sâmbătă, 27 iunie 2009

o mica poveste

Era o fetita micuta de care avea grija toata lumea. Ea era preferata bunicilor ei din partea tatalui, iar mama si tatal ei il adorau pe fratele ei mai mic. Se simtea aiurea. Chiar din clipa in care mama ei a venit cu fratiorul ei din maternitate, ea pur si simplu nu l-a suportat. Nu ii placea de fratiorul ei. Nici acum nu ii place de el, desi acum ea are in jur de 20 de ani. Pentru orice prostie pe care fratele ei o facea, mama si tatal ei o invinovateau pe ea. La 5 ani, era sa se inece. Era cu parintii la iarba verde, pe malul unui rau cam adanc si se juca pe langa apa, asta pana cand s-a decis ca poate e mult mai interesant sa stai pe un butuc. Si uite asa, jucandu-se pe butucul ce era cumva legat de mal, a cazut. S-a zbatut si s-a zbatut pana cand tatal ei a salvat-o.

La 6 ani, era la tara la bunici. Chiar inainte sa inceapa gradinita. Si cum acolo, bunicii nu aveau o baie in toata regula, trebuia nitel de apa incalzita, dupa metodele traditionale (una bucata oala cu apa, pusa pe foc), pentru ca trebuia sa faca baita. Bunica ei a luat oala si a pus-o jos, langa aragaz. Mai trebuia apa rece. Multa apa rece. Apa din oala era clocotita. Era o neastamparata. Se juca nerabdatoare pe langa mama ei. A inceput sa alerge prin casa. Si de neastamparata ce era, a alunecat atingand acea oala. Si acum mai are pielea arsa pe picioare. Are o cicatrice urata de tot pe soldul drept. Asa tine minte care e stanga si care e dreapta. Doctorii nu ii dadeau sanse de recuperare. I s-a spus ca va ramane paralizata, si va trebui sa foloseasca un carucior. Mama ei a fost destul de speriata, dar cu toate astea nu a internt-o intrun spital, ii era mult prea frica sa nu o trateze asistentele prost si a preferat sa cheme ea o doamna doctor care sa ii faca anumite injectii si sa ii schimbe bandajele. Nu dupa mult timp, s-a vindecat. Nu a avut nevoie de niciun fel de chestie care s-o ajute sa mearga. A ramas doar cu niste cicatrici.


Mai tarziu, la vreo 9-10 ani a inceput sa aibe probleme cu parul, nu problemele alea tipice, cu rosul parului. Ei ii cadeau zilnic pumni de par. Peria se umplea dupa numai cateva pieptanaturi. A consultat un medic si i-a dat un tratament pe care sa il urmeze. Avusese un par lung, superb. Am intalnit-o abia cand avea 7 ani. Am ramas socata cand am vazut-o cu parul scurt, gen bob. Mi-a spus ca nu e nimic atat de grav, doar ca va mai trece ceva timp pana cand va avea parul de dinainte. Si a avut dreptate. Acum are un par si mai frumos decat mi-l pot aminti.


Nu dupa mult timp eram la ea acasa. Si luam masa cu ai ei. Era o duminica. Familia ei avea curtea plina duminica, erau toti cunoscutii lor acolo. Nu prea imi placea sa stau intr-o multime de oameni, ca si ea, de altfel, asa ca mai tot timpul ne retrageam in camera ei. Acolo ea facea "experimente" pe mine. Ma dadea cu tot felul de oje pe unghii. Dar atunci nu prea voia sa imi mai faca nimic. Era, totusi, binedispusa. Ne-am dus, intr-un final, sa mancam si noi si pe urma am plecat. Din nou. Ea se asezase pe pat si mi-a zis sa ii aduc ceva in care sa vomite, pentru ca ea nu se simtea bine. Dar cand m-am intors ea era deja pe jos intr-o balta de... nici nu stiu cum pot numi asa ceva. I-am anuntat parintii, care au luat-o de acolo rapid si au cerut masina tatalui meu sa se duca cu ea la spital. Avea enterocolita, asta aveam sa aflu cand a venit de la spital. In tot timpul acesta, bunicul ei se imbolnavise si el. Plangea zilnic dupa ea. Desi nu era bunicul care o adora numai pe ea. In clipa in care a ajuns acasa au inceput amandoi sa planga, ea tinea mult la bunicul ei. Foarte mult, odata mi-a marturisit ca mai mult decat la celalalt bunic al ei. El a murit pe urma. La doar un an dupa ce fusese ea in spital. La inmormantare nu se mai putea tine pe picioare. Era in fiecare zi langa mormantul lui. Acum chiar se simtea singura pe lume, era bunicul ei preferat, singurul din familia mamei sale care o iubea nespus de mult.

A ajuns la un liceu bun, nu ii pasa de note, de nimic. Abia astepta sa se termine odata. A dat BAC-ul si l-a luat cu medie destul de mare pentru ea, 8,23. Nu invatase nimic pentru BAC. Nu stia unde sa mearga mai departe, asta in cazul in care voia sa mearga mai departe. Bunicii ei din partea tatalui i-au promis ca ii platesc facultatea, ceea ce si au facut. Acum e in Timisoara la Medicina. Nu pe degeaba s-a tot plimbat prin spitale.

Am scris toata porcaria asta pentru ca e adevarata. Si pentru ca nu toata lumea vede lumea in roz. Nu stiu ce relevanta are ultima chestie care am scris-o dar, ma rog, am scris-o, oricum innebunesc. Macar sa scriu anumite povesti pana nu le uit. Tin pasu cu realitatea in felul asta.

5 comentarii:

  1. Si eu m-am opărit când eram mică...când eram foarte mică... Am răsturnat oala cu supă peste mine... E o senzatie îngrozitoare. Cică mierea face bine la arsuri dar eu a trebuit să suport bandaje si injectii. Pe urma, m-au muscat câinii, m-am tăiat în ferastrau si am început să-mi rup membrele... Ce vremuri :)) Anyway, e clar ca nu toti crestem in baloane de sticla. Cel putin acum e bine:)

    RăspundețiȘtergere
  2. stiu cum e sa fii oparit. faza asta am patit-o si eu. cam aiurea, pacat ca nu ne nastem, in baloanele alea de sticla de care zici tu...

    RăspundețiȘtergere
  3. Nasol...eu aveam microundele pe frigider si cand am vrut sa iau vasul cu spaghete am rasturnat apa pe mine...cred ca de aia nu imi plac mie spaghetele...si m-a muscat un caine de undeva,nu mai conteaza...si am avut cam tot rupt,mai putin mana dreapta...si am avut to felul de boli si de chestii,dar asta nu m-a oprit niciodata sa fiu asa:)

    RăspundețiȘtergere
  4. eu cred ca tocmai astea te-au facut asa. ceea ce e bine, ca nu esti "sub acoperire". nici nu stiam ca nu iti plac spaghetele, si vorba aia, ne stim de o viata, ma rog, chiar 3 ani:D:D
    si eu am fost muscata de un caine, doar ca povestile difera, nu? asta e chestia cu: "vrei sa mangai leu?" sau ma insel eu?

    RăspundețiȘtergere