sâmbătă, 27 iunie 2009

o mica poveste

Era o fetita micuta de care avea grija toata lumea. Ea era preferata bunicilor ei din partea tatalui, iar mama si tatal ei il adorau pe fratele ei mai mic. Se simtea aiurea. Chiar din clipa in care mama ei a venit cu fratiorul ei din maternitate, ea pur si simplu nu l-a suportat. Nu ii placea de fratiorul ei. Nici acum nu ii place de el, desi acum ea are in jur de 20 de ani. Pentru orice prostie pe care fratele ei o facea, mama si tatal ei o invinovateau pe ea. La 5 ani, era sa se inece. Era cu parintii la iarba verde, pe malul unui rau cam adanc si se juca pe langa apa, asta pana cand s-a decis ca poate e mult mai interesant sa stai pe un butuc. Si uite asa, jucandu-se pe butucul ce era cumva legat de mal, a cazut. S-a zbatut si s-a zbatut pana cand tatal ei a salvat-o.

La 6 ani, era la tara la bunici. Chiar inainte sa inceapa gradinita. Si cum acolo, bunicii nu aveau o baie in toata regula, trebuia nitel de apa incalzita, dupa metodele traditionale (una bucata oala cu apa, pusa pe foc), pentru ca trebuia sa faca baita. Bunica ei a luat oala si a pus-o jos, langa aragaz. Mai trebuia apa rece. Multa apa rece. Apa din oala era clocotita. Era o neastamparata. Se juca nerabdatoare pe langa mama ei. A inceput sa alerge prin casa. Si de neastamparata ce era, a alunecat atingand acea oala. Si acum mai are pielea arsa pe picioare. Are o cicatrice urata de tot pe soldul drept. Asa tine minte care e stanga si care e dreapta. Doctorii nu ii dadeau sanse de recuperare. I s-a spus ca va ramane paralizata, si va trebui sa foloseasca un carucior. Mama ei a fost destul de speriata, dar cu toate astea nu a internt-o intrun spital, ii era mult prea frica sa nu o trateze asistentele prost si a preferat sa cheme ea o doamna doctor care sa ii faca anumite injectii si sa ii schimbe bandajele. Nu dupa mult timp, s-a vindecat. Nu a avut nevoie de niciun fel de chestie care s-o ajute sa mearga. A ramas doar cu niste cicatrici.


Mai tarziu, la vreo 9-10 ani a inceput sa aibe probleme cu parul, nu problemele alea tipice, cu rosul parului. Ei ii cadeau zilnic pumni de par. Peria se umplea dupa numai cateva pieptanaturi. A consultat un medic si i-a dat un tratament pe care sa il urmeze. Avusese un par lung, superb. Am intalnit-o abia cand avea 7 ani. Am ramas socata cand am vazut-o cu parul scurt, gen bob. Mi-a spus ca nu e nimic atat de grav, doar ca va mai trece ceva timp pana cand va avea parul de dinainte. Si a avut dreptate. Acum are un par si mai frumos decat mi-l pot aminti.


Nu dupa mult timp eram la ea acasa. Si luam masa cu ai ei. Era o duminica. Familia ei avea curtea plina duminica, erau toti cunoscutii lor acolo. Nu prea imi placea sa stau intr-o multime de oameni, ca si ea, de altfel, asa ca mai tot timpul ne retrageam in camera ei. Acolo ea facea "experimente" pe mine. Ma dadea cu tot felul de oje pe unghii. Dar atunci nu prea voia sa imi mai faca nimic. Era, totusi, binedispusa. Ne-am dus, intr-un final, sa mancam si noi si pe urma am plecat. Din nou. Ea se asezase pe pat si mi-a zis sa ii aduc ceva in care sa vomite, pentru ca ea nu se simtea bine. Dar cand m-am intors ea era deja pe jos intr-o balta de... nici nu stiu cum pot numi asa ceva. I-am anuntat parintii, care au luat-o de acolo rapid si au cerut masina tatalui meu sa se duca cu ea la spital. Avea enterocolita, asta aveam sa aflu cand a venit de la spital. In tot timpul acesta, bunicul ei se imbolnavise si el. Plangea zilnic dupa ea. Desi nu era bunicul care o adora numai pe ea. In clipa in care a ajuns acasa au inceput amandoi sa planga, ea tinea mult la bunicul ei. Foarte mult, odata mi-a marturisit ca mai mult decat la celalalt bunic al ei. El a murit pe urma. La doar un an dupa ce fusese ea in spital. La inmormantare nu se mai putea tine pe picioare. Era in fiecare zi langa mormantul lui. Acum chiar se simtea singura pe lume, era bunicul ei preferat, singurul din familia mamei sale care o iubea nespus de mult.

A ajuns la un liceu bun, nu ii pasa de note, de nimic. Abia astepta sa se termine odata. A dat BAC-ul si l-a luat cu medie destul de mare pentru ea, 8,23. Nu invatase nimic pentru BAC. Nu stia unde sa mearga mai departe, asta in cazul in care voia sa mearga mai departe. Bunicii ei din partea tatalui i-au promis ca ii platesc facultatea, ceea ce si au facut. Acum e in Timisoara la Medicina. Nu pe degeaba s-a tot plimbat prin spitale.

Am scris toata porcaria asta pentru ca e adevarata. Si pentru ca nu toata lumea vede lumea in roz. Nu stiu ce relevanta are ultima chestie care am scris-o dar, ma rog, am scris-o, oricum innebunesc. Macar sa scriu anumite povesti pana nu le uit. Tin pasu cu realitatea in felul asta.

miercuri, 24 iunie 2009

totusi... de ce?

Chiar asa, de ce?
De ce trebuie ca eu sa fiu reticenta de cele mai multe ori?
De ce trebuie ca eu sa ajung sa plac lucrurile despre care nici macar nu voiam sa aud?
De ce trebuie sa ajung obsedata de ele?
De ce trebuie pe urma sa fiu convinsa de toti, ca tot ce imi place e, de fapt, o mare tampenie?
De ce trebuie sa ajung sa imi cumpar o carte, pe care dupa ce am cititt-o ajung sa o urasc, doar pentru ca nu imi convine mie sfarsitul?
De ce imi plac mie desenele animate?
De ce imi place mie o anumita trupa?
De ce ar trebui sa te ascult?
De ce vrei sa imi patezi in gri prezentu?
De ce scriu eu asta?

Pentru ca ... asa sunt eu. Sssst! Sa nu incerci sa imi spui ca nu am scris ceva bine. Sa nu incerci sa imi schimbi parerile. Lasa-ma asa... te rog... lasa tot asa...

luni, 15 iunie 2009

topuri

Am descoperit un top 5, nu stiu cat de vechi e, dar are pe primul loc o persoana pe care o admir... niciodata nu mi-au placut topurile, niciun fel de clasament, pur si simplu nu mi se par corecte, dar asta mi-a placut. Niciodata nu mi-a placut de Brad Pitt, ci Jim Carrey sau Johnny Depp. Niciodata nu mi-a placut Enrique Iglesias, il prefer de zeci de mii de ori pe James Hetfield. Niciodata nu mi-a placut genul ala de cantarete, ca Andreea Banica sau mai stiu eu cine, mi-a placut mult mai mult Dana Nalbaru... Tocmai de asta ma considera lumea ciudata, sau ma rog, cum vor ei sa imi zica, pentru ca nu imi plac oamenii care sunt doar frumosi si nu au nimic de zis... sunt doar niste oameni care etaleaza niste fetze frumoase si atat... de asta mie imi plac alt gen de oameni, tot frumosi, dar care stiu si sa vorbeasca. Si celebritatea lor nu e fondata doar pe frumusetea lor. Eu sunt de parere ca un om, chiar daca nu e atat de frumos pe dinafara, in momentul in care il vezi cum se comporta si isi spune gandurile, dupa ce iti dai seama cum "functioneaza" acel om, il poti declara frumos sau urat. Totul depinde de personalitatea fiecaruia. Dar sa revin la acel top. cum spuneam, nu stiu cat de vechi este, dar in fruntea lui sta un om pe care eu l-as fi pus acolo din prima, si anume... (tobe, multe multe tobe).... Adrian Despot!!! Ieeeeeiiii!!! sa bem in cinstea lui..., desigur ca un suc, in niciun caz bauturi alcoolice sau daunatoare... clasamentul pe care il conduce Adi Despot e clasamentul celor mai sexy barbati din Romania... http://www.kudika.ro/articol/portret/4781/Top-5-cei-mai-sexy-barbati-din-Romania.html bun, asta e link-ul.

Clasamentul meu, personal ar arata cam asa:
5. Tudor Chirila
4. Andi Moisescu
3. Mircea Badea
2. Cornel (de la Vank sau mai nou Vunk)
1. tot Adrian Despot :D:D
daca aveti alte pareri, si sunt sigura ca da, spuneti voi topul vostru... :):D

duminică, 7 iunie 2009

vara, vara, varaaaaaaaaa!!!

da. a venit vara. Toata lumea adora vara, da nu si eu. Chiar daca sunt nascuta vara, eu prefer iarna, ma simt mai bine intre bulgarii de zapada decat in zapuseala insuportabila de vara. Nu am niciun plan, habar nu am ce o sa fac vara asta, in fiecare an imi fac cate un plan, pe care nu ajung sa il respect deloc, ma gandesc de multe ori cam cum as putea petrece vara, dar niciodata nu fac ce imi propun. Asa ca am renuntat la planuri si astept vreo minune. Sau doua. Sau trei. Pun pariu ca o sa ma plictisesc de moarte, de asta imi fac de pe acum provizii de carti, pe care le voi citi probabil de nenumarate ori, pana o sa invat fiecare virgula unde ar veni pusa in povestea respectiva, sau as putea accepta o oferta de a fugi in lume, pana la coltul strazii, nu sunt aventuroasa... poate ma mai musca un caine. Sau descarc o groaza de filme, pecare le invat pe de rost, de asemenea, si o sa lenevesc...mult de tot! Deci, vara vara varaaaaaaa! o sa cant melodia asta pana la epuizare si cand nu o sa mai pot invat repede alta! Am renuntat si la ideea de am angaja, cat timp stau pe banii lu tati si a lu mami (da stiu ca nu m-am exprimat bine, era oricum intentionata chestia), de ce sa ma mai chinui si io? sa ma trezesc eu de dimineata? neeee, nu suna a mine, a eu. Ma rog, vacanta placuta! si distrageti-mi atentia va rog!

joi, 4 iunie 2009

continuare. pentru moment.

Nici sa merg nu mai stiam. Cand am urcat si ultima treapta, m-am impiedicat si am cazut. Nu era prima oara, si puteam sa pun pariu ca nu era ultima. M-am ridicat si m-am scuturat repede si am pornit spre clasa. Cum adica sa imi iau revansa? Laur ma bagase in ceata… doar nu credea ca voi mai merge la vreo petrecere din genul de petreceri la care luam parte cand eram cu totii… sper. Intru in clasa. Toti se uitau mirati la mine. Hmm, poate nu m-am curatat indeajuns. Imi era greu sa intru in clasa aia cand era deja toata lumea prezenta. Eu ajungeam tot timpul prima si nu trebuia sa le suport privirile. Nici macar sa ii salut. Cu toate ca o faceam. Nu puteam fi o nesimtita pana la capat. Ce fac eu acum? Aratau ca si cand era prima oara in tot acest timp cand ma vedeau. Era ca anul trecut, cand inca nimic nu se intamplase si eram prieteni. Le zambesc incet, si pornesc din nou, cu capul in pamant, evident, doar ca se pare ca cineva isi adusese aminte si de mine.
-Hei! Ce faci Lisa? Nu vrei sa stai cu mine in banca? Era Denisa. Hmm…cea mai buna prietena pana cand venise vacanta de vara, cand a si uitat de mine.
-Aaa, pai eu stau de ceva timp tot in ultima banca, in caz ca nu ai observat. Incercam doar sa pastrez distanta. Nu aveam nevoie de prieteni doar in pauze. Nu voiam sa fim prietene din nou, pentru ca deja nu mai era ea, de cand era prietena buna cu Alina. Si nu imi placea Alina. Chiar deloc.
-Sigur ca am observat asta… tocmai de asta spun. Hai, chiar nu vrei sa stai cu mine? Se intoarse si ii trase cu ochiul Alinei. Cel putin asa mi se paruse mie.
-Nu chiar. Am multe pe cap si vreau sa ma gandesc mai bine, in privinta unor… chestii. Nu stiam ce sa ii spun. Sunt destul de importante. Habar nu aveam de ce trebuia sa si argumentez faptul ca trebuia sa ma gandesc la “chestii”, si nici macar ce reprezentau chestiile nu stiam.
-…hmm…doar din cauza asta nu vrei sa stai cu mine? Ma gandeam ca ai alt motiv. Iar se intoarse spre Alina. Si ma gandeam ca te pot ajuta eu la… franceza. Am ramas un pic cu ochii in ochii ei, sa vad ce voia sa zica. M-am asezat in banca mea, dupa ce am aruncat geanta pe banca.
-La franceza? Hmm, credeam ca ma cunosti…nu ador franceza si nici macar nu ma intereseaza de notele primite la ora asta idioata. Parca stia ca…stai un pic…franceza…ora trecuta m-a ascultat. Si nu patisem nimic rau, nu gresisem deloc si asta pentru ca cineva imi soptise la ureche. “Cineva” statuse langa mine in banca. “Cineva” era Mihai. Imi dadeam seama greu astazi de cum stateau lucrurile.
-Pai stiu, de asta vreau sa te ajut. Bine, doar daca vrei.
-Nu, prefer sa stau singura.
-Singura? Era atat de curioasa si uimita in acelasi timp. Ma simteam din nou ca o boboaca, desi eram in ultimul an de liceu. Aaa, deci azi nu mai stai cu Mihai? Chiar era ciudat acum. Denisa nu vorbise cu mine de cand ne-am intors la scoala din vacanta, dar acum de cand era Mihai cu noi in clasa, mai bine spus, de cand a stat cu mine in banca la o singura ora, deja imi era prietena. Din nou. Si nu mai vroiam asta. Chiar, Lisa, Mihai nu a venit?
-De unde sa stiu eu?! Ce am eu cu el? Cu toate ca imi doream sa am. Habar nu am unde e. Nu mai vroiam sa o aud si mi-am bagat casile in urechi. Am dat muzica tare. Era amuzant sa ma uit la ea si sa o vad cum da din gura, fara sa ii aud vocea. Era prima oara in 2 luni cand voiam sa rad atat de tare incat sa ma aud peste muzica zgomotoasa din castile mele. Dar m-am abtinut. Chiar ma gandeam acum cum as putea face ceva ca sa imi mai revin. Tot moarta voiam sa fiu, dar Laurentiu nu gresise cu nimic totusi si nu puteam sa ma port urat cu el. El stia ce aveam pe suflet, dar nu putea sa inteleaga durerea. Acum era nervoasa ca nu o mai bagam in seama, asa ca am decis sa imi scot castile.
-Ce spuneai? Parea bulversata si enervata. Imi placea sa le fac asta oamenilor. Ma binedispunea.
-Hmm, intrebam de Andrei. Ce mai face? De ce nu mai vine la scoala? Deja ma enervase ea pe mine. Imi venea sa ma duc la ea si in prima faza sa ii bag guma de mestecat in par, pe urma sa o schingiuiesc si sa o aud cum tipa si se zvacoleste in chinuri in fata mea. Dar ea nu avea de unde sa stie.
-Andrei? Pai, s-a transferat… Simteam ca o sa izbucnesc in lacrimi. Mi-am muscat limba sa nu explodez in plans isteric.
-Si te-a lasat singura?
-…hmm..nu… nu stiam ce sa ii raspund acum. Dar tot as fi chinuit-o. Doar pentru intrebarea asta idioata.
-Bine, daca nu vrei… eu te-am rugat sa stai cu mine, sa nu zici pe urma ca nu m-am oferit…
“da, vezi sa nu”
Matematica. Aceeasi profa de treaba, aceeasi profa corecta, aceeasi profa care imi lipsise cu adevarat in timpu asta. M-a observat in ultima banca, singura, si a vazut ca nu eram in apele mele. Asa ca m-a scos la tabla. Acum nu mi se mai parea de treaba. Ma simteam ca un exponat la muzeu. Parca imi vedeau toti durerea. Ies din banca si mai infricosata, acum il intelegeam pe Alex cand spunea ca tabla radea la el si peretii il amenintau. Trec pe langa Robert, statea in banca cu Dana, in fata lor erau Anca si Bogdan, care acum stateau pe fostul meu loc, locul meu si al lui Andrei, in fata, normal Alina si Denisa, iar in prima banca Dragos si Laura. Iau creta in mana si asteptam sa mi se dicteze exercitiul ce urma sa il rezolv. Profa parea ingrijorata. Eu eram toata rosie la fata si simteam cum imi ard obrajii, niciodata nu puteam sa ma uit la fata ei cand se uita la mine. Dar acum am reusit. Se uita la mine si parea ca intreaba “ce e cu tine?”. Am fost uimita sa vad ca am putut singura sa rezolv exercitiul, desi nu trebuia, tinan cont de faptul ca de cand se intamplase chestia cu Andrei, m-am infundat in caietele mele, nicidecum in cartile primite de la el sau pur si simplu in carti. Mi-a zambit si m-a trimis la loc.
-Ma bucur ca in sfarsit cineva m-a ascultat si a inceput cu recapitularea. Nu uitati ca aveti BAC-ul anu asta! Bravo Lisa. Era prima oara cand imi spusese asa. De obicei imi spunea Eliza. Cum a fost, greu?
Da, chiar fusese greu. Vara asta fusese teribila.
-Nu, doamna profesoara, acum nu o mai puteam privi in ochi, ma uitam la caiet, mimand copierea exercitiului de pe tabla.
-Da’ ce te-ai schimbat… era doar Robert. Cine e de vina? Nu te-am mai vazut demult asa. Arati tare!
-Nu mi-am facut nimic. Si nu e nimeni de vina. Si nu arat ”tare”. Sopteam, sa nu ma mai auda nimeni, sa nu imi auda rusinea, mai ales la ultima parte.
-Hai in pauza cu noi. Mergem la tigara. Vii? SIGUR CA VII. Tot timpul vii cu noi.
-Aaaa, nu as fi prea sigura de asta, m-am cam lasat de fumat… de un timp incoace.
-Pai, poti sa vii cu noi totusi. Nu? … sau ai altceva de facut?
-Aaa, pai vin. Decat sa stau in clasa…
Era ultimul an de liceu si cu toate ca nu mai aveam energia de la inceputul liceului, nici macar energia de anul trecut, voiam sa profit de ultimele luni petrecute in clasa. Macar cu Robert. Tot timpul mi-a fost un prieten bun. Nu se compara cu Andrei, dar lui macar ii pasa de mine. Sau imi dadea senzatia asta. Si, oricum, nu mai facusem nebunii de mult timp.
Ii arunc un biletel.

Hei, cine mai vine in pauza? Stii tu… la fumat?

Se intoarse imediat ce citise biletelul si imi spuse, desi eu nu voiam sa atrag atentia profesoarei pe care o stimam prea mult. Aveam noroc pentru ca soptea:
-Ca de obicei: Dana, Laura, Dragos si Mihai…

Deja se termina ora si am inceput sa imi bag lucrurile in geanta.
-Esti pregatita? Zambeste si se ridica din banca.
-Oarecum. Mergem?
Ma intrebam de ce nu mai vorbisem cu nici unul din ei pana acum… poate eram mult prea pierduta in ganduri. Poate…
Eram deja in parcul unde fumau toti liceenii, unde nu mai conta din ce clasa erai atata timp cat puteai imprumuta o tigara, unde toti erau “tovarasi”.
-…deci Lisa…incepu Dana sa imi vorbeasca. De ce nu ai mai vorbit cu noi? Nici macar sa fi dat un apel in toata vacanta… acum parea ca da vina pe mine pentru faptul ca nu i-am cautat. Poate si era.
-…pai, scuze. Am fost ocupata. Nici macar cu Denisa nu am mai vorbit in vacanta.
-O! pai lasa, noi te iertam. Eu te inteleg. Dar nu cred ca ar fi inteles vreodata.
-Aaa, nu vrei o tigara? Intreaba foarte politicos Dragos
-Nu, mersi mult, dar m-am lasat de viciu asta.
-Toti murim, Lisa. Indiferent ca fumam sau nu. Doar ca unii mor cu plamanii negrii.
Am inceput fara sa vreau sa rad. Fumatul inainte era, de fapt, o obsesie, la fel ca multele obsesii pe care le aveam. Si la fel ca celelalte, obsesia fumatului disparuse, lasand loc altor obsesii. Adica plansul isteric. Care parea totusi sa dispara si el in curand.
-Ce faci dupa ore? Asta era Laura, singura care nu imi punea intrebari care mi-ar fi stricat dispozitia, oricare ar fi fost aia.
-Pai, ma duc acasa. Azi ma duc cu autobuzul. Zambesc involuntar.
-uau! Da ce te face sa mergi cu autobuzul?
-Masina Dianei. Stiti voi, Diana, trebuia sa fie cu noi in clasa, dar s-a mutat la alt liceu.
-Apropo de mutat. Presimteam ca Robert imi va strica buna dispozitie. De ce s-a transferat Andrei? Si am avut dreptate.
-Aaa, pai nu stiu sigur. Am avut noroc cu clopotelul. Nu ma salvase pana acum niciodata. Trebuia sa ii multumesc elevului care a apasat butonul soneriei. Eu zic sa mergem, s-a sunat!

Romana. Ora asta trecu si mai repede decat prima. Urma ora de chimie. Si totodata si o ora la care ma plictiseam. Si nu aveam cu cine vorbi, chiar daca nu aveam chef de vorba. Noroc cu cartea ce o aveam in geanta. Aveam ce face acum.
Franceza. Caahh. Uram ora asta mai mult ca oricare. Si Mihai nici macar nu era la scoala azi. Hmm.

luni, 1 iunie 2009

fara titlu

Alta dimineata acoperita de nori. Ma imbrac repede si ies afara sa imi astept prietena sa ma duca la scoala. Nu mai mirosea a ploaie, nici macar a obligatie nu mai mirosea, asa cum eram obisnuita sa fie in fiecare zi, pana azi. Ceva era schimbat. Era ca atunci cand stiam ca Andrei ma asteapta, in locul Dianei, si mergeam impreuna la scoala, in clasa, toata lumea ne era prietena, mai mult lui Andrei decat mie, si radeam pana nu mai oboseam, asa, fara motiv. Nu mai mirosea a obligatie sau a ploaie, dar cu siguranta, inca mai mirosea a vinovatie. Mirosul asta a aparut acum 2 luni si nu avea sa dispara in curand. Si nici in cel mai indepartat viitor. Si mai era un miros mai perceptibil decat celelalte. Mirosea a Andrei. In dimineata, in fiecare zi, chiar daca el nu mai era acolo,aici, eu nu renuntasem sa ii port hainele. Voiam sa il stiu aproape. Desi era. Doar ca eu nu il mai vedeam decat in pozele ce le aveam impreuna cu el, nu ii mai simteam prezenta, nu il mai auzeam. Dar el...el, ma vedea, ma auzea sau cel putin asa imi placea si voiam sa cred.
-'Neata Lisa! Era Diana. Fara masina ei rosie.
-'Neata Diana!..hmm..unde ne e mijlocul de transport? sau ne teleportam azi?
-Nu, nu ne teleportam, chiar daca ar fi bine, rade si parea binedispusa azi, mergem cu restul oamenilor, adica mergem cu autobuzul...
-Stii?...asta suna macabru...da' ce a patit jucarioara ta?
-Aaa, iti povestesc pe drum. Sa mergem, altfel intarziem!
-Bine! La asta nu ma asteptam, sincer.
-Hei, mai trebuie sa mai iesi si tu in lume, cu toate ca nu e chiar asa-zisul "iesit in lume", dar inainte erai mai binedispusa, erai ... tu... Pacat ca te-ai inchis in tine asa de mult. Se uita cu mila la mine acum.
-Of, stii ca nu imi place... nici cand era Andrei, nu ieseam...
-Ti-e dor de el...se vede asta. Tuturor ne e, Lisa. Lasa, ai sa vezi ca se va rezolva tot, iti va fi bine iar. Si, in plus, Mihai e destul de dragut...
-Mihai nu e Andrei, Diana! m-am rastit la ea cum nu o mai facusem vreodata. Nu e ca el... si nu va fi niciodata. De abia se mai tineau, in colturile ochilor mei, cateva lacrimi. Si nu vreau sa i se intample si lui acelasi lucru.
-Hmm...scuze caam spus asta! aaa...tu te-ai uitat azi in oglinda? Ridica o spranceana.
-De ce?! m-am uitat mirata la ea si pe urma am inceput sa ma verific, sa imi dau seama cu ce anume am gresit.
-Pai, azi te-ai imbracat fain. Niciodata nu ti-ai asortat hainele ca astazi. Si iti sta bine. Zambeste putin confuza.
-Da, sigur...m-am asortat ca un clovn...si incep sa rad, doar pentru mine, insa ma intrerupe.
-Chiar te-ai imbracat frumos si iti sta bine! Nu ma crezi pe mine?
-Ba da...deci?...masinuta ta... am incercat sa schimb subiectul pentru ca nu imi placea sa se vorbeasa despre aspectul meu, si chiar ma interesa de ce lipsea jucaria prefereta a Dianei.
-Aa, da! Pai, ieri am facut pana. Chiar dupa ce te-am lasat pe tine acasa. Si cum eu nu ma pricep sa fiu mecanic...am lasat-o asa...incepuse sa chicoteasca si deja ajunseseram in acea statie plina de persoane pe care le stiam, dar cu care am incetat sa schimb vreo vorba de multa vreme. Acum toti oamenii aceia se uitau uimiti la noi doua, la mine se uitau ca si cand as fi fost un extraterestru. Lucru asta mi-l spunea mai tot timpul sora mea mai mare, Madalina.
-Aa...'neata! ce mai faceti? si am incercat sa le zambesc prieteneste. Evident nu mi-a iesit. Pareau ca nu isi mai aminteau de mine. Oricum nimeni nu imi raspunsese, decat Laurentiu. Nici macar nu mai stiam ca daca mai statea aici...
-'Neata, Lisa! Azi parul lui parea mai lung ca niciodata, poate din cauza ca il avea prins intr-o coada de cal, el era singurul, in afara Dianei, care ne mai insotea, pe mine si Andrei, mai peste tot pe unde obisnuiam sa mergem.
-'Neata Laur! cum o mai duci? incercam din rasputeri sa imi aduc aminte cand am vorbit ultima oara cu el, si nu reuseam...
-Incerc sa ma descurc...tu cum o mai duci? ca ai o fata...zambea fara sens. Arati ca o stafie...
-Wow! mersi mult, ma bucur ca cineva a observat. Ii zambesc inapoi.
-Pai, nu, serios. Uita-te la tine, cred ca ai mai si slabit un pic...mai mult. Hmm.
-Da, criza asta...ce sa ii faci...
-De ce nu ai mai sunat? de ce nu ai mai vrut sa iesim? acelasi motiv? acum parea si el ingrijorat si nu voiam asta. Sper ca iti iei revansa, adica au fost atatea petreceri de la care ai lipsit, si stii, chiar se cunoaste chestia asta, lipsa ta...
Nu stiam ce sa-i raspund, poate el nu avea inca incorporat mirosul acela de vinovatie inca. Cu toate ca a fost martor. Dar ma salveaza ceea ce nu ma asteptam sa ma salveze vreodata, si nu era parul meu, care era acolo cand vroiam sa uit de mine si sa ma ascund de lume, era o chestie mare, prafuita...era autobuzul.
-Nu promit nimic, Laur. Chiar nimic. Dar propun sa ne urcam, asta in cazul in care nu vrei sa ramai pe aici.
-Bine fie!
-Diana, hai odata! acum e randul meu sa te plimb! ii zambesc, pentru ca ma bucuram ca ea nu imi spunea niciodata ceea ce nu voiam sa aud. Pentru moment era cel mai bun prieten al omului, si mai ales al meu.
-Vin, vin!

...to be continued...
...or not...