joi, 12 ianuarie 2012

bis bald, mein Freund!


Astăzi îţi spun „ne mai vedem, mai vorbim”. Nu vreau să se termine, dar, nici măcar nu am început. E mai bine aşa. E un „la revedere” definitiv. Îmi suprim orice sentiment născut lunile, săptămânile, zilele astea. Trebuie, dacă vreau să fie totul real. Cu piesa Perfect Darkness pe fundal, sorb din ceaşca verde de ceai şi mă gândesc că trebuie să renunţ. Ca o paranoică ce sunt, simt că trebuie să îţi dau drumul. M-am agăţat prea tare de un vis... şi atât. Nu l-am putut nicicum confunda cu realitatea, pentru că nu mi s-a dat ocazia. În schimb, îi văd pe ceilalţi experimentând tot ceea ce voiam eu să experimentez. Ei trăiesc cum mi-am dorit şi au parte de lucrurile la care tânjesc. Asta ar trebui să mă facă să mă comport ciudat, însă, simt cum doar o să mă ascund iarăşi. Ştii că nu am încredere în nimeni. Nu am încredere în mine. Ştii că totul îmi pare mai uşor de realizat, dacă văd lucrurile ca pe nişte jocuri. Dar, m-am plictisit de ele... Nu mai pot fi impulsivă. Mă retrag. Sunt o babă de 20 de ani. Mă retrag în lumea mea utopică. La revedere.

Un comentariu:

  1. Despre ceea ce ai scris nu pot decât să-ţi împărtăşesc şi ţie cuvintele care mă alină, cuvintele Alinei Manole: 'Iubeşte frumos, şi dacă se termină, acceptă liniştită şi mergi mai departe'. :)

    Cât despre Fink, mi se pare genial. L-am ascultat acum câţiva ani pentru prima dată. Mulţumesc că mi l-ai reamintit!

    O seară minunată!

    RăspundețiȘtergere