tri li li lililili, la la lalala, la la lalalala!

Am mai povestit eu, oare, cum mă voi îmbogăți? Pentru că se va întâmpla. Nu știu cât de curând, dar lucrurile se mișcă. Și o să văd lumea, lumea-ntreagă! Sper să am şi însoţitor. Adică, să nu se îndoiască de calităţile şi talentul meu, ambele incomesurabile. Desigur, modestia nu-mi lipseşte. Ăsta da clişeu. Irelevant. Vreau să spun cum mă îmbogăţesc. Înainte de a fi o jurnalistă serioasă, care o să facă reportaje din întreaga lume şi o să stea de vorbă cu artişti importanţi, bineînţeles că o să fiu implicată şi în partea cu politica. Duamne, câte mai vreau să fac pe partea asta cu jurnalismul. Dar, înainte de toate, pun pe picioare o afacere. O să mă îmbogăţesc din făcut brăţări. Mai am un pic şi mă cred. O să-mi iau crush-u' cu mine prin lume şi o să vedem cele mai faine locuri evăr. Aş vrea să merg în Irlanda şi Islanda. Şi Finlanda, Norvegia, Danemarca, Olanda şi... oh, nu mai ştiu. Ulterior, din imensa avere pe care o voi deţine, îmi voi achiziţiona o insulă. Dac-aş avea... o insulă...  O insulă frumoasă în Grecia. Că tot sunt la reduceri acuma. Mai aştept să scadă preţurile.
Va fi minunat, pur şi simplu, minunat!
[Mă dor ochii. Mă dor, mi-e somn, dar nu pot să dorm. Mâine, adică azi voi bea una din cele mai super cafele evăr. Sunt nerăbdătoare. Nu vreau să dorm, că mă ia frica. Nu-mi place liniştea noaptea.]
Am câteva comenzi, dijea. Totul merge pe comandă. Offf, va fi minunat. Abia aştept să-mi cumpăr o cărticică minunată după prima recoltă. Şmaf, am mai omorât un ţânţar. Da, sunt criminală în serie, zburd după ei, la 03:00 a.m. Se duc cele mai puternice bătălii aici, pe strada Ofcea, undeva în Timişoara. Nu mă pot concentra la brăţări... By the way, brăţeăile se pot vedea pe facebook-ul meu. Cine nu are... să-şi facă. Vorba profesorului meu preferat, care, din păcate, semestrul ăsta nu mi-a mai predat nimic. O să iau o pauză de două săptămâni, merg acasă, o să-mi doresc să fiu în Timi, că deh, acum am un motiv superserios. Şi înainte aveam, dar acuuum... Ai, ai, ai, puerrrto Rico! Aşa, stau două săptămâni, după care altele două prin Bucureşti! O să merg la TVR şi o să mă văd cu nişte oameni faini. Cel mai super e că merg cu oameni şi mai faini. Duamne... o să mă distrez. Finally the herbs come around!

3!!! în blogu' meu: Mihai Mărgineanu

E sesiune încă. Pentru mine. Ceea ce înseamnă că în loc să învăţ, tot îmi caut alte activităţi. Am găsit ceva lângă borncănelul gol de optimism. Am găsit un CD. Unul al lui Mărgineanu. Ştiu că l-am cumpărat, cândva, când am mers spre casă. Acum mai bine de o lună. Irelevant. Chiar în momentele în care ar trebui să contemplu la definirea semiologiei şi analiza sensului, la semnificant şi semnificat, la polisemie şi exprimarea conversaţională, la modelul lui Ferdinand de Saussure, dar şi la modelul mixt al semnului, teoretizat de Charles S. Peirce, fix atunci mi-a dat prin cap să ascult CD-ul. Şi, binînţeles, am citit şi coperţile, am avut timp să-mi aleg preferatele, am aşteptat să se trezească lumea, iar acum vreau să împărtăşesc.
Albumul se numeşte Zartiza şi îmi place mult. Desigur că am ceva preferate. Le pun aicişa, că le-am găsit şi pe le net, ulterior.

1. Preferata mea, Pat vernil. E o piesă dedicată iubitei sale.



2. Foc stingher, piesă cu descrierea asta: "este cântecul pentru Ea, care a plecat mult prea repede şi dintr-o dată, fără să apuc să-i zic că o iubesc şi să-i cer iertare pentru cele fără de voie. După ce şi-a lăsat băieţii singuri şi în derivă, de acolo de sus, a făcut totul posibil. Sunt sigur că acum ne priveşte zâmbind, mândră de mine şi Ovidiu. Cine este Ovidiu? E fratele meu!"



3. Iar cea de-a treia are un refren pe versurile lui Coşbuc. George Coşbuc. Lupanar

Tu pe unde ai umblat?

O rază de soare îşi face loc printre ramurile verzi. Păşesc pe aleea conturată cu flori şi ajung lângă fântâna de tip minilac, plină cu peştişori portocalii. Acolo mă întind pe hamacul dintre cei doi copaci mari ai grădinii mele. Am o limonadă rece pe o masă improvizată, un fost copac sprijină paharul ce transpiră. Păsărelele ciripesc necontenit. Verdele copacilor şi albastrul cerului se intercalează din când în când. O adiere uşoară face ca frunzele să se joace cu norişorii de pe cer câteva secunde. Mă întorc pe aceeaşi cărăruie centrată de o linie fină de flori, în bucătărie. Din bucătăria mea ajungi în grădină. Nu mai ştiu de ce m-am întors. Prin fereastra încadrată de nişte perdele albe cu bulinuţe roşii, legate cu o fundă roşie, priveliştea e verde. Un miros de vară mediteraneană mă cheamă din nou afară. În hamacul meu. Unde e linişte şi verde. Asta îmi inspiră un simplu zâmbet.

aberăm

Oamenii sunt nişte animale. Oamenii sunt nişte reptile. Oamenii sunt cameleoni. Îşi modifică personalitatea şi comportamentul în funcţie de persoanele pe lângă care sunt. Tot. Orice, doar ca să facă parte din peisaj. Poate nu-şi dau seama de asta şi o fac involuntar, cert e că se întâmplă.
Eu, spre exemplu, cu persoanele cu care nu am avut vreodată vreo legătură, cu străinii, nu am vreo reţinere, sunt foarte vorbăreaţă, râd mult şi nu-mi fac griji că omul ăla îşi face o părere proastă despre mine. Nu-mi pasă, pur şi simplu. Poate fac asta tocmai pentru că e străin şi-mi imaginez că drumurile noastre nu se vor mai intersecta vreodată. Şi mă simt liberă. Nu ştiu dacă în momentele alea sunt fix eu, eu cu adevărat, dar e destul de bine. Aiurea e când totuşi are loc o conexiune, iar străinii devin nişte cunoştinţe. Ei bine, eu cu cunoştinţele mă comport aproximativ la fel ca şi cu străinii, doar că... nu mă pot manifesta. Nu ştiu dacă mi-am construit vreun mecanism, pur şi simplu, aşa funcţionez eu. Cu prietenii întâmpin cele mai multe obstacole.  Fix prietenilor nu mă pot confesa. Ei mă cred foarte tăcută şi retrasă. Poate aşa sunt, nu-mi dau seama. Deşi am mare încredere în prietenii şi apropiaţii mei, nu le pot spune tot ce simt, tot ce-mi trece prin cap. Astea le ţin doar pentru mine, simţămintele.
Nici eu nu ştiu cum îs. Poate ar trebui să ascult sfatul celui mai important om, în momentul ăsta, pentru mine, şi să consult un specialist. Nu cred că doar ar râde pe seama mea.
Oricare ar fi starea mea originală de agregare, oricare mi-ar fi culoarea, eu sper că verde, nu-mi place nimic la mine. De asta poate mi-e ruşine cu propria-mi persoană, de asta poate încerc să mă fac plăcută de alţii, deşi nu-mi dau seama că fac asta, e o presupunere.
Oricum ar fi, cel mai mult am nevoie de o îmbrăţişare.

eu vara bag somn. până la orele prânzului

Cea mai zi călduroasă pe care am trăit-o leitli. M-am trezit, că m-or trezit, altfel nu mă trezeam, şi cum m-or trezit, cum m-o lovit căldura. Am vrut să o sun pe mama, să-i zic de bine, că deh, e ziua ei, da' mi-o dat ocupat. Mă sună ea, dacă e. Nu mai am chef să scriu, deşi unul din statusurile mele de pe faţăcarte spune: am un chef nebun de scris. Dar mai am şi alte statusuri, gen: momentul ala grozav cand afara sunt peste 40 de grade la umbra, iar tu ai langa cel mai rece cola cu cea mai multa gheata din lume!!! - dar, desigur, cu diacritice. Ştiu că nu-i pasă nimănui de statusurile mele sau ce zic şi scriu, doar că Bubu, here comes Bubu, mă întrebase într-o zi că de ce nu mai scriu. Răspuns logic: că nu am ce, m-am plictisit, nu am chef. Aş scrie, dar cum doar tragediile din viaţa mea + frustrări, doar astea mă inspiră, iar totul e aşezat perfect, nu prea mai am ce să scriu. Tre' să mă calce cineva pe nervi şi cozi şi pe urmă scriu. Tot ce vrea Bubu scriu. Btw, că mi-e lene să scriu apropo, când mai facem un superinterviu cu un superom sau fix supertu, superbubu?
În altă ordine de idei, am pus de-o afacere din care mă voi îmbogăţi! Şi o să-mi cumpăr o insulă, dac-aş avea o insulă, şi iau numa' pe cine vreau acolo. Muhahaha!!! Da, sunt rea şi egoistă. Şi mai eram ceva, da' am uitat. Am pus, şoc!, spre vânzre, nu mai mult sau mai puţin decât PATRU, fix 4 brăţări, dintr-alea din noduri. Iar eu tot îmi aştept banii, oricum insula o voi avea!
Îmi vine a scrie şi nu am ce... Mi-ar plăcea ca ăsta să fie un blog frumos şi interesant, mai nou citesc blogul ăsta, că-i proaspăt. E un nou prieten pe care am impresia că-l ştiu de-o viaţă. Dar nu-l ştiu decât de câteva săptămâni. Ba nu, mai bine de-o lună. Deci, câteva săptămâni. 
Ah, daaaa, am fost la Radna şi cetatea Şoimoş. Am urcat ditamai dealu', să cucerim cetatea. Priveliştea e grozavă, călătoria superbă, cel puţin aşa mi-a părut mie. O să postez câteva poze pe aicişa.
Maaamaaaaaaaaa, la mulţi ani şi nu mai dormi vara!!!

session

am înnebunit cu Bob Marley, nu mai pot cu Bob Marley. Mi l-aş tatua, i-aş construi un altar în balconul cel lunguieţ, mi-aş cumpăra tricouri cu el, orice, orice, orice!!! Tot în sesiune mă loveşte doru' de el. Şi ascult mereu, în sesiune, dar nu numai, piesele lui frumoase şi chilluitoare. Îmi place şi atât. Nu prea mă pot concentra pe citit şi subliniat, fără muzca lui. După care aud câte un vers, pe care, în mod obişnuit nu-l observ, şi staaaaaau şi-l analizez. Pe urmă vreau să aud întregul context şi iau piesa de la început. Ascult cu atenţie versurile, după care mă reîntorc la citit. Şi citesc puţin, până sesizez un ritm al basului, pe care, în mod obişnuit, nu-l observ. Şi reiau piesa. Ascult versurile şi basul. Da, totul e în armonie, mesajul interesant, piesa sună blană, mă rereîntorc la citit. O altă piesă, nici nu-mi dau seama că a început... dacă citiţi povestea oricărei investigaţii, primul lucru care că atrage atenţia este insistenţa reporterilor/ every man thinks that his burden is the heaviest... Ce zicea Marley? Când a început piesa asta? Hmm, parcă ştiam un cover fain... Şi revin, reascult piesa cap-coadă, de data asta. Las cititu' la o parte şi I'm running away. Las investigaţiile, că oricum nu mă interesează momentan şi mă pun să văd concerte cu domnul menţionat de nenumărate ori, de fapt, de numărabile ori. O să mă uit şi la desen, în perioada asta Family Guy e superinteresant şi superamuzant. Asta e! cum ar spune un prieten. Dar, ar trebui să las astea şi să citesc. Doar mâine am examen la cel mai enervant prof.