3!!! în blogu' meu: Mihai Mărgineanu

E sesiune încă. Pentru mine. Ceea ce înseamnă că în loc să învăţ, tot îmi caut alte activităţi. Am găsit ceva lângă borncănelul gol de optimism. Am găsit un CD. Unul al lui Mărgineanu. Ştiu că l-am cumpărat, cândva, când am mers spre casă. Acum mai bine de o lună. Irelevant. Chiar în momentele în care ar trebui să contemplu la definirea semiologiei şi analiza sensului, la semnificant şi semnificat, la polisemie şi exprimarea conversaţională, la modelul lui Ferdinand de Saussure, dar şi la modelul mixt al semnului, teoretizat de Charles S. Peirce, fix atunci mi-a dat prin cap să ascult CD-ul. Şi, binînţeles, am citit şi coperţile, am avut timp să-mi aleg preferatele, am aşteptat să se trezească lumea, iar acum vreau să împărtăşesc.
Albumul se numeşte Zartiza şi îmi place mult. Desigur că am ceva preferate. Le pun aicişa, că le-am găsit şi pe le net, ulterior.

1. Preferata mea, Pat vernil. E o piesă dedicată iubitei sale.



2. Foc stingher, piesă cu descrierea asta: "este cântecul pentru Ea, care a plecat mult prea repede şi dintr-o dată, fără să apuc să-i zic că o iubesc şi să-i cer iertare pentru cele fără de voie. După ce şi-a lăsat băieţii singuri şi în derivă, de acolo de sus, a făcut totul posibil. Sunt sigur că acum ne priveşte zâmbind, mândră de mine şi Ovidiu. Cine este Ovidiu? E fratele meu!"



3. Iar cea de-a treia are un refren pe versurile lui Coşbuc. George Coşbuc. Lupanar

session

am înnebunit cu Bob Marley, nu mai pot cu Bob Marley. Mi l-aş tatua, i-aş construi un altar în balconul cel lunguieţ, mi-aş cumpăra tricouri cu el, orice, orice, orice!!! Tot în sesiune mă loveşte doru' de el. Şi ascult mereu, în sesiune, dar nu numai, piesele lui frumoase şi chilluitoare. Îmi place şi atât. Nu prea mă pot concentra pe citit şi subliniat, fără muzca lui. După care aud câte un vers, pe care, în mod obişnuit nu-l observ, şi staaaaaau şi-l analizez. Pe urmă vreau să aud întregul context şi iau piesa de la început. Ascult cu atenţie versurile, după care mă reîntorc la citit. Şi citesc puţin, până sesizez un ritm al basului, pe care, în mod obişnuit, nu-l observ. Şi reiau piesa. Ascult versurile şi basul. Da, totul e în armonie, mesajul interesant, piesa sună blană, mă rereîntorc la citit. O altă piesă, nici nu-mi dau seama că a început... dacă citiţi povestea oricărei investigaţii, primul lucru care că atrage atenţia este insistenţa reporterilor/ every man thinks that his burden is the heaviest... Ce zicea Marley? Când a început piesa asta? Hmm, parcă ştiam un cover fain... Şi revin, reascult piesa cap-coadă, de data asta. Las cititu' la o parte şi I'm running away. Las investigaţiile, că oricum nu mă interesează momentan şi mă pun să văd concerte cu domnul menţionat de nenumărate ori, de fapt, de numărabile ori. O să mă uit şi la desen, în perioada asta Family Guy e superinteresant şi superamuzant. Asta e! cum ar spune un prieten. Dar, ar trebui să las astea şi să citesc. Doar mâine am examen la cel mai enervant prof.