E destul de greu să scriu ceva în legătură cu el, nici nu prea are sens, în mare, o fac mai mult pentru a mă elibera un pic de amărăciune. Mi-am dorit să fim cei mai buni prieteni, dar eram prea orgolioși și încăpățânați amândoi. Asta e și moștenirea: încăpățânare, orgoliu și mai ales să nu îmi arăt emoțiile în fața oricui.
Nu pot să spun că am o oarecare credință în vreun dumnezeu. Cel puțin, nu într-unul creionat de măscăricii în rochii negre. Sau într-unul care intervine în viețile noastre. Cred totuși că există ceva mai presus de noi, și cam atât.
După plecarea lui, am început tot mai tare să cred că e încă aici... Fizic vorbind, energia lui nu a dispărut, nu? Parcă așa era, energia se transformă, nu se pierde, nu dispare. În visele mele, încă e acolo, aproape noapte de noapte. Fix așa cum era. Poate există o viață de după, dar nu o cred pe aia cu rai sau iad... Ci altceva. Nu știu să explic, dar... Of.
Mă alină gândul că atomii trupului lui există încă, un fel de reîncarnare tot se petrece. Mă alină visele ce le am de mai bine de 7 luni, chiar dacă îmi doresc să mă trezesc și el să fie acasă, în siguranță. Cred în suflet și că trupul e doar o carcasă în care locuim o perioadă. Cred că sufletul lui încă e pe aproape, atâta doar că nu îl vedem.
Mi-aș dori să îl pot suna încă și azi. Mi-aș dori să mai fie aici, să fi putut să îmi cer iertare pentru toate, nu sunt sigură că m-a auzit cât eram la el, în spital... Acum îmi doresc ca medicii ăia de nu l-au intubat să pățească fix la fel, cu ocazia pandemiei. Și le doresc asta rău de tot, o merită. La fel cum o merită și mincinoșii de la el de la muncă. I-au răpit dreptul la viață. O merită.
Nici nu îmi pot imagina cât de greu le e mamei sau bunicii mele. De acu avem fiecare durerea noastră individuală și totuși comună. Ne doresc putere și răbdare, sunt convinsă că ne vom reîntâlni într-o zi. Și tot ce ne rămâne de făcut acum e să avem grijă unul de celălalt.
Nu prea era de acord cu plânsu', cel puțin nu așa, în văzul lumii. Așa că o voi face în liniște, fără drame, "aia e, nu mai avem ce face acu'", probabil ar fi spus. Aș fi vrut să merg azi la mormânt. O să merg curând. Îmi doresc din tot sufletul să mai am cui spune la mulți ani...
Mi-e dor. Și atât.
Azi ar fi împlinit 53...
