miercuri, 9 iunie 2010

lucky me

tocmai mi-am dat seama cat de norocoasa pot fi. stiu, e greu de crezut asta, dar chiar sunt.
prin 2006, incepeau sa imi placa cei de la Vita, dar intr-un hal fara de hal. pe atunci traiam intr-o lume a mea, si visam cum o sa fie cand voi fi pentru prima oara la un concert al lor. pe urma, s-a si intamplat sa ii vad. i-am vazut, a fost ceva mai mult decat spectaculos. pe urma, imi imaginam eu ca poate intr-o zi, cine stie, voi fi oarecum apropiata de ei. pana acum vreo 3 ani, traiam in lumea mea, dupa cum ziceam, si doar imi imaginam. asta pana cand am "intalnit-o" pe Deea. prin blogul vdv, evident:) pe urma, Deea ma tinea la curent cu mai tot ce se intampla pe acolo, deci iti multumesc... incet, incet, lumea mea imaginara, devenea realitate. mai apoi, chiar in 2009, inainte de relansarea "fenomentalului", am dat de Simina, datorita careia am fost si eu la acel concert, doar ca la telefon... suna foarte bine un concert la telefon. m-a convins sa ma inscriu in grup, si asa am devenit ceea ce am vrut. adica, mai apropiata de trupa. foarte misto. ma multumesc cu atat:)
mai nou, sunt fana Ada Milea. acum trec prin ce am trecut si cu vita de vie. doar ca Ada nu are un blog, pe care as putea intalni alti fani, prin care m-as simti aproape de ea. doar ca lucrurile decurg altfel cu ea. desi nu ar trebui sa compar, in schimb are un site dragut, cu o oaie care iti cam "papa" click-ul. am avut timp cam vreo 2 luni de visat, ca pe urma, chiar am reusit sa o stiu putin de tot, ce-i drept, si nu prin prizma altor oameni, ci fix prin faptul ca e atat de generoasa incat chiar mi-a acordat niste clipe, minute de atentie. in lumea proaspat creata, dedicata Adei, nu ma imaginam vorbind cu ea, ci doar ca eram pe undeva la vreun concert ascultand-o. dar, m-a surprins, si chiar m-a bagat in seama, chiar mi-a si daruit niste chestii ce ineamna mult pentru mine. spunea cineva ca ea chiar si atunci cand vorbeste despre starea vremii, te tine atent, in priza, si eu nu prea credeam, insa a avut dreptate.
de unde mi-am dat seama ca sunt cam norocoasa? hmm... poate nu sunt, dar zambesc ca o imbecila, desi ma pandeste un bac, undeva la colt de luna, si zambesc pentru ca oamenii astia faini de tot m-au facut sa fiu asa. sunt mai optimista. oameni ca: vdv, Deea si Simina, Ada.
ok, pana acum am povestit de lumea mea mica, ce imi parea de neatins. doar visam. insa sunt foarte norocoasa ca am cunoscut oameni in viata reala, oameni care mi-au fost aproape zi de zi si de care nu voiam sa ma atasez vreodata, ca stiam ca o sa plang ca o tampita cand nu vor mai fi in preajma mea, sau eu in preajma lor. ceea ce s-a si intamplat. acu' 4 ani intram la un liceu, din greseala, imi spuneam, unde am intalnit multa lume faina. mi-au parut de treaba inca de la inceput, insa nu credeam ca voi fi prietena pe bune cu cineva de acolo. ca ei sunt mult mai misto decat oricine. nenorocitii astia, ma fac in momentu asta sa plang, pentru ca imi dau seama ca in septembrie, nu ne vom mai intalni sa ne povestim ce am facut o vacanta intreaga. urasc vacantele de vara. inainte de liceu nu le uram asa de mult, chiar imi placeau, ca oricarui copil normal, da' de cand i-am cunoscut ma plictisesc ingrozitor in vacantele astea. nu doar de vara. o sa imi lipseasca oamenii astia fuuuuuaaarte mult... ieri am fost la festivitatea de absolvire a liceului a unei bune prietene, si am inceput sa plang ca o tampita, asa ca imi faceam mari griji pentru ziua in care voi avea eu festivitatea. adica fix azi. ma gandeam ca o sa plang ca o idioata. dar am reusit sa ma abtin. cu greu. cel mai greu mi-a fost cand a trebuit sa plec spre casa. am plecat o data cu Bubu. inca ma abtineam. pe urma Bubu mi-a spus un "no, ceau pisi!", bine ca nu s-a mai uitat spre mine, sau cel putin asa cred, ca am inceput sa plang ca o disperata, mai ales in momentu in care m-am intalnit cu Lore, careia tre sa ii multumesc mult de tot ca m-o linistit. cum sa plangi cu sughituri? oricum, bobototinimabubu4ever. bobo spera ca bubu nu citeste prostia asta acuma, sau daca o citeste, sa nu ii pomeneasca nimic lu' bobo cat or trai ele. o sa mor in vacanta asta. bobo mai spera ca ea si bubu sa ajunga la Timisoara amandoua, daca nu bobo promite sa nu o uite pe bubu niciodata, iar daca bubu o uita pe bobo, bobo nu se supara. bobo o sa o tot sune atunci cand are minute. ok, am nevoie de un pumn in cap, mai bine un sir de pumni, iar nu ma pot controla... ooffffffff... sper ca 10 ani trec repede.
deci, oameni astia mi-or facut o viata misto. chiar sper sa tin legatura cu ei, si sa ajunga ceva in viata asta, si io daca as putea sa le iau interviu peste ani. sper sa ajunga toti faimosi si bogati:)) stiu eu de ce zic asta...
o sa le fac statuie astora....
intr-un fel sunt fericita ca i-am intalnit, si ca o trebuit sa stau atata timp cu ei, da' o sa mor oricum. bine, stiu, incepe o noua etapa, si alte bla-bla-bla-uri, numa ca imi pare rau ca s-o terminat etapa asta. sunt norocoasa ca am intalnit persoanele astea, nu stiu acuma ce cred ei despre mine. 12 D SUNT CEI MAI TARI!!!! IT IS KNOWN!

5 comentarii:

  1. doamne, doamne, cat am plans io azi...

    RăspundețiȘtergere
  2. don't be sad, don't be blue, Frankestein was ugly too :)
    eu zic ca dece sa astepti zece ani? ii poti revedea in fiecare zi, sau daca nu, o data pe saptamana, sau luna. nici o data pe an n-ar fi rau :)

    ps: ai o leapsa

    RăspundețiȘtergere
  3. @ pikchiu: pai, as putea, doar ca mie imi pasa mult mai mult de o anumita persoana, care din pacate nu sta in acelasi oras. si asta e urat rau de tot... ok, o sa fac leapsa... de cand nu m-am mai jucat...

    RăspundețiȘtergere