"Nu-mi pasă dacă trăiesc sau mor, lângă voi îmi e tot una, sunt tot MORT."
stai tot în camera aia în alb. Leşinat pe podeaua putredă, consumată de timp, fantomele şi scheleții ce au năpustit asupra ta, te privesc cu ochi goi. Încerci să conştientizezi toate mişcările în timp ce zaci inert şi golit de orice. Ai rămas o simplă carcasă. O rămăşiță pe care încă nu o poate nimeni desluşi. Vag, cineva ştie ce ai fost. Dar nu mai contează acum. Tu eşti epuizat, debusolat, nesigur, pierdut. Inspiri milă şi entităților ce te veghează. Eşti o carcasă în care ecoul durerii se zbate hectic, sinusoidal. Tot ce avea sens pentru tine a pălit într-o clipită, cu doar un zâmbet venit din singurul loc unde aveai depozitată liniştea ta, întreaga ta galaxie a fost înghițită de imensa gaură neagră din centrul ei. Iar acum simți doar sfâşierea ființei tale, fiecare particulă a ta e smulsă şi nu vrei să pierzi nimic. Trebuie să ai răbdare puțin, să vezi ce e după ce ai fost mâncat cu nesaț de nucleul nemilos, se presupune că fiecare lucru trecut printr-o gaură neagră se recompune în altceva. Dar, procesul nimicirii tale e atât de rapid, iar tu resimți pentru fiecare parte luată din tine numai durere de nedescris, care ține o eternitate. Nu mai vezi nimic printre lacrimi, nu mai ai putere să te ridici, nu mai ai aer, te îneci. Până acum ai fost puternic. Dar vezi că numai fostele ființe mai stau în picioare lângă tine şi ele nu te pot ajuta. Te sprijini cum poți de mobila învechită, încerci să te ridici, muşchii-ți sunt atrofiați, te doare fiecare parte a corpului. Se agită totul în jurul tău tocmai când crezi că ai reuşit să stai cât de cât sprijinit. Gângăniile revin... nici nu le simți când s-au cățărat pe tine, e un curent puternic în camera în alb, te zbați doar în mintea ta. Te zvârcoleşti, dar eşti blocat. Îți trece prin cap că e un simplu coşmar... te prăbuşeşti fără să mai simți ceva. Închizi ochii cu poftă. Eşti sigur că tot ce ai avut până acum e doar un coşmar. Nimic din viața ta de până acum nu s-a petrecut cu adevărat. Te rogi în şoaptă să te zguduie ceva şi să te trezeşti fix în punctul ăla în care totul părea în regulă. Aştepți o perioadă şi deschizi ochii cu teamă. Pare linişte... pare. Acum totul e aliniat. Vrei să pleci de acolo. Uşa e deschisă, pleci cu fricile lipite de corpul tău. E doar linişte. Coşmarul e tot aici. Coşmarul e realitate.
