vineri, 16 decembrie 2011

NOU! Astăzi, suflete de vânzare! 2 + 1 gratis!


Fugiţi! Salvaţi-vă pielea şi sufletul! Închideţi orice dispozitiv ce emite unde sonore! Renunţaţi la tot ce înseamnă muzică!

De ce mă agit aşa? Păi, pentru că trebuie. Deunăzi am isprăvit cu cititul unei cărticele tare interesante... Satanismul în muzica Rock. Totul a început într-o zi superbă de marţi, când eu şi doi colegi, o ea şi un el, ne-am dus înspre localul nostru preferat (unul din ele), pentru că aveam o fereastră deschisă atât de larg, cam de 3 ore. Bun, ajungem acolo, barmanu’ râde cu noi şi, spre final, vine şi-mi ia cartea pe care o aveam pe masă. Se duce la prietenul lui actor la teatrul Auăleu, şi îi arată mirifica mea carte Jurnalul Diavolului. Am aflat că şi barmanul e actor, bine, se şi simţea asta pe el, în felul în care se comporta şi cum se exprima. Şi se întoarce şi mă întreabă: Poţi să-mi laşi cartea asta vreo două zile? M-am uitat lung la el şi i-am dat, din nou, cartea. A plecat şi s-a prezentat iar la masa noastră cu o altă carte. În schimbul alei mele.

Acum am terminat de citit acea broşurică de 30 de pagini. Nu e cine ştie ce, mă gândeam că voi descoperi lucruri interesante. Nu a fost aşa. Văzusem acum vreo doi ani un reportaj despre muzica rock şi cum unele trupe şi-au vândut sufletul diavolului, părea interesant, dar aberant. Ei bine, aici, în ceea ce am citit, autorul avea grijă ca la fiecare două paragrafe să-ţi spună cât rău îţi face muzica asta şi cum ar trebui să ne întoarcem la Dumnezeu. Pare că vrea să ţi-l dea pe Doamne-Doamne, pe post de sirop de tuse. Fraaaate, pe bune??? Aşa ştii tu să scrii o carte??? Serios? Propagandă ieftină. Până şi Elton John e omul Satanei. Dar fie, poate exagerez eu.

Nu ştiu dacă se pot încheia de-adevăratelea contracte cu distinsul domn ce stăpâneşte Iadul, sincer, mie-mi pare că multe trupe se prezintă pe scenă costumate într-un fel sau altul, doar pentru că asta e imaginea pe care vor s-o propage. Nu că şi-ar fi vândut sufletul la reduceri. Da, mulţi or fi interesaţi de ezoterism, ocultism, magie neagră, însă cred că, deşi erau pe acid, nu îşi vindeau ei esenţa fiinţei lor, doar pentru celebritate şi convertirea omenirii la New Age. Plus că, dacă era adevărat tot ce se spunea în cartea aia făcută acum vreo 20 – 30 de ani, rockul era muzica ce se auzea peste tot, pentru că na, doar trupele şi-au făcut datoria şi şi-au împărtăşit iubirea şi adorarea lor pentru diavol. Dar, acum, singurul gen muzical e ăla.. cum se numeşte? Muzică de club? Techno? Electro? HIII!!! Poate diavolul s-a răzgândit şi a ales Dubstepul ca muzica Iadului. What the Hell? 

4 comentarii:

  1. daca nu e manea,populara sau house nu e muzica, e SATANA! Da' imi place de tine ca ajungi sa faci schimb de carti cu oameni hai-hui asa....bestial!

    RăspundețiȘtergere
  2. nu cu orice oameni, prietene, ci cu un nene barman in cel mai cool loc din Timi, care se intampla sa fie si actor. maaaaaa, sarbatori fericite >:D<

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu stiu de ce dar cartea aia imi suna ca ceva scos din filmul ala cu Tenacious D si Pana Destinului care era de fapt dintele diavolului si-i facea pe chitaristi sa fie incredibil de buni.

    Si d-alde Beethoven si Mozart erau banuiti la vremea lor de chestii dinastea. Deh, talentul este o explicatie prea banala pentru unii.

    RăspundețiȘtergere
  4. Da, ştiu, chiar seamănă cu filmu'! Păi, nu ştiu ce să zic, bănuiesc că fanaticii religioşi cred că aşa pot "corupe" tineretul. Oricum, tinerii din ziua de azi sunt ierduţi cu muzica asta.
    Eu, sincer, nu cred în porcăria asta cu diavolu'. Da, talentul e o explicaţie prea banală.

    RăspundețiȘtergere