colţu' meu

de ceva vreme tot vreau eu să scriu despre cum am început să-mi urlu depresia, despre cum am rămas singură pentru că pun prea mult la suflet orice, despre cum mi-e scârbă de tot ce îndrugă televiziunile şi cam de tot ce se întâmplă între graniţele noastre. fuck it. FUCK IT. da, mă las de depresie. m-am lăsat de prieteni care spun că sunt nebună şi pentru care am devenit o glumă, o tipă cu tot felu' de scăpări, m-am lăsat de ei. teveu' e o hazna la propriu. se prăbuşeşte tot. aşa că, în cădere, prefer să mă întorc în lumea mea, să-mi ascult muzica la care am renunţat de ceva vreme, pentru că doar ciudaţii ascultau aşa ceva (ziseră ei). aş fi zis că viaţa e prea scurtă şi bunul simţ e taxat. so, screw you guys, i'm going home. mă întorc la ei. pax!

album faaain

Hei, hei, hei! Trecurăm şi de Crăciun, vine le Revel, iar eu... tot fără bucurii materiale sunt. Oricum nu pun preţ pe ele. Daaar, cred că făcusem cândva rubricuța aia penibilă, cu melodii, gen 3!!! în blogu' meu..., unde am scris despre el, K-lu! În sfârşit a scos un album întreeeeeg cu muzica lui specială! Şi am hotărât că ăsta îmi este cadoul de Crăciun şi an nou. Şi tot ce trebuie. Am muzică frumoasă făcută din fragmente ale filmelor româneşti, cum ar fi: Pistruiatul, Brigada diverse şi multe alte fragmente cu vocea lui Toma Caragiu. Pe lângă aceste fragmente, aparent are şi nişte remixuri ale pieselor Cea mai frumoasă zi, piesă a lui Alexandru Andrieş, sau melodiile Aurei Urziceanu şi Mihaelei Runceanu. Sună bine, sună bine de tot! Mă bucur că am un cadou chiar aşa frumos! Şi e fix de la el, K-lu! :D dacă e cineva curios, voi pune aici un link cu albumul! E un cadou, primiţi-l!

3!!! în blogu' meu: Mihai Mărgineanu

E sesiune încă. Pentru mine. Ceea ce înseamnă că în loc să învăţ, tot îmi caut alte activităţi. Am găsit ceva lângă borncănelul gol de optimism. Am găsit un CD. Unul al lui Mărgineanu. Ştiu că l-am cumpărat, cândva, când am mers spre casă. Acum mai bine de o lună. Irelevant. Chiar în momentele în care ar trebui să contemplu la definirea semiologiei şi analiza sensului, la semnificant şi semnificat, la polisemie şi exprimarea conversaţională, la modelul lui Ferdinand de Saussure, dar şi la modelul mixt al semnului, teoretizat de Charles S. Peirce, fix atunci mi-a dat prin cap să ascult CD-ul. Şi, binînţeles, am citit şi coperţile, am avut timp să-mi aleg preferatele, am aşteptat să se trezească lumea, iar acum vreau să împărtăşesc.
Albumul se numeşte Zartiza şi îmi place mult. Desigur că am ceva preferate. Le pun aicişa, că le-am găsit şi pe le net, ulterior.

1. Preferata mea, Pat vernil. E o piesă dedicată iubitei sale.



2. Foc stingher, piesă cu descrierea asta: "este cântecul pentru Ea, care a plecat mult prea repede şi dintr-o dată, fără să apuc să-i zic că o iubesc şi să-i cer iertare pentru cele fără de voie. După ce şi-a lăsat băieţii singuri şi în derivă, de acolo de sus, a făcut totul posibil. Sunt sigur că acum ne priveşte zâmbind, mândră de mine şi Ovidiu. Cine este Ovidiu? E fratele meu!"



3. Iar cea de-a treia are un refren pe versurile lui Coşbuc. George Coşbuc. Lupanar

3!!! în blogu' meu...

Hola! Bec cu rubricuţa asta. De data asta postez trei piese care nu prea au nicio legătură una cu cealaltă. Sunt doar melodii. Simţeam nevoia să le pun aici. Leţ start!

1. The first song is something special. As you are:



2. Ada Milea - Graniţa-n raniţă



3. Viţa de Vie - Lăsat pustiu



P.S.: Thank you for making me feel all those things I've never felt before. You did made me feel good.  

poker face

Cum e să dispară brusc o persoană dintr-un mediu cunoscut ţie? Şi persoana cea mai importantă. Simt că e un vis - urât, ce-i drept - nu mai contează nimic din ce se întâmplă în toate sferele, cel puţin pentru mine. 

Ca de obicei, când ajung în faţa laptopului, verific contul de facebook. Astăzi am avut cea mai mare şi urâtă surpriză. Accesez, deci, facebook-ul şi mă uit să văd ce se mai întâmplă. După două minute mă ridic, plec până pe balcon, iar când mă întorc rămân fără glas, văzând o anumită postare. Eu, de obicei, nu ştiu în ce dată suntem, îs tare pierdută. Citesc şi nu-mi vine a crede: Incepand de sambata, 7 aprilie, toate legaturile dintre mine si grupul Vita de Vie vor inceta. Va multumesc si va rog sa sustineti Vita de Vie in continuare, asa cum ati facut-o si pana acum. Asta spunea Sorin Dănescu, unul din oamenii ce au inventat VDV. Am verificat pe telefon, nu era 1 aprilie. Credeam că eu nu ştiam în ce zi a anului suntem, cum de obicei mi se întâmplă. Cum să-mi mai revin după citirea acestei declaraţii? Primul lucru pe care-l fac e să trimit un mesaj, cerând o explicaţie. Una care a venit în felul următor: e prea complicat totul acum şi oricum discuţiile rămân în interiorul grupului. 

Nu cred că VdV rămâne VdV după treaba asta. Mbine, acum multă lume îşi spune, da' stai, bă, la Viţa de Vie nu era Despot? Cine-i Dănescu? Desigur, dacă părăsea el trupa, şocul era mai profund. Da' e vorba de omul fără de care trupa nu exista. Habar nu am ce s-ar fi putut întâmpla, de ce? Sper să apară o declaraţie în presă, să vină cineva s-o lămurească. Nu cred că e vorba strict de bani, că deh, în 15 ani, bănuiesc că s-au mai confruntat cu problema asta. Fac lucruri minunate, din punct de vedere muzical, artistic. Dacă era să-mi imaginez pe cineva părăsind trupa, cu siguranţă nu era unul din Sorini. Trist. Pur şi simplu, Viţa de Vie nu va mai fi la fel, cel puţin pentru mine... 

3!!! în blogu' meu...

Vine sfârşitul!!!

Ştiu, am mai început o postare în felul ăsta. Ştiu şi că nu a observat nimeni :)) 

Dar, vine. Sfârşitul e aici... Sfârşitul sesiunii! Mai am un picuţ de tot şi am isprăvit. Mi-e aiurea că nu m-am simţit deloc presată, deloc ambiţionată, nu am ieşit la vănătoarea de note, deşi sezonul a început. Fuck!

Mă tratez pentru toate. După două reprize de plâns fără pic de motiv, m-am ridicat din pat şi am purces spre studioul de radio unde am făcut nişte înregistrări. Nu mai vreau nici radio, nici nimic! Mi-e dragă presa scrisă şi cea de teren. Robert Şerban spunea, în interviul pe care l-am făcut cu el, că presa scrisă rămâne Regina Jurnalismului. Asta vreau să fac. Să scriu, să merg pe teren, să particip la conferinţe de presă. Da, şi radioul mi se pare super, doar că... nu ştiu. Oricum în mine nu mai aleargă niciun fel de ambiţie. Las totul să vină, dacă vrea să vină. Dacă nu, asta e. Ah, da! mai am doo examene şi deja-s plictisită. Profu' preferat nu o să-mi mai fie prof în următoru' semestru'... aiurea, jur. 

Dar, mă lecuiesc. Mă lecuiesc cu muzică şi discuţii puerile. Şi concerte! Hell yeah!

1. Gotye, că tot am descoperit că-mi place:



2. Alcohol Jazz, că îmi place cum sună


3. Sola Rosa, că a trecut un an de ultima oară când i-am ascultat în sesiune. Şi pentru că-mi plac culorile.

3!!! în blogu' meu...

Acum două zile, am deschis messu' (le messenger) şi văd un offline tocmai de la un super om, care văd că şi-a cam şters blogu' - nu e cea mai înţeleaptă decizie a ta, Ano! -, Pikchiu e omul. Îmi lăsase un cover al piesei Somebody that I used to know făcut de un anumit grup muzical, numit Walk off the Earth. Pur şi simplu, am rămas mască. A fost... uau! Ei, mi-a plăcut, l-am arătat unor colegi, prieteni, l-am distribuit pe facebook. Avea doar căteva zeci de mii de vizualizări până atunci. Unii prieteni au preluat clipul şi l-au distribuit şi ei, la rândul lor. Acum are peste 3 milioane de vizualizări. WOTE au ajuns la numărul imens în doar 3 zile de la încarcarea cover-ului pe iutub. Sună bine, dar felul în care reinterpretează acest grupişor piese celebre la ora actuală este unic. 

1. Clipul cu pricina: WOTE - Somebody that I used to know

2. Una din melodiile pe care nu le mai pot suporta, de la o vreme: Someone like you.

3. O piesă preluată de o grămadă de artişti, inclusiv mioritici: Man down. 

3!!! în blogu' meu...

Recent, acum câteva ore, am dat de o piesă de care nu mă pot sătura. E un super tip care face muzica să pară atât de... diferită. O ascult întruna, parol! Îmi plac culorile, îmi place clipul, muzica, vocea lui, vocea ei. Gotye şi  Kimbra au piesa asta genială, Somebody that I used to know. Tipul face o muzică aşa de faină în care nu uită să pună puţin mai multă... muzică. E perfect. Desene animate, muzică, versuri. Tot ce trebuie. Conform Wikipedia, nenea a făcut enjpe mii de lucruri până la vârsta de 31 de ani. Îmi place aşa de tare cum sună! Belgienii ăştia chiar ştiu care-i treaba cu muzica, aici vreau să-i reamintesc pe Absynthe Minded (de căutat piesa Envoi). Mbine, enjoy it:

1. Somebody that I used to know



2. Hearts a Mess



3. Eyes wide open

înţelepciunea din muzică

Gata! E timpul ca eu să mă pun la curent cu ce e pe teve, în materie de muzică. E ora 3.14, iar eu am aterizat, din greşeală pe MusicChannel, cred că aşa se numeşte… Ei, aici, cică, Akcent bagă mega bine! Am dat sonorul aproape la maxim (um?), doar ca să înţeleg ce ziceau ăia. Scuze, artiştii. Cică ei aveau instrumente, ştiu, nu mă exprim exact cum ar trebui, frumos, cu nişte cuvinte oarecum elevate, dar ce folos când nici subiectul nu e cine ştie ce? Deci, dau mai tare la teve, şi încerc doar să-i aud pe… “artişti”, nu să înţeleg ce-au vrut ei să-mi transmită prin versurile lor profunde (nananana, nananana, nananaa, ceva-ceva- my passion). Da, mi-a plăcut. Next song e cu una blondă, în rochie neagră şi nas lung. Scuze că acum judec după aparenţe, nu-mi stă în fire, dar, ca în cazul megastarurilor din trupa Akcent (eu nici nu mai ştiam că există, am crezut că au făcut totuşi rost de bani de bilet), muzica lipseşte cu desăvârşire. Acum una-l împinge pe altul, cred că-i nervoasă, deşi versurile spun altceva. Oare ele înţeleg ce spun cântă? You'll be mine, dar, în mod paradoxal, ea-l impinge pe tip, ulterior se sărută şi ploaia cade pe ei. 

Hei, clip nou, hei, hei, hei, altă blondă, aceeaşi piesă, video diferit, ăsta nu e alb-negru. Aaaa, asta e Lady Gaga de România, şi, surprinzător, ştiu piesa. E ceva cu My beautiful one, sper să… da mă, de asta nu mă iau, că o ştiu. Acelaşi ritm ca precedenta. Şi ca celor de la Akcent. Cu tot cu buchetul lor de trandafiri. S-a mai întrebat cineva ce caută nenea ăla în juriu la emisiunea aia de 1 leu şi 65 de bani? (n.r.: X Factor). Eu cred că alţi Adriani nu au fost disponibili şi s-au mulţumit cu ce au găsit. Oh, se termină piesa şi asta-i tot la refren. La naiba, sunt atât de curioasă în legătură cu piesa următoare.

 Oh, bun, perfect, piesa sună la fel ca toate cele 3 de până acum, singura diferenţă e faptul că e cântată… de nişte tipi. Cu barbă. Ca să putem diferenţia totuşi Akcent de ăştia. Nu ştiu cum îi cheamă. Dar au şi un pletos creţ. Iar clipul cred că e continuarea celorlalte, acum sunt toţi în camp. Doamne, muzica uneşte oamenii, pe bune. Parcă-mi lipsesc clasicii Connect-r sau Alex. Sau Genius.

Oare ei au un număr limitat de modele pe care să le poată folosi în clipuri? Iar, dacă da, fac cu rândul? Adică, tipa din clipul faimoasei trupe mult-prea-pomenite aici, apare în clipul celorlalţi băieţi. Ha! Clip nou. Anteriorul se termina pe o plajă, dar vai, ăsta începe pe o plajă. Cred că e aceeaşi. Acum cred că modelul cântă. Duuuaaaaamneeee, tre’ să mai schimb canalele. Mai bine dau pe Antena3 sau Realitatea. Sau Trinitas. Da’ sunt puţin curioasă de cum se va sfârşi totul. Blonda va rămâne cu Făt-Frumos pe plajă sau într-un cadru alb-negru? Se vor reîmpăca sau se vor reîmbrânci? Şi oare fetele-şi vor da seama că versurile lor sunt vesele şi nu tre’ să facă feţe triste şi viceversa? Şi când îşi vor da seama că nu înţelege nimeni portugheza?

Şi acum, ca să-mi spăl păcatele, dar mai ales memoriile auditive, voi posta aici una din piesele care m-a bântuit în ultimele zile, Alexandru Andrieş, Numai ea. 

3!!! în blogu' meu...

Săptămâna asta m-a obsedat o piesă, săptămâna trecută, o alta nu-mi dădea pace să-mi limpezesc gândurile, iar astăzi, de dimineaţa, am auzit una interpretată de Bitză şi Ombladon (:X). Nişte piese care nu-mi vor părăsi mintea. Cel puţin o perioadă. În ordine cronologică, le voi aşeza aici.
 Săptămâna trecută am terminat sezonul 2 din True Blood. Nu m-a atras nimic mai mult la serialu' ăsta decât muzica. Therefore, am pus pe repeat piesa numărul 1: Jace Everett - Bad Things



Săptămâna asta, ca să mă dreg după ce ascultasem nişte multă muzică aiurea, am zis, ia să vedem de ce le place unora mult prea mult Morcheeba. Datorită unui site bestial, am aflat mai multe decât voiam să ştiu. Şi cum săptămâna asta am vrut ca fiecare clipă să se dilate, asta fără să apelez la un catalizator al clipelor dilatate, am tot ascultat piesa numărul 2:  Morcheeba - Slow Down.



După cum spuneam, de dimineaţă, am fost mai mult decât impresionată să aud un live bun. De dimineaţă, repet.  Şi nu orice fel de muzică, ci hip-hop. Bitză scoate material nou, iar piesa propusă spre promovarea albumului ce va să vină e o una în colaborare cu Ombladon. Se numeşte We're gonna make it. Şi voi pune piesa live. Poate doar mi s-a părut mie că sună bine. Dar îmi place.
3. Bitză şi Ombladon - We're gonna make it

god damn it!!!

Ok. Pe AXN se difuzează sezonul 9 din Stagiarii, which is ultimu' şi asta mă cam foarte întristează. De ce? Nu ştiu, dar am nervi. Am început să îl reiau. Ca şi cu The Big Bang Theory. Again and again. Am încercat să văd How I Met Your Mother, daaaaar... neah. Sunt amuzanţi tipii, dar prefer să apară sezonul 5 din TBBT.

Oricum, ieri am redescoperit muzica Paraziţiilor. Am ascultat ce am ascultat. Se pare că muzica - a lor, cel puţin - instigă. Dacă nu erau oamenii ăştia poate nici nu aveam prea multă poftă de... citit. De căutat. Dacă nu era Viţa de Vie, pentru mine nu exista "formaţia vocal-instrumentală" Paraziţii. Stoooop. Iarăşi am deviat. Ideea e că după ce am ascultat vreo două albume, m-am enervat. Foarte tare. Voiam pur şi simplu să-i strâng pe toţi oamenii pe care nu-i sufăr, într-un loc, şi să le induc o oarecare stare de agonie. Pe urmă am dat play sezonului 3 din Scrubs. Şi m-am mai liniştit.

Trebuie să mă reorientez. Să caut muzică fără mesaj şi seriale jalnice (cum ar fi Modern Family).

În altă ordine de idei, după ce am văzut cum ar trebui să arate o conversaţie om - om, în epoca în care am marele noroc să respir, am realizat ceva super important: sunt proastă. Toate discuţiile purtate de mine sunt puerile şi fără sens. Nu pot vorbi cu termeni elevaţi. Nu pot vorbi despre nimic. Nu mai caut o persoană după o perioadă mai îndelungată în care nu ne-am vorbit, iar înainte de asta eram foarte buni prieteni. Sunt naşpa. Vreau să am prieteni, dar îmi doresc aşa tare să fiu lăsată în pace. Mă urăsc, mă urăsc, mă urăsc.

Mă voi reîntoarce la făcut brăţări, cântat o singură piesă, învăţată pentru o persoană super, restul melodiilor nu-mi mai par melodii. Şi da, voi suspina după Turk. Mult.

hai să mai promovăm muzică românească... episodul 2.

Am răsfoit şi am răsfoit până ce am dat de o postare. Înainte de toate, am tras nişte concluzii: blogu' ăsta sucks!!! Dar fie. Am văzut că pe la începuturile lui postasem ceva de gen: să mai promovăm nişte muzică românească, episodul 1. Nu a ajuns la un al doilea episod. A fost unul singur şi atât. Oare chiar nu ştiu trupe interesante despre care aş putea vorbi? Hmmm... Trupe nu, dar artişti, oarecum.

Nu mă pricep la hip-hop sau rap, însă mă atrage ceva, nu ştiu ce, dar mă atrage piesa Căutând a lui Raku, împreună cu preferatul meu din toate timpurile, Ombladon. Din câte am înţeles, Raku nu mai activează în Zale. Nu ştiu motivul. Îmi place cum repuieşte, are o dicţie foarte bună, iar mesajul transmis de el este unul care te face să aluneci din zona de confort, încet-încet, spre periferii şi te cam obligă să-ţi pui nişte întrebări în legătură cu felul în care obişnuiai să vezi lucrurile. Am văzut ce face la Ştirile Libere cu Gojira. Cât despre Ombladon, numai de bine! Omul ăsta e fenomenal, el practic se ceartă cu sistemul, în mod direct, azvârle cu bucăţi de carne în politicieni şi în tot ceea ce lui i se pare defect în mai-mult-ca-perfecta lui ţărişoară.

Spuneam de Căutând, este o piesă interesantă, ritmul îţi va rămâne în cap un timp. Ah, era să uit, are şi un picuţ de dubstep... spre final. :D

Timişoara, my love

Cum spuneam acum două postări, am terminat (aproape) un an de facultate! Nici nu l-am simţit. A fost aşa de faaaain! Anu' viitor va veni cu ceva şi mai tare decât ăsta ce a trecut. Moaaamă, zici că e revel. Bon. Aici am descoperit oameni faini, clădiri faine, locuri faine, lucruri faine cam astea sunt lucrurile ce rămân după linia de final.

Anyway, în jurul meu e atââât de mult verde, dar nu am apucat să mă îmbrac încă în minunata culoare. O voi face, sper. E ultima mea săptămână de Timişoara, trebuie să o fac pe asta. Mă voi îmbrăca... curând.

Still, mi-am luat toate examenele în sesiunea asta, dar încă mă lupt cu o restanţă din iarnă.

Timişoara, te iubesc!!! Mulţumesc pentru oamenii faini, pentru clădirile tale minunate care ţipă "renovaaaaaare" din temelii, pentru muzica ta deosebită de sub pod, pentru muzica ta deosebită de peste tot, aici nu luăm în considerare muzica pusă în cluburi de c#¤%t. Cel mai mult îţi mulţumesc că mă primeşti în Unirii de fiecare dată când am nervi sau vreau să mă relaxez sau când, pur şi simplu, mă plictisesc în casă. Timişoara, îţi mulţumesc pentru parcurile tale drăguţe.

Of, I'm so gonna miss you!!! Ah, sper să rămână Bruiajul şi Cuibul în locurile lor. Săptămâna aceasta mi-am propus un mic pelerinaj. Un mic tur pe la fiecare local în care am fost de când sunt aici. Voi încheia apoteotic cu mirificul locşor de sub pod. Va fi senzaţional. Îmi voi încărca bateriile destul de mult cât să-mi ajungă pentru o vară întreagă. Departe de părculeţe şi localuri drăguţe.

3!!! în blogu' meu....

Sper să nu-mi fi ieşit din mână la capitolul "împărtăşit piese", deoarece am cam lăsat scormonitu' de muzică faină necunoscută de melomani sau doar ascultători de note muzicale înşirate şi repetate timp de minimum 3 minute. Acum, că am timp, voi posta 3 piese, pe care le-am ascultat în seara asta şi cred că încet-încet voi deveni fana muzicii ăsteia. So, e ceva kind of drăguţ, e muzică "de drogaţi" cum se repezesc unii să o denumească, eu spun că e doar un nou stil muzical ce va ajunge oarecum în mainstream. Nu vreau asta, dar e aproape peste tot... se numeşte dubstep.

Muzica aparţine Vibronics şi e chiar "mişto". Nu ai nevoie decât de urechi şi nu şi de alte elemente ajutătoare, ca să te poţi relaxa. Deeeeeci, poftim aici:

1.

2.

3.

Macadam...

De ce? De ce ascultă lumea muzica aia? De ce îi place cuiva să vadă o trupă de băieţi care ţopăie şi îşi mângâie propriii pectorali? Asta nu e, pur şi simplu, libidinos? Pe bune, chiar îi place cuiva? serios acum.

Aşa, şi acum că am trecut peste starea mea de frustrare maximă în legătură cu unele feţe din peisajul pseudo-muzical, totodată, pseudo-românesc (toate piesele-s în engleză), să trec la altceva.

Poate ceva serios, poate chiar politic sau poate nu. Mă cam paşte - nu în sensul propriu - un test cam... cum să-i spun?... un test. Asta e important. E un test care cam triază. Tot anul va pica. Sau cel puţin aşa se presupune. E un test simplu, în teorie, de gramatică, ortografie şi toate cele. Recunosc, îmi place să corectez texte şi să mă dau cultă (asta se întâmplă doar în capul meu), şi am observat că mă descurc la asta. Însă faza e că trebuie să explic de ce se întâmplă unele chestii şi de ce o virulă trebuie pusă acolo unde trebuie să fie. Nu mă pricep la explicat. Eu voi încerca să-l corectez şi atât.

În altă ordine de cuvinte, în camera mea e destul de linişte. Se pare că eu şi cu colega mea facem tot posibilul să ne evităm. Sau aşa mi se pare. Oricum, când eu încerc să-i vorbesc, parcă sunetul propagat se opreşte, şi e blocat de o uşă - termopan, că e la modă - şi-mi răspunde foarte sec. Asta dacă-mi răspunde. M-am gândit, şi m-am gândit, şi m-am gândit (pe mine mă, m-) din nou şi am ajuns la concluzia că sunt naşpa. Dar e ok. Va trece perioada asta de tăcere voită şi vom ajunge la tăcerea-de-sesiune. Ei bine, se pare că voi avea profesori ce mă vor medita. Îmi sunt colegi. Dar eu am făcut MATE-INFO şi memoria mea e praf, deşi nu din cauza unor chestii verzi şi cam ilegale ce determină pierderea memoriei, ci chiar din cauză că uit. Nu pot explica. Deci, am cam uitat toate noţiunile gramaticale deprinse în 5-8, şi cu greu mi le mai pot aminti. E ok.

Am spus vreodată că am început să experimentez lucruri?

Am văzut un film pe care mi l-a recomandat un prieten (pot să-i spun din nou aşa), care se numeşte The Secret. Cred că s-a auzit de el. Dacă nu, pe cuvânt de visatoare cu ochii deschişi, merită văzut. E un fel de documentar, da' sunt şi elemente cinematografice pe acolo. Mă rog, ce se spune acolo e important. O să cuceresc într-o zi Pământul, voi găsi leacul cancerului, voi instala pacea mondială - deşi asta s-ar contrazice cu un alt documentar pe care l-am văzut aseară, Zeitgeist: Moving Forward - voi implementa o nouă politică şi cel mai important, voi salva delfinii (şi poneii, opţional)!!! Ziceam că încerc chestii şi am încercat. Mi-am dorit ieri să primesc o cafea şi, ieri, nu am primit, daaar am primit azi. Mi-a dat-o chiar profa de la TLS: TV. Am rămas surprinsă, dar mi-a prins bine!

Şi acum întrebarea care mă macină de mult: de ce fac botic tipele care-şi fac poze în oglindă??? Deeeee ceeeeee???

[guess who, connect-r, inna, antonia, alexandra stan, deepside, contryside, any other side DJs they all suck, tocmai de aia nu le scriu numele cu majuscule]

Macadam, macadam...

3!!! în blogu' meu....

De mâine o să văd altfel lumea. Mai clar. Îmi fac alţi ochelari. Iarăşi. Poate cu vederea mea cea nouă, îmi voi putea da seama. Probabil voi găsi răspuns la dilema mea. Voi vedea lucrurile mult mai clar, nu? O să fie bine. Astăzi m-am revăzut cu colegii mei. Fie, foştii colegi de clasă din liceu. Nu am fost toţi, dar am râs. Am fost câţiva acolo şi parcă nu s-a schimbat nimic, eram aceiaşi ca în liceu, deşi unii din noi avem, acum, alţi colegi, prieteni, nume şi chiar alte vieţi. Iar mă strigau "bobo". M-am cam dezobişnuit de asta. Mă aşteptam să-mi spună Iuliana sau, mai nou, Iulica. M-am revăzut cu furnicuţa. Şi mi-a reamintit să nu o uit vreodată. Şi-mi venea să plâng, dar nu am făcut-o. Să revin la ceva de care nici măcar nu am pomenit. Aşea. Vreau un 3 în blogul meu, cu muzică. Pe tanti asta am descoperit-o singură. Jur. Nu m-a ajutat nimeni. O cheamă Sarah Blasko. Cred că ştie lumea despre ea, iar cine ştie, să îmi spună şi mie mai multe. Mi s-a publicat un articol. Nu e cine ştie ce, dar e al meu. HA! S-ă moară dujmaniiii!!! ziceam de tanti asta. Cântă frumos. Punct.

Hey ya!

We won't run (mi-i dragă)

All I want.

3!!! în blogu' meu....

Am trei propuneri. Trei piese ale unor neni din Noua Zeelandă, care "bagă mega bine", şi în repertoriul lor intră piese foarte faine, din aproximativ toate stilurile muzicale. Mai puţin manele. Desigur, sunt din Noua Zeelandă. Nu cred că manele noastre, îmbrăţişate cu drag de Goran Bregovic, au ajuns chiar şi acolo. Tocmai de asta, muzica tipilor mai sus menţionaţi sună aşa fain.

M-a enervat la culme colaborarea asta a lui Florin Salam cu Goran Bregovic. Îmi plăcea Bregovic până de curând. Probabil nenea care mai înainte a trecut cu maşina pe sub fereastra mea, maşină din care se auzea un oarecare ritm oriental combinat cu muzică proastă românească, nene care poartă, posibil, la gât, un lănţişor de aur, cu o cruciuliţă de 5 kile, şi ea din aur, evident, poate nu a auzit de Bregovic, dar cu siguranţă de Salam a auzit.

Revin la băieţii de care începusem să vorbesc. Prea multe despre ei nu ştiu, doar că fac muzică faină. Iniţial, am crezut că e vorba de un singur tip care mixa. Am descoperit că-s vreo 5. Deşi, teoretic, era drăguţ să bag la "rubrica" asta piese de-ale Adei înainte sau după concert, o să mă abţin, pentru că nu pot alege, pur şi simplu, doar 3 piese. Mai bine caut eu necunoscuţi, cel puţin pentru mine, şi-i arăt cui pot. Ca să nu mai tot deviez atâta de la subiect, ăştia-s:

1. Sola Rosa - Love Alone.

2. Sola Rosa - Turn Around (cu Iva Lamkum)

3. Sola Rosa şi Bajka - Humanized

Concert Ada Milea

Ce e mai bun de făcut într-o zi de 1 aprilie decat să te relaxezi cu prietenii undeva, încercând să eviţi multe glume proaste? Să mergi la un concert la care să râzi mult! Ştiam că va veni Ada Milea în Timişoara, şi nu singură, ci l-a adus şi pe Bogdan Burlăcianu (Bobo de la Fără Zahăr), aşa că am încercat să conving pe cineva ca de 1 aprilie să fie bun şi să vină cu mine la concertul pe care-l aşteptasem eu de atâta amar de vreme. Nu a fost greu de realizat acest lucru, astfel încât am avut pe cineva lângă mine, care râdea în timpul concertului, mai mult decât fanii ei obişnuiţi. Dar despre faptul că respectiva persoană, nu prea ştia multe despre Ada, o să vorbesc într-un episod viitor.

Concertul a început cu “Rodica”, mama tuturor fiilor, fiica tuturor mamelor, gopodina tuturor oamenilor, omul tuturor gospodinelor, nu am jupuit-o pentru a o face drapel, ne-am rezumat doar la stadiul de râs. În hohote! După obişnuitul ei recital, primul recital, în care a intrat piese precum: “Rodica”, “Ceauşescu”, “Colinde Horror” – 1, 2 şi 3 – , dar şi piese pe versurile lui Ion Mureşan din volumul de poezii “Alcool”, de asemenea, şi pe versuri de Emil Brumaru, unele dedicate lui Şerban Foarţă, Ada l-a chemat pe scenă pe Bobo, invitatul ei, pentru a ne povesti, în felul lor caracteristic, despre Kovaliov şi al său nas, care-i dispare de pe faţă într-o dimineaţă. La sfărşitul acestui concert-teatru, cei doi ne-au colindat, desigur, şi aceasta prestaţie a fost specială, pentru că ne-au colindat cântând la… nas! Ada a mulţumit şi a anunţat că va mai urca pe scenă în aproximativ 15 minute. Aşa a şi fost, drept pentru care, cel de-al doilea recital a început. Acum eram pregătiţi să ascultăm piese în limbi străine, ea a început să ne cânte povestea lui Apolodor, în engleză, dar şi fragmente din “Insula”, “God’s Playground” şi piese ca: “Search”, “Survive”, “Winter”, “Andreea”, “Di la rasarit apari”. Cam atât cu limbile străine. Au urmat pe urmă piese optimiste ca: “Altfel” sau “Aoleu”!

Ada a determinat publicul să o acompanieze pe piesa mai sus menţionată (“Aoleu”, adică), dar cam altfel. Ne-a încurajat pe toţi să facem: “Îîîîîîîîîîîîîîîî”! Cine ştie, cunoaşte. La piesă, mă refer. A făcut multe glume cu cei din public, a cântat piese interzise, piese de dragoste – “Ceaţă” -, iar la final a mulţumit şi a coborât de pe scenă. Publicului, însă, nu i-a fost de ajuns aproape două ore în compania Adei, astfel încât au vrut să o mai audă încă o dată… şi încă o dată… Şi au mai auzit-o. Ada a revenit pe scenă şi a mai cântat: “Obosită”, “Somnul naţiunii” şi, desigur, nu putea lipsi “Mioriţa vizuală”! La finalul-finalului, Ada a făcut un mix, incluzând aproape tot ceea ce am auzit sau văzut pe scenă.

Ca şi concluzie, a fost un concert minunat, la care s-a râs enorm de mult, şi care, după părerea mea, şi-a meritat toţi banii. Spun asta pentru că unii se plângeau că biletul e prea scump, adică 25 lei, dacă-l achiziţionai în avans, iar 35, dacă-l luai pe loc, în seara concertului. Da, a meritat, poate merita şi mai mult, cu toate că nu au cântat cei de la Muse în deschidere, şi asta doar să se justifice acel preţ de care povesteam acum un rând. Ada Milea, cu siguranţă e iubită şi admirată în Timişoara! Să sperăm că mai vine pe aici!!!

UPDATE: Acum şi clipuri, chiar aici!!!

I'll find my happy place.

Am început să scriu. Am mai spus asta? Nu ştiu... Oricum, scriu. Asta e important. Pentru hrănirea ego-ului, presupun că e... că pentru mine nu prea... adică da, era un timp, când îmi plăcea să scriu, şi-mi doream să fiu cândva autoarea unui roman mai ciudat, sau nu ştiu ceva de gen. am început n-poveşti, pagini de word, copaci salvaţi de la tăiere şi ciorne de la torturarea cu pasta pixului meu. Am început, într-un timp să le şterg, şi da, le-am sters. cam tot ce-mi propun reuşesc în ultimu' timp: să mă fac de râs, în principu. A.. da, şi implicit, să mă înroşesc de fiecare dată.

Scriu pentru un proiect studenţesc, if I may call it that way, e un fel de ziărel. Sincer, nu cred că mai pot rămâne. Adică, da.. e aproape ok tot ce se întâmplă, dar parcă vreau să mă certe nişte oameni pentru faptul că sunt inaptă şi nu mă descurc. Nişte oameni cu experienţă PRECOCE, şi nu PRECARĂ. Nu sunt în stare să fac o ştire cum trebuie, da' cică "am fler pentru interviuri". Nu ştiu cum un om de presă poa' să-mi zică asta - mie, unei fiinţe care habar nu are pe ce lume trăieşte, care a făcut mate-info în liceu şi nici nu ştie de ce a ales jurnalismu' ca facultate, că viitor în media, nu are -, mai ales că-s slabă de înger, naivă şi foarte uşor influenţabilă. Am filme-n cap. Şi nici măcar nu sunt despre teorii ale conspiraţiei. Îs doar comedii. De prost gust. Dar nu mai rele ca cele în care joacă nenea ăla, pur şi simplu penibil, Ben Stiller. Deci da, scriu pentru un fel de ziar al anului 1, de la jurna... Sincer, am mai rămas, pentru că am vrut să şeruiesc interviul cu Ada, un om minunat şi deschis (şi încă nu am întâlnit-o faţă-n faţă). Ăsta ar fi motivul.

Nu mă plâng de ce mi se-ntâmplă, asta să fie clar. Nu mă plâng deloc, am oameni faini lângă mine şi toate lucrurile-s minunate. Dar vreau să fiu mustrată de cineva, să mă aducă cu picioarele pe pământ. Să nu mai visez în timp ce libienii nu mai ştiu cu cine se mai luptă şi, mai ales, pentru ce.

De obicei, nu avem un scop bine-determinat, sau dacă avem, îl uităm pe parcurs. Sau suntem cu toţii avari, şi ne dorim mai mult decât putem duce, uităm de clipele frumoase produse de un simplu zâmbet. Acum, zâmbetul, monedă de schimb cândva, a fost înlocuit. Nu se ştie exact de către ce, dar a fost. Mi-ar plăcea să am de la cine să învăţ ceva. Ah, cât de schimbătoare sunt. Până acuma, fugeam de oamenii care mă criticau. Dar, încet-încet, am devenit prietenă cu unii din ei. Mi-au explicat că, de fapt, alea, sunt doar sfaturi. Şi-mi place să primesc sfaturi sub măşti de critici. O să mai poposesc pe aici.

Şi acum un featuring, un super duet: Sepultura şi Katie Melua. Watch them pe rândeişon.

Mainstream vs Underground

Serile trecute, mi-a fost dat să văd o chestie ce m-a uimit, dar care, într-un fel, m-a făcut să înţeleg de ce unele trupe, posturi muzicale radio, sau chiar tv vor rămân underground toată viaţa lor... posturile audiovizuale, cu siguranţă vor dispărea încet-încet... şi asta din cauza unor oameni, care confundă noţiunea de muzică bună, faină, cu cea pe care o aud peste tot. Momentan, muzica bună, e muzica de club.
După cum ziceam la început, serile trecute, eram la o tanti acasă, jucam remi/rummy/remy şi ca de obicei se punea un zgomot de fundal, zgomot imitat la unison de toată lumea, aka club music. Nu ştiu ce a fost în capu' meu, că am îndrăznit să cer şi eu o piesă... nu mai ţin minte exact ce era... aaa, ba da, era o piesă, care nu pare atât de underground, că din câte ştiu eu Fatboy Slim, se cam ascultă, aşa că am cerut piesa pe care o voi posta imediat ce termin de scris... ei, la audiţia piesei, lumea a avut o reacţie... Ce îi asta?!? mă gândeam, daaaa, le place, wow!!!... şi ei: să schimbe cineva melodia asta!!! cum poţi asculta aşa ceva??? Asta-i muzică de divorţ... ca şi cum muzica a fost creată doar pentru evenimente social - culturale, sau în cazul de faţă, sociale, dar foarte ne-culturale... nu cred că muzica a fost inventată pentru aşa ceva... nu a fost cântată şi făcută pentru aşa ceva... nu s-a trezit el marele Mozart într-o dimineaţă, când încă mai avea 5 ani, ş i a spus: bun! am făcut muzică pentru nunţi, botezuri, hai să bag una şi pentru divorţuri... sau poate s-a întâmplat şi asta... poate.
În altă seară, chiar ultima pe meleagurile copilăriei fuzionate cu adolescenţa, a venit şi fratele meu cu noi. Un tip, de acolo, era de partea noastră. Şi a făcut cea mai mare greşeala din viaţa lui. A cerut Rock. Fratele meu, a pus un pic de Metallica. Eh, lumea i-a apreciat, mai mult sau mai puţin, i-au făcut satanişti şi în multe alte feluri... deşi piesele erau: the Unforgiven 1, 2 sau chiar 3... naşpa... când am vrut Marley, mi s-a pus nu ştiu ce clubăreală, pentru că Marley, cică are o muzică prea lentă... şi nu te binedispune... ok, ok, atunci ce ziceţi de... Asta?? eee? nu e faină?... ba da, îmi răspunde cineva, haideţi mă băgaţi o Andra, o Alexandra Stan, sau mirifica Inna... lăsaţi-ne cu nebunii voştrii!!! ok, deci, lumea nu poate asculta piese aşa drăguţele. Bob Marley e câh, Metallica e vocea Satanei, Kenneth Bager are o grădiniţă obligată să cânte, iar Fatboy Slim e mult prea altfel... ok, ok, ok! De asta mor radio-urile care îndrăznesc să bage şi altfel de muzică... eh, e bine cât cei de la Youtube, nu interzic muzica asta... Oai, dacă puneam piese de la Implant pentru Refuz sau Truda? Cred că mă întorceam în Timişoara bătută...

piesa de care spuneam... şi care m-a ajutat să iau "neşte" examene: