le-am experimentat pe aproape toate.
Vorbeam zilele trecute cu o prietenă despre sfârştiul lumii, iar amândouă păream destul de împăcate cu gândul ăsta. Ne spuneam că le-am experimentat pe toate până acum. Desigur, avem un singur mic regret. Nu am văzut lumea. Dar atât. În rest, le-am făcut aproape pe toate. Chiar aseară am experimentat puţintel moartea. Şi nici măcar nu am fost conştientă de asta. Am aflat abia azi-dimineaţă că puteam să nu mă mai trezesc din somn. Uitasem aragazul deschis. Colega mea de cameră, una dintre ele, mi-a spus că am uitat aragazul deschis. O luaseră tot felul de ameţeli. Iar eu dormeam. Nu mi-am văzut viaţa prin faţa ochilor, cum trebuia. Normal, dormeam, deci întrebarea e cam asta: ce să şi faci? Însă, la auzul veştii, mi-am pus problema ce s-ar fi întâmplat dacă ea nu se trezea în toiul nopţii să observe asta? i-aş fi lipsit cuiva? cine ne-ar fi găsit? cine şi-ar fi dat seama că nu mai dăm niciun semn? am mai avut nişte experienţe de genul ăsta, în trecut, doar că eram conştientă de faptul că aş putea dispărea. ba când mă înecasem, ba ând nu ştiam dacă voi mai putea merge... e destul de interesant, cumva, devii mai umil.
Cu toate astea, nu mi-am schimbat percepţia asupra vieţii, şi nici măcar nu i-am acordat credit divinităţii pentru faptul că cineva şi-a dat seama înainte de a fi prea târziu. Pentru faptul că m-am şi trezit. Dar, aş fi fost împăcată cu mine. Aş fi avut nişte regrete, însă nu mai aveam nicio grijă pe urmă. Aceeaşi veste a avut niciun impact asupra mea, aparent şi gândul morţii mă face indiferentă.
dacă s-ar repeta asta, aş prefera să fie plecate colegele mele, iar eu să fiu singură aici. Ar fi minunat.