Am multe poveşti de zis. Dacă cineva ar fi interesat să le audă, eu sunt interesată să le narez. Da' să fiu întrebată punctual, că nu prea-s vorbăreață şi nu încep să torăi (regionalism, a vorbi întruna fără un subiect precis) necunoscuților. Aşa. Aş avea câte ceva de spus de rădăcinile mele, mai ales că în ultimii doi ani m-am cam pierdut. Pe mine mă, m. Aşea. M-au inspirat oamenii ăia care nu încetează să îmi explice cum sunt ei o pătrime ceva naţie dubioasă, două zecimi - altceva şi jumate moldovean/oltean/ardelean etc. Am şi io aşa ceva. Lăsând în urma introducerea asta destul de plictisitoare, trec la cele promise mai sus.
Rădăcinile mele nu cred că sunt atât de dese şi adânc îngropate. N-am fost niciodată curioasă să ştiu exact întregul arbore genealogic. Ştiu doar că o străbunică era ceva nemţoaică, un străbunic, ungur (sper să nu mă ţină Petru aiurea în faţa porţilor Raiului din cauza asta). Ei s-au iubit şi mi l-au dat pe bunicul matern. Nu ştiu cum s-ar numi rezultatul. cam atâta ştiu despre străbunici. Aşa. Bunicii paterni sunt pădureni get-beget. Adică vin din ţinutul pădurenilor. Ceea ce înseamnă ceva foarte important. Dacă îi întrebaţi pe ei. Ce-i drept, sunt mulţi oameni importanţi care fac parte din ţinut şi care se află în spaţiul public. Unii au fani. Adica apar chiar şi la teve. Dar nu vreau să încep să îi laud, cumva atrăgând atenţia asupra faptului că, hei, şi eu vin tot de acolo şi nişte uşi ar fi bine să înceapă să mi se deschidă. Ca ăia care se laudă că ştiu pe cineva celebru. Sau că rudele lor locuiesc pe aceeaşi stradă cu respectivul sau că poate l-au văzut la un moment dat într-un magazin. Eram genu' ăsta prin liceu, când oricine mă impresiona. şi cred că mai există dovezi prin arhiva blogului ăstuia. Câţi zei nu au trăit în adolescenţa mea, şi pe câţi nu i-am îngropat pentru greşeli aparent inocente. Diferenţa între cea de atunci şi cea de acum, referindu-mă la minunata-mi persoană, because i fucking am, e că acuma am întins altare altor divinităţi păgâne. Numa' că acu' sunt un pic mai selectivă.
Următoarea chestie. Am crescut în Hăşdău şi Cinciş. Unii poa' să ştie Cincişu' după faza cu lacu'. Nemaipunând la socoteală că locuiesc relativ aproape de Prislop, mănăstirea lui boca (pentru asta o să mă lasă Petrică să intru în Rai, musai, aproape am bilete în secţiunea VIP). Aş putea spune că sunt binecuvântată. De vreo 5 ani locuiesc în Timişoara. Acum, nu prea. În fine. Ideea articolului e că şi eu, umilă fiinţă, am un background destul de întortocheat care are o încărcătură culturală aparte. Din Hăşdău, în Cinciş. Şi din Cinciş, în Banat. Cât de super sunt? Răspuns corect: cea mai. Numai că sunt foarte confuză. Nu pot să îmi dau seama care îmi este adevarata identitate. Eeeeh. Aia e.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu