dureri teribile de suflet. din nou. văd cum se scurge nisipul din clepsidra si nu o mai pot întoarce de prea multe ori. uneori îmi vine să fac ca personajul descris de Aglaja Veteranyi şi înaine de a pleca la orfelinatul din Elveţia să-mi împachetez persoanele dragi. nu pot să dorm de o vreme încoace. ştiu că mă voi întoarce în locul super de pe planeta asta, dar va deveni unul  îngrozitor când îmi voi da seama că se poate face şi troc cu persoane. mi-e teamă să nu-mi vină rândul. dude, e trist. e ca şi când sufletul meu de 21 de grame a fost întins pe o suprafaţă solidă şi de undeva de sus e aruncată nicovala aia din looney tunes. în mod repetat. iar, în timp ce nicovala e din nou urcată pentru a nimeri din nou ţinta, ei bine atunci, da' fix atunci, vine prostu' de iepure şi dă cu un ciocan, să netezească locu', gen.
plus că e trist că nu e nimeni la ora asta să stea să îmi aline mie durerile. de fapt, aştept o singură persoană ce reuşea asta acum ceva timp. dar, se pare că încep să simt asta din partea unui punct C. adică wir haben hier eine triunghi. şi-i trist că încep să cred asta. dar se întâmplă.
mi-am făcut şi eu o listă to do. şi ultimul lucru de făcut sună aşa: să dispar. chiar vreau asta. să dispar şi atât. să nu mai existe nimic. cel puţin pentru mine. ar fi aşa de bine. deşi m-aş plictisi. nu vreau să fiu schimbată, înlocuită, minţită.