duminică, 30 ianuarie 2011

3!!! în blogu' meu....

back with music. deşi e sesiune, aproape că nu o simt. e ca atunci la BAC, când în loc să învăţ, fie ascultam muzică, fie mă uitam la The Umbilical Brothers. Ei bine, acuma muuuuuuziiiiicăăăăă, în momentu' de faţă îmi reamintesc de vara despre care vorbeam, scriam, în postarea trecută, ascult Ada Milea, dar, până acum o oră, m-a obsedat Bob Marley şi muzica lui. În special, am ascultat Is This Love, şi trebuie să precizez că de Marley mi-a reamintit un post de radio, obviously. Şi pentru că am fost matinală, m-am trezit pe la... ăăă... 10 (am spus că am fost matinală), am dat drumu la radio, şi am auzit piesa cu numărul 1. pe urmă am mai căutat, şi am tooot căutat... şi am mai şi găsit.
o să merg pe aceeaşi chestie ca şi la Bob Dylan. Nu o să pun 3 piese de la acelaşi autor, ci o piesă a lu nenea în cauză, aici, Bob Marley, şi două cover-uri. Am găsit-o şi pe Rihanna aia, dar, nu acceptăm oameni mult prea comerciali aici.
tres in mio blogo:))

1. o tanti ce cânta la radio. Citez din dj-u' care a pus piesa: " e mega cool gagica... are doar 4-5 cover-uri dar le baga mega bine!" deci tanti:

2. O altă tanti.:D

3. The one and only, Bob Marley:D :

sâmbătă, 29 ianuarie 2011

vară-missing.

nu mai am timp de citit. adică, timp este, nu e problemă, dar nu pentru ce citesc eu.
azi-noapte, am fost izbită de o revelaţie, sau cum ar zice Ramo: "s-o aprins beculeţu'", afirmaţie la care doar eu puteam răspunde cu: "Ce beculeţ???"
Well, aseară, după ce renunţasem la "învăţat", ca de obicei ne punem, fiecare în patul personal, şi începem să povestim până ne prinde dimineaţa. Na, fix atunci mă lovi şi beculeţu şi revelaţia. Îmi dădusem seama că-mi lipseşte vara... doar vara trecută. au fost ploi, din câte îmi amintesc. şi eram obligată să stau în casă. îl citeam cu atâta fascinaţie pe Cervantes, în doar câteva zile, isprăvisem cu el. Şi încă mă mai gândesc la Quijote... a schimbat ceva în modu' meu de a fi. Dar nu-mi dau seama ce. Mi-e dor să stau în holu ăla, pe timp de ploaie, când tot ce se aude, sunt stropii mari care lovesc ferestrele, şi lângă să fie fratele meu, cu chitara, şi să ne prostim pe rând, care să fie cântaciosu principal. Să începem să cântam din alte amintiri... Pe urmă, să ies din casă, când geamu' nu mai e lovit, nici măcar de o singură mică picătură de ploaie, să-mi iau aparatu' şi să merg în grădină să fac poze tuturor frunzelor de acolo. Şi norilor, care încă-s coloraţi, în nuanţe închise. Şi să mă umplu de noroi, iar atunci când am ieşit de pe tărâmul mărginit al grădinii, să vină Black şi să mă prindă cu dinţii de blugi. Să am cea de 1212335-a pereche de blugi franjuri. Să ţip la el, şi să se enerveze şi mai tare, trăgând cu mai multă înflăcărare de pantaloni, eu să strig: "Black!!! NU FI PROST! Laaaasăăă-măăăă!!! hai mă Black... Blackiiii... fi cuminte. te rog... MAMĂĂĂĂ!!! Ia-l pe ăsta de pe mine!!!" Şi ăsta să se apuce să latre la mine, şi să mă prindă din nou de picioare. Mi-e dor să fiu nerăbdătoare să mi se încarce mp3-u', să o pot asculta pe Ada, când toată lumea e mult prea interesată de altceva, gen, încă o sticlă de bere. Să aud telefonu noaptea cum sună a mesaj nou, iar în momentul în care îl deschid, să fie un mesaj simplu: noapte bună!. Mi-e dor să-mi fie ciudă pe frate-miu că nu mai lasă calculatoru ăla în pace, şi eu la ora 3 noaptea, când mă uitam la Timpul Chitarelor în reluare, să las făcutul de brăţări, şi să mă apuc să ciupesc nişte corzi. Mi-e dor să mă trezesc dimineaţa şi pe masă să găsesc, într-o pungă, un covrig şi să aud: "te-ai trezit, buni dragă? îţi fac o cafea? hai că eu nu am băut azi cafeaua... vai, bună, să vezi ce o spus Badea... nu ştiu cum de nu-i frică... poate-l arestează aştia." De asta mi tare dor. Şi pe urmă, încă o cafea, cu mama, care se întoarce de la lucru, şi cu buni. Seara, înainte să plec, să mă certe un pic şi tata, că nu-s în stare de nimic... da' când vin acasă să-mi povestească cum o fost ziua lui...
Mi-e dor de perioada aia. Nu ştiu cum, de ce... cert e că mi-e dor. Până aseară, nu am simţit asta. Atunci citeam. Citeam ce îmi doream să citesc... Nu eram obligată să citesc chestiile de acum. Am luat cu mine o parte din casă. Mi-am luat cărţi... care şi acum stau pe raft şi aşteaptă să termin cu toate filosofiile idioate, care trebuie să-mi umple capu' de acuma încolo. Am lăsat tot: chitara, black, muzica, desene animate audio, prieteni (cel puţin aşa credeam eu), cărţi, scris, făcut de poze, dar cel mai important, am lăsat oameni acolo, oameni care-mi lipsesc acum, ca şi vara aia.
Singurul lucru bun de aici, e că am dat de oameni faini. A, şi că oraşu' ăsta e superb. Dar totuşi... nu mai e vară... dar vine.
Imediat ce termin cu sesiunea, vreau să citesc. Să fac brăţări. Să cânt la o chitară. Şi să beau cafea.

joi, 27 ianuarie 2011

mhm

o trupă intervievată după un concert susţinut în Cluj:
Reporter: cum a fost atmosfera?
membru1: Ca de fiecare dată, atmosfera a fost incendiară. Tot timpul ne place să venim aici, deoarece avem nişte concerte minunate, de fiecare dată, iar Clujul este unul din oraşele noastre preferate.
Reporter către membrul2: aceeaşi întrebare şi pentru tine..
membrul 2: nu te aud!... da, incendiară, minunată.
Reporter către membrul 3: dar dumneavoastră, cum vi s-a părut atmosfera?
membrul 3: Bă, mie mi-o fost cam frig... era să mor de frig, că nu am avut un tricou de schimb, şi am rămas în ăsta...
Reporter: Lasă, că e bine să mori la Cluj... un mesaj pentru acest oraş..?
membrul 2: Bă, aşteaptă-mă în faţă la Mac, vezi că vin!

miercuri, 26 ianuarie 2011

nu e normal.

3. Atâtea au mai rămas. 3 examene, plus un colocviu. Cred că mă pot descurca. Şi sper ca deviza unei colege, să nu se transforme într-o deviză generală, adică: Primul examen, prima restanţă.
Cred că zodia mea e una norocoasă. După ce câteva zile, am tras de mine să citesc din mirobolanta cărticică de Introducere în relaţii publice, m-am dat bătută şi am spus că o să mă concentrez pe un singur capitol, deşi era puţin probabil să ne dea fix acelaşi subiect. Sincer, am avut o presimţire... de dimineaţă era cam friguleţ. După o cafea cu colegii la barul "din incinta organizaţiei publice, formale, sau instituţiei", am plecat, fiind sunate de o altă colegă, spre amfiteatru. Studenţi, seminaristă, prof: elementele principale ale unui examen programat într-o marţi dimineaţa.
Ziceam de zodia mea că e norocoasă, dar şi de presimţirea mea... subiectul dat a fost capitolul, mai mult citit, decât învăţat, de mine.

Lăsând examenul şi superba sesiune deoparte, de curând, mi s-a spus că nu ştiu să scriu. Am probleme în exprimare, iar ceea ce fac aici, nu e tocmai creativ şi drăguţ. În sfârşit, s-a găsit cineva care să-mi spună asta! Şi mă bucur tare mult. Până acum, eu scriam pe chestia asta ce se vrea a fi un blog, doar chestiile care mi se par mie importante, lucrurile pe care nu vreau să le uit, oricine mă cunoşte, trebuie să ştie că numai memorie nu am. Din cauza asta există blogul. Nu e normal pentru o persoană posibil viitoare jurnalistă, să nu ştie să scrie. Să nu poată fi creativă.
Nu am vrut vreodată ca blogul ăsta să fie citit de cineva... nici nu mă aşteptam. Dar na, e pe net, deci e accesibil. E foarte ok, când ştii că scri şi sunt doar 3 persoane interesate de el. Numărul a crescut, nu ştiu cum, dar cert e că nu mă simt tocmai bine să ştiu asta. Lucrul ăsta mă inhibă, şi mă face să nu mă pot exprima aşa cum vreau. Singurul aspect ce-mi mai place la blog, e faptul că-l pot numi al meu. E singura mea proprietate. Nu am mai nimic, de fapt, chiar nimic, în afară de el. E un loc unde-mi descarc nervii, postez frustrările, astea-s cele mai multe, dar e un loc, unde chiar sunt eu. Unde nu mi-e deloc aiurea să scriu ce gândesc, asta doar în zilele în care chiar gândesc. Erau unii oameni, care-mi citeau "blogul" şi-mi ziceau că ce fain scriu şi că-s amuzantă. Evident că nu i-am crezut, mă ştiu doar de atâta timp. Mi-a părut bine, când un om, care, din câte am văzut, se pricepe la scris, mi-a zis că mai trebuie lucrat la modul meu de exprimare, şi de asemenea,îi musai să ies din tipar. Îi foarte mulţumesc că m-a adus cu picioarele pe pământ, mă simt muuuult mai bine să ştiu asta. Merită o halbă de ceai.
În concluzie, cred că ar trebui să-mi spună mai multă lume asta, de fiecare dată când nu li se pare în regulă vreo postare. Mulţumesc, nenea!

sâmbătă, 22 ianuarie 2011

început de sesiune.

Am auzit multe, cum că sesiunea o să mă facă să-mi bag în vene... cafea, nu altceva. Încă. Am mai auzit că noaptea tre' să stai treaz ca să înveţi, şi de asemenea, am mai auzit cum că dacă înveţi în ultima seară, e foarte ok. Nu am crezut aşa ceva.

Prima zi de pregăteală pentru examen, a fost vineri, 21 ianuarie (zi memorabilă), şi a debutat nu tocmai drăguţ. Vineri la 9 dimineaţa trebuia să fiu la piaţa verde, taman în celălalt capăt al oraşului. Profesoara de ISMM, ne-a propus să mai mergem încă o dată, la un post micuţ, independent, de radio. O grămadă de colegi voiau să meargă sau, cel puţin, aşa ziceau joi seara. M-am trezit la ora 7, şi am plecat spre căminul în care stă o colegă. Ca de fiecare dată, fac imensa greşeală să nu mă uit pe geam. Ploua.
pe drum spre cămin, am primit un mesaj care mă anunţa cum că una din colege nu vine. am înţeles-o, avea o strategie pentru celălalt post de radio, unde ne ducem să-i stresăm pe oameni.
alt telefon, alt anunţ de absenţă, pe urmă încă unul şi tot aşa. În final, am rămas doar noi 3, cele care am fost şi data trecută. Plus un coleg. Stropi de ploaie, vânt, sediul radio-ului. Am staţionat un pic acolo, nu foarte mult, iar după, la o cafea cu ceilalţi trei super-matinali. Nici nu am ajuns bine acasă, şi am început să mă mai documentez pentru celălalt radio, dar, a trebuit să plec degrabă până la facultate, imediat după ce am aflat că redactorul şef nu va putea fi la radio. Cu toate astea, trebuia să mergem. Am ajuns la facultate, am stat vreo doojdeminute şi am pornit spre radio. Acolo, lume răcită... am stat mai mult cu Mirela, am văzut cum vin informaţiile de pe teren, direct în redacţie, cum sunt transformate în ştire şi cum pleacă reporterul să înveţe pentru un examen din stresiunea ei. Mirela ne-a dat de lucru, nu foarte mult, dar totuşi, pentru noi a fost, că eram moarte de oboseală, stres, somn, foame. Am mai râs cu SS, Călin şi Mirela şi am plecat pe la 4 jumate.
Acasă, a început, oficial pregăteala şi învăţatul pentru superbul examen de marţi... m-am întins să dorm.
Început de sesiune: o cană de ceai... două căni de ceai. pauză. citit. mers la magzin după ciocolată (am înţeles că ajută la învăţat). mâncat ciocolată. citit. pauză. citit. bârfe. pauză. citit. terminat un capitol. facebook. conquiztador. somn. ceai. cafea.

miercuri, 19 ianuarie 2011

3!!! în blogu' meu....

Nu am mai făcut demuuuuult "rubrica" asta. Ideea era să postez săptămânal 3 melodii de la un singur artist/o trupă/cântăcios sau o melodie care să aparţină unor trei artişti/trei trupe/trei cântăcioşi ş.a.m.d. Am cam uitat de ea, şi de rubrică şi de idee. M-am luat, ca de obicei, cu alte treburi. O să mă întorc la ceea ce-mi place mie, vechea mea meserie, cea de obsedată de muzică. Nu am mai ascultat de foarte mult timp muzica ce o ascultam cât încă eram acasă, am cam încetat să fac şi asta... sunt ca şi copilu' ăla ce uită de jucăriile cu care-şi umplea timpul şi dă deoparte maşinuţele, păpuşelele, noroiul, visele, şotronul, faimosul Elastic etc., înlocuindu-le cu machiaje, bârfe la colţ de stradă, alt gen de vise, ieşiri în oraş, beţii... Copilul ce uită jocul de care ar trebui să se folosească tot restul vieţii. Am înţeles că s-a dovedit că am învăţat tot ceea ce trebuie să ştim, în principiu, despre viaţă, la grădiniţă. Eu am rămas blocată în camera cu multe jucării, când aveam vreo 5 ani. Şi doamna de abia a putut să ne scoată de acolo. În concluzie, cred că o să rămân în camera mea cu jucării, cu toate că cineva a deschis deja uşa. Pur şi simplu, o să o las deschisă până în perete, ca să mai poată intra cineva acolo.
Revin, gata. Am trei piese. Trei, Doamne, şi toate trei!

1. O piesă drăguuuuuţăăăă, Kumm - Pop Song. Încep mai... soft:)


2. Asta îmi place şi mai mult.


3. Finally, preferata meaaaaa:D

asta aproape că o pot cânta şi eu la chităruţă:D
sper să mai scriu, cândva, despre muzica mea... cât mă bucur că ascult aşa ceva... serios. mă înveseleşte tare mult muzica şi oamenii pe care-i ascult.

duminică, 16 ianuarie 2011

Tema finală ISMM.

Funcţii mass-media

Relaţia dintre mass-media şi societate se poate pune în termeni de consecinţe globale (funcţiile presei), de influenţe precise (efectele presei) sau de misiuni generale atribuite acestor sisteme (rolurile presei). În sfera comunicării de masă, sintagma “funcţia de informare a presei” face referire la trei lucruri foarte diferite, şi anume: scopul - presa încearcă să informeze oamenii, consecinţa – oamenii află ceva din presă, şi rezultatul - presa poate să informeze oamenii. În acest mod, sintagma “funcţia de informare a presei” se ramifică în alte trei sintagme distincte:
a) drept urmare a activităţii presei, publicul este informat – funcţie;
b) presa are misiunea de a informa publicul – rol;
c) presa influenţează gândirea şi comportamentul publicului, prin informaţiile distribuite – efect.

„Presa ne informează” este o consecinţă a existenţei sistemului mass-media, care derivă din funcţionarea globală a mass-media (nu numai a unui segment al lor) şi nu este legată în mod direct de o intenţie, putem găsi informaţii chiar şi în filmele de divertisment, concursurile TV, clipurile muzicale ş.a.m.d., nu doar în mesajele care au ca scop informarea. Presa nu ar avea aceasta funcţie, dacă nu ar exista o dorinţă şi o căutare de informaţii. Astfel, răspunzând nevoii indivizilor de a controla mediul lor imediat şi de a şti ce se petrece în lumea în care trăiesc şi satisfăcând aceste nevoi prin produsele pe care le oferă, mass-media generează, ca o consecinţă a activităţii sale faptul că publicul este informat.
Diferite cercetări sau eseuri consacrate funcţiilor mass-media au condus la identificarea unor serii variate de funcţii, precum cele 7 funcţii identificate de sociologul Leo Thayer: de socializare, funcţie ce oferă material pentru discuţiile dintre oameni; de identitate, ritmează existenţa noastră cotidiană, dându-i un contur specific; de mitologizare, care creează modele simbolice de profunzime ale culturii noastre; de compensare, ce oferă experienţe afecitve; de informare – distribuie date despre realitate; de divertisment, mesaje transmise care ocupă timpul liber; de educaţie, contribuie la modelarea indivizilor.
H. Lasswell a identificat trei funcţii într-un studiu considerat acum clasic: supravegherea mediului înconjurător, corelarea diferitelor părţi ale societăţii şi transmiterea tradiţiilor de la o generaţie la alta. De asemenea, Francis Balle a definit tot trei funcţii mass-media: de inserţie socială, de recreere, de purificare sufletească, pe când M. Mathien enumeră alte şapte funcţii mediatice, şi anume: de evaziune, de coeziune socială, de distribuire a cunoştinţelor, de depozitare a actualităţii, de ghid al actualităţii, de recreere, de purificare. Michael Real susţine că presa ajută indivizii să se orienteze în activităţile lor zilnice, facilitează relaxarea şi evaziunea, permite întărirea identităţii personale, asigură perpetuarea moştenirii culturale, oferă formule comune de gândire şi exprimare, defineşte o sumă de categorii de interpretare a lumii, furnizează compensaţii pentru frustrări, contribuie la realizarea coeziunii sociale, facilitează implantarea noului în societate, validează simbolurile şi miturile unei culturi.
După Malcolm Wiley, presa îndeplineşte următoarele 5 funcţii: de a furniza informaţii, de a analiza aceste informaţii, de a da un cadru general de referinţă pentru cunoaştere, de a distra, de a difuza o cunoaştere enciclopedică. D. McQuail sintetizează teoriile şi modurile de abordare, în două mari familii de funcţii:
a) Pentru societate, în ansamblul ei: de informare, de corelare sau socializare, de asigurare a continuităţii, de divertisment şi de mobilizare.
b) Pentru indivizi luaţi în parte: de informare, de stabilire a identităţii personale, de integrare în societate şi de divertisment.
Diferşi sociologi au identificat numeroase variaţii ale funcţiilor mass-media, însă eu mă voi opri la una din funcţiile enumerate mai sus, şi anume: funcţia de culuralizare.

Funcţia de culturalizare.

Transmiterea valorilor şi modelelor culturale a fost, timp îndelungat, controlată de familie, şcoală şi instituţiile religioase. În ultima vreme, mass-media a introdus valorile în circuitul destinat publicului larg, acţionând ca un adevărat „difuzor de cultură”.
Încă de la o vârstă fragedă, copiii sunt modelaţi de mediul social în care trăiesc, astfel, treptat, ei dobândesc şi asimilează normele de comportament, interdicţiile, prescripţiile şi restricţiile, valorile, reprezentările simbolice şi categoriile de gândire specifice colectivităţii lor. Normele de comportament general acceptate sau „convenţiile tacite” ale unei societăţi sunt fixate de către conţinuturile distribuite de mass-media, presa răspunzând nevoii indivizilor şi comunităţii de perpetuare a valorilor comune şi de identificare cu acele modele considerate de o comunitate ca fiind „repere de acţiune”.
Conform cercetătorilor, mesajele presei au funcţia de a confirma, de a întări normele unei societăţi, chiar şi atunci când prezintă comportamente deviante şi acţiuni de încălcare a normelor curente. P. Lazarfeld şi R. K. Merton susţin că: „în societatea de masă, funcţia de a expune public un fapt este instituşionalizată de mass-media. Presa, radioul şi televiziunea prezintă publicului fapte antisociale aparte şi, în general, această prezentare conduce la o anumită acţiune publică împotriva a ceea ce, poate, în chip individual, ar fi fost tolerat”.
Pe lângă această funcţie de socializare implicită, numeroase segmente ale mass-media, au o funcţie de socializare explicit asumată: emisiunile sau publicaţiile destinate copiiilor, ciclurile televizate de pregătire şcolară sau de învăţare a limbilor străine, documentarele cu conţinut educativ sau magazinele de vulgarizare ştiinţifică. Orice publicaţie, emisiune radio sau TV educă, într-un fel sau altul, copiii, astfel, mass-media şi toate produsele ei îşi asumă rolul de a transmite cunoştinţe şi de a forma oameni cultivaţi. Procesul de transmitere şi de fixare a valorilor este mai puţin vizibil în alte segmente ale presei, însă fără a dispărea cu totul: filmele şi emisiunile sau reportajele, buletinele de ştiri, dar şi anchetele oferă o paletă largă de situaţii şi personaje exemplare care pot funcţiona ca modele de comportament pentru membrii unei comunităţi.
Mass-media se află într-o poziţie ambivalentă, fiindcă au puterea de a oferi o multitudine de modele de comportament: pe de o parte, ele sunt solictiate să exercite o acţiune educativă neutră, pentru a forma oameni cultivaţi, informaţi şi conştienţi de poziţia şi răspunderile lor sociale, iar pe de altă parte, ele sunt exercitate pentru resursele lor persuasive, pentru puterea lor de a influenţa comportamentul indivizilor de grupuri cu interese politice şi economice.
Transmiterea valorilor prin intermediul mass-media contribuie la realizarea stabilităţii sociale şi la menţinera structurilor culturale. Presa oferă un set de roluri sociale şi un vocabular simbolic, promovând diferite modele de comportament. Publicul are posibilitatea să aleagă sau să respingă, să modifice, să negocieze, să dezbată şi să reaşeze rolurile şi valorile comune confruntat cu aceste mesaje, care răspund astfel nevoilor sale de modele şi de termeni de referinţă.
Presa apare ca o forţă care este în egală măsură conservatoare şi inovatoare, stabilizatoare şi dinamizatoare, păstrătoare a unor valori tradiţionale şi generatoare de noi valori.


Bibliografie: Introducere în sistemul mass-media, Mihai Coman

miercuri, 12 ianuarie 2011

efem.er.

Lucrurile se schimbă. Tot timpul. Din mers. Unele, la care doar visam, s-au împlinit.
Da, lucrurile se schimbă, şi până de curând, îmi era frică de schimbări, lucruri noi. Voiam să păstrez mereu aceleaşi lucruri vechi, cu care eram obişnuită, pentru că era mult mai confortabil, lucrurile vechi, sunt predictibile. Ştii la ce să te aştepţi de la un lucru vechi. Nu ai idee la ce să te aştepţi de la unul nou, în schimb. Să nu ştiu ce mă aşteaptă, e îngrozitor. De asta nu-mi plac, mai bine spus, nu-mi plăceau lucrurile noi. Cel mai urât e atunci când te pregăteşti de chestii noi, ajutându-te de cele vechi, şi tiptil-tiptil, cele vechi devin istorie, nu mai sunt acolo unde le-ai lăsat. Dar e bine, vin celelalte, şi te fac să uiţi. Eu am noroc... nu am o memorie bună. De cele mai multe ori, vânăm lucrurile noi, care par reîncarnări ale celor vechi. Asta ne ajută, şi nu prea, mentalul.
Visele mi s-au împlinit, parţial. Mai e o singură dorinţă din multitudinea de dorinţe, aproape de neîndeplinit, care sper să se concretizeze... cândva. Nu obişnuiam să cred în "minuni", dar, s-a întâmplat şi asta. Am ajuns să cunosc oameni superbi, chiar zilele astea, şi totul dintr-o joacă. Am observat că orice lucru pe care-l fac, dacă-l privesc ca pe o simplă joacă, îmi iasă cum ar fi trebuit, dacă-l făceam foarte serios. Mi-a ieşit să fac un interviu cu o persoană cu care-mi imaginam eu că aş putea face un interviu vreodată. Am ajuns să fac practică la un radio, fix aşa cum visam în glumă. I-am întrebat dacă primesc cu practica, şi au primit. Nu am luat nici asta în serios. Dar îmi place să stau în redacţia aia. Oamenii-s foarte tari. Mă fac să râd în timp ce caut ştiri. Aşa arăta un vis de-al meu acum o lună. Şi înainte să dau la jurnalism.
Nu am întâlnit nicio amintire veche reîncarnată în chestiile de acum.
Lucrurile vin şi pleacă. Oamenii vin şi pleacă. Toate vin şi pleacă. Singura chestie ce rămâne sunt urmele lăsate de foşti prieteni, sticle de bere, mizerie şi trebuie să cureţi. Indiferent că ţi-e lene... Indiferent că nu ai chef... Până şi urmele astea pleacă. Şi când nici ele nu mai sunt, ai trecut într-o nouă etapă.

vita de vie - coltu meu

marți, 4 ianuarie 2011

Prietenii rămân prieteni. Cei care n-au rămas... înseamnă că n-au fost.

Acasă.

Niciodată „acasă” nu mi s-a părut un cuvânt cu mare însemnătate. Acasă era doar casa şi oamenii din ea. Atât. Asta până ce s-a decis că mă mut în Timişoara, un oraş minunat, ce-i drept. Am început facultatea, eram speriată de bombe, gen oameni noi şi drăguţi, cu care nu puteam să vorbesc, pentru că, pur şi simplu, îmi era ruşine. Fără să ştiu de ce. În timpu’ ăsta, mi-am dat seama cât de mult îmi lipseau prietenii de acasă, dar mai ales oamenii ce stăteau în casa pe care trebuia să o numesc „acasă”. Din dor în dor şi lipsă în lipsă, m-am împrietenit cu bombele.

Totul a devenit atâââât de fain şi drăguţ, că-mi dispăruse doru de casă. Acum am două „acasă”. Cea de mai sus de care tot vorbeam, familia, iar cea de-a doua „acasă”, e în Timişoara, acolo am prietenii. Puţini, e adevărat. Nu am nevoie de foarte mult de obicei. Oricum, persoanele pe care le-am întâlnit acolo, îmi dau senzaţia de: „aşa ceva nu se poate!!!”. Eu nu mă văd ca fiind o persoană cu care altcineva ar vrea să-şi petreacă timpul. Sunt mult prea drăguţi. Şi când îmi plăcea mie să stau tot mai mult cu colegii, a venit vacanţa. Trebuia să mă întorc acasă.

Îmi părea rău că-mi lăsam colegii, dar mă bucuram când ştiam că o să-mi văd prietenii de acasă. Îmi lipsiseră. Am ajuns acasă şi totul era alb. Frigul, de asemenea, prezent. Dar era alb şi mirosea puternic a iarnă. Iubesc iarna. Am avut iar 10 – 11 ani. Mă dădeam cu sacu’, cu draga de Ramona şi cu scumpa Oana, vară-mea. A fost frumos, dar nici urmă de prieteni. Oricum, am găsit ceva, ceva ce m-a anunţat că nu mai sunt prieteni pentru noi acolo. Am putut trăi cu gândul ăsta, chiar mă amuza. Oricum, un om fain spunea la un moment dat: Prietenii rămân prieteni. Cei care n-au rămas... înseamnă ca n-au fost. Şi omul acela avea dreptate. Urma Crăciunul. Evident, niciun moş sau umbră de boşorog, nu s-a îndurat să pună frână şi în apropierea mea. După 3 zile de aşteptare zadarnică, am plecat şi la ceilalţi bunici. Două zile. Au trecut foarte repede. Reîntoarsă acasă, am uimit-o pe mama cu talentul meu de bucătăreasa. Am făcut nişte prăjituri gustoase, mi-a luat o grămadă de timp să le.. prepar, cum s-ar zice. Prăjiturile minunate, se numesc, de fapt, bezele. Şi alea s-au dezumflat cum le-am scos din cuptor. Măcar au prins culoare. Noaptea dintre ani, a fost fantastică. Am preluat o idee de la Pikchiu, şi fix aşa mi-am petrecut revelu’. Ideea era... conferinţa pe mess. A fost frumos. Am vorbit cu Ramona, deşi ne desparte o căsuţă. Şi cu Anamaria, am vorbit.

La miez de noapte, Black, câinele meu drăguţ, era panicat. Începuseră artificiile să pocnească. Am ieşit afară, să văd cum se colorează cerul, apoi am plecat la Anamaria. Frumos. Anamaria nu s-a schimbat deloc. Pe urmă am pluguşărit-o pe Ramona şi dupaia am plecat acasă.

Chiar a fost o vacanţă frumoasă. E un fel de retragere în munţi. M-am relaxat total, iar în timpul relaxării mi-am dat seama că asta e tot ce mă mai aşteaptă acasă. Ai mei şi atât. Nici nu am nevoie de mai mult. Doar famila contează. Prietenii cum vin, aşa pleacă, ba la munte, ba la mare, fiecare cum şi unde poate. Familia, în schimb, o să fie mereu acasă. Familia o să mă primească de fiecare dată, că sunt parte din ea, bine, şi sunt obligaţi să mă primească, nu au de ales!!!

Îmi pare bine că, deşi nu mi-am mai schimbat lentilele ochelarilor, am văzut cine contează cu adevărat. Îmi pare rău că i-am tot dat la o partepe ai mei cât încă mai aveam prieteni.

Două săptămâni= vacanţă. Vacanţă= Acasă. Acasă= ai mei.

End of story. <3<3<3