S-a întâmplat din nou. Până acum a fost vorba de solişti din trupe de la noi, chitarişti, muzicieni - tot de la noi, actori ca duchovny, dup-aia m-am îndrăgostit iremediabil de istoria universului narată de minunatul profesor brian cox, de felul în care omul ăsta e aşa pasionat de fizică, de umorul lui, voce şi modul în care explică, astfel încât şi un om care a renunțat la un profil real în favoarea umanului, să priceapă; tot căutându-l pe profesor după ce am terminat de vizionat seriile lui de documentare, am dat de show-urile britanice. Aşa am descoperit că îmi place Jimmy Carr de fapt. Şi mai ales David Mitchell, Rob Brydon şi Lee Mack. Într-un final, scotocind în grămada cu obsesiile mele, l-am întâlnit pe el: Jaaaames McAvoy. Am atâtea obsesii că nici nu mai ştiu pe unde să le aşez şi cum să le organizez. Auzisem de el şi îl ştiam mai mult prin prisma filmelor cu supereroi, care de altfel nici nu mă atrag aşa mult, drept urmare nu prea conta băiețelul ăsta în cinema. Pentru mine.
O introducere caaam enervantă făcui. Doar ca sa spun ca imi place McAvoy, scoțianul.
1. Trance
Dacă nu era Graham Norton Show, nu auzeam de filmul Trance. Pe care îl promova McAvoy. Am zis că e un băiat simpatic şi mi-ar plăcea să văd încă un film regizat de domnul Danny Boyle (a regizat şi Trainspotting, deci trebuia să fie bun). De fapt, asta m-a şi atras. Filmul e absolut dement şi m-a lăsat cu o grămadă de întrebări. Povestea se învârte în jurul unui tablou furat din mijlocul unei licitaţii. Iar cel care l-a furat a fost lovit în cap şi numai prin hipnoză poate să îşi ajute gaşca de infractori să îl regăsească. Joacă şi Rosario Dawson şi nenea din Black Swan, Vincent Cassel. Filmu' e chiar foarte fain şi te ţine într-un suspans, pfuiuiuiui. Atunci am decis că ar trebui să mai văd vreun film cu McAvoy, pentru că a jucat foarte fain.
2. Filth.
One thing lead to another şi am zis: dar hei, dacă tot Trainspotting m-a adus la McAvoy, ar trebui să vizionez un film făcut după o carte scrisă de Irvine Welsh. Ooo. Filth. Film mai dement ca ăsta, mai rar. De fapt, poate că mai există câteva filme atât de şocante şi amuzante în acelaşi timp. Filth prezintă povestea unui poliţist scoţian care are nişte probleme mentale grave. În goana după o avansare, care le vor aduce înapoi pe soţia şi fetiţa lui - aşa crede el, încalcă orice regulă posibilă. Manipulator, egocentrist, nebun de-a dreptu', tot te face să zâmbeşti şi să te gândeşti: aaah, l-aş chinui pe tipu' ăsta. Chiar trezeşte nişte stări contradictorii, care îşi fac apariţia în acelaşi timp. E pe de-o parte amuzant, pe de altă parte, trist. Să-l vezi pe om cu se confruntă cu demonii lui interiori... bittersweet. A, şi încă ceva, e cu droguri, rasism, homofobie şi multe alte lucruri ofensatoare.
După filmele astea produse în Europa, am considerat că tre' să îmi clătesc un pic mintea şi să vizionez un film făcut de americani. să mă relaxez cu ochii la McAvoy, which brings us to:
3. The Disappearance of Eleanor Rigby: him/her/them
Ăsta e un film făcut de trei ori. Actori principali: James McAvoy (dooooh!) şi Jessica Chastain (Murph, din Interstallar). Acelaşi scenariu, din trei perspective diferite. Filmul vorbeşte despre un cuplu care trece printr-o tragedie la un moment dat. Dar din cauză că cei doi suferă în moduri diferite şi nu pot vorbi despre ceea ce li s-a întâmplat, deşi se iubesc extraordinar de mult, tipa decide să dispară o vreme. În primul film, firul poveştii urmăreşte ceea ce îşi aminteşte el despre dispariţia ei şi e cumva învăluit de mister. O regăseşte la un moment dat şi o urmăreşte, dar îi respectă decizia ei de a se detaşa. Am urât-o pe tipa asta. Trebuia să văd şi versiunea ei, ca să înţeleg exact ce se întâmplă.Şi ea îl urmăreşte mult pe el. Iar al treilea este combinaţia celor două scenarii. Foarte trist.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu