lucru.

obişnuiam să apreciez un Lucru. Lucrul obişnuia să-mi fie prieten, şi mi se confensa. Îmi făcea emisiuni radio. în direct. Lucrul era fain, un Lucru ce nu-ţi dădea bătăi de cap, un Lucru cu care de abia aşteptam să mă intersectez pe undeva. Eram nerăbdătoare câteodată să ajung acasă şi să-mi ascult Lucrul. Lucrul meu are nume de floare. Nu-mi plac florile. Cu excepţia celei care avea onoarea să-mi definească Lucrul. Şi totul era drăguţ. Până într-o zi! bine, mint: până într-o seară. Atunci s-a întâmplat. Mi-am revăzut Lucrul face2face şi nu am ştiut cum să reacţionez. Aşa că nu am făcut-o. Nu am reacţionat nicicum, însă aveam grijă ca toată lumea să ştie că el e Lucrul de care le vorbisem eu atâta amar de vreme. Un Lucru cu nume de floare se perinda prin faţa mea ca un copil neastâmpărat de doi ani. Ne-am văzut şi nu ne-am recunoscut. Ba da, ne-am recunoscut, dar nu ne-am spus nimic. Mă uitam la Lucrul meu pe furiş, la fel făcea şi el. Ştiu asta pentru că l-am prins. Mişuna alături de alte lucruri pe care nu le cunosc. A fost în spatele meu şi nu a spus nimic. Eu eram doar fascinată. Lucrul meu nu mi se mai pare interesant. E un fel de idol care nu se coboară la nivelul admiratorilor. Îi place să fie acolo sus, admirat, venerat, iubit. Iar în momentul în care un Lucru-Idol îţi devine egal, brusc, nu mai e interesant şi demn de admiraţie. Devine un muritor. Muritorii fac ceva ce e inevitabil, mor. Viaţa noastră e efemeră, iar Lucrul, idol fiind, coborând şi veghind în spatele meu, a devenit un Lucru efemer. A devenit muritor, trecător, exact ca perioada frumoasă şi dedicată Lucrului meu. S-a dus.