sâmbătă, 14 aprilie 2012

De sărbători

Fie ca lumina sfântă să pogoare în sufletele voastre şi să vă aducă pace nemărginită! Iepuraşul de Paşti să ţopăie nestingherit prin grădina vieţii voastre şi să împrăştie bucurie peste tot! Şi ouă roşi.

Nu suport mesajele de gen. Nu-mi trimite aşa ceva, îs sătulă de clişee. Nu-mi place să fac schimb de amabilităţi cu persoane cu care abia schimb două vorbe în timpul anului, dar de sărbători să ne trimitem o groază de mesaje. Ffffuuuu!!! Nu, nu, nu. Dacă tot simte careva nevoia să ureze frumoase urări - cum altfel? - mai bine să dea un apel. Mie să-mi dea şi voi lua la cunoştinţă că mi s-a urat ceva. Dau şi eu înapoi :)
Cred că-mi voi închide telefoanele şi puţin profilu' de facebook, să nu fiu tăguită în cine ştie ce imagini cu nişte iepuroi ce cară ouă frumos colorate. Nu-mi plac urările astea copiate de pe google sau mai ştiu eu ce site urăridepaşti.ro sau .org. Fii original. Spune şi tu: Sărbatori liniştite şi fericite! Sau nu ştiu. Trimite doaaar cunoscuţilor, nu întregii liste de prieteni sau agendei din telefonul mobil de ultimă fiţă. Nu vreau să fiu orbită de lumina sfântă chiar în ajun de Paşti. Îs mioapă, pentru numele lui Dumnezeu!
Toţi devenim creştini de sărbători. Nu vreau să iau parte la mascarada asta. Adică, nu prea multă lume admite că are o relaţie cu Doamne-Doamne, în timpul liber. Ne dăm seama de miracole şi alte lucruri din astea, doar când, fie se naşte, fie învie. Totul se reduce la beţii, cumva, la teve văd doar reportaje de genul: vezi cum s-a distrat Bianca Drăguşanu în clubul din Petroşani, de Înviere. Era şi Cristea cu ea! Şoc! sau Tinerii de bani-gata au spart 123845 mii de euro în cel mai de fiţe club bucureştean. Sau na, provincial.
Şi, uite aşa, lumina a fost pogorâtă. Nimeni nu crede cu tărie în adevărata semnificaţie a vreunei sărbători. Dar aşa se face, se urează tuturor, că deh, doar vrem intrare gratuită în Rai.

Ah, era să uit, un mic P.S., deci mic p.s.: La mulţi ani! - asta e o urare dedicată unui prieten, sperrr, care are norocu' să fie născut în ziua în care a picat Paştele anul ăsta - Ţi-aş dedica şi o piesă, nene, dar aş exagera. hepi bărtdei tu iu! :)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu