Am probleme grave cu somnul. Mă omoară. Nu-i mai pasă că exist. Îl aud cum e peste tot în jurul meu. Cum creşte, se adăposteşte, îşi lasă adepţii să-şi pregătească culcuşul în el. Doar că pe mine mă alungă până spre orele dimineţii. Îmi face asta de ani de zile. Aia e. Trist e că am crezut că-l pot păcăli. Că-l pot ademeni cu tot felul de trucuri ştiute de natură, pentru că nu vreau să mă agăţ de chestii dubioase încă. Dintr-astea sintetice. Încerc să-mi târâi somnul spre mine cu niţică salvie şi valeriană. În prima săptămână am avut nişte rezultate mai mult decât excepţionale. Aproape mi-au dispărut cercurile maronii din jurul ochilor. Aproape. M-am trezit mai odihnită. Aproape. Mi-a revenit cheful de zdrăngănit la chitara asta ce se vrea clasică. Păcat că prefer acustica fratelui meu. Îmi macină mai tare buricele degetelor. M-a ţinut o singură săptămână faza asta cu somnul. Nu mă iubeşte şi pace. Oricum venea abia pe la două. Acu', încet-încet, mă uită. That motherfucker.
Nici măcar nu-mi mai pasă, o sintagmă pe care o folosesc din ce în ce mai des, şi mă şi face să mă simt ok. Nu-mi mai pasă pentru că am descoperit un leac împotriva furiei pe care o resimţeam de o vreme încoace. Ce să vezi, am doi noi prieteni, îi consum împreună în fiecare seară. Salvie + valeriană = linişte totală. În suflet şi-n gând. Nu şi-n urechi. În urechi îmi urlă tot felu' de muzică din asta pe care nu o prea agream. Dar e aşa frumos totul acum.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu