vineri, 24 august 2012

Mă îndoiesc că mai sunt persoane care mai ascultă radio.Nu online, ci cel "on air", FM. Şi nu doar în maşini, autocar, autobuz ş.a.m.d. Mai ascultă cineva? Eu cred că nu. Adică, desigur, oricum cred că dacă eu nu mai fac o anumită chestie, brusc toată planeta s-a oprit din a face chestia cu pricina. Mă îndoiesc că mai sunt persoane care sunt nerăbdătoare să deschidă radioul şi să asculte emisiunea de la ora 23:00. Emisiunea aia, în care sună nişte unii şi-şi povestesc viaţa şi toate dramele pasagere. Dar pe mine mă mai interesează, ce-i drept - foarte puţin, muzica de pe radiouri. Eu de asta nu mai ascult. Nu am ce. Am impresia că aceeaşi melodie e pusă pe ripit şi mai intră unu' în emisie să anunţe  vreun eveniment "cultural", cum ar fi bătaia cu apă din faţa a nu ştiu cărui hotel de pe litoral. Ce urât sună şi cuvântu' ăsta, litoral. Şi mai anunţă şi ştirile de la fix. Singurele radiouri ascultabile sunt cele de pe net. Aşa îmi pare. Alea care mai schimbă melodia după ce una chiar îi gata. Sau, s-a încheiat. Whatever. Mai nou, pentru că eu călătoresc mult - nu-i aşa? - sunt nevoită să ascult radio. Că nu mă ţine bateria la telefon sau mp3+1 şi atunci ascult ce-mi oferă domnul conducător auto. Şi regret. De cele mai multe ori. Da, regret. Păi de ce nu aş face-o când urechile mele suferă într-un mare hal? nu-i pot spune: Hei nenea, fiţi atent, dacă nu schimbi postul ăsta de radio... o să... o să... nici nu vreţi să ştiţi ce-o să!!! dar ar fi bine să-l schimbaţi.
Nu am făcut încă asta, dar sunt pe punctul de a o face. Depinde cât mai călătoresc :)))) muhaha. Sunt aşa amuzantă, dar nu mă crede nimeni.
După cum am început să spun, am observat că mai nou sunt difuzate, în eter, chiar şi manele. Sau cel puţin asta am crezut că fac nenorociţii de radio-făcători când pun în playlistul ăla piese ca: io chiero ciu, io chiero cia. Refrenul e apoteotic: ciu-cia-cia ciu-ciu-cia!!! Superb sau ce? Păi, prieteneee, io nu vreau să-mi dai tu să ascult aşa ceva. Ce s-a întâmplat cu Nosa, Nosa?
Deadman walking. Asta da piesa. Asta vreau s-o aud mai des la radio. Asta şi I set fiiiiire to the rain. Nu, am glumit la partea cu I set fire to the rain. Desigur că aş vrea să îi ascult pe autohtonii Alex Velea şi Connect-r. Indiferent că unii dorm sau nu în timpul anotimpului călduros aka vara. Sper să hiberneze totuşi iarna. Frate, de ce aşa ceva??? Se poartă cecererece sau ciu-cia? serios? hai, cu piesele ăstora mai sus menţionaţi, m-am obişnuit. Dar ar fi frumos ca radioul să nu mai promoveze atâta lălăială în zadar. Sau poate că bagă zgomot din ăsta de fundal tocmai pentru că nu mai ascultă nimeni. Sau ce se întâmplă?

miercuri, 22 august 2012

Trăim într-o lume haotică. Într-o ţară unde haosul domneşte. Unde Curtea Constituţională nu validează un referendum şi dă dreptate învinsului, unde Băse face ce vrea muşchiul lui, unde Bordea e sau va fi asistentul lui Capatos şi Cheloo e jurat la X Factor. Mbine, ultima chestie nu e chiar atât de rea :) I like Cheloo. A lot. Ideea e că în ţara noastră chiar totul e posibil şi nu e un clişeu. Se întâmplă lucruri,care în mod normal nu se întâmplă nici în cele mai necivilizate locuri. Fiecare face ce-l taie capu'. Adică ce vrea. Nu ştiu dacă e o expresie cunoscută. La mine în zonă, în schimb, e. Mna. Îmi provoacă dureri de cap tot ce se petrece aici, în România. Până acum nu aveam treabă cu ce se întâmplă în politică sau ce juraţi apar. Desigur, m-au deranjat cei de anul trecut de la XFactor, că deh, ce să jurizeze ăla de la Akcent sau Morar? serios? Anyway... Nu ştiu cum se simt cei care respiră politică. Bănuiesc că frustrarea e destul de mare, se simte până aici, în Cinciş. Radu Pavel Gheo spunea într-un editorial că românii nu sunt uniţi întru scop comun, lucru cu care sunt total de acord. 6 oameni îşi bat joc de voturile a altor 7 milioane. Nu zic că sunt de partea lui Antonescu, că-l urăsc pe Băse, care e un dictator infect. Habar nu am. Nu mă interesa asta. Problema mea e că sunt confuză. Maxim, am spus! Problema e cu românii. Pun pariu că nu-s singura confuză. Mi-ar plăcea să fiu indiferentă la problemele astea, doar că cei din politică ne cam conduc. Ar trebui să fim totuşi la curent cu astea. Mi-ar plăcea ca românii să fie demni şi să-şi asume deciziile pe care le iau. Şi să nu mai fie indiferenţi, să nu lase pe oricine să se joace cu vieţile lor. Să pună la îndoială autoritatea. Să pună întrebări şi să fie mereu curioşi. Astea şi multe alte replici din "Thank you for smoking". 

luni, 13 august 2012

îl las pe raku să emită semnale prin boxe şi-mi umplu paharul de votcă, gol acum, cu... cola. Coca-cola. Mai sunt câteva ore până sunt "legală" în toate statele. Da, fac 21. deci majoră recunoscută la nivel interstatal şi internaţional. Ziua mea de naştere era şi plănuită cumva. Să fiu în Timişoaoa. Că mi-a găsit o bunicuţă drăgută le portofel şi vrea să mi-l înmâneze personal. A picat la ţanc. Doar că a tot amânat, pe joi, acum. Din motive personale. Am aproape tot ce mi-am dorit. Mai puţin statutul de jurnalistă. Şi nişte prieteni. Îi voi considera doar colegi. Anyway, am o întrebare, şi anume: de ce m-ar deranja dacă o persoană, superapropiată mie, bea? deşi uneori beau cu ea. Doar că azi am sunat-o şi se simţea că deja "băutura" îşi făcuse efectul. Mă deranjează şi nu pricep de ce. Îmi provoacă repulsie. Şi nu ar trebui. Nu pricep.
Nu-mi mai doresc nimic de ziua mea. Surprizele nu-mi plac, mai ales atunci când simt că o să fie ceva, pentru că oamenii nu sunt suficient de subtili, iar eu deja devin curioasă şi trebuie să aflu. Eh, same old, same old. Nimic nu mă mulţumeşte.
Nu-mi doresc nimic. Doar o să mă străduiesc să fac ceva ca să pot fi mulţumită de mine. So, din octombrie voi bate la uşile radiourilor din Timişoaoa. Sau ziarelor online. Chiar şi să fiu la butonele într-o televiziune, şi asta mi-ar plăcea, am observat. Anul ăsta am făcut prea puţin. Îmi lipsesc căştile alea uriaşe şi microfonul... Dar, îmi promit solemn că le voi revedea :D Şi le voi păstra o perioadă. Trebuie să fac ceva. Şi ăsta-mi va fi cadoul.
Aşadar, la muţi ani mie...

marți, 7 august 2012

Ghinionul chiar nu vine niciodată singur. De fapt, necazul. Dar în postarea asta îi acord dreptul să aibă numele de ghinion. Ghinion, cu G, nu cu g. Spun asta pentru că am trăit-o pe pielea mea. Desigur - suspin, mâna porneşte spre locul unde nasul întâlneşte fruntea şi arătătorul, împreună cu degetul mare, strâng acea porţiune, în timp ce vocea piţigăiată tremură odată cu bărbia - desigur că mi s-a întâmplat. Cui altuciva decât mie? Normal. Să purced în a povesti chinurile prin care am trecut în ultima vreme. Deşi nu sunt sigură că mai pot tasta. Iau o pauză, inspir adânc şi încep.
Am fost în Le Bucureşti, right? riiiight. Ei bine, acolo, oraşul nu mi-a priit, cum spuneam şi acum o postare.  Dar nu numai că nu mi-a priit. Oraşul ăla nenorocit mi-a luat laptopul. Cu tot ce aveam în el. Mi l-a stricat. Şi aveam chestii importante. Cele mai importante, plus că în fiecare seară obişnuiam să urmăresc câte un episod (cel puţiiiiin) din Family Guy. Mi l-a răpit oraşul acela. Într-una din zilele pe care le-am petrecut acolo, întorcându-mă de la locul unde făceam practică, am deschis laptopul. Dar, vai!!! Nu pornea. Binînţeles că zilele mi s-au amărât, cerul s-a întunecat pentru prima oară în perioadă aia toridă. Pot spune că m-au trecut şi  cei mai reci fiori. Mai ceva ca la filmele reuşite de groază. Nu mai voia să pornească. Cumva m-am resemnat şi am încercat să trăiesc fără. Şi culmea, în acest timp, nu mai funcţionau nici toate canalele tv. Deci, canci.
Am trecut peste faza asta. Am mers mai departe. Cum am putut. Da, ştiu, e trist. Mi-am văzut de viaţă şi am început să filmăm. Am filmat ore întregi. O zi întreagă. De dimineaţa până seara. De după-masa, chiar, până seara la 11. Şi abia după două zile am mers după filmări. Şi nu erau acolo. Deci, şi aici, canci. Buuuun, am zis că se rezolvă cumva. Nu mai pot continua. Tristeţea mă apasă. Am plecat şi din Bucureşti. Ajunsă în Timişoara, un boschetar s-a gândit că e în regulă să-mi strice planurile de a mai rămâne în Timişoara şi să mă mai bucur măcar o zi de Le Nene. Aşadar, mi-a furat portofelul. Şi  cumva ai mei văzând că eram distrusă din punct de vedere psihic,  au hotărât că nu mai lasă nimic în seama mea şi au venit după mine. Nu am putut să stau decât juma' de oră cu cel cu care voiam să-mi petrec o zi. Nu-i bai. Noi să fim sănătoşi. Oooooffffff. Şi colac peste pupăză, am terminat şi Family Guy... Aşa ceva nu se mai poate, clachez.