Eram pe cale sa public un text în care pusesem toată revolta şi toată furia pe care le simțeam față de lucrurile astea care se întâmplă peste tot. Era un text în care spuneam cum am fost sfătuită să mă adaptez societății şi să profit de fiecare cunoştință pe care o am, ca să-mi îndeplinesc visele. repulsia o aveam doar la gândul că există oameni care se prostituează în halul ăsta. Că am câteva exemple clare în minte, cum unele ajung să facă jurnalism pentru că devin iubitele unor producători/redactori-şefi. Era un text destul de bun, până şi mie mi-a făcut plăcere să-l citesc. Amuzant şi creativ. Dar l-am şters.
Şi am şters minune de text, inspirațional, că era încărcat cu ură. Atâta ură, încât mă apăsa. Mă sufoca. Am hotărât aşa, de una singură, că o să mă concentrez doar pe lucrurile care îmi eliberează gândurile şi sufletul. Am putea cu toții să ne gândim la uriaşa şansa de a exista într-un anumit punct pe glob şi la lucrurile mărețe de care suntem capabili. Nu ştiu cu exactitate care mi-e traiectoria spre măreție şi ce vrea destinația asta să fie, în ultimă instanță.
Îmi voi respecta şi cel mai sfânt principiu: să nu calc pe cadavre pentru fericirea mea. De asemenea, să nu fiu ce urăsc cel mai mult: o profitoare, o materialistă. Sigur, e scurtătura cea mai sigură, dar de ce să nu merg pe un drum care poate fi copleşitor de frumos? Măcar voi fi împăcată cu mine, fără remuşcări care să nu-mi dea liniştea necesară somnului. Mă voi bucura că fiecare alegere făcută nu are un interes ascuns.
Suntem doar praf de stele...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu