Toată nebunia asta care se întâmplă în lume mă scoate din minţi. Mă agit aiurea şi fără sens. Aşa că măcar eu să cad la pace cu propria-mi persoană. Să fac linişte în interior. Fac mici paşi spre mine. M-am văzut în îndepărtare şi nu vreau să mă sperii. Fac paşi mărunţi şi înceţi, pentru că acolo, în ungheru' ăla întunecat m-am lăsat la un moment dat. M-am părăsit în speranţa că mă voi integra într-un grup. Şi de atunci nici că am mai fost fericită. Am preluat personalităţile altora, visele unora, just to fit in. Acum, că am rămas singură, îmi tot reproşez lucruri, în loc să încerc să mă împac. Aşa că de acum înainte, mă concentrez pe lucrurile ce le-am lăsat cu vechea eu. Chiar aveam o discuţie cu un amic ce nu mai e în ţară, cum nu ne mai recunoaştem pe noi înşine, la modul că ne vedem în oglindă şi ştim sigur că ăia nu suntem noi. Mi-e un dor nebun de mine. Aşa că acum că am aflat unde m-am lăsat la un moment dat, mă îndrept spre acolo.
Primul pas: să mă întorc la muzica aia ce îmi place. De ce? De aia.
Am doar Coma în lista de azi. Motivul? Muzica faină, versurile astea ce se îmbină armonios în tot decorul, mesajul pe care îl poţi interpreta cum simţi. Pentru că piesele ce le voi pune aici îmi dau senzaţia că numai prin piesele astea mă pot revolta, adăposti şi linişti. Şi mai e şi singura trupă de la noi - dintre alea care îmi plac - pe care încă nu am văzut-o live. Ceea ce poate să mă sâcâie maxim.
Prima piesă: Document
Chip
Iar cea de-a treia melodie, pe care o iubesc din tot sufletul e Un semn
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu