lost

Ştii, mi-e dor să fie totul ca... "pe vremuri". Nu foarte îndepărtate. Dar, ca atunci. Era aşa de fain să te ascult. Mi-e dor. Tot ceea ce s-a întâmplat până acum, mi se pare că a avut loc în alt timp, spaţiu. Cred că nu în viaţa asta se întâmpla. Nu, de fapt, se petrecea când aveam suflete. Şi părul lung, fără păreri. Şi tu râdeai întruna, iar eu eram speriată că totul o să se termine. Ceea ce a fost inevitabil, cumva. Acum, nu ne mai cunoaştem. Io-ţi spun că se petrecea asta într-un alt univers. Într-unul paralel. Acolo ne ştiam bine, aici - nu ne putem recunoaşte. Ne e frică să ne mai vorbim. Mai ţii minte când totul era verde în jur şi mirosea a primăvară? cam cum e acum. Poate sezonul ăsta îmi aminteşte mereu. Dar, cel mai mult vara îmi aminteşte. Vara şi cola. Nu înţeleg. Stăteam la soare pe bara de gaz galbenă. Tu-mi povesteai atâtea, eu nu eram aşa retrasă. Pe urmă, ai dispărut. Şi eu m-am pierdut. O vreme m-am tot căutat, tu nu dădeai semne cum că ai supravieţuit. Atunci cred că am păşit într-un alt univers. În ăsta. Măcar ai revenit şi ştiu că eşti prin preajmă. Deşi, acum nu ne mai cunoaştem. Ţopăim dintr-o etapă a vieţii în alta. Nu-mi place aşa, vreau stabilitate. Vreau soare şi verdele ăla proaspăt. Şi vară. Şi cola. Şi muuuuuuzzzzzică. Vreau prea multe, nu? Abia aştept să găsesc universu' din care am venit.