Nu ştiu ce să mai zic despre lumea în care trăiesc. Acum e normal ca la 14-15 ani, ca fată, să fii machiată în ultimul hal, să-ţi pui perdelele în cap şi să-ţi faci un selfie, să-ţi etalezi bustul în bluze mulate. în speranţa că agăţi şi tu ceva. De ce toţi cei sub 18 ani au acces la tot felul de gadget-uri? De ce părinţii îşi transformă copiii în obsedaţi de modă, tehnologie şi muzică proastă? Înţeleg că până la urmă fiecare îşi alege calea. Dar era vorba că fiecare dintre noi suntem originali. Acum, toţi sunt traşi la indigo. Acelaşi aspect fizic, aceleaşi poziţii în poze, aceleaşi statusuri teribil de emoţionante venite din partea unor persoane care habar nu au cam despre ce e vorba în viaţă. Măi copii rebeli, unde vă e urma aia de unicitate? Mă întreb ce modele au aceşti adolescenţi. Dar cum mă întreb, la fel îmi răspund. Toţi îşi găsesc modele în personalităţi Disney, şi nu din acelea demne de urmat, şi cântăreţi de pe la noi. Abia aştept să-i lovească realitatea şi să realizeze cam cât de şterşi sunt.
Lumea cred că se apropie de final. A intrat, asemenea mie, în depresie. Tocmai am văzut un material la un buletin de ştiri, în care era vorba despre cel mai aşteptat moment al anului. Nu era vorba de vreo decernarea a unor premii de orice natură, nu era lansarea unui film aşteptat toată vara, nu. Era vorba de noul telefon al celor de la Apple. Întreaga umanitate a ajuns să fie sclava marilor companii.
Am rămas şocată de felul în care oamenii s-au pregătit pentru această zi. Şi când zic pregătit, mă refer la aliniatul la coadă, cu trei săptămâni, în faţa magazinelor pentru a-şi ridica telefonul. Acum, cei care mă cunosc ar putea spune că urlă invidia din mine, că am aceleaşi două telefoane, unul de prin liceu, adică de vreo 4 ani, şi ală a rămas fără carcasă, şi altul mai din zilele noastre niţel. Un Nokia C1-01. Nu mă ajută cu nimic cel din urmă, pentru că nu încarc cartela preplătită. Şi asta ca să nu-mi pierd timpul pe net când stau la o cafea cu vreun prieten. Revenind la ce am spus mai devreme, lumea a devenit ahtiată după cele mai noi tehnologii. Acum, nu ştiu exact ce poate face un iPhone, însă sunt sigură că nu minuni.
Am văzut un domn ieşind dintr-un magazin cu telefonul frumos aranjat în cutiuţa lui, era aşteptat ca Iisus în Ierusalim. Ştie toată lumea episodul, când intră pe măgar. Dar măcar atunci era vorba de cel considerat Mesia, nu de un oarecare dobitoc dispus să cheltuie bani pe un bun perisabil. Nu voi înţelege niciodată nevoia asta de a fi prima care să deţină un anume obiect. Vorbesc despre un fenomen îngrijorător. Nu ştiu încotro ne îndreptăm. Migrau chinezii în Paris, pentru că deja în China era crimă pentru un asemenea obiect. Cu ce îmi îmbunătăţeşte viaţa o chesie ca aia? De ce să mă duc de nebună, să dorm într-un cort în faţa unui magazin cu săptămânile? Cum vine asta?
Cineva sigur, sigur, trebuie să-mi răspundă.
Un alt semn sigur al decăderii umanităţii este prezenţa uluitoare a fanilor PSD pe Arena Naţională. Cum să-l susţii pe Ponta? Sărăcuţu' nu ştie să răspundă corect la o întrebare simplă, fără a-l implica pe rivalul său demn de tot atâta respect precum Ponta, Băsescu. Dar, m-am liniştit când am auzit că şi-a plătit electoratul ca să fie acolo. Mi se pare corect. Mi-e frică totuşi de prezidenţialele ce vor veni. Mi-e frică de manipularea întreprinsă de antena3, de cei loiali PSD-ului, indiferent de cine îl conduce. Acum, după atâţia ani, chiar mi-e teamă de rundele ce vor urma în bătălia pentru preşedinţie. Aş vrea să votez, dar ştiu că nu voi schimba nimic cu asta. În plus, nu am ce alege. Se vehicula într-un timp că va candida chiar şi Gâdea, atunci când s-a supărat că şeful său este închis. Dacă va candida acest distins domn care nu ştie care e diferenţa dintre "din" şi "dintre", promit să părăsesc ţara. Aş vrea să văd şi eu un om care măcar să afişeze o dâră de integritate. Însă, trebuie să închei aici, poate citeşte un specimen despre care am scris mai sus.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu