sâmbătă, 22 noiembrie 2014

Mi s-a mai întâmplat de multe ori să privesc o poză cu un zâmbet mare afişat pe faţa mea. Mi s-a întâmplat de nenumărate ori să citesc vreun articol şi să fiu fericită. Dar niciodată, niciodată n-am trăit fericire mai mare datorită unui om politic. Turul II al alegerilor a fost apogeul. Turul al doilea electoral a dat startul la ceva ce poate fi minunat. Chiar mă simt mândră că fac parte din naţia asta unită. Şi ca să fie totul clar, n-am votat anti Ponta. În sfârşit avem un reprezentant care îşi scrie propriile cărţi, un om care pune cultura (prin urmare, modestia e implicită), bunul simţ şi respectul pentru cei din jurul tău pe primul loc. Sper să nu fie mâncat de rechinii din partidul său. Sper să se distanţeze de ei.
Oh, şi să-l ai consilier pe Andrei Pleşu? Like, cine ar fi făcut asta? Oh, o să învăţ germana cu şi mai mult drag. Am prins un drag şi de Prima Doamnă. Pare că România s-a trezit. Cât îmi mai place omul acesta.

vineri, 14 noiembrie 2014

Ies la vot, dar şi în stradă.

Se întâmplă în România. În sfârșit generația cu internetul la-ndemână începe să se facă văzută şi în mediul offline. Iese în stradă, în pieţe, să protesteze. În România se desfăşoară o campanie electorală demnă de Cirque du Soleil. Aş spune că regia circului de aici e mult peste cel de provenienţă canadiană. Avem un candidat cu o reputaţie de Pinocchio şi celălalt... ei bine, tot ce se poate spune despre el e că e neamţ. Cam atât. Unii privesc asta ca fiind o calitate, pe când pesediştii şi susţinătorii lor, ca un mare defect pe care-l asociază cu nazismul.
Primul tur m-a agitat rău de tot. Urmăresc ce se întâmplă în lumea politică mai abitir încă de dinaintea mărturisirilor lui Turcescu. Eram încântată că în sfârşit politica nu mai este plictisitoare. Eram încântată că aveam o listă de prezidenţiabili destul de lungă. În ajunul primului tur încă aveam dubii. Cu o săptămnă înainte urmăream îndeaproape toate declaraţiile, toate ştirile, toate blogurile, doar ca să pot decide cine îmi merită votul. Cu părere de rău, nu am considerat că Iohannis are o bila albă doar pentru că e neamţ. Am spus: o fi el neamţ, primar şi ce mai vrea el, dar e născut şi crescut aici. Asta înseamnă că ştie cum merg lucrurile. Nu mi-a inspirat încredere. Udrea, Vadim, Brânză, Diaconescu, Hunor, şi cei mai puţin cunoscuţi, pe ei i-am clasat undeva sub linia celor care contau cu adevărat. Lupta, în mintea mea, se dădea între Ponta, sigur că da, Iohannis, Macovei şi Tăriceanu. Pe Ponta nu mă lasă inima să-l votez, nu pentru că e plagiator, sau mincinos, sau pentru că nu şi-a asumat niciodată nimic, doar a dat vina pe Băse, nu. Nu-l votez că nu-mi place faţa lui. Ponta nu merită nimic altceva decât să stea în faţa poporului şi noi, pe rând să mergem şi să-i articulăm câte o flegmă pe ochelarii lui. Nu mă interesează că e tânăr, că e energic. Mă interesează că atunci când s-a întamplat accidentul din Muntenegru, Ponta a venit la televizor spunând simplu: eram la baschet. Premier fiind. Aşa că mi-au rămas două variante. Înclinam spre Tăriceanu, nu ştiu de ce, până l-am văzut la Antena3. Atunci am ştiut: Macovei. De bine, de rău, tipa ştia ce face. Avea un plan. După mersul la vot, exact ca la moaşte, am intrat direct pe net, să văd cine şi ce zice. Nebunie, în schimb. Văd cozi imense, poze puse de prieteni plecaţi în străinătate, declaraţii cum nu mi s-a mai dat să citesc vreodată, oameni care mărturiseau că  au rămas cu orele în faţa secţiilor de votare. Şi pe urmă, a izbucnit.
Nu a fost mult până ce nu am citit ştiri conform cărora pesediştii au adus nebuni cu acte în regulă, la vot. Au luat frumos un autocar cu pacienţi de la spitale de psihiatrie, din Jebel sau Gătaia şi i-au adus la secţii. Un alt lucru făcut de minunatul şi ocrotitorul partid roşu, a fost să pună oameni să voteze în toate localităţile din Timiş pe liste suplimentare. Frumos, nu? Şi ştirile astea curgeau la fiecare oră. Nu îmi venea să cred câte se pot întâmpla. Am mers pe principiul În primul tur, girls power, iar în al doilea- Deutschland uber alles. Am început să-i urmăresc pe cei doi intraţi în al doilea tur cu şi mai mult interes. Am decis că Ponta nu merită şi că neamţul are umor. Pe urmă l-am văzut pe Blaga în spatele neamţului. Speram ca sângele ăsta de neamţ să îi facă pe pedelişti să îngheţe. Dar nu.
Cel mai enervant lucru în campania asta este implicarea televiziunilor care acuză generaţia mea. Că ieşim în stradă cumpăraţi de ACL. După dezbateri, ar trebui să ieşim din nou în stradă sau măcar să nu meargă niciun român la vot. Nu merită. Nu vreau să trăiesc într-o ţară condusă de Ponta, nici de Iohannis. Şi nu vreua să aleg răul cel mai mic. Asta facem încă de când am ieşit de sub comunism. Vreau un om care se pretează pentru funcţia asta, un om curat, onest, de încredere. Nu obosiţii ăştia doi. Oricum ieşim în stradă. Neplătiţi.