luni, 24 septembrie 2012

dureri teribile de suflet. din nou. văd cum se scurge nisipul din clepsidra si nu o mai pot întoarce de prea multe ori. uneori îmi vine să fac ca personajul descris de Aglaja Veteranyi şi înaine de a pleca la orfelinatul din Elveţia să-mi împachetez persoanele dragi. nu pot să dorm de o vreme încoace. ştiu că mă voi întoarce în locul super de pe planeta asta, dar va deveni unul  îngrozitor când îmi voi da seama că se poate face şi troc cu persoane. mi-e teamă să nu-mi vină rândul. dude, e trist. e ca şi când sufletul meu de 21 de grame a fost întins pe o suprafaţă solidă şi de undeva de sus e aruncată nicovala aia din looney tunes. în mod repetat. iar, în timp ce nicovala e din nou urcată pentru a nimeri din nou ţinta, ei bine atunci, da' fix atunci, vine prostu' de iepure şi dă cu un ciocan, să netezească locu', gen.
plus că e trist că nu e nimeni la ora asta să stea să îmi aline mie durerile. de fapt, aştept o singură persoană ce reuşea asta acum ceva timp. dar, se pare că încep să simt asta din partea unui punct C. adică wir haben hier eine triunghi. şi-i trist că încep să cred asta. dar se întâmplă.
mi-am făcut şi eu o listă to do. şi ultimul lucru de făcut sună aşa: să dispar. chiar vreau asta. să dispar şi atât. să nu mai existe nimic. cel puţin pentru mine. ar fi aşa de bine. deşi m-aş plictisi. nu vreau să fiu schimbată, înlocuită, minţită.

vineri, 21 septembrie 2012

Atacul urşilor

Ce-a zis Vulpea la Arici? a înnebunit Ursul! A înnebunit şi atacă. Tot ce prinde. De nebun, de aia şi scriu că a înnebunit. Nebunia, aparent, a devenit un laitmotiv. Acum că am memorat definiţia laitmotivului, voi repeta cuvântul ăsta, şi anume: laitmotiv. Poate laitmotiv va fi laitmotivul acestei postări extrem de interesante.
Am reuşit şi eu să fiu matinală, într-una din zile, şi am fost în picioare la 8 fără ceva. M-am uitat şi eu, ca tot omul, la ce era la teve la acea oră - 'Neaţa cu Răzvan şi Dani - nimic interesant atunci. aşa că am dat pe silent şi m-am ocupat de alte lucruri. Io am zis că e o postare super. M-a lovit inspiraţia uitându-mă la ştiri. Bahmu' are o perfuzie în mână, în caz că interesează pe cineva. Şi Moartea din Carpaţi a intrat la facultatea de istorie. Moroşanu a intrat al treilea. Câtă informaţie utilă. Bănuiesc că are o mare însemnătate pentru mine să ştiu despre toate aceste fenomene ce se petrec doar la noi în ţărişoară. Ţinând cont că perfuzia Bahmuţencei e importantă pentru existenţa mea pe această planetă, cum de asemenea, e la fel de importantă şi realizarea lui Moroşanu (btw, kudos, nenea!), având toate astea în vedere, şi ce am făcut eu e relevant pentru toată lumea din lume. Deci, l-am amuţit Răzvănică şi am aşteptat să înceapă Badea. El vorbea despre urşi. Urşii ce atacă oameni inocenţi. Cum trec ei, oamenii adică, prin pădure, cum - haţ! - mi prind urşii şi mi torutrează. Io nu am mai auzit de aşa ceva în toată viaţa mea. De când mă ştiu eu. Cum tu ca urs să ataci un om simplu care vânează liniştit şi paşnic urşi? O mare prostie, jur. Săracu' om a rănit şi el un picuţ acolo, un urs, iar nenorocitul a ripostat. Asta e nouă, am auzit eu, acum, la ştiri. Nenea vânător, care era prin pădure cu 5 invitaţi din nişte ţări, în timpul lui liber, adică atunci când nu e vânător, e pădurar. Şi mno, împreună cu cei 5 + un alt amic pădurar, se plimbau ei cu puştile pe umăr prin pădurice, după doi urşi. La un moment dat, vânătorul-pădurar, zăreşte (în zare) un urs. Ţinteşte şi trage. Doar îl răneşte. cu glonţul lui aurit. Ursul, nervos nevoie mare, a tresărit, şi cumva lovit în orgoliu, şi probabil şi în vreo parte a corpului său de urs nebun, s-a întors ca în genericul de la Tânăr şi neliniştit şi, şmaf! L-a atacat pe omul-vânător-pădurar. Aşa ceva... Şi ursul era tânăr. Cu siguranţă era neliniştit. Ieri a fost vremea urâtă şi căutările urşilor răzvrătiţi au fost suspendate, dar de azi... Feriţi-vă, urşilor!
Ţin minte că unul din scenariile apocaliptice suna ceva de genul: în viitor vom construi nişte roboţi destul de inteligenţi care vor prelua controlul asupra lumii. şi ne vor înrobi, pe noi oamenii. Asta înainte să ne omoare. Dar, cumva cred că urrrşii le-o iau înaintea roboţilor. Va trebui să le facem rost de miere şi să le dăm toate tomberoanele cu gunoi pe care le avem. Ne vor obliga să facem constant gunoi. Iar ursul, regele berii în România, va decide cum vom muri. Izgoniţi prin păduri şi vânaţi.
Ah, şi tot de dimineaţă, am prins cel mai minunat răsărit de soare - şi primul, din această vacanţă - nori grei, gri şi care scăpătau picuri de ploaie, iar soarele era superportocaliu... a fost ceva superb...

luni, 17 septembrie 2012

i will love you till the end of time... i would wait a million years... negru, verde, verdegalbendeschis, alb şi o biluţă ce pare un ochi care te hipnotizează. şi alte culori, calde şi reci, deopotrivă. rătăcesc într-o punguţă. şi ele sunt nou-născute. era să fac una din multele greşeli şi să scriu "noi-născute". noroc că sunt destul de acidă în situaţii de astea. situaţii gramaticale. o grămadă de culori înnodate stau acolo, în punguliţă. vreau să fac toate culorile să se unească. acum, înainte de a mă întoarce în timi. le special loc. nicio imortalizare a toamnei, anu' ăsta. nu mai am chef să apăs butonul ăla... o plimbare luuuuungă, la apus de soare. asta-mi surâde. pe un câmp. sau nu. oricum, natură. li tot portocaliul să cadă din copaci în sloumouşăn. şi aer de toamnă să se vânture peste tot. mirosul ăla specific. a nuci şi struguri. ş-un răsărit mi-ar plăcea să prind. să miros frigul ăla fain de toamnă şi să-mi doresc să să mă învelesc în şosete din pluş, un hanorac gros şi pantaloni pufoşi. ăsta ar fi confort. să dorm puţin şi după ce revin să mă joc iar cu culorile. gudbai mai diăr verrrde.
there's a natural mystic blowing through the air...

some kind of 3

Da, am fost la Plai. Locul unde am văzut "frumos". Ce-i Plai? Plai este un festival suuuuper ce se ţine la Muzeul satului bănăţean din Timişoara. Realizat în întregime din voluntari. Voiam eu să fiu voluntar acolo, că deh, venea Patrice. Şi pentru că în luna mai am descoperit că-mi place să fiu voluntar la festivaluri din astea faine. La anu' mă bag, pe bune. Mi-a plăcut mult şi vreau să fac parte din asta. Mă mir că am şi ajuns acolo. Nu eram sigură că merg până când, într-o noapte, marţia parcă, unul din cei trei coordonatori ai mei de la timishort, m-a întrebat pe facebook dacă mă duc. El zicea că vine. Şi e din Bucureşti. Atunci am decis că merg şi eu. Plus că voiam din tot sufletu' să-mi văd crushu', care era în timi. Am văzut frumos. Cu bossu' şi oamenii faini cu care am mers. Am auzit Subcarpaţi, O'Questrada, cred că am auzit Blue Nipple Boy şi, finally, Patriiiiice! Mda, a fost super, iar after-party-ul a fost asiurat de DJ Kuky. Contrar numelui său dubios, Kuky chiar pune muzică faină.
Deci, joi am hotărât că voi pleca în următoarea dimineaţă spre Timişoara. Mi-a fost greu, ţinând cot de faptul că nu mă pot trezi mai devreme de ora 12 (douăsprezece), iar ca să ajung devreme în timi, cam pe când ar fi fost dimineaţă la mine, în mod normal, trebuia să mă trezesc la 6 şi un pic, să iau din cinciş un microbuz spre hd, din hd altu' spre deva, iar din deva bilet pentru trenu' de 8:58. Mi-a ieşit schema. am ajuns chiar devreme în deva, undeeee am cunoscut o duamnă aflată la frumoasa vârsta (duamne, cât urăsc sintagma asta) de  82 de ani. Mi-a spus o grămadă de lucruri. A, am şi împărţit un compartiment. Şi ea tot spre tm mergea. Dar nu la Plai. Daaaa, a fost frumos. Mai ales pentru că am găsit pe cineva super-duper (le nene, aka craşu') în timi. Şi totul a fost super la Plai, dar şi înainte şi după prima seară de festival. Mi-am dat seama că-mi place tare mult cum sună Subcarpaţi. Îmi plăceau oamenii ăştia şi înainte de Plai, dar nu aşa mult ca acum.






miercuri, 12 septembrie 2012

De ce? Stau şi mă întreb: ce-o să se întâmple acum cu viaţa mea? acum, când toate sunt mai grele. Ce mă fac eu, dacă tot am terminat House? Nimic nu mai merge bine nici în ţara asta. Breaking News: Prigoană a depus o cerere de divorţ. Prigoană o părăseşte pe Bahmu. Bahmu, doamna jurnalismului mondial şi intergalactic. Tocmai ea. Care a crezut într-o iubire eternă de fiecare dată când se căsătorea cu Prigo. Ce mă fac? Acu' Bahmu e tristă şi părăsită. Toate fetele ce-o aveau ca model, idol, sunt distruse.
revin. am avut norocul să urmăresc un serial minunat, şi anume: house. e genial. pur şi simplu, genial. da' cam primele 3 sezoane. pe urmă totul devine puţin mai emoţional. nu în sensul în care e povestea bahmu-prigoană, ci... în felu' ăla specific. am tot amţnat finalul, dar nu m-am mai putut abţine şi am dat play ultimelor  episoade. ieri. penultimul a fost devastator. mă gândeam că şi finalul trebuie să fie unul foarte puternic şi profund. din toate punctele de vedere. epic. eram pregătită pentru tot ce era mai rău, însă am fost plăcut surprinsă. poate din cauza faptului că americanii cred că trăiesc într-o lume fermecată, drept pentru care filmele lor au mereu finaluri fericite. mi-a plăcut. mi-a plăcut mult. se presupune că ultimul episod trebuia să fie destul de trist, aşa am auzit vorbindu-se pe la colţuri. dar a fost fix ce trebuia. un final, oarecum previzibil şi în acelaşi timp neprevăzut. merită serialul ăsta toate trofeele Emmy din lume. superrrb.
P.S.: bahmu, stai calmă, prigo te iubeşte, pisi mic.

miercuri, 5 septembrie 2012

oficial sunt la zi cu toate serialele pe care le urmăresc. prin urmare, nu mai am ce viziona o perioadă.
deci, vara nu dorm a trecut şi mi-a luat toate chestiile ce-mi distrag atenţia de la multele lucruri ce mă îngrijorează. inclusiv sănătatea fizică. cea psihică e distrusă, oricum. mă mai interesează un singur lucru. acela de a mă face înţeleasă pentru o persoană anume. dar bănuiesc că totul va trebui să fie într-un stand-by până în octombrie.
apropo de vara nu dorm, nenea conectăr a venit cu ritmul ăsta, deloc deranjant pentru mine, pentru că e preluat din muzica lui bobiţă mărlişor. culoarea îl ajută puţin pe conectăr să treacă pe reggae. dar, ar fi o blasfemie. acum, toată lumea din lumea muzicală a văzut că merge treaba, că prinde. şi, iată, draga delia - de ceva vreme oricum e cunoscută drept colega blondă a lui Cheloo - scoate şi ea o piesă faină pe aceleaşi ritmuri. eniuei, io nu mai ştiu ce să zic. noroc că şi mă-sa are cratimă. dacă ăştia ce cântă în ţara noastră vor încerca să fie şi ei super şi să intre pe scenă, urlând: bine v-am găăsiiiit! hei, Cuca-Măcăii, eşti pregătită pentru distracţieeee??? hai, mânuţele sus! să aud cum ţipă partea stâââângăăăăă! iar acum cea dreaptăăăăă!!! e foarte frumos la voi, la Cuca-Măcăii, îi suntem recunoscători domnului primar pentru invitaţia la acest minunat festival. şi, copii, nu uitaţi, Jah Rastafari!!! desigur, mi-l imaginez pe velea făcând asta. sau conectăr.  hiiii, sau tipu' ăla blond cu mamasita ce face favoruri tuturor. nu ştiu cum îl cheamă, într-un timp era într-o trupă obscură, numită reflex.
da, oamenii de acolo ar fi fost fericiţi... mă întreb dacă delia ştie ce e Jah-Jah bless. că o spune în piesă. probabil că ştie, nu?

duminică, 2 septembrie 2012

nu e chiar criza vârstei mijlocii, ci a celei numită 21.


Nu pot să dorm. Nu pot. Nu mă lasă gândurile în pace. Şi iau decizii pripite. Şi ştiu că nu e bine deloc pentru mine. Şi ceva în stomac se simte aiurea. Nu e de la faptul că nu am mai mâncat cum trebuie de ceva timp. Nici de dormit bine, nu am mai dormit. Poate în seara asta e din cauza băuturii ăsteia diabolice. Gen, cola. Dar, nu e. E ca atunci când urmează să se întâmple ceva măreţ şi stomacul îţi urcă în gât. De fapt, inima. Când stomacul e în gât, e de rău. Dar asta simt acum. Cum să mă liniştesc? Cum să adorm? Cum să fac să nu mă mai gândesc la toate astea? Cum să fac timpul să treacă mai repede? Cum? Fac. Ştiu că greşesc la fiece pas. Mă macină tot. M-am închis în mine, în ultima vreme. Nu mai vorbesc aproape cu nimeni. Faţă în faţă. Iar când se întâmplă, parcă nu sunt eu. Port o mască. Poate ar trebui să mă liniştesc. Poate lucrurile se rezolvă. Cred că e paranoia. Dar nu e. Sper. Uneori îmi doresc ca totul să fie simplu. Să nu mai fiu aşa introvertită. Să-mi atribui masca respectivă. Cum am făcut-o cu amicii voluntari bucureşteni. Da, aşa ar trebui să fac. Nu? Da... dar, asta înseamnă să nu fiu eu. Facchit! 
vreau să dispar o perioadă.
cumpăr mereu cărţi pe care nu le citesc, mi-e şi lene să mai citesc ceva cap-coadă. ultima carte pe care am citit-o pe nerăsuflate a fost Don Quijote de la Mancha. de Cervantes. nuuu, ma înşel. ultima cred că a fost Playlist a lui Mihnea Blidariu sau Raftul cu ultimele suflări, de Aglaja Veteranyi. Era o vreme când mă fascina partea asta cu cititul. acum îmi cumpăr cărţi în speranţa că poate le voi citi odată. la fel şi cu muzica. rar se întâmplă să cumpăr câte un album. şi când fac asta ascult piesele de maxim două ori. nu mă mai prea interesează cărţile, muzica. alte pasiuni care s-au dus. nu ştiu ce se întâmpla cu mine. parcă nici la capitolul filme nu stau prea bine. da' la seriale, arrr. de fapt, nu. în prezent urmăresc Wilfred şi The Middle. chiar şi The Pick Up Artist. ah, am mai citit o carte în întregime, curând. o carte primită de la o rockeriţă loca. da, de la Deea. şi cartea se numeşte Seriously... I'm kidding. foarte faină. mi-a redat zâmbetul, cumva. dar acum? acum ce fac? am cumpărat din greşeală nişte cărţi. de ce zic "din greşeală"? păi, pentru că am crezut că sunt interesante, dar nu sunt. fapt penru care nici nu am început vreuna.
mai e o lună de vacanţă. nu vreau să o umplu cu nimic. vreau să treacă timpul şi gata. săă mă întorc în timi şi să enjoy my last year there. ca studentă. sper să mai fie ceva acolo de făcut. nu mai vreau să fac nimic luna asta, septembrie. sunt o laşă. mă împiedic. frica mă împiedică. şi sper să nu pierd nimic.