Precum în cer, aşa şi pe fb

Nu o să-i înțeleg niciodată pe cei fac abuz de rețelele de socializare. Nu mă refer la ăia care țin cu tot sufletul  să facă ştiute toate mişcările pe care le fac, toate stările pe care le au de-a lungul zilei. Nu la ăştia, ci la cei care  transced spațiul, fie el şi virtual, şi îşi pun status-uri de genul:  nu o să te uit niciodată, pentru mine rămâi mereu cel mai bun, dumnezeu să te odihnească, etcetera, etcetera.
De ce trebuie să facă asta? Adică aş mai înțelege dacă cineva ar scrie: răposatul a fost cel mai minunat om din viața mea, dar să i te adresezi direct fostului om pe fb, ca şi când ar putea el citi ce gânduri îți mai trec prin cap cu privire la el e absolut inutil. Nu numai inutil da' pe alocuri, amuzant. Pentru mine e puțin amuzant. Mi-l şi imaginez pe omul ăla mort, plutind undeva prin rai sau iad şi indiferent de locul unde s-ar afla, ar avea acces la net, implicit fb, şi când se mai plictiseşte în eternitatea lui, mai verifică din când în când activitatea oamenilor dragi pe care i-a lăsat pe pământ. Dacă e în rai, blană are acces la orice şi poate să facă chiaaar de toate. Aşa că mai şade pe net şi îşi scrijeleşte pe față un zâmbet când vede că unii din ei îşi schimbă starea în "feeling lost" şi un status aducător de lacrimi. Dacă e în iad, la fel, într-o pauză de la cazane, intră pe net, că deh, internetul e unealta diavolului.
Bine, ar mai fi şi purgatoriul. Stau mai mulți oameni într-o sală mare de aşteptare, îşi aşteaptă sentința şi destinația finală. Între timp, din camera de deliberare, iese un funcționar cu veşti: va mai dura puțin până la anunțarea verdictelor, jurații încă se mai consultă; în altă ordine de idei, puteți accesa internetul, avem wifi, parola e one.way.or.another. aveți la dispoziție 7 ani pământeni. V-aş sugera totuşi să luați în calcul toate faptele făcute în timpul vieții dumneavoastră, să puteți depune ulterior o contestație.
Şi ăia normal că verifică ce se mai întâmplă acasă la ei. Poate citirea statusurilor familiilor lor îi determină să îşi revadă timpul petrecut ca om, diferit.
Asta presupunând că scriitorii facebookieni sunt creştini sau ceva. Mă întreb cum a decurs trecerea de la scris pe coroane "nu te vom uita" la "nu te voi uita niciodată... feeling alone :( ". Adică, unde e veriga lipsă? Să fie oare rugăciunea în ceva lăcaş sau lumânarea aprinsă în amintirea decedatului? Posibil. Dar nu pricep de ce a trebuit o actualizare a acestora în rugăciuni şi lumânări aprinse online...

Care e rostul, până la urmă? Nu îți apare după publicarea mesajului "seen at 4:20" pentru că cei ce nu mai sunt aici, nu mai au forma asta. Sau dacă o au, nu cred că pot butona. Sau răspunde. Sau accesa netul. Cred că acolo - sus, jos sau în aşteptare - au ceva mult mai tare decât internetul. Nu cred că se poate comunica prin aceleaşi unde prin care o facem noi, cei rămaşi. Şi chiar dacă ar fi, presupun că ar fi alte lucruri care îi preocupă pe cei pierduți, cum ar fi căutarea şi aflarea răspunsurilor pe care le-au dorit de atâta vreme. Nu au ei timp să stea aiurea pe net. Pune-te în locul lor, dacă pot spune aşa, tu ai sta pe net dacă ai fi în rai, iad sau purgatoriu? Dacă eşti în rai, pfuiuiuiui, câte poți face... în iad eşti cam reținut la muncile diavoleşti, că aşa trebuie. Iar în purgatoriu, cu toate că funcționarul ăla ți-a dat net, parolă şi mână liberă... it's a trap!!! Nu uita că ți-a sugerat să îți recalculezi viața în aşteptarea verdictului. Te-ar putea costa veşnicia. De aia există unele fenomene stranii, că ăia ce şi-au pierdut timpul pe net în camera de aşteptare, au fost distraşi din cauza netului. Şi atunci se întorc să îi certe pe ăştia care au uitat cum se spune o rugăciune. 

Cât despre cei vii, cărora le este dedicat textul, ei bine, cred că pot fi catalogați ca attention whores. Să vadă tot www-ul că ei suferă. Bineînțeles, mai târziu, îndurerații vor să arate ce fel de sărbători au avut, în cel club dezmățat au ajuns de revel, câtă bogăție se află în sufletele şi pe mesele lor. Dar ei tot alone şi lost se simt. Aia e. Noi să fim sănătoşi!