duminică, 8 februarie 2015

scrisoare.

Urăsc tot la viaţa asta. Tot, inclusiv momentele alea aparent minunate. De fapt, mai ales pe astea le urăsc. Te ademenesc într-o poveste cu final prematur şi dureros totodată. ele îţi provoacă durerea. da. Aş vrea să nu mă mai bucur de niciun fel de clipă, ca să n-am aşteptări similare sau mai mari. Continuând în aceeaşi notă, îţi mărturisesc că tre' să fiu deschisă cu tine:
Noi suntem compatibili, dar nu în sensul că ne completăm.  Să ne completăm, ar însemna ca eu să mă dedic, să mă implic în ceva până la un anumit punct, iar tu vii cu completarea. Dar nu, noi nu suntem aşa... dacă tu nu eşti implicat, poate pun eu totul de la mine. Şi invers. Ca să mă înţelegi mai bine, dau un exemplu. Je suis eine Madchen, aşadar primul lucru cu care ar trebui să începem e portofelul, desigur. La tine e inexistent. Îţi ţii toate lucrurile importante în buzunarele în care mai poţi băga ceva. În schimb, eu am un portofel de ani buni de zile. Acolo mi-e toată viaţa: acte, chitanţe, identitate, concerte, teatru, filme, muzee, exursii, tot. Tot ceea ce vrei să cunoşti despre mine e acolo.  Portofelul ăsta îmi spune povestea.  Dacă mă ataşez de ceva, în cazul ăsta - portofelul, nu contează cât timp a trecut de când îl am. Îl voi purta până nu va mai rămâne nimic din el, nu înainte de a-l repara de câte ori e nevoie, şi asta pentru că nu vreau un alt portofel, poate să fie mai bun, mai frumos, da' ăsta e al meu. Are tot ce-mi trebuie şi tot ce-mi place. Chiar sunt sigură că nu voi mai găsi un alt model. De aici poţi trage concluzia că rămân fidelă, loială şi supusă unei chestii de care mă simt ataşată.
Tu ai fost differiţi de toţi ceilalţi. Mi-am dat seama de asta după felul în care te comportai, după felul în care vorbeai... mi-ai plăcut şi fără să mă gândesc că ar putea fi totuşi adevărat, ne-am ales. Am început să ne cunoaştem şi am înţeles că eşti o persoană care are nevoie de afecţiune, încredere în sine, iubire. Am încercat, nu ştiu dacă mi-a şi ieşit, să ţi le ofer pe toate. Am avut momente superbe, momente la care nu mă gândeam că mi s-ar putea întâmpla chiar şi mie, care m-au scos din zona mea de confort. Şi a fost bine. Mă gândesc cu atâta drag la malul nostru... la discuţiile premergătoare malului... şi de fiecare dată o fac cu un zâmbet tâmp pe buze şi lacrimi în ochi. Dar tu nu ştii. Pentru că se întâmplă doar atunci când dormi. Tot ce am trăt noi până acum, chiar s-a întâmplat din iubire. Patetic! Folosesc nişte clişee obositoare. Dar i-e tare dor de clipele alea şi aş vrea să le retrăiesc, musai cu tine. Nu vreau un altuţ acolo. Am scris toate astea pentru că eu mă simt stoarsă de energie, de toată afecţiunea, încrederea şi iubirea. Ţi le-am dat ţie. Acu eu sunt în situaţia ta: un copil timid, pierdut, rătăcit şi golit de tot, astfel încât nimic nu-l mai poate atinge. Vreau jumătate din tot ce ţi-am dat. Iniţial, voiam să-ţi scriu mai mult, dar e prea siropos. Şi meh, nu-mi stă în caracter. Îţi voi înmâna manuscrisul, să ştii exact tot ceea ce ţi-am scris.
Aşadar, toate clipele alea faine m-au nenorocit. M-au făcut să simt tot felul de îndoieli, să am aşteptări mari, mi-au adus tot felul de temeri... m-au făcut să mă tem groaznic că vei pleca şi o să rămân singură, şi nici măcar nu am pisici. Mi-era frică, şi încă îmi este, să nu te plictisesc şi să pleci, să nu mai contez pentru tine. Păi dacă pentru tine nu aş mai conta, pentru mine de ce aş face-o? Totul meu e la tine. Mă doare capul de la atâtea prostii...

Cu drag,
Fata care te aşteaptă online.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu