Ce fericit eşti... 
îmi doresc să scriu, îmi doresc să fiu fericită. da. în mintea mea mereu e o bătălie. nu în mine, ci în minte. sunt mii de secvenţe, care mă fac să urăsc totul. şi să iubesc totul în acelaşi timp. sunt atâtea filme gratis pentru un singur spectator. imaginţie n-am, şi mai nou, nici un orizont prea larg. aşa mi se spune. nu am experienţă. am filme. europene. aş putea spune că sunt şi suprarealiste, într-un fel, pentru că sunt o droaie de cadre şi secvenţe care, deşi curg unele după altele, nu au niciun fel de legătură. mi-aş acorda singură un premiu. o lună în singurătate, pe cea mai pustie insulă. pe cât de bine am ajuns să cunosc fericirea, am întâlnit-o demult, pe atât de bine am cunoscut şi mai demult, tristeţea acută. 21 mai - fericire, 31 decembrie - agonie, imagini contrare puternice. dar nu e data când am întâlnit aste sentimente pentru prima oară.
mă cert cu mine necontenit şi tot necontenit caut pe cineva care să-mi vorbească. "câte-n lună şi în stele", am sperat cândva. am sperat şi am ajuns la linişte deplină. asta o fi însemnând expresia. oricum, toţi mă pot manipula, toţi pot să-mi inducă idei greşite despre mine. sau reale. nici nu ştiu. am nevoie de un titirez să-mi spună care e realitatea. am nevoie de cineva.