le weekend

Am avut un weekend de senzaţie, cum ar spune orice cocalar cu acte în regulă. Ei bine, nu trăiesc în marea familie a cocalarilor, însă aşa îmi vine a spune. A venit fratele meu în vizită. Pentru a nu-ştiu-câta-oară. Motivul? Să mergem la un film la care voia el mult de tot să meargă, Godzilla. 3D. Scuza mea a fost: ce, doar joacă Bryan Cranston, celebrul Walter White, şi mai celebru sub pseudonimul Heisenberg. Meh, sincer, am mers pentru că... efecte speciale. Şi 3D. Până să ajungă frate-miu, nu prea am mai ieşit foarte des în oraş, viaţa mea în Timişoara înseamnă cămin sau zona în care stă Petrică (MySignificantOther). Mi-am dat seama cam cât de babă sunt. Hahahaaaa, nu mai rezist la o bere. Weekendul a fost foarte încărcat, prin urmare. Am mers la film, care normal că m-a cam dezamăgit. Pe urmă, am şezut cu mai mulţi prieteni pe malul Begăi, până spre târziu. Oh, da. Am reuşit să-l sperii rău de tot pe fratele meu, plecând dintr-un superb local, şi ce să vezi, ne-a cam prins controlul. Eram şi cu ditamai bagaju' după noi. Sâmbăta am îngurgitat rapid două limonade reci, pac, am gătit ceva rapid, şi am plecat spre concert Partizan. Oameni ce m-au dat pe spate. Când concertul a luat sfârşit, şmaf, am plecat spre un alt local să vedem marele meci Real vs Atletico Madrid. Sau aşa ceva. Nu sunt mare fană fotbal. Cel mai mult la fotbal îmi place galeria. Oh, şi cântecele ei îi plac. but, enough about that. Duminica a decurs mai lin, ne-am plimbat în hidrobiciclete, un păianjăn îi dădea târcoale fratelui meu, eu am vrut să pozez în eroină şi l-am salvat. Am vrut să mă salvez şi pe mine, crezând că am şi eu un păianjăn pe frunte, doar că m-am trezit cu o usturime şi un ac de albină lăsat în urmă. I-am arătat parcu' copiilor şi locul din Timişoara pe care pot spune că voi ajunge să-l detest, La căpiţe. Mai târziu am plecat spre cămin, ţin să precizez că e foarte departe de cam tot, doar ca să ne schimbăm, pentru că Iulian urma să se vadă cu nişte foşti colegi de liceu. Dar vai, ce să vezi, tramvaiele nu mai circulau după 10 jumătate. Aşa că am cam mers pe jos o bună bucată de timp. Am ajuns destul de târziu. Aveam şi febră. uhuhuuuuu. Luni am luat-o de la capăt. Am putut doar să-l duc la Suppa Bar. Aparent, frate-miu nu e prea vorbăreţ. După plecarea lui, m-a prins cea mai minunată ploaie din lume. În două minute am fost leaorcă. Şi iote aşa de când a plecat frate-miu, stau sechestrată, de bună voie, în camera mea obosită de cămin, sb le tratament. Mă gândeam într-una din seri: ha, când ai o viaţă interesantă, parcă să scrii pe blog nu mai e mare chestie. Şi în acelaşi timp: Hmm, da' parcă dacă ai o viaţa faină, ai avea motive de scris. Meh, it doesnţt reallyle matter right now.