re-becoming me? well, take your time, dear

Când am pornit la drum, se întâmpla acum mai bine de 4 ani, am pornit încurajată de nişte cuvinte. Totul suna minunat, pe atunci. Acum... dacă vreau să-mi descriu ce trăiesc în momentul ăsta, dacă ar fi să descriu ce simt - cu privire la viitor, dar, mai mult prezent - printr-un titlu al unei piese muzicale, preferabil, piesa trupei preferate, aş alege Pierdut, interpretată de Viţa de Vie. De ce Pierdut? păi, pentru că mă simt pierdută [seems legit], că nu mai pot... Aş vrea să mă întrebe şi pe mine cineva, bă, ai nevoie de ajutor, ce-i cu tine? Aş vrea să mă asculte cineva, să se prefacă măcar că ascultă. Dar mi-ar plăcea tare mult o îmbrăţişare sinceră. Mi-ar plăcea să-mi reiau drumul acela. Mi-ar plăcea să pot depăşi barierele alea de care tot vorbeam, ştie cine şi despre ce vorbesc, şi să redevin eu. Sunt pierdută. Da, în anumite discuţii, cu persoane cu care mă simt în regulă, îmi mai permit să spun cu adevărat ce cred... dar se pare că sună ca şi cum fac asta ca să atrag atenţia.

About VDV, am fost la concertul acustic aniversar, sau aniversar acustic, din Timişoara. A fost un concert mai mult decât minunat. Pentru o astfel de premieră, atât pentru trupă, cât şi pentru audienţă, totul a arătat, în special, a sunat perfect. Ca şi când de 15 ani asta fac ei, vin cu nişte multemultemulte instrumente pe scenă şi cântă stând jos. Dar dacă făceau asta de atâta timp, probabil, nu mai erau aşa emoţionaţi şi entuziasmaţi de tot ce făceau ei acolo. Ştiu că spun despre fiecare concert că a fost unul din cele mai tari la care am putut să merg vreodată, dar ăsta tocmai e pe primul loc. De fapt, el va fi reperul pentru toate concertele viitoare. Nu cred că mă mai poate impresiona un concert aşa de mult.
Desigur, niciun lucru nu e perfect, are întotdeauna părţi bune, şi în acelaşi timp, negative. Partea aiurea, însă, nu are legătură cu prestaţia băieţilor din Viţa de vie. Nu, nu, nu. Nicidecum. Ci cu prestaţia unei persoane, de la care mă aşteptam la mai multe. Dar, cică murim singuri, so i won't give a shit anymore. Bineînţeles că atâta timp cât ea, persoana, nu avea niciun beneficiu pe urma participării la acest concert, m-a lăsat baltă. Nice, destul de nice. Când mi-am dat eu seama de nişte lucruri, a fost fix momentul în care domnul Despot s-a ridicat să cânte o piesă minunată, şi anume: Lăsat pustiu.


Nu ştiu cine sunt... şi am nevoie tare de cineva care să-mi mai facă şi mie pe plac. Îi ascult pe toţi, şi chiar nu mă prefac... dar, eu sunt bună doar pentru asta... Colţul meu s-a micşorat, nu mai e loc nici pentru mine. Doar pentru nişte frustrări interioare. Ar fi bine să mă pot detaşa de tot, să privesc ce se întâmpla de undeva de sus. Dar nu pot face asta, nu încă.