paradox.

Mi-am spus tot timpul că nu aş putea trăi, dacă aş fi surdă. Sau oarbă. Dar, cred că m-aş descurca neavând auz. Dar fără să pot vedea, aş fi pierdută! Am cunoscut zilele trecute un om fantastic, demn de respect nemărginit, un om plin de umor, deşi viaţa lui nu cunoaşte decât umbre şi contururi. M-a făcut să mă simt vinovată de faptul că nu ştiu să-mi apreciez viaţa. Însă, nu numai viaţa. Că nu ştiu ce înseamnă să vezi, de fapt. L-am recunoscut pe Micul Prinţ în acest om, Micul Prinţ, cel ce învăţase de la vulpe că ochii sunt orbi. Mi-ar plăcea să învăţ cum să văd. Şi să aud.

Muzică sau linişte?

De obicei, aleg muzica, dar de cele mai multe ori, îmi place liniştea. Dar nu liniştea aceea pe care să înceapă lucrurile din capul meu să mă macine. Nu liniştea ce-şi invită prietena ei bună la o "cafă", Conştiinţa. Nu! Îmi place liniştea care mă face să visez la viitor sau cea pe care-mi modific trecutul. Aia e fix liniştea ce-mi place. Sau cea care-mi dă voie să tac fără să mă ducă pe meleaguri îndepărtate. E fain aşa. Îmi place muzica, de asemenea, ce îţi dă senzaţia că tot ceea ce voiai, se materializează în jurul urechilor tale, acea muzică, ce-ţi deschide ochii, să poţi visa. Mi-ar plăcea să ascult muzică şi să fie linişte, în acelaşi timp. Dar ambele lucruri sunt enervante la un moment dat.

Câteodată îmi doresc să sparg momentul acela de pauză, cu o piesă ritmată. Cu orice fel de piesă. Cu orice. Chiar şi cu un zgomot. Urăsc liniştea aia din jurul meu, când omuleţii dinăuntrul meu, se chinuie să găsească o modalitate prin care să se facă schimbul. Să se deschidă o uşiţă prin care muzica din interior să invadeze exteriorul, care la rândul său să-mi dea pace. Pacea aia interioară.

Să taci în tăcere e şi mai rău. Dar atunci când simţi că nu mai sunt lucruri rămase pentru zgomot? Mă chinui de la un timp să vorbesc. Aş face orice ca vorbele să pară prietenoase. Ele sunt, de fapt cu oameni cunoscuţi de curând. Cu cei vechi, vorbele nici nu mai au curaj să iasă. Doar lor le plac oamenii noi. Şi atunci, îmi rămâne muzica. Doar ca variantă. Dar nu e. Vreau ca muzica să facă liniştea să plece în unele momente. Şi să o aducă atunci când trebuie.

Îmi doresc cu ardoare ca simţurile mele să fie întregi şi, mai ales, compatibile. Să fie libere. Să văd. Să aud linişte şi muzică.