1/2

Într-una din nopţile pierdute din vară stăteam de vorbă cu un amic pentru care aveam unele... să le spunem sentimente. Acum, că suntem prieteni buni, vorbeam despre el şi iubita lui. Şi mi-a spus la un moment dat că "pentru fiecare există cineva, ştii? sufletul-pereche. Nu o să mai conteze cum arată, e jumătatea ta şi e perfectă". M-a pus pe gânduri, pentru că, în primul rând,omul respectiv nu e genul de om care să spună asta, iar în al doilea rând, cred că nimeni nu-şi găseşte persoana care vine să te completeze. Spun asta pentru că, pur şi simplu, mă gândesc că dacă undeva în lume există un om special creat pentru o altă persoană, şansele ca cei doi să se întâlnească sunt foarte mici. Dacă tipul se naşte în România, iar ea, tipa-pereche, se naşte într-un trib din Africa, posibilitatea ca ei doi să se cunoască e foarte mică. Aş putea spune că nu există. Dar poate că tipul se hotarăşte să meargă într-un fel de misiune în Africa şi o întâlneşte sau rămâne aici şi se resemnează cu orice altă persoană şi se minte că acea persoană e, de fapt, jumătatea.
Nu cred în asta. Da, persoana de lângă tine ţi se pare că e într-adevăr cine trebuie să fie, dar nu e. Sau poate ai noroc şi o găseşti. Însă asta se întâmplă rar. Suntem puţin peste 7 miliarde de oameni în lume, mulţi sunt deja căsătoriţi, alţii sunt gay... Nu şti dacă jumătatea ta e luată sau nu. Mulţi nu cred în asta şi ajung alături de alţi indivizi, probează. Plus că, viaţa pe care o trăim, nu e un film, ca scenaristul să fi făcut totul posibil. Poate marele Scenarist nu e interesat de asta momentan.
Dragă prietene, te înşeli. Acum eşti absorbit de o iluzie efemeră. O să-ţi treacă, iar la următoarea staţie, altcineva îţi va părea ca fiind fiinţa aceea prefectă. Până, într-un fnal poate, chiar o găseşti... Multă baftă.

Vine 2012! Lăsaţi orice treburi aveţi, aşezaţi-vă comod pe un scăunel şi hai să ne uităm la toată nebunia care se va dezlănţui în faţa noastră. Mai ales spre sfârşitul anului. Va fi un spectacol mai măreţ decât cel al acrobaţilor de la Cirque Du Soleil. Oh, câte predicţii şi câte scenarii ale sfârşitului lumii, acum, cartea lui Mihnea Blidariu mi se pare cea mai credibilă carte evăr.

Mbine, vreau să fac un fel de bilanţ al anului "ce se scurge odată cu nisipul din clepsidră" şi alte clişee de gen. Păi, în 2011 am păşit în cea mai cool redacţie, într-una de radio. De asemenea, în 2011 am început practica la Pagini de cultură şi Ora de timiş. Mai nou la News Timişoara şi Tele U. În 2011 am prins două concerte Ada Milea, ceea ce e super, am întâlnit oameni noi, m-am împrietenit cu alţi oameni cu care nu credeam vreodată că mă voi împrieteni, pe alocuri m-am îndrăgostit, am fost la conferinţe de presă, filme, party-uri, am avut multă treabă, anul 2011 a fost super! cel mai super an pe care l-am putut trăi. Dacă 2012 nu se ridică puţin peste nivelul drăguţului de an ce a trecut, atunci da, să vină sfârşitul!
 Ştii ce, Iuliana? Îţi propun ca anu' ăsta să laşi lenea la o parte şi să te apuci de şi mai multă treabă. Vreau să mergi mai departe, făcând lucruri pe care nu te vădeai făcându-le, şi să nu te gândeşti că ţi-e frică să le faci sau că nu le poţi realiza! Revino-ţi!!!

An nou bestial!!!

3!!! în blogu' meu...

Mi-am dat seama că tentativa asta nereuşită de blog e a mea şi, de asemenea, mi-am dat seama că pot scrie fix ce vreau, când vreau, dar nu chiar cum vreau. 3!!! în blogu' meu, celebra mea rubrică, în genre conţine 3 clipuri ale unui artist sau 3 clipuri ale altor 3 artişti, piese care-mi plac, coveruri, adică, ce îmi place. Acum, voiam doar să vorbesc despre 3 lucruri: actori, reclame - sau interzicerea lor - , şi, în mod evident, Crăciun. Iniţial, voiam să vorbesc despre toate lucrurile astea, în 3 postări diferite, ceea ce înseamnă că trebuia să găsesc 3 titluri diferite. Iar eu nu mă pricep la titluri. Aşa că voi sintetiza totul aici, acum... Voi discuta despre lucrurile astea, într-o ordine aleatorie, haotică, şi cu toate astea, subiectivă.

Chestia nambăr oan ce mă frământă: 

Victor Socaciu, deputatul-senator-folkist, propune ca reclamele pe care le vedem la teve, gen aia cu Cleo Stratan sau o doză de ceva, puterea de-a visa, farmacia inimii Catena, să nu mai fie date. De ce? Pentru că e un prejudiciu adus întregii societăţi româneşti, care se află în plină dezvoltare economică, culturală şi ce mai vrea nenea. Nu că mi-ar plăcea mie Cleo cu al ei Ghiţă (de ce are ăsta nume de porc?) sau marea doamnă a teatrului de revistă care joacă în reclame (Stela Popescu) ce vorbesc despre doze care se presupun că te fac să visezi şi alte treburi, dar, România nu e cumva o ţara liberă? Mbine, nu o fi, dar, cel puţin, la nivel declarativ, nu mai suntem comunişti, nu? Adică, acum vreo 22 de ani nişte mulţi oameni au cam murit ca urmaşii să se poată exprima liber. De ce vine un nene ca Socaciu, cu tot respectul, să interzică reclama aia la net sau telefon sau naiba le ştie? Mmm? Păi, nu toţi românii sunt creştini, nu toţi românii cred în Dumnezeu, nu tuturor românilor le pasă de tradiţii sau folclor. Fuck that! E vorba de libertatea de exprimare. Nu? Adică, eu dacă aş putea să promovez un produs, cândva, şi m-aş folosi de ceva ce e cunoscut de toată lumea, cum ar fi o colindă, sau un monument recunoscut, astfel, aş atinge mai mulţi oameni şi mi-aş vinde produsul, mai ales că nu folosesc acel lucru, oricare ar fi el, bătându-mi joc de el. Mă rog, poate nu am înţeles eu prea bine sau nu m-am exprimat îndeajuns de bine. Dar, ca să comprim totul, nu mi se pare corect să se interzică reclame sau să se pună taxe peste tot ce se poate, chiar şi cadouri. Dacă nu mă-nşel, tot domnul a avut ideea asta.

Nambăr ciu: Le Crăciun. 

Am aşteptat cu atâta înfrigurare ziua asta, mai mult Ajunul, dar, degeaba. Nu am primit cine-ştie-ce. Parcă oamenii nu m-ar cunoaşte. Singurul cadou drăguţ a fost primit de la o colegă. Nici măcar mama nu mi-a luat ceva fain. De fapt, am primit două cadouri, unu' de la mama şi unul de la acea colegă. Mbine, ştiu, Crăciunul nu e egal cu darurile primite, ci cu sărbătorirea naşterii mântuitorului nostru. Ştiu, trebuia să folosesc litere mari, dar nu vreau. Nu sunt materialistă, cel puţin aşa cred, dar... nu cred eu ca Iisus s-a născut, dacă s-a născut, fix în decembrie. Îmi pare rău, nu există prea multe dovezi. De fapt, e o mare dispută pe tema asta, aş vrea să explic aici, dar aş intra în alte lucruri. Mi-a plăcut faptul că în noaptea de Ajun, nu am stat acasă, ca anul trecut. Cam atât. Renunţ şi la sărbătoarea asta. 

lachi nambăr 3: Actori.

În lista mea cu actori preferaţi, pe lângă Heath Ledger, Hugh Laurie, Johnny Depp, Brad Pitt şi Eric Roberts (just kidding în legătură cu ultimii doi), l-am adăugat, cam din vară pe tipul ce joacă în superbul serial Bored to death rolul lui Jonathan Ames, şi anume, Jason Schwartzman. E mega-super!!! Desigur, în Bored to death, mai joacă şi nişte actori super tari, cum ar fi Ted Danson sau Zack Glakjnsdkcjnlkpikis (îmi pare rău, nici măcar nu m-am străduit să-i ştiu numele tipului). Omul ăsta, Jason adică, e un actor foarte bun, din câte am putut să văd. L-am văzut într-o dramă, într-o comedie şi în încă ceva, în fiecare din genuri e diferit, adică joacă, nu glumă, dar îşi păstrează acel-ceva ce te face să râzi. Pur şi simplu vreau să-l iau acasă!!! 

Cam atât pentru astăzi, ne revedem săptămâna viitoare. Până atunci... Iubiţi-vă mult şi nu uitaţi că trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Câine-cu-limba-albastră (chow-chow)!

Leapşa!

Hopa! Se pare că am fost lepşuită. Anca, sunetul mai tare, adică, mi-a cam dat de muncă. Măcar ea, dacă la orizonturile mele jurnalistice nu se arată nimic. Da' despre asta voi vorbi altădată. Acum, eu trebuie să-mi scrijelesc aici tot ceea ce am visat cândva să "mă fac când voi fi mare". Mi-a ieşit doar partea cu crescutu', încă nu am devenit cineva. Dar mai e un pic (sper!!!). Nu o să revelez în ordine croonologică, pentru că memoria nu mă ajuta îndeajuns, aşa că...

O meserie pe care mi-o amintesc că voiam să o am, şi  pe care am vrut s-o am mereu, e cea de cântăreaţă.

Când eram micuţă, tata mă înregistra la casetofonu' lui şmecher şi spunea: cântă, Iuli, cântă. Aşa şi acum zi poezia. Dar, aveam trac, atunci când ştiam că sunt înregistrată. Îmi plăcea să mă joc de-a 3 Sud-Est cu vară-mea şi cu fratele meu. Visam să am trupa mea cu o bună prietenă, Alexandra, dar nu ne-am înţeles la numele trupei, aşa că am renunţat.

Îmi mai doream să fiu actriţă.

Să apar în reclamele pentru şampon sau ruj. Aveam vreo 6 ani. Nu mă judecaţi! Îmi plăcea părul meu pe atunci, bine? Cu rujul nu ştiu ce mă apucase.  De asemenea, să fiu actriţă a rămas o opţiune destul de valabilă, am fost Caragiale în În vizită, pe clasa a 4-a. După asta, deşi piesa a avut un succes răsunător, m-am hotărât că e prea obositor. Dar, îmi plăcea pe scenă.

Judecătoare / Avocată

Mi se părea destul de interesant să menţii ordinea, sau cel puţin, să reglezi lucrurile. Să fie toţi corecţi. Pe atunci eram într-o vară la bunica, unde singurul canal de la televizor era TVR1 şi era serialu Judecătoarea Amy, aveam numai vreo doi prieteni acolo. Şi ne jucam cu păpuşile, iar eu eram judecătoarea, toată lumea greşea, eu restabileam ordinea şi disciplina. Chiar luasem în considerare treaba asta cu avocatura, mă interesa tare mult şi eram sigură că asta voi fi când voi creşte. Dar, mi-a trecut.

Moderator TV

Nu orice fel de moderator TV, ci unul care vorbea despre istoria românilor. Aşa puteam să învât eu la istorie, citeam ce aveam de citit, încercam să memorez, după care prezentam totul ca pe un buletin de ştiri. Era aşa drăguţ, mai ales că nu mă vedea nimeni. Dar, foloseam clişee de genul: şi iată că... 
Mai voiam să fiu ştiristă, un fel de Andreea Esca. Aici era implicat, din nou (!!!), fratele meu. El era celălalt prezentator. Inventam ştiri şi le prezentam. Ne plictiseam până ajungea mama acasă. Aveam de toate: incendii, greve, violuri, crime, ce trebuie, adică.

Profesoară.

Mai întâi voiam să fiu profesoară pentru copiii de gimnaziu, după care am descoperit liceul şi-mi doream tare să rămân printre copiii cu spiritu' ăla nebun. De asta voiam să intru la Litere. Şi profa de engleză mă sfătuia să fac asta. Păcat că în momentul când trebuia să mă înscriu la Litere, era o ditamai codoaia, şi ştiind că m-am înscris deja la o chestie, which is jurnalism, nu am mai avut răbdare şi nu m-am mai înscris.

Jurnalistă

Voiam să fiu un fel de Hefe, mai exact. Hefe de la Coma, care avea emisiunea Bring the Noise, pe un canal muzical. Voiam să stau de vorbă cu formaţiile mele preferate.

Acum, am rămas la ultimul meu capriciu, sper să devin o jurnalistă. Nu doar una care scrie articole gen: cum să... în 10 paşi simpli. Ci una care să fie prima la orice ştire, să scrie despre chestii interesante şi relevante pentru societate. Nu cred că mă mai interesează muzica, în sensul în care să stau de vorbă cu oamenii, ariştii preferaţi. Ci chiar vreau să devin o jurnalistă veritabilă. Am programate deja două interviuri. Sper să-mi iasă şi astea două.

Poftim, Anca, am făcut-o.
Leapşa vreau să meargă la Pikchiu, Noldi şi... nu ştiu, cine mai vrea! Tschuss!!!

NOU! Astăzi, suflete de vânzare! 2 + 1 gratis!

Fugiţi! Salvaţi-vă pielea şi sufletul! Închideţi orice dispozitiv ce emite unde sonore! Renunţaţi la tot ce înseamnă muzică!

De ce mă agit aşa? Păi, pentru că trebuie. Deunăzi am isprăvit cu cititul unei cărticele tare interesante... Satanismul în muzica Rock. Totul a început într-o zi superbă de marţi, când eu şi doi colegi, o ea şi un el, ne-am dus înspre localul nostru preferat (unul din ele), pentru că aveam o fereastră deschisă atât de larg, cam de 3 ore. Bun, ajungem acolo, barmanu’ râde cu noi şi, spre final, vine şi-mi ia cartea pe care o aveam pe masă. Se duce la prietenul lui actor la teatrul Auăleu, şi îi arată mirifica mea carte Jurnalul Diavolului. Am aflat că şi barmanul e actor, bine, se şi simţea asta pe el, în felul în care se comporta şi cum se exprima. Şi se întoarce şi mă întreabă: Poţi să-mi laşi cartea asta vreo două zile? M-am uitat lung la el şi i-am dat, din nou, cartea. A plecat şi s-a prezentat iar la masa noastră cu o altă carte. În schimbul alei mele.

Acum am terminat de citit acea broşurică de 30 de pagini. Nu e cine ştie ce, mă gândeam că voi descoperi lucruri interesante. Nu a fost aşa. Văzusem acum vreo doi ani un reportaj despre muzica rock şi cum unele trupe şi-au vândut sufletul diavolului, părea interesant, dar aberant. Ei bine, aici, în ceea ce am citit, autorul avea grijă ca la fiecare două paragrafe să-ţi spună cât rău îţi face muzica asta şi cum ar trebui să ne întoarcem la Dumnezeu. Pare că vrea să ţi-l dea pe Doamne-Doamne, pe post de sirop de tuse. Fraaaate, pe bune??? Aşa ştii tu să scrii o carte??? Serios? Propagandă ieftină. Până şi Elton John e omul Satanei. Dar fie, poate exagerez eu.

Nu ştiu dacă se pot încheia de-adevăratelea contracte cu distinsul domn ce stăpâneşte Iadul, sincer, mie-mi pare că multe trupe se prezintă pe scenă costumate într-un fel sau altul, doar pentru că asta e imaginea pe care vor s-o propage. Nu că şi-ar fi vândut sufletul la reduceri. Da, mulţi or fi interesaţi de ezoterism, ocultism, magie neagră, însă cred că, deşi erau pe acid, nu îşi vindeau ei esenţa fiinţei lor, doar pentru celebritate şi convertirea omenirii la New Age. Plus că, dacă era adevărat tot ce se spunea în cartea aia făcută acum vreo 20 – 30 de ani, rockul era muzica ce se auzea peste tot, pentru că na, doar trupele şi-au făcut datoria şi şi-au împărtăşit iubirea şi adorarea lor pentru diavol. Dar, acum, singurul gen muzical e ăla.. cum se numeşte? Muzică de club? Techno? Electro? HIII!!! Poate diavolul s-a răzgândit şi a ales Dubstepul ca muzica Iadului. What the Hell? 

3!!! în blogu' meu...

Recent, acum câteva ore, am dat de o piesă de care nu mă pot sătura. E un super tip care face muzica să pară atât de... diferită. O ascult întruna, parol! Îmi plac culorile, îmi place clipul, muzica, vocea lui, vocea ei. Gotye şi  Kimbra au piesa asta genială, Somebody that I used to know. Tipul face o muzică aşa de faină în care nu uită să pună puţin mai multă... muzică. E perfect. Desene animate, muzică, versuri. Tot ce trebuie. Conform Wikipedia, nenea a făcut enjpe mii de lucruri până la vârsta de 31 de ani. Îmi place aşa de tare cum sună! Belgienii ăştia chiar ştiu care-i treaba cu muzica, aici vreau să-i reamintesc pe Absynthe Minded (de căutat piesa Envoi). Mbine, enjoy it:

1. Somebody that I used to know



2. Hearts a Mess



3. Eyes wide open

Toţi tragem în piept, tot ce putem, nicotină, verdeaţă, oameni. Inhalăm fără să ne pese, promiţăndu-ne că e ultima oară când facem asta. Dar, mai aprindem una, ca să alungăm plictiseala, neliniştea sau furia. Fumăm, fumăm, fumăm. Lăsăm fumul să ajungă în plămâni şi să ne înece creieru' în ameţeli. Expirăm şi închidem ochii. E ultima pe ziua de azi. Nu, e ultima în toată viaţa mea. Ne minţim întruna şi ne amăgim că încă una nu strică.
Mai avem 3 în pachet, 3 foiţe, 3 suflete. Ne lăsăm de fumat abia după ce am terminat. Ascundem orice rămăşiţă, care ne-ar putea da de gol, ne spălăm pe mâini şi pe dinţi, aerisim camera sau locul crimei şi ne continuăm viaţa ca şi când nimic nu s-ar fi întâmplat.  Asta o facem doar dacă "ne-a luat cu aiurea" şi ne frică de faptul că am putea fi descoperiţi. În schimb, dacă am fi miserupişti autentici, am ieşi cu jointul pe stradă, nu am mai trage în piept oameni, le-am spune direct: "bă, te fac, orice ar fi! nu-mi pasă ce crezi, ce simţi sau care ar fi consecinţele, te fac!". Nu am fuma doar în bucătărie sau în balcon, ci direct în cameră. Nu mai aerisim. Important e să ştim când să ne oprim. Să ne dăm seama care e răul, unde e şi cum să-l combatem. Dacă plămânul nu ar avea de suferit, poate că nu ne-am mai simţi vinovaţi că ne folosim de asta doar să eliberăm stresul. Nu mai trage în piept. Nu mai face asta... devii dependent. Nu e o campanie antifumat. Nicidecum. Din partea mea fumaţi ce prindeţi. Fumaţi condimente sau florile din ghivecele mamelor voastre. Nu prea-mi pasă. Important ar fi sa ne dăm seama ce vrem cu adevărat. Mai cumpărăm un pachet? Mai sunăm vreun om de legătură? Mai fraierim un fraier?
Ce vrei? Vrei să reîncerci să-l inviţi pe băiatul ăla undeva să fiţi doar voi? Vrei să-ţi bagi şi în vene? Vrei să fii doctor sau economist? De ce ai ales facultatea asta? Crezi că o poţi arunca după 3 ani? O poţi, să ştii. Dacă nu e bine pentru sănătatea ta psihică?  Sigur nu e. Ti-e teamă că te refuză? şi ce dacă? Ti-e teamă că o să faci OD? Ti-e teamă că o să omori un om pentru că nu eşti un medic bun sau pentru că nu te pricepi deloc la contabilitate? De ce ţi-e teamă? Ai un nimic atât de vast în faţa ta, ia-l, fumează-l, scrumează-l şi decide. Hai, ce vrei să construieşti?

înţelepciunea din muzică

Gata! E timpul ca eu să mă pun la curent cu ce e pe teve, în materie de muzică. E ora 3.14, iar eu am aterizat, din greşeală pe MusicChannel, cred că aşa se numeşte… Ei, aici, cică, Akcent bagă mega bine! Am dat sonorul aproape la maxim (um?), doar ca să înţeleg ce ziceau ăia. Scuze, artiştii. Cică ei aveau instrumente, ştiu, nu mă exprim exact cum ar trebui, frumos, cu nişte cuvinte oarecum elevate, dar ce folos când nici subiectul nu e cine ştie ce? Deci, dau mai tare la teve, şi încerc doar să-i aud pe… “artişti”, nu să înţeleg ce-au vrut ei să-mi transmită prin versurile lor profunde (nananana, nananana, nananaa, ceva-ceva- my passion). Da, mi-a plăcut. Next song e cu una blondă, în rochie neagră şi nas lung. Scuze că acum judec după aparenţe, nu-mi stă în fire, dar, ca în cazul megastarurilor din trupa Akcent (eu nici nu mai ştiam că există, am crezut că au făcut totuşi rost de bani de bilet), muzica lipseşte cu desăvârşire. Acum una-l împinge pe altul, cred că-i nervoasă, deşi versurile spun altceva. Oare ele înţeleg ce spun cântă? You'll be mine, dar, în mod paradoxal, ea-l impinge pe tip, ulterior se sărută şi ploaia cade pe ei. 

Hei, clip nou, hei, hei, hei, altă blondă, aceeaşi piesă, video diferit, ăsta nu e alb-negru. Aaaa, asta e Lady Gaga de România, şi, surprinzător, ştiu piesa. E ceva cu My beautiful one, sper să… da mă, de asta nu mă iau, că o ştiu. Acelaşi ritm ca precedenta. Şi ca celor de la Akcent. Cu tot cu buchetul lor de trandafiri. S-a mai întrebat cineva ce caută nenea ăla în juriu la emisiunea aia de 1 leu şi 65 de bani? (n.r.: X Factor). Eu cred că alţi Adriani nu au fost disponibili şi s-au mulţumit cu ce au găsit. Oh, se termină piesa şi asta-i tot la refren. La naiba, sunt atât de curioasă în legătură cu piesa următoare.

 Oh, bun, perfect, piesa sună la fel ca toate cele 3 de până acum, singura diferenţă e faptul că e cântată… de nişte tipi. Cu barbă. Ca să putem diferenţia totuşi Akcent de ăştia. Nu ştiu cum îi cheamă. Dar au şi un pletos creţ. Iar clipul cred că e continuarea celorlalte, acum sunt toţi în camp. Doamne, muzica uneşte oamenii, pe bune. Parcă-mi lipsesc clasicii Connect-r sau Alex. Sau Genius.

Oare ei au un număr limitat de modele pe care să le poată folosi în clipuri? Iar, dacă da, fac cu rândul? Adică, tipa din clipul faimoasei trupe mult-prea-pomenite aici, apare în clipul celorlalţi băieţi. Ha! Clip nou. Anteriorul se termina pe o plajă, dar vai, ăsta începe pe o plajă. Cred că e aceeaşi. Acum cred că modelul cântă. Duuuaaaaamneeee, tre’ să mai schimb canalele. Mai bine dau pe Antena3 sau Realitatea. Sau Trinitas. Da’ sunt puţin curioasă de cum se va sfârşi totul. Blonda va rămâne cu Făt-Frumos pe plajă sau într-un cadru alb-negru? Se vor reîmpăca sau se vor reîmbrânci? Şi oare fetele-şi vor da seama că versurile lor sunt vesele şi nu tre’ să facă feţe triste şi viceversa? Şi când îşi vor da seama că nu înţelege nimeni portugheza?

Şi acum, ca să-mi spăl păcatele, dar mai ales memoriile auditive, voi posta aici una din piesele care m-a bântuit în ultimele zile, Alexandru Andrieş, Numai ea.