miercuri, 20 septembrie 2017

Coborâtă-n rai

Postare nouă. Nu, nu sunt deprimată, pentru că se pare că doar atunci am chef de scris. Sunt foarte fericită. Iar ăsta e celălalt motiv pentru care îmi place să expun tastările mele în mod, relativ, public. Am fost la Coma şi mi-a plăcut. De fapt, am fost hipnotizată toată ziua şi în seara concertului am intrat într-o stare de transă mult prea profundă ca să realizez ce mi se întâmplă. O singură zi îmbibată în trăiri neexperimentate până atunci. Am cunoscut-o față în față pe Ramona. Ramona fiind "sora" lui Cătă şi parte din familia Coma. Acum scriu cu palmele transpirate încercând să pun aici amintirile recente. Eram atât de fără aer înainte să o văd pe Ramo, iar când ne-am întâlnit, pur şi simplu, am avut senzația că o ştiu de mult timp. Am mers spre locul cu concertul, amândouă branduite cu Coma. La intrare, erau băieții care tocmai ajunseseră şi descărcau instrumentele. I-am cunoscut în mod oficial pe Dan şi Cătă. Foarte prietenoşi şi deschişi. Şi foarte faini. Am intrat şi am mers până la scenă, în spatele ei, adică. Lucru care mie nu mi s-a mai întâmplat până acum.  Când am dat sa plec de acolo, pentru că trebuia să alerg după una dintre organizatoarele Backyard acoustic season, Cătă m-a întrebat cum sunt şi mi-a spus să mă întorc. A fost aşa minunat. Concertul a fost absolut senzațional, s-a auzit impecabil, am cântat fiecare vers şi pentru mine chiar a fost cel mai fain concert la care am fost. Nu mai zic că în timpul concertului Cătă a început să vorbească cu mine: iuliana, cum esti? Iti place? Pe o scară de la 1 la 10 ce notă ne dai? Şi instant toată lumea a început să se agite. Cătă: vreau acum să o aud doar pe iuliana. Băăăăăă! Mor. Ramo i-a copt-o fratelui meu şi le-a spus băieților că era şi ziua lui. Aşa că după ce l-au întrebat, tot de pe scenă, câți ani face, i-au dedicat "Dor" în semn de la mulți ani. Oooffff. Dan a povestit tuturor cum Ramo şi cu mine ne-am întâlnit pentru prima oară în seara aia, numai şi numai datorită Coma. Desigur, verbalizând comentariile noastre de pe fb, într-o manieră foarte amuzantă. După concert a fost şi mai fain, şi asta tot datorită Ramonei. M-a luat cu forța şi m-a dus la ei. Eu le pregătisem cadouri, le-am croşetat nişte pene şi am copt nişte bâte de baseball. Şi ei păreau încântați. Matei (the greatest guitarist alive) cu Ramona m-au luat cu forța să mergem la Cătă să îi ofer şi lui brelocul cu sigla lor. Matei: Cătă, Cătă, hai să îți prezint o fată. Cătă: ne ştim, nu trebuie prezentări! Hei, iuliana! Şi atunci m-a îmbrățişat. Am murit în seara aia de câteva ori. Sau am fost în comă indusă. Nu prea îmi mai amintesc lucruri pentru ca emoții... dar ştiu că i-am îmbrățişat pe toți cei mai super băjeți din lume.
Înainte să plece, Cătă îmi făcea cu mâna de mai multe ori şi eram tristă ca pleacă. A plecat şi doar mă uitam în urma lor. Stăteam cu oamenii, cu care am venit, la masă şi dintr-o dată văd că se întoarce Cătălin. Mă gândeam că doar pentru organizatori sau ceva. Dar a venit la masa noastră şi m-a îmbrățişat şi pupat. Şi mi-a mai mulțumit înca o dată pentru cadou. A dat mâna cu băieții de la masă şi m-a mai pupat şi îmbrațişat. Şi eu nici măcar nu am putut să mă ridic de la masă sa îmbrățişez frumos, dar eram prea panicată. Deşi i-am promis lui Petru că nu îl voi mai stresa cu muzica lor, m-a luat un drag şi mai mare de ei. Aş vrea să pot să fiu Ramona măcar o perioadă şi să merg prin țară, la concerte. Ramona e absolut minunată şi sunt aşa fericită că am cunoscut-o. Am coborât în Rai.