marți, 31 mai 2011

Nada.

Mai e puţin şi începem sesiunea. Nici nu mi-am dat seama când a trecut timpul. Termin - cu bine, sper - primul meu an ca studentă. Şi nu la orice facultate, la cea de Jurnalistică. Am fost reticentă la începutul anului, simţeam că mă chema casa înapoi, plănuiam să merg acasă la două săptămâni, mă gândeam că nu-mi fac prieteni, iar colegele mele, multe sunt piţipoance. în mare parte, lucrurile nu au stat cum mi le imaginam. Chiar după 6 săptămâni de şcoala, când îmi propusesem să mă împrietenesc cu lumea, am reuşit să fac asta. Şi totul a fost minunaaat şi încă este. Nu-mi vine să cred că mi se întâmplă lucrurile astea. Aproape tot ceea ce mi-am propus, s-a concretizat, într-un fel sau altu'. Oameni minunaţi, lucruri frumoase, locuri faine, chestii interesante.
Acum ceva zile, cineva mi-a spus de un loc superb. I-am urmat sfatul şi am fost acolo. Nu mi-a părut rău că am ratat un concert în detrimentul distracţiei de sub pod. Se pare că toată vara vor fi party-uri acolo. "Ajunsei" să fac practică la două publicaţii, nu e cine ştie ce ceea ce fac eu acolo, însă orgoliul meu e gâdilat. Am văzut ceea ce era de văzut, pot spune că ştiu mai multe locuri superbe decât mulţi din cei ce trăiesc aici. Am făcut ce-am vrut, am ieşit când am vrut... am avut impresia că sunt într-o continuă vacanţă.
Vine sesiunea, am multe examene programate aiurea, la diferenţă de doar o zi, maxim două. E ok, sper că o să ne descurcăm toţi. Mi-am făcut planuri cum că voi intra la buget. Dorinţa asta nu ştiu dacă o voi putea materializa cumva, poate doar dacă mă chinui un pic.
În concluzie, deşi nu facem mai nimic la şcoală, îmi place!

4 comentarii:

  1. ce ma bucur! macar tu :)
    >:D<

    RăspundețiȘtergere
  2. iuiiii>:D< :D:D:D vezi, si cred ca totul se bazeaza pe Legaea Atractiei...

    RăspundețiȘtergere
  3. atractie gravitationala? electromagnetica? sau cea creata de Forta Tare? :))
    ok. I shall shut up with all this :-$
    fie. atractie :)

    RăspundețiȘtergere