creepy trips

Cred că voi plânge în momentul în care voi părăsi Timişoara pentru câteva luni. Zic asta, pentru că de dimineaţă, când mergeam spre gară, păsărelele ciripeau şi soarele abia răsărise. Şi-mi părea rău că trebuia să fiu acasă. O să plâng, clar.
- E liber?
- Desigur.
- E abia a doua oară când merg cu trenu', crezi că o să mă mute din vagon? Nu cred că aici e locu' meu.
Asta mă întreba o doamnă respectabilă, la vreo 30 de ani. Hainele-i atârnau, blondul spălăcit nu-i acoperea întreaga podoabă capilară. Rădăcinile brunete se luptau pentru supremaţie. Deşi era devreme, stimabila era pregătită pentru o călătorie cu trenul: tenişii cu scai, în loc de şireturi, o jachetă sport, nişte cercei sclipicioşi, rotunzi şi imenşi se prelingeau din lobii urechilor, o geantă de ultim răcnet, iar cireaşa de pe tort, aka masca de pe faţă - machiajul. Machiajul, ei bine, era fix ceea ce trebuia: pleopele ochilor erau mânjite cu un mix albastru-negru-mov, desigur, genele au fost de ajutor. Clipea de două ori şi-mi trecea toată senzaţia aia de căldură. Buzele ei mi-au atras atenţia, trebuie să recunosc, cărnoase şi conturate cu roşu şi umplute cu un gloss maro cu sclipici, denotau pură senzualitate. Cred. Nu mă pricep. Era şi inteligentă.
- Yes. No... I'm in the gara. Yes, in tren.
Vorbea la telefon.
- You know, i see photos of you and you are ok. And the girl is smiling. But, no problem. You know, my heart is suffer, but you are ok. It's my life, my heart, is no matter. If you want talk, come see me. Yes, in gara. And we talk. No, you like flat girls and I'm not flat. This is your problem. I no talk to you no more. Yes, last time. Bye!
Mă gândeam să o întreb dacă e ok, să o consolez cumva, că ştiu cum e să te doară sufletu', dar, m-am reîntors la jocul meu de pe telefon. Am zis că nu prea-mi pasă cu ce mahăr îşi pierd nişte unele timpul. Nu mă bag în problemele altora. Deşi, eram puţin curioasă. Nu la foarte mult timp după ce tanti ofta pe acolo, a urcat în tren o familie de surdo-muţi. Cred că am vazut cea mai frumoasă fată din lume, total opusul celei ce stătea lângă mine. Tot era natural la ea, nici urmă de machiaj. Pun pariu că vocea ei suna minunat, daca ar fi putut vorbi. Acum mă rodea curiozitatea. Avea şi un aparat foto interesant şi făcea nişte poze frumoase. Părea normală. Doamna respectabilă a plecat, întrebând: dar dumneavoastră ce loc aveţi?  Am petrecut două ore în tăcere şi mă enerva asta. Mi-am luat bagajul şi m-am pregătit să mă dau jos. Controlorul mă opreşte la o poveste, la finalul căreia, îmi întinde mâna. Nu ştiusem ce să fac, aşa că i-am întins şi eu mâna. Mi-a prins-o şi a pupat-o. De ceee??? Cred că m-am înroşit instantaneu.
- Mini-vacanţă plăcută să ai şi distracţie faină de 1 mai!
ce să şi faci?