-am îndepărtat. Ne despart 200 de km, până la urmă. Eu am încredere în tine, am mare încredere, şi o să te susţin în tot ce faci, pentru că meriţi. Eşti una din puţinele persoane care contează enorm pentru mine şi pentru starea mea mentală. Tu, plus restul familiei. Şi desigur, încă cineva :) Să ştii că mă simt atât de bine când vin acasă şi sunt încojurată de voi. E cel mai frumos sentiment. Iar de fiecare dată când îmi expiră timpul de şedere şi trebuie să mă întorc, e ca şi cum trebuie să rup o parte din mine şi să mă întorc aici, unde sunt privată de toată grija voastră. Îmi place să te aud cântând la chitară şi trebuie să-ţi mărturisesc ceva: uneori te înregistrez pe telefon şi te ascult pe tren. Şi când mi se face dor de casă. Atât am şi eu pe lume, o familie, pe care tot încerc să o fac să fie mândră de mine. Dar, în schimb, nu reuşesc decât să fiu o povară. Mi-ar plăcea să fac ceva semnificativ, ceva prin care să vă arăt că nu mă ţineţi în spate degeaba. Îmi doresc să reuşesc ceva în viaţa asta, ceva de care să beneficieze şi să ajute întreaga familie.

Ştiu că toate fetele îşi doresc o soră şi un alt fel de familie, dar eu am exact ceea ce mi-aş fi putut dori vreodată. Vă mulţumesc din suflet că aveţi grijă de mine şi că mă faceţi să simt că, indiferent de lucrurile pe care le fac, voi mă acceptaţi fix aşa cum sunt, mai mult cu rele decât cu bune. Sunteţi totul pentru mine!

joi, 18 aprilie 2013

Mă tot întrebam cum e să trăieşti mai multe stări, în acelaşi timp. Am experimentat asta. E minunat, am simţit, printre altele, că retrăiesc nişte poveşti de acum un an, în timp ce El îmi inducea o imagine. Am şi simţit că e reală, tangibilă. Totul se întâmpla în trecut, dar totuşi în prezent. Şi mi-a făcut plăcere să experimentez asta. Dar şi multe altele.

duminică, 7 aprilie 2013

de vreo două săptămâni am cumpărat ziarul. aveam nevoie de el pentru o temă. la un seminar. dar eu l-am luat că avea ceva ce mă atrage. cum altfel? abia acum, după mai bine de două săptămâni, am rezolvat. e foarte greu sudoku din evenimentul zilei. e un ziar cu greutate numai prin prisma joculeţelor menite să-ţi umple acel mult timp liber, chiar şi cele trei cadrane din suplimentul ziarului sunt ecstrem de grele.
 mă tot uitam la mâinile mele. şi în timp ce făceam sudoku, şi în timp ce stăteam pe balcon... am realizat că nu-mi plac. prin comparaţie, degetele oricărui om de pe planetă sunt mai frumoase decât crenvurştii mei mişcători.  chiar şi un băiat are mâini mai frumoase. deşi, cunosc o persoană care are degetele strâmbe şi roase.
poate asta m-a şi ajutat să mă concentrez pe rezolvarea minunatului joc.
cred că la ce am făcut în utima vreme, aş putea foarte bine să-mi dau licenţa din spălatul vaselor. Nu ştiu dacă ar intra la studiu de caz... da, cu siguranţă acolo.
mă simt goală, there are no more feelings inside me. vreau acasă