luni, 5 ianuarie 2015

Tot ceea ce aşteaptă un om normal în clipe aiurea, de tristeţe - să le numim, e puţină susţinere morală. Eu asta îmi doresc. Să fie cineva care să-mi dea un strop mic de curaj. Trec printr-o perioadă foarte aiurea. Nimic nu mă mulţumeşte, nu mai e nimeni în jurul meu, uitată de toţi, izolată, fără un ţel, motivaţie sau ambiţie. Cei care  mai sunt în preajma cred că eu ă vindec cel mai bine dacă sunt lăsată în pace. Dacă stau în linişte până mă calmez. Meh. Aş vrea să pot face asta.
Sunt o fire depresivă. Mai nou. Sunt o fire depresivă în sensul că o călătorie pe râul Styx mă atrage rău de tot. În sensul că mi-ar face plăcere să dea altceva decât norocul peste mine. Chestii din astea de om depresiv. Însă, înainte de a mai plânge din cauză că nu am niciun scop, că nu ştiu ce să fac cu viaţa mea, că am fost părăsită de unii prieteni (în viziunea mea, nu vreau să fac pe victima sau ceva asemănător), a trebuit să mă sfătuiesc cu omu' ăla încercat de prea multe probleme reale şi care deşi nu mai e fizic lângă mine, mă ajută cel mai mult. Mulţumesc, Bubule!
Pentru 2015 n-am nicio speranţă, ce-i drept. Dacă e să se întâmple ceva, să fie, dacă nu... oh wll, voi găsi eu ceva până la urmă.