Film pentru prieteni

Cum sună titlu'? Drăguţel, nu? Parcă e unul la care te-ai duce însoţit de prieteni, o companie veselă ca pentru un film vesel... popcorn, Colic (cola mic - which is)... râsete, glume. Sună a film relaxant, de weekend, de vară, uşurel. Film de umplut timpul. Film de umplutură. Dar să lăsăm aparenţele la o parte, oricum sunt înşelătoare.

Film pentru prieteni este un film, care m-a traumatizat. Un film testament.

Aceasta producţie este realizată din două cadre bine-determinate, a fost trasă o singură dublă. Gabriel Spahiu este cel ce interpretează personajul principal, cel care-şi lasă testamentul video. O cameră video este pornită şi un om începe să povestească. La început, ai senzaţia că o să mori de râs, deoarece personajul îşi povesteşte drama într-un fel care determină pe oricine să izbucnească în râs. Îţi vine să râzi întruna de necazul omului, până când vezi cam ce viaţă ratată a dus, cum prietenii lui l-au lăsat baltă, cum nici măcar copilul său nu-l mai caută, că şi-a vândut tot, că a ajuns la concluzia că da, el chiar este un "căcat" pentru întreaga societate, din acel moment, pur şi simplu îţi inspiră milă. Nu prea pot să-mi imaginez oameni fără prieteni. Omul este un fost profesor de geografie, care în urmă cu 10 ani a divorţat de soţia lui Cami, cu care are un copil - Bogdan, pe care l-au uitat toţi, şi în concepţia căruia, prietenii îl considerau un nimic, un vierme ş.a.m.d.. După ce ţi se face milă rău de tot de el, după jumătate de oră de vorbit cu camera video, spune un simplu "Adio!" şi înşfacă un pistol. Ar fi drăguţ dacă nu aş mai continua să povestesc filmul, dar nu prea pot, aşa că voi continua.

Încearcă să tragă, însă se opreşte. Faza mi-a părut amuzantă pentru că semăna foarte tare cu o scenă din "Sinucigaşul" - piesă de teatru cu Horaţiu Mălăele - şi mă gândeam că la fel cu personajul din acea piesă, renunţă să se mai sinucidă. Daaaaar, nu! Ia din nou pistolul, ţipă şi trage! Chiar trage. Şi am înmărmurit. Nu ştiu la ce fel de efecte au apelat, dar a părut atâââât de real... Monologul lui a durat jumătate de oră. Căzut la pământ, se pare că glonţul nu a nimerit cum trebuia creierul, aşa că se ridică în agonie şi zbiară, şi urlă şi-mi doream să nu fi văzut aşa ceva... vreodată. era un nene pe un ecran mare, care era plin de sânge şi se târa... şi, vai! Zbiera că nu mai vede! Şi se chinuia... şi vine vecina lui alarmată, însoţită de un alt vecin care, în prostia lui, îl întreabă: V-aţi lovit?... suuper. Mă rog, cheamă cineva o ambulanţă care vine oarecum târziu.

Un om ratat care nu reuşeşte nici să se sinucidă. Mi-a plăcut că, în momentul în care a venit salvarea, a spus că nu vrea să moară. Drăguţ!

Este un film care nu are acelaşi impact dacă-l povestesc eu. Trebuie să fie văzut filmul.

Eu l-am văzut că na, am noroc că se organizează chestii faine aici, cum ar fi festivalul în cadrul căruia l-am văzut, şi anume: Timishort.