CafeKultour şi byron.

Mi-am propus, fără să vreau, să merg la cel puţin un concert al vreunui artist preferat. Aproape că reuşesc să fac asta. Adică, până acum, am văzut chiar oameni faini în concerte: Viţa de Vie, Luna Amară, Kumm, Fără Zahăr, Paraziţii, Ţapinarii, chiar şi pe cea mai minunată fiinţă de pe plantă, am văzut-o, pe Ada Milea, dar şi pe colegul meu, Nane (trebuia să-l pomenesc şi pe el). Serile trecute, mai exact pe 15 aprilie, am reuşit să-i văd pe cei de la Byron. Şi-au lansat albumul Perfect şi în Timişoara. Pe acest disc se regăsesc majoritatea artiştilor mei preferaţi. Ca să vezi!

Byron, o trupă care nu mi s-a părut cine ştie ce în emisiuni. Îmi păreau prea serioşi! Dar au un simţ al umorului atât de fin! Plus că-mi doream, la sfârşitul concertului, să-i iau pe toţi acasă, şi să-mi cânte o veşnicie. Au cântat atâââââââât de frumos fiecare melodie, încât oamenii din spate de tot, care nici măcar nu i-au văzut pe tipi, nu s-au supărat din pricina asta. Mai era un tip în faţa mea, care ştia fiecare vers, şi mă simţeam cam nasol că eu stau în faţă lângă el, când ar fi putut oricine altcineva să fie acolo. Preferabil, un domn de la intrarea în club... A fost multă lume, fum, bere şi noi 4. De data asta, în grupul oamenilor ce merg la concerte cu mine, a mai intrat o persoană pe care-o admir mult de tot, şi mă refer la profa mea preferată din primul semestru. A venit cu noi şi mi-a spus să o mai chemăm. That was nice!!! Evident că o să o mai chemăm.

Ah, tot vineri seară, înainte de concert, am fost la un fel de piesă de teatru, din cadrul CafeKultour, un festival menit să promoveze cultura, în toate formele ei, în cafenelele din oraş. Piesa asta a fost ceva... superb. Numele ei: Romeo şi Julieta, iubişi de plută. Nu au fost actori, nu au fost replici din faimoasa capodoperă a lui Shakespeare, au fost dopuri de plută, sunete şi două mâini. Un spectacol care ne-a făcut să râdem în hohote. Păpuşele din dopuri de plută, pe o scenă micuţă, astea au fost singurele ingrediente ce ne-au binedispus.