Vocea României, în turneu naţional

Da, Vocea României deja primeşte viitori participanţi, în Timişoara, Cluj, Iaşi, Bucureşti, dar şi orăşele mai mici. Se cam îmbulzesc oamenii, toţi vor să arate că au voci destul de bune pentru un concurs cu o finalitate ambiguă. Premiul, pare-se, e fie căderea lui Băse, fie... ei bine, nici orgranizatorii nu ştiu. Important e că sunt persoane dornice să se afirme şi să huiduie, în miezul zilei, în miezul nopţii, în principiu, în miez de orice.

Sunt curioasă cine formează juriul de data asta şi cine îi ia locul lui Bartoş, dar mai ales, al Mamei Natură.
Să sperăm că de data asta, cel ce va câştiga minunatul concurs muzical, publicul să fie mulţumit. Plus că, acum există şi probele "Cântă în timp ce arunci cu piatra", "Încinge atmosfera şi un coş de gunoi", "Filmează jandarmul şi întărâtă-l" şi minunata rundă "Prefă-te confuz când te întreabă reporterul de ce?". Eh, se anunţă un sezon de excepţie. Cine participă? Ei na, evident, tineretul, pseudo-speranţa românilor, cei ce după ce dau like-uri şi postează pe feisbuc poze cu şi despre piţi din barurile vizitate, vin în pieţe, la preselecţii ca să arate că pot zvârli o piatră plus 15 înjurături. Pensionarii, îşi plâng pensiile, doinesc de zor, dar tot necenzurat. Partidele politice, nu facem noi concursuri fără pic de aspect politic. Ce doresc? Nici ei nu ştiu. Unii au pornit doar ca să-şi arate aprecierea faţă de un om care, după părerea mea, merita, şi anume, Raed Arafat. Unii au venit doar pentru simplul fapt că prietenii lor cei mai buni i-au minţit cu privire la vocea lor. Altora le cam place să cânte. E bine, să sperăm că-i aude cineva. Am vrut să particip, serios.

Toată lumea ştie că am voce (NU!), însă nu am fost convinsă. Mi-am zis că şcoala e mai importantă. De fapt, am 13764 de proiecte ale căror deadline a cam expirat. Acum, m-am şi legat la cap cu un alt amărât de proiect ciudat şi tâmpiţel. Subiectul era altul. Aşa... se făcea că era seara, vreo 19.00. Ieri. Adică duminică. Scriam pentru unul din proiecte şi ascultam muzică la căştile mele super, la maximum, şiiiiiii... în casă era linişte, iar teveu' era oprit. Şi aud dintr-o dată Libertate. Libertate! LI-BER-TA-TE!!! Nu ştiam unde se aude şi am scos capul pe geam. Erau cu sutele şi nu exagerez. Cu sutele, pe strada mea. Ţipau şi urlau. Cred că erau polişti. Ce relevanţă are asta? Nu pricep. Anyway, am simţit ceva ce nu simt prea des. Aproape că voiam să ies din casă şi să urlu fără motiv. Spiritul de turmă, însă, nu m-a atins îndeajuns. Asta pentru că toate persoanele cu care mă sfătuiam, îmi spuneau să stau naibilui cuminte şi să-mi fac temele. Aşa că am amânat protestele. Protestăm când gătăm.