Am ajuns la Orizont

Orizont. Album nou de la Coma. Eu l-am primit abia ieri. Mi-am făcut o precomandă pe getmusic. Punct ro. Da. Ca să fiu sigură că-mi ajunge pe mâini, în căşti, că îl am. Băjeții au scos album după 10 fucking ani. Auzisem că Un semn e pe album, la fel ca Document, Chip, Vezi şi Cel mai frumos loc de pe pământ. Cum naiba să nu vreau să îl am?  Pe urmă au dat celelalte două minunății: La hotar şi Orizont. Gata. Normal că e imperativ să îl am. Doamne. Chestia asta ce o scriu eu aici ar trebui să fie un fel de recenzie. Dar nu prea sunt în stare. Doar aştern aici impresia despre album. La prima audiție. Mă gândeam că nici nu există ceva trupă care să îmi placă mega-mult, dar despre care pot admite că au şi piese mai puțin reuşite. Nu e şi cazul celor de la Coma. De obicei tre' să spun că ceva nu îmi convine la o anumită piesă şi trec instantaneu la făcut ierarhii, cea mai ok piesă, melodia cea mai tare, una meh si una despre care probabil nici nu ar trebui să vorbesc. Voldemort-ul albumului. Dar nu. Gaşca asta se încăpățânează să scoată ceva extraordinar. Nici nu am preferată. Îmi place tot albumul. La nebunie. Fiecare piesă o ascult de câteva ori. Nu pot să cred ce versuri tari, deşi le face Cătă..., dar instrumentalul - rupe. Rupe. cel puțin pe Dor, Delicii şi Montagne Russe chitara aia e a doua venire a lui Iisus. Mă cam omoară albumu' ăsta. E singurul pe care am dat bani si nu regret nici măcar 50 de bani. Cum de obicei se întâmplă la altele.
Coma. Băăă, io o să intru în comă curând, nu mai am nevoie de absolut nimic. O să îl ascult vo' 10 ani de acu înainte. Are şi pana, da' şi bâta aia ce te nenoroceşte efectiv. Te ia Cătă pe Montagne Russe şi îți cântă frumos, chiar îți dă încredere că e în regulă să îl urmezi, dar după colț se află restul găştii, care stă la pândă cu instrumentele lor pe care nu se tem să le abuzeze. şi te lovesc cu muzica lor cum nici nu ai visat. Aş fi vrut să fiu nițel cârcotaşă, da' nu se poate. Nu am cum. Cred că senzația asta o ai când ajungi la orizont, chiar dacă pare imposibil, ză guys did it.
Tot ce trebuie să ştie un om care vrea să îşi achiziționeze albumu' e că merită să îl ai. Şi atât. Piesele sună într-un mare fel, eu cel puțin, nu am mai auzit ceva care să sune atât de bine vreodată. Şi Coma nici măcar nu era chiar preferata mea. Până când au dat Un Semn. I pitty the fool. Doaaamneeee! Sunt prea entuziasmată. Foarte, foarte fain şi cu muuuult peste tot ce s-a scos în materie de rock şi muzică în general,  la noi. Sau pe planetă. Eu îi bănuiesc că au făcut ceva pact cu diavolul să poată să facă aşa ceva. Aia e. Coma a impus standardul cu Orizont.

3! în blogu' meu: The Kryptonite Sparks

Am așa, o tentativă de o nouă trupă preferată. Sunt niște băjeţi faini. Nu le știu istoria, pentru că așa cum am scrs exact acum câteva cuvinte în urmă, e o tentativă de o nouă trupă preferată. M-a lovit trupa asta rău de tot în timpane acum aproximativ un an, când au deschis un concert VdV, în Timișoara. Nu îi știam, dar muzica lor nu numai că te făcea să țopăi pe acolo ca un descreierat, în sensul bun al cuvântului, dar sunau al naibii de bine. Începuse deja Vița să cânte și io încă mă gândeam cum beau golanii ceai. Ceea ce e destul de ciudat, pentru că e cumva legendară obsesia mea pentru vdv, printre cunoscuți, ce-i drept. Meh. Am rămas aşa, cu gândul la ei încât am început să îi întreb pe unii şi alţii dacă ştiu mai multe despre băieţi. Ce mai contează acum, nu? Important e că fac muzică faină. Îmi plac şi ar trebui să îi anunţe cineva că mă fac stalkeriţa lor. Aia e.

Vi-i dau live. Că aşa cuceresc. The Kryptonite Sparks. omg.

1. Regina

2. Şi golanii beau ceai 

3. Eşti

colţu' meu

de ceva vreme tot vreau eu să scriu despre cum am început să-mi urlu depresia, despre cum am rămas singură pentru că pun prea mult la suflet orice, despre cum mi-e scârbă de tot ce îndrugă televiziunile şi cam de tot ce se întâmplă între graniţele noastre. fuck it. FUCK IT. da, mă las de depresie. m-am lăsat de prieteni care spun că sunt nebună şi pentru care am devenit o glumă, o tipă cu tot felu' de scăpări, m-am lăsat de ei. teveu' e o hazna la propriu. se prăbuşeşte tot. aşa că, în cădere, prefer să mă întorc în lumea mea, să-mi ascult muzica la care am renunţat de ceva vreme, pentru că doar ciudaţii ascultau aşa ceva (ziseră ei). aş fi zis că viaţa e prea scurtă şi bunul simţ e taxat. so, screw you guys, i'm going home. mă întorc la ei. pax!

album faaain

Hei, hei, hei! Trecurăm şi de Crăciun, vine le Revel, iar eu... tot fără bucurii materiale sunt. Oricum nu pun preţ pe ele. Daaar, cred că făcusem cândva rubricuța aia penibilă, cu melodii, gen 3!!! în blogu' meu..., unde am scris despre el, K-lu! În sfârşit a scos un album întreeeeeg cu muzica lui specială! Şi am hotărât că ăsta îmi este cadoul de Crăciun şi an nou. Şi tot ce trebuie. Am muzică frumoasă făcută din fragmente ale filmelor româneşti, cum ar fi: Pistruiatul, Brigada diverse şi multe alte fragmente cu vocea lui Toma Caragiu. Pe lângă aceste fragmente, aparent are şi nişte remixuri ale pieselor Cea mai frumoasă zi, piesă a lui Alexandru Andrieş, sau melodiile Aurei Urziceanu şi Mihaelei Runceanu. Sună bine, sună bine de tot! Mă bucur că am un cadou chiar aşa frumos! Şi e fix de la el, K-lu! :D dacă e cineva curios, voi pune aici un link cu albumul! E un cadou, primiţi-l!

3!!! în blogu' meu: Mihai Mărgineanu

E sesiune încă. Pentru mine. Ceea ce înseamnă că în loc să învăţ, tot îmi caut alte activităţi. Am găsit ceva lângă borncănelul gol de optimism. Am găsit un CD. Unul al lui Mărgineanu. Ştiu că l-am cumpărat, cândva, când am mers spre casă. Acum mai bine de o lună. Irelevant. Chiar în momentele în care ar trebui să contemplu la definirea semiologiei şi analiza sensului, la semnificant şi semnificat, la polisemie şi exprimarea conversaţională, la modelul lui Ferdinand de Saussure, dar şi la modelul mixt al semnului, teoretizat de Charles S. Peirce, fix atunci mi-a dat prin cap să ascult CD-ul. Şi, binînţeles, am citit şi coperţile, am avut timp să-mi aleg preferatele, am aşteptat să se trezească lumea, iar acum vreau să împărtăşesc.
Albumul se numeşte Zartiza şi îmi place mult. Desigur că am ceva preferate. Le pun aicişa, că le-am găsit şi pe le net, ulterior.

1. Preferata mea, Pat vernil. E o piesă dedicată iubitei sale.



2. Foc stingher, piesă cu descrierea asta: "este cântecul pentru Ea, care a plecat mult prea repede şi dintr-o dată, fără să apuc să-i zic că o iubesc şi să-i cer iertare pentru cele fără de voie. După ce şi-a lăsat băieţii singuri şi în derivă, de acolo de sus, a făcut totul posibil. Sunt sigur că acum ne priveşte zâmbind, mândră de mine şi Ovidiu. Cine este Ovidiu? E fratele meu!"



3. Iar cea de-a treia are un refren pe versurile lui Coşbuc. George Coşbuc. Lupanar

3!!! în blogu' meu...

Hola! Bec cu rubricuţa asta. De data asta postez trei piese care nu prea au nicio legătură una cu cealaltă. Sunt doar melodii. Simţeam nevoia să le pun aici. Leţ start!

1. The first song is something special. As you are:



2. Ada Milea - Graniţa-n raniţă



3. Viţa de Vie - Lăsat pustiu



P.S.: Thank you for making me feel all those things I've never felt before. You did made me feel good.  

3!!! în blogu' meu...

Vine sfârşitul!!!

Ştiu, am mai început o postare în felul ăsta. Ştiu şi că nu a observat nimeni :)) 

Dar, vine. Sfârşitul e aici... Sfârşitul sesiunii! Mai am un picuţ de tot şi am isprăvit. Mi-e aiurea că nu m-am simţit deloc presată, deloc ambiţionată, nu am ieşit la vănătoarea de note, deşi sezonul a început. Fuck!

Mă tratez pentru toate. După două reprize de plâns fără pic de motiv, m-am ridicat din pat şi am purces spre studioul de radio unde am făcut nişte înregistrări. Nu mai vreau nici radio, nici nimic! Mi-e dragă presa scrisă şi cea de teren. Robert Şerban spunea, în interviul pe care l-am făcut cu el, că presa scrisă rămâne Regina Jurnalismului. Asta vreau să fac. Să scriu, să merg pe teren, să particip la conferinţe de presă. Da, şi radioul mi se pare super, doar că... nu ştiu. Oricum în mine nu mai aleargă niciun fel de ambiţie. Las totul să vină, dacă vrea să vină. Dacă nu, asta e. Ah, da! mai am doo examene şi deja-s plictisită. Profu' preferat nu o să-mi mai fie prof în următoru' semestru'... aiurea, jur. 

Dar, mă lecuiesc. Mă lecuiesc cu muzică şi discuţii puerile. Şi concerte! Hell yeah!

1. Gotye, că tot am descoperit că-mi place:



2. Alcohol Jazz, că îmi place cum sună


3. Sola Rosa, că a trecut un an de ultima oară când i-am ascultat în sesiune. Şi pentru că-mi plac culorile.

3!!! în blogu' meu...

Acum două zile, am deschis messu' (le messenger) şi văd un offline tocmai de la un super om, care văd că şi-a cam şters blogu' - nu e cea mai înţeleaptă decizie a ta, Ano! -, Pikchiu e omul. Îmi lăsase un cover al piesei Somebody that I used to know făcut de un anumit grup muzical, numit Walk off the Earth. Pur şi simplu, am rămas mască. A fost... uau! Ei, mi-a plăcut, l-am arătat unor colegi, prieteni, l-am distribuit pe facebook. Avea doar căteva zeci de mii de vizualizări până atunci. Unii prieteni au preluat clipul şi l-au distribuit şi ei, la rândul lor. Acum are peste 3 milioane de vizualizări. WOTE au ajuns la numărul imens în doar 3 zile de la încarcarea cover-ului pe iutub. Sună bine, dar felul în care reinterpretează acest grupişor piese celebre la ora actuală este unic. 

1. Clipul cu pricina: WOTE - Somebody that I used to know

2. Una din melodiile pe care nu le mai pot suporta, de la o vreme: Someone like you.

3. O piesă preluată de o grămadă de artişti, inclusiv mioritici: Man down. 

3!!! în blogu' meu...

Recent, acum câteva ore, am dat de o piesă de care nu mă pot sătura. E un super tip care face muzica să pară atât de... diferită. O ascult întruna, parol! Îmi plac culorile, îmi place clipul, muzica, vocea lui, vocea ei. Gotye şi  Kimbra au piesa asta genială, Somebody that I used to know. Tipul face o muzică aşa de faină în care nu uită să pună puţin mai multă... muzică. E perfect. Desene animate, muzică, versuri. Tot ce trebuie. Conform Wikipedia, nenea a făcut enjpe mii de lucruri până la vârsta de 31 de ani. Îmi place aşa de tare cum sună! Belgienii ăştia chiar ştiu care-i treaba cu muzica, aici vreau să-i reamintesc pe Absynthe Minded (de căutat piesa Envoi). Mbine, enjoy it:

1. Somebody that I used to know



2. Hearts a Mess



3. Eyes wide open

înţelepciunea din muzică

Gata! E timpul ca eu să mă pun la curent cu ce e pe teve, în materie de muzică. E ora 3.14, iar eu am aterizat, din greşeală pe MusicChannel, cred că aşa se numeşte… Ei, aici, cică, Akcent bagă mega bine! Am dat sonorul aproape la maxim (um?), doar ca să înţeleg ce ziceau ăia. Scuze, artiştii. Cică ei aveau instrumente, ştiu, nu mă exprim exact cum ar trebui, frumos, cu nişte cuvinte oarecum elevate, dar ce folos când nici subiectul nu e cine ştie ce? Deci, dau mai tare la teve, şi încerc doar să-i aud pe… “artişti”, nu să înţeleg ce-au vrut ei să-mi transmită prin versurile lor profunde (nananana, nananana, nananaa, ceva-ceva- my passion). Da, mi-a plăcut. Next song e cu una blondă, în rochie neagră şi nas lung. Scuze că acum judec după aparenţe, nu-mi stă în fire, dar, ca în cazul megastarurilor din trupa Akcent (eu nici nu mai ştiam că există, am crezut că au făcut totuşi rost de bani de bilet), muzica lipseşte cu desăvârşire. Acum una-l împinge pe altul, cred că-i nervoasă, deşi versurile spun altceva. Oare ele înţeleg ce spun cântă? You'll be mine, dar, în mod paradoxal, ea-l impinge pe tip, ulterior se sărută şi ploaia cade pe ei. 

Hei, clip nou, hei, hei, hei, altă blondă, aceeaşi piesă, video diferit, ăsta nu e alb-negru. Aaaa, asta e Lady Gaga de România, şi, surprinzător, ştiu piesa. E ceva cu My beautiful one, sper să… da mă, de asta nu mă iau, că o ştiu. Acelaşi ritm ca precedenta. Şi ca celor de la Akcent. Cu tot cu buchetul lor de trandafiri. S-a mai întrebat cineva ce caută nenea ăla în juriu la emisiunea aia de 1 leu şi 65 de bani? (n.r.: X Factor). Eu cred că alţi Adriani nu au fost disponibili şi s-au mulţumit cu ce au găsit. Oh, se termină piesa şi asta-i tot la refren. La naiba, sunt atât de curioasă în legătură cu piesa următoare.

 Oh, bun, perfect, piesa sună la fel ca toate cele 3 de până acum, singura diferenţă e faptul că e cântată… de nişte tipi. Cu barbă. Ca să putem diferenţia totuşi Akcent de ăştia. Nu ştiu cum îi cheamă. Dar au şi un pletos creţ. Iar clipul cred că e continuarea celorlalte, acum sunt toţi în camp. Doamne, muzica uneşte oamenii, pe bune. Parcă-mi lipsesc clasicii Connect-r sau Alex. Sau Genius.

Oare ei au un număr limitat de modele pe care să le poată folosi în clipuri? Iar, dacă da, fac cu rândul? Adică, tipa din clipul faimoasei trupe mult-prea-pomenite aici, apare în clipul celorlalţi băieţi. Ha! Clip nou. Anteriorul se termina pe o plajă, dar vai, ăsta începe pe o plajă. Cred că e aceeaşi. Acum cred că modelul cântă. Duuuaaaaamneeee, tre’ să mai schimb canalele. Mai bine dau pe Antena3 sau Realitatea. Sau Trinitas. Da’ sunt puţin curioasă de cum se va sfârşi totul. Blonda va rămâne cu Făt-Frumos pe plajă sau într-un cadru alb-negru? Se vor reîmpăca sau se vor reîmbrânci? Şi oare fetele-şi vor da seama că versurile lor sunt vesele şi nu tre’ să facă feţe triste şi viceversa? Şi când îşi vor da seama că nu înţelege nimeni portugheza?

Şi acum, ca să-mi spăl păcatele, dar mai ales memoriile auditive, voi posta aici una din piesele care m-a bântuit în ultimele zile, Alexandru Andrieş, Numai ea. 

Cea mai minunată noapte din viața mea

17.11.2011. Dacă nu era frig, probabil aș fi putut suporta plimbarea prin parc. Dacă nu era noapte, probabil aș fi putut suporta frigul din parc. Dacă nu erau ambele, probabil m-aș fi bucurat de plimbarea prin parcul prin care trebuia să trec ca să ajung la localul unde se întâmplau minunății. Cu frigul în oase și cu noaptea în spate, am tulit-o de la facultate spre locul unde poposea Quijote. Aveam biletul cumpărat de o săptămână, ceea ce însemna că aveam și locuri rezervate. Eram numărul 4. Ajunse în locul cu pricina, am intrat, am prezentat biletele și am început să ne căutăm locurile. Un om micuț ședea pe un scăunel alături de niște prieteni într-un prim rând. Omul era așa drăguț, ochii-i mari, albaștri, cereau și mai multă înțelepciune, mainile-i fragile îi acopereau jumate din tenul alb. Își sprijinea capul în palme, iar palmele deschise, cu degetele-i răsfirate, îi treceau, din când în când, prin părul tuns scurt, des și castaniu. Omul pentru care venisem, era deja acolo. S-a ridicat brusc și s-a îndreptat spre o ușă secretă ce duce spre scenă.
21.30: A urcat pe scenă dându-i viață și culoare lui Quijote. A sunat perfect și bine, făcându-ne să râdem, să rădem, să fim triști și iar să râdem. Sancho s-a schimbat între timp, s-a... culturalizat, a început să aprecieze jazz-ul. Și a și spus parte din poveste așa. Isabella, bella, bella a ieșit din bocancii lui Bobo ca să-l întâlnească pe Marcello, bello, bello, personajele din cauza cărora nu mai pot să îmi scot muzica Adei din cap. Mi-a plăcut și Sancho oglindat. Practic, am văzut cum se derulau pagini din cea mai mare aventură scrisă vreodată, pe scena, în fața ochiilor noștri.
22.30: Quijote, după ce nu a găsit-o pe a sa Dulcineea, a părăsit scena, întorcându-se după 15 minute reîncarnat într-un povestittor din Insula, după Gellu Naum. Bobo mi-a fost toate personajele, inclusiv backing vocals; S-au jucat pe scenă, la propriu, cu niște oițe de pluș. De Vineri mi-a plăcut cel mai tare. A fost o parte din piesa de teatru, pe care nu aș rata-o, dacă aș sta în Cluj și aș fi Pikchiu. Scena a luat foc, ulterior. S-a făcut scrum, scrum, scrumscrum, scrum, scrum, scrum, scrum, scruuuum, scruuuuuuum scrum... Vinovați, incendiatorii lui Biedermann. Ah, nu credeam că vor fi și ei acolo. O altă piesă de teatru, pe care nu aș rata-o dacă aș fi fost Deea și aș sta în Iași. Puțin din Kovaliov și năsucul lui, au fost prezenți. Colinde horror cântate la nas și o pauză de 15 minute. Trebuia să o văd după concert, dar încă nu știam ce și cum ar trebui să-i spun. Mă gândeam că sosise momentul să o aștept în fața ușii secrete, unde o aștepta toată lumea. Dar, a revenit după alte 15 minute.
23.30: Urcată, din nou, pe scenă, Ada spune: Da' voi chiar nu aveți mâine treabă? Ce mai faceți aici? Și, oh, ne-a cântat Oaia mică, Andreea, Ciocolată și multe multe piese. La un moment dat, nu mai puteam de râs, și i-am spus companioaniei mele ceva la care ea mi-a răspuns, iar Ada: Taci din gură! Toată lumea a început să râdă și s-a reîntors la piesele Adei.
00.44: Sala e în picioare aplaudând-o frenetic pe ardeleanca Ada Milea. Și gata, acum era momentul să fiu prezentă în fața ușii ei. Nu mai era acolo niciun spectator. Probabil toți și-au luat bucăți scrijelite din Ada, Bobo și Adrian, în cele două pauze. Nu puteam să plec acasă, fără să mă întâlnesc cu ea, mai ales că-n lumea virtuală îmi trimisese un mesaj ”te distrug dacă nu mă tragi de mânecă de data asta”. Îmi tremurau genunchii și am văzut că toată echipa iese din... culise. Voiau să plece. Și atunci, împinsă de Lia, companioana mea, am îndrăznit să o trag de mânecă, la propriu. S-a întors către noi, și i-am explicat cine suntem, moment în care mi-a strâns mâna și ne-am pupat pe obraz. I-am înmânat o oiță făcută de mine, iar ea ne-a întrebat dacă ne-a plăcut Insula. I-am mărturisit doar că l-aș fi luat pe Vineri acasă. Deocamdată, nu am un înlocuitor pentru Vineri, dar, cred că am putea găsi o soluție. Iar restul, nu mi-l amintesc. Știu doar că am ieșit în frig și am încurcat taxiurile.

3!!! în blogu' meu...

Săptămâna asta m-a obsedat o piesă, săptămâna trecută, o alta nu-mi dădea pace să-mi limpezesc gândurile, iar astăzi, de dimineaţa, am auzit una interpretată de Bitză şi Ombladon (:X). Nişte piese care nu-mi vor părăsi mintea. Cel puţin o perioadă. În ordine cronologică, le voi aşeza aici.
 Săptămâna trecută am terminat sezonul 2 din True Blood. Nu m-a atras nimic mai mult la serialu' ăsta decât muzica. Therefore, am pus pe repeat piesa numărul 1: Jace Everett - Bad Things



Săptămâna asta, ca să mă dreg după ce ascultasem nişte multă muzică aiurea, am zis, ia să vedem de ce le place unora mult prea mult Morcheeba. Datorită unui site bestial, am aflat mai multe decât voiam să ştiu. Şi cum săptămâna asta am vrut ca fiecare clipă să se dilate, asta fără să apelez la un catalizator al clipelor dilatate, am tot ascultat piesa numărul 2:  Morcheeba - Slow Down.



După cum spuneam, de dimineaţă, am fost mai mult decât impresionată să aud un live bun. De dimineaţă, repet.  Şi nu orice fel de muzică, ci hip-hop. Bitză scoate material nou, iar piesa propusă spre promovarea albumului ce va să vină e o una în colaborare cu Ombladon. Se numeşte We're gonna make it. Şi voi pune piesa live. Poate doar mi s-a părut mie că sună bine. Dar îmi place.
3. Bitză şi Ombladon - We're gonna make it

ţine minte.

pur şi simplu mi-e dor. mi-e dor de big bang-ul meu. big bang-ul meu e Viţa de Vie. Cu ei a început totul pentru mine. mi-e poftă de Praf de stele şi de Un om c-o chitară şi de Totata şi de Visare....

Tocmai mi-am ales piesa preferată, din toate celelalte piese preferate, marca Vdv. 

da, simt că rezonez cu mesajul melodiei ăsteia, mai ales acum. Aş mai sta o oră-două de poveşti cu cei de-acasă... aş vrea să pot ... 

hai să mai promovăm muzică românească, episodul 3

Aseară mi s-a propus să ascult o piesă dedicată tuturor creştinilor falşi. Foarte bună piesa, semnată Deliric1 şi Silent Strike. Sincer, iniţial nici nu am vrut să o ascult, era prea târziu, iar oamenii care chiar se ocupă cu rap şi hip-hop - nu mă refer aici la papiţoii cunoscuţi de toată lumea, gen BUG sau Puya - ştiu să-ţi stimuleze creierul şi te pun pe gânduri. Îţi ridică întrebări, e oarecum filosofie în versuri. Cel puţin pentru mine. Necesită multă atenţie fiecare vers. Mult simbolism acolo, lângă adevăr. Era ora două şi nu aveam chef să stau să mă gândesc la ceea ce voia să zică artistul respectiv. Dar, am acceptat să ascult, asta se întâmpla doar pentru că auzisem "Silent Strike". Măcar aveam să ascult un negativ bestial. Am dat play şi am rămas şocată. Aşa ceva, mai rar.
Da, creştini falşi, avem cu duiumul. La fiecare pas e câte unu'. În principiu, toţi creştinii sunt falşi, ipocriţi şi aşa mai departe. E vorba aia: nu există pădure fără uscăciuni, care se aplică şi aici. Uscăciunile sunt cei puţini care chiar cred şi urmează toate ritualurile specifice religiei. Dar sunt prea puţini. Anyway, mi-a plăcut tare mult atât mesajul, cât şi muzica. Vreau să cumpăr albumu' ăsta!

god damn it!!!

Ok. Pe AXN se difuzează sezonul 9 din Stagiarii, which is ultimu' şi asta mă cam foarte întristează. De ce? Nu ştiu, dar am nervi. Am început să îl reiau. Ca şi cu The Big Bang Theory. Again and again. Am încercat să văd How I Met Your Mother, daaaaar... neah. Sunt amuzanţi tipii, dar prefer să apară sezonul 5 din TBBT.

Oricum, ieri am redescoperit muzica Paraziţiilor. Am ascultat ce am ascultat. Se pare că muzica - a lor, cel puţin - instigă. Dacă nu erau oamenii ăştia poate nici nu aveam prea multă poftă de... citit. De căutat. Dacă nu era Viţa de Vie, pentru mine nu exista "formaţia vocal-instrumentală" Paraziţii. Stoooop. Iarăşi am deviat. Ideea e că după ce am ascultat vreo două albume, m-am enervat. Foarte tare. Voiam pur şi simplu să-i strâng pe toţi oamenii pe care nu-i sufăr, într-un loc, şi să le induc o oarecare stare de agonie. Pe urmă am dat play sezonului 3 din Scrubs. Şi m-am mai liniştit.

Trebuie să mă reorientez. Să caut muzică fără mesaj şi seriale jalnice (cum ar fi Modern Family).

În altă ordine de idei, după ce am văzut cum ar trebui să arate o conversaţie om - om, în epoca în care am marele noroc să respir, am realizat ceva super important: sunt proastă. Toate discuţiile purtate de mine sunt puerile şi fără sens. Nu pot vorbi cu termeni elevaţi. Nu pot vorbi despre nimic. Nu mai caut o persoană după o perioadă mai îndelungată în care nu ne-am vorbit, iar înainte de asta eram foarte buni prieteni. Sunt naşpa. Vreau să am prieteni, dar îmi doresc aşa tare să fiu lăsată în pace. Mă urăsc, mă urăsc, mă urăsc.

Mă voi reîntoarce la făcut brăţări, cântat o singură piesă, învăţată pentru o persoană super, restul melodiilor nu-mi mai par melodii. Şi da, voi suspina după Turk. Mult.

hai să mai promovăm muzică românească... episodul 2.

Am răsfoit şi am răsfoit până ce am dat de o postare. Înainte de toate, am tras nişte concluzii: blogu' ăsta sucks!!! Dar fie. Am văzut că pe la începuturile lui postasem ceva de gen: să mai promovăm nişte muzică românească, episodul 1. Nu a ajuns la un al doilea episod. A fost unul singur şi atât. Oare chiar nu ştiu trupe interesante despre care aş putea vorbi? Hmmm... Trupe nu, dar artişti, oarecum.

Nu mă pricep la hip-hop sau rap, însă mă atrage ceva, nu ştiu ce, dar mă atrage piesa Căutând a lui Raku, împreună cu preferatul meu din toate timpurile, Ombladon. Din câte am înţeles, Raku nu mai activează în Zale. Nu ştiu motivul. Îmi place cum repuieşte, are o dicţie foarte bună, iar mesajul transmis de el este unul care te face să aluneci din zona de confort, încet-încet, spre periferii şi te cam obligă să-ţi pui nişte întrebări în legătură cu felul în care obişnuiai să vezi lucrurile. Am văzut ce face la Ştirile Libere cu Gojira. Cât despre Ombladon, numai de bine! Omul ăsta e fenomenal, el practic se ceartă cu sistemul, în mod direct, azvârle cu bucăţi de carne în politicieni şi în tot ceea ce lui i se pare defect în mai-mult-ca-perfecta lui ţărişoară.

Spuneam de Căutând, este o piesă interesantă, ritmul îţi va rămâne în cap un timp. Ah, era să uit, are şi un picuţ de dubstep... spre final. :D

3!!! în blogu' meu....

Hello, hello!!! A auzit cineva de Dj K-Lu?? m? Nimand? Kind of trist, then. Ar trebui să audă cât mai multă lume de el. Şi va auzi!!!

K-lu, pe numele său Alin Constantin, este din Hunedoaaaaaaraaaaa şi cam face legea în materie de muzică prin Timi. Mixează în cele mai faine locuri din oraş, a colaborat cu muzicieni adevăraţi, instrumentişti, e invitat la cele mai faine festivaluri (de exemplu Street Delivery) şi e parte din trupa Beat Bang!

E diferit, pentru că inserează fragmente din filme româneşti vechi. Şi toate sună bine. Ah, un ardeleano-bănăţean fain!

Vă place comedia? e una din piesele prin care eu am auzit K-lu... şi mi-a plăcut. Prea multe nu am de zis despre distinsul domn, doar că mă super mândresc că am o oarecare legătură cu el. Şi e suuuuuperrrr. Nu eram eu cu genul ăsta de muzică, dar Timişoara m-a schimbat, am ajuns să caut piese dubstep-ate pe net... mă întreb... oare Metallica găsesc? hm...

Oricum, vă dau 3 piese marca Dj K-lu. Enjoy it!!!

1. Glonţul împotriva râsului

2. Chestii, socoteli

3. Vă place comedia?

Sper să nu-l fure Bucureştiul.

3!!! în blogu' meu....

Sper să nu-mi fi ieşit din mână la capitolul "împărtăşit piese", deoarece am cam lăsat scormonitu' de muzică faină necunoscută de melomani sau doar ascultători de note muzicale înşirate şi repetate timp de minimum 3 minute. Acum, că am timp, voi posta 3 piese, pe care le-am ascultat în seara asta şi cred că încet-încet voi deveni fana muzicii ăsteia. So, e ceva kind of drăguţ, e muzică "de drogaţi" cum se repezesc unii să o denumească, eu spun că e doar un nou stil muzical ce va ajunge oarecum în mainstream. Nu vreau asta, dar e aproape peste tot... se numeşte dubstep.

Muzica aparţine Vibronics şi e chiar "mişto". Nu ai nevoie decât de urechi şi nu şi de alte elemente ajutătoare, ca să te poţi relaxa. Deeeeeci, poftim aici:

1.

2.

3.

Macadam...

De ce? De ce ascultă lumea muzica aia? De ce îi place cuiva să vadă o trupă de băieţi care ţopăie şi îşi mângâie propriii pectorali? Asta nu e, pur şi simplu, libidinos? Pe bune, chiar îi place cuiva? serios acum.

Aşa, şi acum că am trecut peste starea mea de frustrare maximă în legătură cu unele feţe din peisajul pseudo-muzical, totodată, pseudo-românesc (toate piesele-s în engleză), să trec la altceva.

Poate ceva serios, poate chiar politic sau poate nu. Mă cam paşte - nu în sensul propriu - un test cam... cum să-i spun?... un test. Asta e important. E un test care cam triază. Tot anul va pica. Sau cel puţin aşa se presupune. E un test simplu, în teorie, de gramatică, ortografie şi toate cele. Recunosc, îmi place să corectez texte şi să mă dau cultă (asta se întâmplă doar în capul meu), şi am observat că mă descurc la asta. Însă faza e că trebuie să explic de ce se întâmplă unele chestii şi de ce o virulă trebuie pusă acolo unde trebuie să fie. Nu mă pricep la explicat. Eu voi încerca să-l corectez şi atât.

În altă ordine de cuvinte, în camera mea e destul de linişte. Se pare că eu şi cu colega mea facem tot posibilul să ne evităm. Sau aşa mi se pare. Oricum, când eu încerc să-i vorbesc, parcă sunetul propagat se opreşte, şi e blocat de o uşă - termopan, că e la modă - şi-mi răspunde foarte sec. Asta dacă-mi răspunde. M-am gândit, şi m-am gândit, şi m-am gândit (pe mine mă, m-) din nou şi am ajuns la concluzia că sunt naşpa. Dar e ok. Va trece perioada asta de tăcere voită şi vom ajunge la tăcerea-de-sesiune. Ei bine, se pare că voi avea profesori ce mă vor medita. Îmi sunt colegi. Dar eu am făcut MATE-INFO şi memoria mea e praf, deşi nu din cauza unor chestii verzi şi cam ilegale ce determină pierderea memoriei, ci chiar din cauză că uit. Nu pot explica. Deci, am cam uitat toate noţiunile gramaticale deprinse în 5-8, şi cu greu mi le mai pot aminti. E ok.

Am spus vreodată că am început să experimentez lucruri?

Am văzut un film pe care mi l-a recomandat un prieten (pot să-i spun din nou aşa), care se numeşte The Secret. Cred că s-a auzit de el. Dacă nu, pe cuvânt de visatoare cu ochii deschişi, merită văzut. E un fel de documentar, da' sunt şi elemente cinematografice pe acolo. Mă rog, ce se spune acolo e important. O să cuceresc într-o zi Pământul, voi găsi leacul cancerului, voi instala pacea mondială - deşi asta s-ar contrazice cu un alt documentar pe care l-am văzut aseară, Zeitgeist: Moving Forward - voi implementa o nouă politică şi cel mai important, voi salva delfinii (şi poneii, opţional)!!! Ziceam că încerc chestii şi am încercat. Mi-am dorit ieri să primesc o cafea şi, ieri, nu am primit, daaar am primit azi. Mi-a dat-o chiar profa de la TLS: TV. Am rămas surprinsă, dar mi-a prins bine!

Şi acum întrebarea care mă macină de mult: de ce fac botic tipele care-şi fac poze în oglindă??? Deeeee ceeeeee???

[guess who, connect-r, inna, antonia, alexandra stan, deepside, contryside, any other side DJs they all suck, tocmai de aia nu le scriu numele cu majuscule]

Macadam, macadam...

StudentFest.

StudentFest este cel mai mare festival organizat de OSUT. Se presupune că aduce în faţă arta, iar acesta a fost sloganul sub care s-a născut festivalul, în urmă cu 20 de ani.

Au fost 9 secţiuni, iar eu, sincer, nu am ştiut ce să aleg. Mi-au plăcut chestiile propuse de ei, dar cel mai mult şi mai mult sesiunea de concerte la care am "participat" aseară. Am fost la Slide, Real Lies, iar cei mai importanţi, oamenii de la Implant Pentru Refuz.

În principiu, îmi doream să-i văd, pentru că i-am ratat acum aproximativ o lună când au fost în Timişoara. Am fost şi la concert, cu scuza: trebuie să fac un articol pentru Ora de Timiş. Scuza perfectă. Şi l-am mai şi făcut. Hihi. revin.

I-am văzut pe cei de la Slide, ei sunt din Reşiţa şi cântă foarte fain. Pe urmă i-am cunoscut pe cei de la Real Lies - Sziget, şi totodată şi pe prietenii noştri. Am întâlnit lume faină acolo. Două tipe pe care nu ştiu cum le cheamă, dar sunt super, şi un tip, Adi cred că-l cheamă, care ne-a făcut să super-râdem. Am mai întâlnit lume faină, gen oameni de la mine de acasă, cu care întâmplător am fost la acelaşi liceu, şi de care mi-e foarte ruşine. Am râs, am întâlnit oameni noi, am vorbit, am râs din nou şi am intrat la Implant pentru Refuz. Ăştia rup! tăt! Mă chinuiam să intru în club/bar/pub, afară era deja multă lume, înăuntru şi mai multă şi a trebuit să merg să le fac vreo două poze. Evident că nu am avut tupeu să merg până în faţa scenei, nu că mi-era ruşine sau ceva, doar că mi-era frică să nu mă lovească prea tare oamenii care începuseră cu pogo-ul. Oricum am fost lovită, dar măcar am fost lovită cu un scop nobil, să am eu poze pentru publicaţie.

Mi-a plăcut că în momentul în care Vita a intrat în club/bar/pub, a salutat frumos pe toată lumea, iar la primul concert a ascultat-o pe tipa roşcată de pe scenă. Şi părea că îi şi plăcea ce auzea. Concertul celor de la IPR chiar a fost ceea ce mă aşteptam eu să fie, şi anume: ANARHIEEE!!!

Încă mai râd când mă gândesc la tipul care a venit să-i fac o poză cu prietenul lui. Mă gândeam că-i un cocalar fumat care din greşeală a ajuns în acel local, dar nu era. Era chiar deştept şi amuzant. Şi de viaţă. A fost o seară frumoasă!