luni, 14 decembrie 2015

Momente şi fotografii

Aaaah, tehnologiaaaa. Cine nu o iubeşte? Cine nu se poate declara pierdut odată cu ea? Telefoanele performante, mai mult sau mai puțin, au devenit un fel de prelungire a brațelor noastre. E parte din noi şi ne consumă chiar mai repede decât bateriile de smartphoane. Asta dacă nu cumva eşti pe filmu': "hei, ai grijă ce spui la telefon. Suntem ascultați! Ei aud totul! Nu poți avea încredere în nimeni!", şi atunci inventezi tot felul de coduri, că şi unui cuvânt normal îi găseşti ceva eufemism, dar într-un fel atât de ascuns, că nici tu nu mai ştii de fapt ce ai vrut să spui. Şi atunci dai vina pe interpret. Şi telefonul tău probabil e un nokia 1300. Să nu poți fi interceptat.
În altă ordine de idei, cred că am ceva probleme din astea ciudate, şi anume, mă ataşez de lucruri. Emoțional. Sau ceva de genul ăsta. Păi pe vremea mea, în minunata perioadă a liceului, primisem primul meu telefon cu cameră foto. Era un samsung cu o cameră extraordinar de slabă, un telefon care nu permitea nici transferul prin infraroşu (asta dacă îşi mai aminteşte cineva epoca aia), darămite bluetooth. Şi nici card nu puteai băga (a se citi "insera"). Am spus asta ca să aranjez un pic terenul. Am ținut de telefonu' ăsta mai ceva de cum a ținut el de mine. Abia în vara asta m-am lăsat convinsă să îmi las samsungul, sărmanul, liber. Nu mai putea nici el. Carcasă nu mai avea de vreo doi ani. Nu mai răspundea la comenzi, şi alea erau extrem de puține. Dar nu voiam să renunț. Pentru că acolo aveam nişte poze foarte dragi mie. Puține, cât suporta preistoricul meu fost telefon. Pe fostul aveam poze, sau ceva ce aducea a poze destul de întunecate, de la un concert. Pe atunci, telefonul meu era destul de ok, şi era cool să-l foloseşti ca pe un instrument de captat imagini. Vița de vie. Asta aveam acolo. Câteva imagini. Pentru alea vreo 5 poze ce nu le puteam transfera pe nimic, în niciun mod, doar pentru ele nu puteam accepta o ulterioară înlocuire. Primul meu concert, cu primul meu telefon, memorat acolo. De fapt, doar fragmente. Nici nu contează. Ideea e că şi pentru câteva amintiri imprimate, nu voiam să pun punct relației noastre toxice. Mai mult pentru el, că el a suferit, fizic, chiar.
Acum, cu ăsta nou nu reuşesc să îmi fac amintiri cu un impact asemănător celui de atunci. În ăsta nu pot băga fotografii memorabile, pentru că are destul de multă memorie şi mi-ar bubui capul doar la gândul că sunt atâtea lucruri foarte tari de reținut. Cel nou şi performant, aka actualul, colecționează apusuri de soare, lumini, culori şi umbre. Dar şi astea sunt balsam pentru suflet. Dacă ştii exact cum să intri în starea cerută de fotografie sau pur şi simplu să fii fericit că ai fost martor la lucrările astea spectaculoase făurite de natură.
Se spune că îți poți da seama foarte uşor ce lucruri iubeşte un om doar dacă te uiți printre fotografiile respectivului. Just.
Am scris acest articol la provocarea Joker Event Club, agenție de servicii filmare, fotografie, sonorizare și lumini, pentru evenimentul tău.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu