luni, 25 aprilie 2011

Akaki Akakievici era genul de om care merită tot respectul. Genul de om pe care-l văd în anumite persoane, care mă face să mă gândesc că să fii modest şi simplu, e cel mai bine! Să rămâi concentrat la munca ta, la pasiunile tale şi să nu-ţi pierzi capul după ce ai manta nouă - că s-ar putea să-ţi pierzi viaţa şi să bântui căutând răzbunare. Răzbunarea nu e bună. Nu cred că ajută foarte mult.
Mi-ar fi plăcut să fiu ca Akaki Akakievici. Mi-ar fi plăcut să fiu un personaj din operele lui Gogol.
Am împrumutat cartea doar pentru nasul lui Kovaliov, şi că cineva cântă despre el.
De ce nu vorbesc despre Paşte? pentru că oricum o să vorbească toată lumea şi pentru că la mine nu s-a simţit.
Am mai împrumutat nişte cărţi, cu gândul că le voi citi pe tren, în drum spre Timişoara, joi dimineaţă. Una din ele, "Bicicleta Van Gogh", scrisă de profesorul meu. Am reuşit chiar să... "compun" o melodie, pe una din poezii. Şi cartea "Raftul cu ultimele suflări" ale Aglajei Veteranyi. E continuare copilului ce fierbe în mămăligă. De abia aştept să o citesc. Sper să găsesc chestii la fel de minunate ca cele din nuvelele rusului N. V. Gogol. Nu mă aşteptam să-mi placă atât de mult. Una din ele, m-a înfricoşat aşa de tare, încât ziua aia am fost cu ochii-n patru. Se numeşte Portretul. Şi chiar e ciudată.
De vineri încolo, s-ar putea să fac ceea ce voiam să fac demult: să merg la concerte şi să scriu despre ele. Credeam că rămâne la stadiul de vis şi nu se va concretiza, cel puţin, nu în viaţa asta. O să fac până la urmă ceva. Deşi, acum îmi doresc ştiri. Şi chestii bazate pe politică. Şi alte d-astea pe care eu le consideram extrem de plictisitoare. Îmi cer scuze că sar de la un lucru la altul, dar am o sumedenie de gânduri şi idei, care evident nu vor ave logica în momentul în care vor fi tastate undeva pe o pagină.
Voi lua chitara cu mine la Timişoara. Cică mi se permite. Acum abia, când nu voi mai avea timp şi de chitară.
Oare lui Akaki Akakievici îi păsa de ce se spunea despre el? nu cred. Nu, de fapt, chiar nu îi păsa. Vreau să fiu el. Vreau să fiu Akaki Akakievici, şi să nu-mi fac o manta nouă. Să rămân fără. Şi să nu mor din cauza unui general mult prea ocupat să-i arate prietenului său, cam cât de dur trebuie să fie un general. O să-ndur frigul şi atât. Nu merg după o manta nouă. O să fiu atât Akaki Akakievici, cât şi Gogol, să-mi scriu singură destinul.

6 comentarii:

  1. Me loves Gogol! (și filmele rusești făcute după Gogol.. eheee..)

    RăspundețiȘtergere
  2. eu o sa il iub esc de acu' inainte. Stii ca la tine m-am gandit inainte sa citesc mantaua?;))) ca tu mi-ai recomandat!:D

    RăspundețiȘtergere
  3. Timisoreanco:) Vorbeste-mi despre carti si personaje,imi place!si imi place si Timisoara,pe care n-am vazut-o niciodata, dar mi s-a povestit frumos despre ea:)

    RăspundețiȘtergere
  4. Pfff, eu nu mă pricep la povestit alte poveşti. Îţi pot recomanda doar Însemnările unui nebun. Nasul. Mantaua de N. V. Gogol. În schimb, despre Timiţoara, aş avea ce să-ţi povestesc, e foarte frumoasă, îmi place pentru că are atâtea parcuri, e foarte verde, oamenii sunt deschişi şi drăguţi. E superb acolo, da' cu toate astea, nu sunt timişoreancă... încă;))

    RăspundețiȘtergere
  5. esti nebun? cum sa nu te pricepi la povesti?te pricepi chiar foarte bine,trust me! Ar trebui sa fac un experiment cu tine pe care l-am vazut intr-un film: sa iti dau o propozitie si tu de la aia sa incepi sa imi faci o poveste....chiar sunt curioasa ce ar iesi...
    Imi place ideea ca o sa incepi sa scri despre concerte...cu ocazia asta o sa mai aflu si yo lunile ce vor urma de ce se intampla in lume :D

    RăspundețiȘtergere