luni, 13 august 2018

Orizont. 3.

Şi-am fost şi drept, şi-am fost atent şi harnic
Curat, cinstit şi milostiv, şi darnic
Trimis pe rând la loc, la colț şi la plimbare,
Trezit salvându-mi inima cu răget, colți şi gheare
Mult mai atent cu fiecare zi, mult mai puțin generic,
Mult mai cinstit şi mult mai drept, mai darnic şi mult mai temeinic

Coşmarul e realitate. Acum vezi toate lucrurile mult mai rele decât au fost vreodată. Nu te mai simți în stare să faci nimic. Dar deja ai văzut răul. Nu poți evada din cameră fără ca totul să te bântuie. Fantomele nu te lasă încă să pleci. Ele vor fi mereu aici. Te vor tortura, te vor dărâma, te vor consuma. Dai răgaz timpului până vei ajunge la nucleul galaxiei? Nu e vreme pentru asta. Nu ştii cum e după ce ai fost sfâşiat în marea gaură neagră. Eşti oricum rupt şi toate puterile ți s-au scurs. De aici nu se mai poate întâmpla nimic mai rău. Credeai că nişte spirite te sperie, credeai că orice te sperie. Dar uite, zaci acolo şi nu te mai mişcă nici prezența fantomelor, nici a lighioanelor. Ridică-te. Ridică-te şi invocă-ți ultima şi cea mai mare frică. Pe ea încă nu ai văzut-o şovăind, şi asta pentru că aşteaptă în linişte să te vadă descompus şi abia atunci vine să se arate. Când nu mai poţi riposta în niciun fel. Surprinde-o.  Te ridici cu picioarele tremurânde, fără a mai spera că poţi înfrunta orice ar veni spre tine. dar e ultima strigare. E ultimul hop pe care mai trebuie să îl treci. Te încurajezi singur, îţi impui să nu laşi nicio emiţie să te trădeze atunci când va fi venit momentul. Ştii că o să fie crud şi în mintea ta deja ai trei cele mai rele scenarii. Să nu te surprindă nimic. Te îndrepţi cât se poate de spate şi cu vocea stinsă îţi urli frica. Şoaptele tale îi ajung la urechi, darea vrea să te mai ţină în tensiune. Se joacă cu mintea ta, îţi ştie cele mai sensibile puncte, te lasă să o aştepţi. Pândeşte, încă e acolo, dar parcă acum ei îi e frică să se arate. Nu te laşi.  Îi pronunţi numele din ce în ce mai sigur pe tine. Trebuie să vină. Simţi podeaua că începe să se deşire ca un fost pulover. Simţi puterea cu care frica ta se hotărăşte să ţi se înfăţişeze. E cea mai hidoasă creatură, se ridică din nimic, şi te priveşte printre şuviţele slinoase care îi atârnă pe faţă. "Faţă" e totuşi prea mult spus. Chestia aia ridată, cu tot felul de creaturi mici şi imposibil de denumit, care ies de prin orificiile faciale. Dar nu are cum să te sperie în niciun fel, totuşi. Ştiai prea bine din ce e compusă toată frica ta. Priveşte-o şi atât. Nu o să vezi nimic în plus sau în minus. fix ceea ce te sperie, dar ia-ţi timp şi analizeaz-o temeinic. Altă ocazie nu o să ai. Nu o poţi lăsa să te tulbure în continuare. Nu îi poţi permite să nu îţi răspundă la ceva întrebări. Profită că e fix în faţa ta. Îţi respiră direct în nas. Nici măcar nu îţi mai inspiră nimic. Scenariul cel mai rău s-a adeverit, acum doar tu ştii dacă poţi sau nu continua. Dar privindu-ţi frica în ochi, fiind atât de aproape de ea, îţi vine doar să îi răzi în faţă şi să te întrebi de ce ţi-a fost teamă. Ai impresia că ai trecut de acea gaură neagră. Şi chiar te recompui, particulă cu particulă. Dar fiecare e îmbunătăţită cumva.
Îi spui tot ce trebuie să audă. tot ce trebuie să o convingă că puterea e doar în tine. Şi că nu te mai poate controla de acum înainte. Deja e temătoare. Nu se mai poate ghida, nu îţi mai găseşte nici măcar un singur punct sensibil. Devii din ce în ce mai sigur pe tine, parcă se vede cum te purifici printr-o sită imaginară. Ştii oricum că doar de tine ţine tot. Şi că nu trebuie să aştepţi ajutor. Vezi că dă în spate pe măsură ce ridici tonul la ea, aşa că plusezi. O strângi de gât şi-i mărturiseşti tot ce e ea. Nu mai are nicio urmă de putere asupra ta. Prin strangularea asta parcă s-a făcut un transfer de putere. O controlezi în sfârşit. O spulberi doar prin asta: Nu mă mai tem! Eşti un zero!
Nici măcar nu a fost un duel. Ai învins-o cu nimicul de partea ta.
Camera în alb e doar camera în alb. E linişte şi lumină. Şi linişte. Şi lumină. Şi vezi doar orizontul. Simţi că poţi zbura şi că tot răul a fost înfrânt. Te simţi, în sfârşit, liber.

sâmbătă, 16 iunie 2018

Biz

"Nu-mi pasă dacă trăiesc sau mor, lângă voi îmi e tot una, sunt tot MORT."

stai tot în camera aia în alb. Leşinat pe podeaua putredă, consumată de timp, fantomele şi scheleții ce au năpustit asupra ta, te privesc cu ochi goi. Încerci să conştientizezi toate mişcările în timp ce zaci inert şi golit de orice. Ai rămas o simplă carcasă. O rămăşiță pe care încă nu o poate nimeni desluşi. Vag, cineva ştie ce ai fost. Dar nu mai contează acum. Tu eşti epuizat, debusolat, nesigur, pierdut. Inspiri milă şi entităților ce te veghează. Eşti o carcasă în care ecoul durerii se zbate hectic, sinusoidal. Tot ce avea sens pentru tine a pălit într-o clipită, cu doar un zâmbet venit din singurul loc unde aveai depozitată liniştea ta, întreaga ta galaxie a fost înghițită de imensa gaură neagră din centrul ei. Iar acum simți doar sfâşierea ființei tale, fiecare particulă a ta e smulsă şi nu vrei să pierzi nimic. Trebuie să ai răbdare puțin, să vezi ce e după ce ai fost mâncat cu nesaț de nucleul nemilos, se presupune că fiecare lucru trecut printr-o gaură neagră se recompune în altceva. Dar, procesul nimicirii tale e atât de rapid, iar tu resimți pentru fiecare parte luată din tine numai durere de nedescris, care ține o eternitate. Nu mai vezi nimic printre lacrimi, nu mai ai putere să te ridici, nu mai ai aer, te îneci. Până acum ai fost puternic. Dar vezi că numai fostele ființe mai stau în picioare lângă tine şi ele nu te pot ajuta. Te sprijini cum poți de mobila învechită, încerci să te ridici, muşchii-ți sunt atrofiați, te doare fiecare parte a corpului. Se agită totul în jurul tău tocmai când crezi că ai reuşit să stai cât de cât sprijinit. Gângăniile revin... nici nu le simți când s-au cățărat pe tine, e un curent puternic în camera în alb, te zbați doar în mintea ta. Te zvârcoleşti, dar eşti blocat. Îți trece prin cap că e un simplu coşmar... te prăbuşeşti fără să mai simți ceva. Închizi ochii cu poftă. Eşti sigur că tot ce ai avut până acum e doar un coşmar. Nimic din viața ta de până acum nu s-a petrecut cu adevărat. Te rogi în şoaptă să te zguduie ceva şi să te trezeşti fix în punctul ăla în care totul părea în regulă. Aştepți o perioadă şi deschizi ochii cu teamă. Pare linişte... pare. Acum totul e aliniat. Vrei să pleci de acolo. Uşa e deschisă, pleci cu fricile lipite de corpul tău. E doar linişte. Coşmarul e tot aici. Coşmarul e realitate.