vineri, 27 aprilie 2012

creepy trips

Cred că voi plânge în momentul în care voi părăsi Timişoara pentru câteva luni. Zic asta, pentru că de dimineaţă, când mergeam spre gară, păsărelele ciripeau şi soarele abia răsărise. Şi-mi părea rău că trebuia să fiu acasă. O să plâng, clar.
- E liber?
- Desigur.
- E abia a doua oară când merg cu trenu', crezi că o să mă mute din vagon? Nu cred că aici e locu' meu.
Asta mă întreba o doamnă respectabilă, la vreo 30 de ani. Hainele-i atârnau, blondul spălăcit nu-i acoperea întreaga podoabă capilară. Rădăcinile brunete se luptau pentru supremaţie. Deşi era devreme, stimabila era pregătită pentru o călătorie cu trenul: tenişii cu scai, în loc de şireturi, o jachetă sport, nişte cercei sclipicioşi, rotunzi şi imenşi se prelingeau din lobii urechilor, o geantă de ultim răcnet, iar cireaşa de pe tort, aka masca de pe faţă - machiajul. Machiajul, ei bine, era fix ceea ce trebuia: pleopele ochilor erau mânjite cu un mix albastru-negru-mov, desigur, genele au fost de ajutor. Clipea de două ori şi-mi trecea toată senzaţia aia de căldură. Buzele ei mi-au atras atenţia, trebuie să recunosc, cărnoase şi conturate cu roşu şi umplute cu un gloss maro cu sclipici, denotau pură senzualitate. Cred. Nu mă pricep. Era şi inteligentă.
- Yes. No... I'm in the gara. Yes, in tren.
Vorbea la telefon.
- You know, i see photos of you and you are ok. And the girl is smiling. But, no problem. You know, my heart is suffer, but you are ok. It's my life, my heart, is no matter. If you want talk, come see me. Yes, in gara. And we talk. No, you like flat girls and I'm not flat. This is your problem. I no talk to you no more. Yes, last time. Bye!
Mă gândeam să o întreb dacă e ok, să o consolez cumva, că ştiu cum e să te doară sufletu', dar, m-am reîntors la jocul meu de pe telefon. Am zis că nu prea-mi pasă cu ce mahăr îşi pierd nişte unele timpul. Nu mă bag în problemele altora. Deşi, eram puţin curioasă. Nu la foarte mult timp după ce tanti ofta pe acolo, a urcat în tren o familie de surdo-muţi. Cred că am vazut cea mai frumoasă fată din lume, total opusul celei ce stătea lângă mine. Tot era natural la ea, nici urmă de machiaj. Pun pariu că vocea ei suna minunat, daca ar fi putut vorbi. Acum mă rodea curiozitatea. Avea şi un aparat foto interesant şi făcea nişte poze frumoase. Părea normală. Doamna respectabilă a plecat, întrebând: dar dumneavoastră ce loc aveţi?  Am petrecut două ore în tăcere şi mă enerva asta. Mi-am luat bagajul şi m-am pregătit să mă dau jos. Controlorul mă opreşte la o poveste, la finalul căreia, îmi întinde mâna. Nu ştiusem ce să fac, aşa că i-am întins şi eu mâna. Mi-a prins-o şi a pupat-o. De ceee??? Cred că m-am înroşit instantaneu.
- Mini-vacanţă plăcută să ai şi distracţie faină de 1 mai!
ce să şi faci?

miercuri, 25 aprilie 2012

3!!! în blogu' meu...

Hola! Bec cu rubricuţa asta. De data asta postez trei piese care nu prea au nicio legătură una cu cealaltă. Sunt doar melodii. Simţeam nevoia să le pun aici. Leţ start!

1. The first song is something special. As you are:



2. Ada Milea - Graniţa-n raniţă



3. Viţa de Vie - Lăsat pustiu



P.S.: Thank you for making me feel all those things I've never felt before. You did made me feel good.  

luni, 23 aprilie 2012

Antrenamentul e să pot să fiu ca apa

Nu-mi plac confruntările. Le urăsc! Din inimă le urăsc! Niciodată până acum vreo 4 ani nu am ridicat vocea la unul din părinţii mei, ei bine, acum 4 ani am fost nevoită să mă apăr în lupta verbală care se iscase de nicăieri. De la nişte simple urări de "An nou fericit!". Atunci am decis că nimeni nu are dreptu' să-mi calce tentativa asta de demnitate în picioare, nici măcar tatăl meu. Tot atunci am hotărât că nu o să las vreodată nişte cuvinte să mă atingă în vreun fel sau altul. Atunci m-am închis în mine şi am încetat să mai am încredere în cineva. În oricine. Din clipa aia, nu am mai lăsat să fiu acuzată pe nedrept, am încercat să ignor orice, cât mai mult posibil. Indiferenţa şi ignoranţa dau roade de cele mai multe ori. Şi mi-a mers bine o perioadă. Cam până acum o oră.
O altă confruntare, aceleaşi personaje, motive ambigue. De data asta mă simt vinovată. Demnitatea mea nu merită atâta scandal. Nu merita în momentele alea, nu merită nici acum. Deşi încă mai tremur toată, că deh, nervii mei când se exteriorizează, nu glumesc. Se arată sub diverse forme, deseori, tremur. Ce-mi promit? Nimic, nu merit. Nu trebuie să îmi pierd firea, indiferent cât de provocată mă simt. Se pare că nu e prea bine să-ţi laşi gândurile să-ţi zburde afară. Bine că mai am colţu' ăsta, unde mă descarc, mâgălind pereţii. Aşa uit. Din păcate, m-am pierdut. Starea mea migrează, de la o exttremă la alta, foarte des. Nu mai am chef de nimic, nu am ce demonstra nimănui vreun lucru. I'm fucked up! Mă pornesc în căutare de psihologi...

antrenamentul e să pot să fiu ca apa...

vineri, 20 aprilie 2012

observa... buletin de stiri

Iubesc ştirile de după-masă. Sunt atât de complexe. Şi sunt ştiri de calitate. Astărzi, sufletu' mi-a fost umplut când am auzit de doamna care a ieşit la plimbare cu pruncul de numai câteva săptămâni, într-o geantă de voiaj. Minunat. Tanti se gândea să nu-l lase pe "micuţ" singur acasă cât timp ea mergea la cumpărături. Poliţia a însoţit-o până la secţia de Psihiatrie. Apăi dară, îi un părinte iresponsabil, cum să facă aşa ceva? Mai bine-l lăsa acasă pe copil, nesupravegheat şi cine ştie ce i se întâmpla. De acolo, ajungea la puşcărie, după ce, în prealabil, trecea pe la secţia de Psihiatrie. Nu înţeleg cum funcţionează lumea asta.
De asemenea, astăzi se dă apă sfinţită la reducere peste tot în ţara, iar românii noştri s-au pregătit intens. Cu grătare, mici şi bere. În faţa bisericii, înainte de a se elibera ulcioarele cu apă. Apă sfinţită. Izvorul Tămăduirii a strâns puhoaie de oameni, babele erau copleşite, atât de entuziaste şi nerăbdătoare, încât leşinau pe rând. Frumos, frumos! Minunat. Da, hrană pentru sufletul meu flămând de tradiţie.
Grecia scoate la vânzare insule. Acum e momentul meu, o să am insula mea. Cam de cât timp vorbesc despre: dacă-aş avea o insulă? deja ştiu cum vreau să arate, cum o să fie locul ăla. Îmi lipsea doar insula. O să fie aşa de fain acolo. Păcat că o să stau singură. Da' e prea scumpă. Cică preţul minim e de 5 milioane de euro. Ar fi aşa fain să am una. Dar, cred că nu aş putea trăi singură acolo. Deşi, hello fatăă, e fix paradisul la doar 5 milioane de euro!!!
Desigur, evenimentul principal al zilei nunta lui Pepe şi împăcarea lui cu Oana. Pentru amănunte, consultaţi canalele de ştiri.
Cât despre lucruri serioase, ne pare rău, nu avem aşa ceva în ţărişoară.
Atât pentru astăzi, o zi plăcută! La revedere!

miercuri, 18 aprilie 2012

lost

Ştii, mi-e dor să fie totul ca... "pe vremuri". Nu foarte îndepărtate. Dar, ca atunci. Era aşa de fain să te ascult. Mi-e dor. Tot ceea ce s-a întâmplat până acum, mi se pare că a avut loc în alt timp, spaţiu. Cred că nu în viaţa asta se întâmpla. Nu, de fapt, se petrecea când aveam suflete. Şi părul lung, fără păreri. Şi tu râdeai întruna, iar eu eram speriată că totul o să se termine. Ceea ce a fost inevitabil, cumva. Acum, nu ne mai cunoaştem. Io-ţi spun că se petrecea asta într-un alt univers. Într-unul paralel. Acolo ne ştiam bine, aici - nu ne putem recunoaşte. Ne e frică să ne mai vorbim. Mai ţii minte când totul era verde în jur şi mirosea a primăvară? cam cum e acum. Poate sezonul ăsta îmi aminteşte mereu. Dar, cel mai mult vara îmi aminteşte. Vara şi cola. Nu înţeleg. Stăteam la soare pe bara de gaz galbenă. Tu-mi povesteai atâtea, eu nu eram aşa retrasă. Pe urmă, ai dispărut. Şi eu m-am pierdut. O vreme m-am tot căutat, tu nu dădeai semne cum că ai supravieţuit. Atunci cred că am păşit într-un alt univers. În ăsta. Măcar ai revenit şi ştiu că eşti prin preajmă. Deşi, acum nu ne mai cunoaştem. Ţopăim dintr-o etapă a vieţii în alta. Nu-mi place aşa, vreau stabilitate. Vreau soare şi verdele ăla proaspăt. Şi vară. Şi cola. Şi muuuuuuzzzzzică. Vreau prea multe, nu? Abia aştept să găsesc universu' din care am venit.

sâmbătă, 14 aprilie 2012

De sărbători

Fie ca lumina sfântă să pogoare în sufletele voastre şi să vă aducă pace nemărginită! Iepuraşul de Paşti să ţopăie nestingherit prin grădina vieţii voastre şi să împrăştie bucurie peste tot! Şi ouă roşi.

Nu suport mesajele de gen. Nu-mi trimite aşa ceva, îs sătulă de clişee. Nu-mi place să fac schimb de amabilităţi cu persoane cu care abia schimb două vorbe în timpul anului, dar de sărbători să ne trimitem o groază de mesaje. Ffffuuuu!!! Nu, nu, nu. Dacă tot simte careva nevoia să ureze frumoase urări - cum altfel? - mai bine să dea un apel. Mie să-mi dea şi voi lua la cunoştinţă că mi s-a urat ceva. Dau şi eu înapoi :)
Cred că-mi voi închide telefoanele şi puţin profilu' de facebook, să nu fiu tăguită în cine ştie ce imagini cu nişte iepuroi ce cară ouă frumos colorate. Nu-mi plac urările astea copiate de pe google sau mai ştiu eu ce site urăridepaşti.ro sau .org. Fii original. Spune şi tu: Sărbatori liniştite şi fericite! Sau nu ştiu. Trimite doaaar cunoscuţilor, nu întregii liste de prieteni sau agendei din telefonul mobil de ultimă fiţă. Nu vreau să fiu orbită de lumina sfântă chiar în ajun de Paşti. Îs mioapă, pentru numele lui Dumnezeu!
Toţi devenim creştini de sărbători. Nu vreau să iau parte la mascarada asta. Adică, nu prea multă lume admite că are o relaţie cu Doamne-Doamne, în timpul liber. Ne dăm seama de miracole şi alte lucruri din astea, doar când, fie se naşte, fie învie. Totul se reduce la beţii, cumva, la teve văd doar reportaje de genul: vezi cum s-a distrat Bianca Drăguşanu în clubul din Petroşani, de Înviere. Era şi Cristea cu ea! Şoc! sau Tinerii de bani-gata au spart 123845 mii de euro în cel mai de fiţe club bucureştean. Sau na, provincial.
Şi, uite aşa, lumina a fost pogorâtă. Nimeni nu crede cu tărie în adevărata semnificaţie a vreunei sărbători. Dar aşa se face, se urează tuturor, că deh, doar vrem intrare gratuită în Rai.

Ah, era să uit, un mic P.S., deci mic p.s.: La mulţi ani! - asta e o urare dedicată unui prieten, sperrr, care are norocu' să fie născut în ziua în care a picat Paştele anul ăsta - Ţi-aş dedica şi o piesă, nene, dar aş exagera. hepi bărtdei tu iu! :)

joi, 5 aprilie 2012

poker face


Cum e să dispară brusc o persoană dintr-un mediu cunoscut ţie? Şi persoana cea mai importantă. Simt că e un vis - urât, ce-i drept - nu mai contează nimic din ce se întâmplă în toate sferele, cel puţin pentru mine. 
Ca de obicei, când ajung în faţa laptopului, verific contul de facebook. Astăzi am avut cea mai mare şi urâtă surpriză. Accesez, deci, facebook-ul şi mă uit să văd ce se mai întâmplă. După două minute mă ridic, plec până pe balcon, iar când mă întorc rămân fără glas, văzând o anumită postare. Eu, de obicei, nu ştiu în ce dată suntem, îs tare pierdută. Citesc şi nu-mi vine a crede: Incepand de sambata, 7 aprilie, toate legaturile dintre mine si grupul Vita de Vie vor inceta. Va multumesc si va rog sa sustineti Vita de Vie in continuare, asa cum ati facut-o si pana acum. Asta spunea Sorin Dănescu, unul din oamenii ce au inventat VDV. Am verificat pe telefon, nu era 1 aprilie. Credeam că eu nu ştiam în ce zi a anului suntem, cum de obicei mi se întâmplă. Cum să-mi mai revin după citirea acestei declaraţii? Primul lucru pe care-l fac e să trimit un mesaj, cerând o explicaţie. Una care a venit în felul următor: e prea complicat totul acum şi oricum discuţiile rămân în interiorul grupului. 
Nu cred că VdV rămâne VdV după treaba asta. Mbine, acum multă lume îşi spune, da' stai, bă, la Viţa de Vie nu era Despot? Cine-i Dănescu? Desigur, dacă părăsea el trupa, şocul era mai profund. Da' e vorba de omul fără de care trupa nu exista. Habar nu am ce s-ar fi putut întâmpla, de ce? Sper să apară o declaraţie în presă, să vină cineva s-o lămurească. Nu cred că e vorba strict de bani, că deh, în 15 ani, bănuiesc că s-au mai confruntat cu problema asta. Fac lucruri minunate, din punct de vedere muzical, artistic. Dacă era să-mi imaginez pe cineva părăsind trupa, cu siguranţă nu era unul din Sorini. Trist. Pur şi simplu, Viţa de Vie nu va mai fi la fel, cel puţin pentru mine... 

luni, 2 aprilie 2012

Pariuri extrem de riscante

Citeam o carte, eram profund implicată în ceea ce se petrecea acolo, asta până când cineva s-a decis să dea pe minunatul canal teve, ProTv. ŞOC! Flash, Flash, Flash: publicitate! Nu, era bine dacă era aşa. E un serieluţ cu nişte unii care cântă şi dansează. Numele chestiei sună destul de serios: Pariu cu viaţa. Laic rili, ce-i porcăria asta, frate??? eu înţeleg că muzica înseamnă o multitudine de lucruri şi că poate schimba vieţi, dar... ce-i asta, frate? Prima şi prima oară, mi-a atras atenţia faptul că nişte băeţei ţopăiau şi cântau ceva, un hit demult apus. Un hit, nu un şlagăr. Anyway, ţopăiau şi ţopăiau, fericiţi şi împrăştiau bucurie până când unuia i-a ajuns toată nebunia aia de copii de 5 ani care se joacă în parc. Aşa că omul a scos un pistol şi a început să tragă, muhaha, my favorite part! L-a cam împuşcat pe un ţopăitor, iar el a căzut, sleit de puteri, mai îngână două versuri dintr-o baladă americănească,  în timp ce sângele ţăşneşte din picior. Desigur, a făcut celebra călătorie, plana deasupra tuturor şi-şi vedea toată viaţa trecând pe lângă el. Păşea încet şi destul de incert spre Lumină. Totul se desfăşura, bineînţeles, pe piesa: If tomorrow never comes a unui nene american. Sau nu. Habar nu am ce naţie e omu', da' melodia e faină. Iubi lui ţipa ca din gură de şarpe: uită-te la mine, cui mă laşi? şi alte din astea. Colegii, prietenii lui, erau îngrijoraţi, credeau că moare ăsta, prin urmare, s-au strâns în jurul lui şi au început să cânte, poate-poate, răspunde cumva. Pe bune??? Mbine, muzica face minuni, dar bănuiesc că în momentul în care unu' îşi dă duhu' în faţa ta, nu te apuci tu să cânţi. Şi nu oricum, ci pe voci, frate. Desigur, omul şi-a revenit, cumva, însă nu datorită lor. Efortul depus de ei a fost în zadar. Din păcate, printre metodele alea de resuscitare, cântatul în cor pe enşpe voci, nu se regăseşte.
Bun, povestea ca povestea, de toată jena, dar nici să nu joci bine? Păi ce actor eşti tu, nene, dacă nu reuşeşti să transmiţi nimic spectatorului, în cazul de faţă, telespectatorului? Am înţeles că tipa ce juca rolul iubitei lovitului a continuat să plângă chiar şi după ce a auzit: Tăiaţi! Aparent pune mult suflet, dar cam degeaba. Sper să nu mai nimeresc vreodată serialu' ăsta idiot.