vineri, 3 iunie 2011

Tipologii

Cunosc oameni inteligenţi, drogaţi, hoţi, importanţi, manelişti, rockeri, rasişti şi oameni îndrăgostiţi de culori. Indiferent de categoria în care se încadrează, toţi seamănă între ei.
Oamenii inteligenţi pe care-i cunosc, sunt foarte tari. Ştiu unde, când şi cum să se comporte. Şi asta îi face frumoşi. Nu mă refer la aspectul fizic, nu dau doi bani pe frumuseţea fizică. Dar unii din ei, deşi sunt super-ultra-mega-deştepţi, în unele cazuri nu ştiu cum să se comporte. Şi mă cam contrazic cu a doua propoziţie enunţată despre oamenii inteligenţi. Unii vorbesc despre lucruri serioase, alţii visează să facă ceva măreţ pe planeta asta şi cred - cu tărie - în existenţa unui Doamne-Doamne, mai sunt unii care se plâng că au prieteni cu care nu pot purta o discuţie interesantă sau cultă. Dacă eşti om deştept, nu te plângi de asta, deştept fiind, ar trebui să ştii să te cobori la nivelul fiecăruia. Mai ales că îi şi numeşti prieteni. Dar tu ca om deştept, care spune că vorbeşte despre "nemurirea sufletului", mi-aş dori să te aud plângându-te şi de altceva în afara faptului că nu ţi-ai găsit sufletul-pereche. Şi uite aşa, oamenii deştepţi devin superficiali, fără să-şi dea seama că sunt undeva sub nivelul prietenilor proşti.
Next topic: Drogaţii. Ei bine, da. Cunosc câteva specimene. În viaţa de zi cu zi, sunt nişte persoane faine, care-ţi par de cuvânt, sunt carismatice, simpatice, boeme. Singurul lucru naşpa la ei, e faptul că uită. Nu am ce să le bag de vină, îşi bagă ei. E interesant să-i aud atunci când nu au nimic la bord, se plâng că au ales drogurile ca mijloc de transport spre o lume minunată. Când însă sunt în Nirvana, îmi spun: oricând te pot ajuta cu ce vrei tu, hai să facem aia şi ailaltă! hai să fumăm ceva. Sunt lângă tine, hai să băgăm un cui! Hai să mergem, pe urmă în locu' ăla de care ţi-am mai spus... sau. ne vedem acolo!!! iar când eşti acolo, nu-şi mai amintesc că te-au invitat. În rest sunt ok. Atâta timp cât nu te corup, nu te ademenesc în lumea lor confuză.
Hoţii sunt preferaţii mei. Ştiu să zâmbească frumos, par de încredere, iar mulţi dintre ei chiar sunt de încredere, asta dacă ai reuşit cumva să le câştigi încrederea. Sunt oameni cu simţul umorului. De asta mai glumesc cu lumea. De asta îţi zâmbesc când îi prinzi cu mâna la tine-n geantă şi cu portofelul în mâna lor. Dar sunt ok.
Despre oamenii importanţi, nu am ce spune, sunt importanţi şi atât.
Maneliştii sunt oamenii aia cu gulerele cămăşilor ridicate, care habar nu au ce e aia muzică, dar dacă vrei să împărtăşeşti cu ei o piesă frumoasă, ţi-o taie din start: să asculţi tu şi toţi roacherii tăi aşa ceva!!! mie dă-mi Salam, Guţă, muzică adică, nu prostii. Şi oricât încerci tu să-i convingi că nu e rock, e muzică ascultabilă pe toate canalele media, nu o scoţi la capăt cu ei.
Rockerii. Aici găseşti din toate categoriile de oameni enumerate mai sus, mai puţin manelişti, dar şi cei ce urmează a fi enumeraţi. Sunt cei mai cei.
Rasiştii. Cu părere de rău, am intrat în rândurile lor. Nu ştiu cum, nu ştiu de ce, dar... mi-s acolo.
Optimiştii aka oamenii îndrăgostiţi de culori. Aştia habar nu au pe ce lume trăiesc. Evident, trăiesc în lumea lor, dar vor începe să plângă când îşi vor da seama de ceea ce se întâmplă în lumea reală.

6 comentarii:

  1. câtă.. organizare în gândurile tale! :))

    RăspundețiȘtergere
  2. suntem toti o apa si-un pamant...

    RăspundețiȘtergere
  3. heeeeey,eu sunt optimista si inca nu am inceput sa plang :P:P. Sunt o optimista cu tente de pesimista si de realista...deci probabil asta ma salveaza. Sunt si rasista si roackera d'aia....la partea cu inteligenta nu ma bag,ca nu ma pot privi la pers.a 3-a. Deci,sunt o simbioza...rezulta ca daca eu sunt asa(sau cel putin asa ma consider),toti avem nuante din mai multe tipologii...pana la urma,de'aia reusim intr-o forma sau alta sa supravietuim unii cu altii.
    So,nu mai desconsidera optimistii, sunt ei indragostiti si sensibili dar pana la urma au ramas ultimii oameni care ne mai aduc si noua aminte ca viata nu e numai in nuante de alb,negru sau gri!

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anca: de fapt, e o debandada in capu' meu.
    @pikchiu: da, suntem.
    @Deea: da, avem nevoie de oameni optimisti si suntem tot ce am enumerat acolo. io sper ca sunt mai putin manelista... suntem toti la fel.

    RăspundețiȘtergere
  5. @bobo: :)):)):)) poate si in tine se ascunde o parte manelista,mai sti? :)):)) Jesus Christ!!! Ce filme am in cap....
    Gata,ma duc si yo la competente :)):))

    RăspundețiȘtergere
  6. baftaaaa!!!! poate's un pic... habar nu am:))) inca nu mi-am descoperit acea latura:))))

    RăspundețiȘtergere