3, în blogu' meu: filme faine

S-a întâmplat din nou. Până acum a fost vorba de solişti din trupe de la noi, chitarişti, muzicieni - tot de la noi, actori ca duchovny, dup-aia m-am îndrăgostit iremediabil de istoria universului narată de minunatul profesor brian cox, de felul în care omul ăsta e aşa pasionat de fizică, de umorul lui, voce şi modul în care explică, astfel încât şi un om care a renunțat la un profil real în favoarea umanului, să priceapă; tot căutându-l pe profesor după ce am terminat de vizionat seriile lui de documentare, am dat de show-urile britanice. Aşa am descoperit că îmi place Jimmy Carr de fapt. Şi mai ales David Mitchell, Rob Brydon şi Lee Mack. Într-un final, scotocind în grămada cu obsesiile mele, l-am întâlnit pe el: Jaaaames McAvoy. Am atâtea obsesii că nici nu mai ştiu pe unde să le aşez şi cum să le organizez. Auzisem de el şi îl ştiam mai mult prin prisma filmelor cu supereroi, care de altfel nici nu mă atrag aşa mult, drept urmare nu prea conta băiețelul ăsta în cinema. Pentru mine.
O introducere caaam enervantă făcui. Doar ca sa spun ca imi place McAvoy, scoțianul.

1. Trance
Dacă nu era Graham Norton Show, nu auzeam de filmul Trance. Pe care îl promova McAvoy. Am zis că e un băiat simpatic şi mi-ar plăcea să văd încă un film regizat de domnul Danny Boyle (a regizat şi Trainspotting, deci trebuia să fie bun). De fapt, asta m-a şi atras. Filmul e absolut dement şi m-a lăsat cu o grămadă de întrebări. Povestea se învârte în jurul unui tablou furat din mijlocul unei licitaţii. Iar cel care l-a furat a fost lovit în cap şi numai prin hipnoză poate să îşi ajute gaşca de infractori să îl regăsească. Joacă şi Rosario Dawson şi nenea din Black Swan, Vincent Cassel. Filmu' e chiar foarte fain şi te ţine într-un suspans, pfuiuiuiui. Atunci am decis că ar trebui să mai văd vreun film cu McAvoy, pentru că a jucat foarte fain.


2. Filth.
One thing lead to another şi am zis: dar hei, dacă tot Trainspotting m-a adus la McAvoy, ar trebui să vizionez un film făcut după o carte scrisă de Irvine Welsh. Ooo. Filth. Film mai dement ca ăsta, mai rar. De fapt, poate că mai există câteva filme atât de şocante şi amuzante în acelaşi timp. Filth prezintă povestea unui poliţist scoţian care are nişte probleme mentale grave. În goana după o avansare, care le vor aduce înapoi pe soţia şi fetiţa lui - aşa crede el, încalcă orice regulă posibilă. Manipulator, egocentrist, nebun de-a dreptu', tot te face să zâmbeşti şi să te gândeşti: aaah, l-aş chinui pe tipu' ăsta. Chiar trezeşte nişte stări contradictorii, care îşi fac apariţia în acelaşi timp. E pe de-o parte amuzant, pe de altă parte, trist. Să-l vezi pe om cu se confruntă cu demonii lui interiori... bittersweet. A, şi încă ceva, e cu droguri, rasism, homofobie şi multe alte lucruri ofensatoare.


După filmele astea produse în Europa, am considerat că tre' să îmi clătesc un pic mintea şi să vizionez un film făcut de americani. să mă relaxez cu ochii la McAvoy, which brings us to:
3. The Disappearance of Eleanor Rigby: him/her/them
Ăsta e un film făcut de trei ori. Actori principali: James McAvoy (dooooh!) şi Jessica Chastain (Murph, din Interstallar). Acelaşi scenariu, din trei perspective diferite. Filmul vorbeşte despre un cuplu care trece printr-o tragedie la un moment dat. Dar din cauză că cei doi suferă în moduri diferite şi nu pot vorbi despre ceea ce li s-a întâmplat, deşi se iubesc extraordinar de mult, tipa decide să dispară o vreme. În primul film, firul poveştii urmăreşte ceea ce îşi aminteşte el despre dispariţia ei şi e cumva învăluit de mister. O regăseşte la un moment dat şi o urmăreşte, dar îi respectă decizia ei de a se detaşa. Am urât-o pe tipa asta. Trebuia să văd şi versiunea ei, ca să înţeleg exact ce se întâmplă.Şi ea îl urmăreşte mult pe el. Iar al treilea este combinaţia celor două scenarii. Foarte trist.

3! în blogu' meu: The Kryptonite Sparks

Am așa, o tentativă de o nouă trupă preferată. Sunt niște băjeţi faini. Nu le știu istoria, pentru că așa cum am scrs exact acum câteva cuvinte în urmă, e o tentativă de o nouă trupă preferată. M-a lovit trupa asta rău de tot în timpane acum aproximativ un an, când au deschis un concert VdV, în Timișoara. Nu îi știam, dar muzica lor nu numai că te făcea să țopăi pe acolo ca un descreierat, în sensul bun al cuvântului, dar sunau al naibii de bine. Începuse deja Vița să cânte și io încă mă gândeam cum beau golanii ceai. Ceea ce e destul de ciudat, pentru că e cumva legendară obsesia mea pentru vdv, printre cunoscuți, ce-i drept. Meh. Am rămas aşa, cu gândul la ei încât am început să îi întreb pe unii şi alţii dacă ştiu mai multe despre băieţi. Ce mai contează acum, nu? Important e că fac muzică faină. Îmi plac şi ar trebui să îi anunţe cineva că mă fac stalkeriţa lor. Aia e.

Vi-i dau live. Că aşa cuceresc. The Kryptonite Sparks. omg.

1. Regina

2. Şi golanii beau ceai 

3. Eşti

3!!! în blogu' meu: Coma

Toată nebunia asta care se întâmplă în lume mă scoate din minţi. Mă agit aiurea şi fără sens. Aşa că măcar eu să cad la pace cu propria-mi persoană. Să fac linişte în interior. Fac mici paşi spre mine. M-am văzut în îndepărtare şi nu vreau să mă sperii. Fac paşi mărunţi şi înceţi, pentru că acolo, în ungheru' ăla întunecat m-am lăsat la un moment dat. M-am părăsit în speranţa că mă voi integra într-un grup. Şi de atunci nici că am mai fost fericită. Am preluat personalităţile altora, visele unora, just to fit in. Acum, că am rămas singură, îmi tot reproşez lucruri, în loc să încerc să mă împac. Aşa că de acum înainte, mă concentrez pe lucrurile ce le-am lăsat cu vechea eu. Chiar aveam o discuţie cu un amic ce nu mai e în ţară, cum nu ne mai recunoaştem pe noi înşine, la modul că ne vedem în oglindă şi ştim sigur că ăia nu suntem noi. Mi-e un dor nebun de mine. Aşa că acum că am aflat unde m-am lăsat la un moment dat, mă îndrept spre acolo.

Primul pas: să mă întorc la muzica aia ce îmi place. De ce? De aia. 

Am doar Coma în lista de azi. Motivul? Muzica faină, versurile astea ce se îmbină armonios în tot decorul, mesajul pe care îl poţi interpreta cum simţi. Pentru că piesele ce le voi pune aici îmi dau senzaţia că numai prin piesele astea mă pot revolta, adăposti şi linişti. Şi mai e şi singura trupă de la noi - dintre alea care îmi plac - pe care încă nu am văzut-o live. Ceea ce poate să mă sâcâie maxim.

Prima piesă: Document

Chip

Iar cea de-a treia melodie, pe care o iubesc din tot sufletul e Un semn

3!!! în blogu' meu...

Iuhuuuuuuhuuuuu!!!
Ăsta da început de articol. Mbine, să vedem despre ce voiam să vorbesc. A, da. Muzică. Nu ştiu de ce dar am în cap o melodie şi tot îmi cântă... întruna. Nu vrea să se oprească. Dar e ok, nu e decât Lenny Kravitz. Ciudat e că în acelaşi timp mă mai gândesc la încă una. Mă gândesc la următoarele melodii: American Woman şi Primăvară. Cea de-a doua e a unei adunături underground de la noi, şi anume: Haarp Cord. Plus Chimie. Că tot veni vorba de Chimie, cum e chestia asta: el să colaboreze cu mari nume, mainstream, gen Loredana (daaa, chiar ea, adică sorcova de la Vocea României) şi, mai nou, Chimie va face o piesă cu, staţi aşa, pregătiţi-vă, nu v-aţi fi aşteptat vreodată la numele ăsta. Mi-e greu să-l divulg. Dar el a mărturisit, numele ăsta de care tot spun eu. Pfoai, Chimie va colabora cu minunatul, mirificul, mirobolantul Radu Mazăre!!! Cum aşa ceva? Nu ştiu ce droguri mai bagă Chimie, daaar, e de rău. Săracu' de el. Bun, dar nu ştiu ce altă melodie să mai pun aici, pentru că se numeşte 3, în blogul meu, şi nu 2, în blogul meu. Mă voi gândi la ceva... dar, piesa asta, Primăvară, sună aşa de frumos, relaxant. Mai ales la partea lui Cimie. Are o voce aşa de calmă omu' ăsta. Şi reuşeşte să-mi transmită relaxarea aia. anyway:

1. Lenny :D



2. Haarp Cord şi Chimie



3. The Lumineers - ho hey

3!!! în blogu' meu... Cea mai frumoasă zi

Se întâmplă ca o melodie ce îmi place mie mult să se găsească şi e ascultabilă în multe variante. Cântată de diverşi artişti autohtoni. Piesa e destul de veche, dar frumoasă. Nu rezonez cu ea deloc. Doar că mereu lungesc, vreau să devină o eternitate cele mai frumoase clipe. Cumva mă port şi aiurea, încerc să îndepărtez persoanele ce-mi pot oferi fericire, le îndepărtez, dar doar atunci când ştiu că eu trebuie să plec. Nu pot pleca fără să nu mă port aşa. Ăsta e felul meu. Nu-mi place să mă conducă la gară. O să mă vadă murind încet-încet. Nu e în regulă. Iar am reuşit minunata performanţă de a mă îndepărta de subiect. O piesă interpretată şi reinterpretată, Alexandru Andrieş, Byron şi Omul cu şobolani.

1. Le original, Cea mai frumoasă zi



2. Varianta mea preferată, Alexandru Andrieş + byron



3. şi a treia, varianta celor de la OCS

3!!! în blogu' meu: Mihai Mărgineanu

E sesiune încă. Pentru mine. Ceea ce înseamnă că în loc să învăţ, tot îmi caut alte activităţi. Am găsit ceva lângă borncănelul gol de optimism. Am găsit un CD. Unul al lui Mărgineanu. Ştiu că l-am cumpărat, cândva, când am mers spre casă. Acum mai bine de o lună. Irelevant. Chiar în momentele în care ar trebui să contemplu la definirea semiologiei şi analiza sensului, la semnificant şi semnificat, la polisemie şi exprimarea conversaţională, la modelul lui Ferdinand de Saussure, dar şi la modelul mixt al semnului, teoretizat de Charles S. Peirce, fix atunci mi-a dat prin cap să ascult CD-ul. Şi, binînţeles, am citit şi coperţile, am avut timp să-mi aleg preferatele, am aşteptat să se trezească lumea, iar acum vreau să împărtăşesc.
Albumul se numeşte Zartiza şi îmi place mult. Desigur că am ceva preferate. Le pun aicişa, că le-am găsit şi pe le net, ulterior.

1. Preferata mea, Pat vernil. E o piesă dedicată iubitei sale.



2. Foc stingher, piesă cu descrierea asta: "este cântecul pentru Ea, care a plecat mult prea repede şi dintr-o dată, fără să apuc să-i zic că o iubesc şi să-i cer iertare pentru cele fără de voie. După ce şi-a lăsat băieţii singuri şi în derivă, de acolo de sus, a făcut totul posibil. Sunt sigur că acum ne priveşte zâmbind, mândră de mine şi Ovidiu. Cine este Ovidiu? E fratele meu!"



3. Iar cea de-a treia are un refren pe versurile lui Coşbuc. George Coşbuc. Lupanar

3!!! în blogu' meu...

Hola! Bec cu rubricuţa asta. De data asta postez trei piese care nu prea au nicio legătură una cu cealaltă. Sunt doar melodii. Simţeam nevoia să le pun aici. Leţ start!

1. The first song is something special. As you are:



2. Ada Milea - Graniţa-n raniţă



3. Viţa de Vie - Lăsat pustiu



P.S.: Thank you for making me feel all those things I've never felt before. You did made me feel good.  

3!!! în blogu' meu...

Vine sfârşitul!!!

Ştiu, am mai început o postare în felul ăsta. Ştiu şi că nu a observat nimeni :)) 

Dar, vine. Sfârşitul e aici... Sfârşitul sesiunii! Mai am un picuţ de tot şi am isprăvit. Mi-e aiurea că nu m-am simţit deloc presată, deloc ambiţionată, nu am ieşit la vănătoarea de note, deşi sezonul a început. Fuck!

Mă tratez pentru toate. După două reprize de plâns fără pic de motiv, m-am ridicat din pat şi am purces spre studioul de radio unde am făcut nişte înregistrări. Nu mai vreau nici radio, nici nimic! Mi-e dragă presa scrisă şi cea de teren. Robert Şerban spunea, în interviul pe care l-am făcut cu el, că presa scrisă rămâne Regina Jurnalismului. Asta vreau să fac. Să scriu, să merg pe teren, să particip la conferinţe de presă. Da, şi radioul mi se pare super, doar că... nu ştiu. Oricum în mine nu mai aleargă niciun fel de ambiţie. Las totul să vină, dacă vrea să vină. Dacă nu, asta e. Ah, da! mai am doo examene şi deja-s plictisită. Profu' preferat nu o să-mi mai fie prof în următoru' semestru'... aiurea, jur. 

Dar, mă lecuiesc. Mă lecuiesc cu muzică şi discuţii puerile. Şi concerte! Hell yeah!

1. Gotye, că tot am descoperit că-mi place:



2. Alcohol Jazz, că îmi place cum sună


3. Sola Rosa, că a trecut un an de ultima oară când i-am ascultat în sesiune. Şi pentru că-mi plac culorile.

3!!! în blogu' meu...

Acum două zile, am deschis messu' (le messenger) şi văd un offline tocmai de la un super om, care văd că şi-a cam şters blogu' - nu e cea mai înţeleaptă decizie a ta, Ano! -, Pikchiu e omul. Îmi lăsase un cover al piesei Somebody that I used to know făcut de un anumit grup muzical, numit Walk off the Earth. Pur şi simplu, am rămas mască. A fost... uau! Ei, mi-a plăcut, l-am arătat unor colegi, prieteni, l-am distribuit pe facebook. Avea doar căteva zeci de mii de vizualizări până atunci. Unii prieteni au preluat clipul şi l-au distribuit şi ei, la rândul lor. Acum are peste 3 milioane de vizualizări. WOTE au ajuns la numărul imens în doar 3 zile de la încarcarea cover-ului pe iutub. Sună bine, dar felul în care reinterpretează acest grupişor piese celebre la ora actuală este unic. 

1. Clipul cu pricina: WOTE - Somebody that I used to know

2. Una din melodiile pe care nu le mai pot suporta, de la o vreme: Someone like you.

3. O piesă preluată de o grămadă de artişti, inclusiv mioritici: Man down. 

3!!! în blogu' meu...

Mi-am dat seama că tentativa asta nereuşită de blog e a mea şi, de asemenea, mi-am dat seama că pot scrie fix ce vreau, când vreau, dar nu chiar cum vreau. 3!!! în blogu' meu, celebra mea rubrică, în genre conţine 3 clipuri ale unui artist sau 3 clipuri ale altor 3 artişti, piese care-mi plac, coveruri, adică, ce îmi place. Acum, voiam doar să vorbesc despre 3 lucruri: actori, reclame - sau interzicerea lor - , şi, în mod evident, Crăciun. Iniţial, voiam să vorbesc despre toate lucrurile astea, în 3 postări diferite, ceea ce înseamnă că trebuia să găsesc 3 titluri diferite. Iar eu nu mă pricep la titluri. Aşa că voi sintetiza totul aici, acum... Voi discuta despre lucrurile astea, într-o ordine aleatorie, haotică, şi cu toate astea, subiectivă.

Chestia nambăr oan ce mă frământă: 

Victor Socaciu, deputatul-senator-folkist, propune ca reclamele pe care le vedem la teve, gen aia cu Cleo Stratan sau o doză de ceva, puterea de-a visa, farmacia inimii Catena, să nu mai fie date. De ce? Pentru că e un prejudiciu adus întregii societăţi româneşti, care se află în plină dezvoltare economică, culturală şi ce mai vrea nenea. Nu că mi-ar plăcea mie Cleo cu al ei Ghiţă (de ce are ăsta nume de porc?) sau marea doamnă a teatrului de revistă care joacă în reclame (Stela Popescu) ce vorbesc despre doze care se presupun că te fac să visezi şi alte treburi, dar, România nu e cumva o ţara liberă? Mbine, nu o fi, dar, cel puţin, la nivel declarativ, nu mai suntem comunişti, nu? Adică, acum vreo 22 de ani nişte mulţi oameni au cam murit ca urmaşii să se poată exprima liber. De ce vine un nene ca Socaciu, cu tot respectul, să interzică reclama aia la net sau telefon sau naiba le ştie? Mmm? Păi, nu toţi românii sunt creştini, nu toţi românii cred în Dumnezeu, nu tuturor românilor le pasă de tradiţii sau folclor. Fuck that! E vorba de libertatea de exprimare. Nu? Adică, eu dacă aş putea să promovez un produs, cândva, şi m-aş folosi de ceva ce e cunoscut de toată lumea, cum ar fi o colindă, sau un monument recunoscut, astfel, aş atinge mai mulţi oameni şi mi-aş vinde produsul, mai ales că nu folosesc acel lucru, oricare ar fi el, bătându-mi joc de el. Mă rog, poate nu am înţeles eu prea bine sau nu m-am exprimat îndeajuns de bine. Dar, ca să comprim totul, nu mi se pare corect să se interzică reclame sau să se pună taxe peste tot ce se poate, chiar şi cadouri. Dacă nu mă-nşel, tot domnul a avut ideea asta.

Nambăr ciu: Le Crăciun. 

Am aşteptat cu atâta înfrigurare ziua asta, mai mult Ajunul, dar, degeaba. Nu am primit cine-ştie-ce. Parcă oamenii nu m-ar cunoaşte. Singurul cadou drăguţ a fost primit de la o colegă. Nici măcar mama nu mi-a luat ceva fain. De fapt, am primit două cadouri, unu' de la mama şi unul de la acea colegă. Mbine, ştiu, Crăciunul nu e egal cu darurile primite, ci cu sărbătorirea naşterii mântuitorului nostru. Ştiu, trebuia să folosesc litere mari, dar nu vreau. Nu sunt materialistă, cel puţin aşa cred, dar... nu cred eu ca Iisus s-a născut, dacă s-a născut, fix în decembrie. Îmi pare rău, nu există prea multe dovezi. De fapt, e o mare dispută pe tema asta, aş vrea să explic aici, dar aş intra în alte lucruri. Mi-a plăcut faptul că în noaptea de Ajun, nu am stat acasă, ca anul trecut. Cam atât. Renunţ şi la sărbătoarea asta. 

lachi nambăr 3: Actori.

În lista mea cu actori preferaţi, pe lângă Heath Ledger, Hugh Laurie, Johnny Depp, Brad Pitt şi Eric Roberts (just kidding în legătură cu ultimii doi), l-am adăugat, cam din vară pe tipul ce joacă în superbul serial Bored to death rolul lui Jonathan Ames, şi anume, Jason Schwartzman. E mega-super!!! Desigur, în Bored to death, mai joacă şi nişte actori super tari, cum ar fi Ted Danson sau Zack Glakjnsdkcjnlkpikis (îmi pare rău, nici măcar nu m-am străduit să-i ştiu numele tipului). Omul ăsta, Jason adică, e un actor foarte bun, din câte am putut să văd. L-am văzut într-o dramă, într-o comedie şi în încă ceva, în fiecare din genuri e diferit, adică joacă, nu glumă, dar îşi păstrează acel-ceva ce te face să râzi. Pur şi simplu vreau să-l iau acasă!!! 

Cam atât pentru astăzi, ne revedem săptămâna viitoare. Până atunci... Iubiţi-vă mult şi nu uitaţi că trăim în România şi asta ne ocupă tot timpul. Câine-cu-limba-albastră (chow-chow)!

3!!! în blogu' meu...

Recent, acum câteva ore, am dat de o piesă de care nu mă pot sătura. E un super tip care face muzica să pară atât de... diferită. O ascult întruna, parol! Îmi plac culorile, îmi place clipul, muzica, vocea lui, vocea ei. Gotye şi  Kimbra au piesa asta genială, Somebody that I used to know. Tipul face o muzică aşa de faină în care nu uită să pună puţin mai multă... muzică. E perfect. Desene animate, muzică, versuri. Tot ce trebuie. Conform Wikipedia, nenea a făcut enjpe mii de lucruri până la vârsta de 31 de ani. Îmi place aşa de tare cum sună! Belgienii ăştia chiar ştiu care-i treaba cu muzica, aici vreau să-i reamintesc pe Absynthe Minded (de căutat piesa Envoi). Mbine, enjoy it:

1. Somebody that I used to know



2. Hearts a Mess



3. Eyes wide open

3!!! în blogu' meu...

Săptămâna asta m-a obsedat o piesă, săptămâna trecută, o alta nu-mi dădea pace să-mi limpezesc gândurile, iar astăzi, de dimineaţa, am auzit una interpretată de Bitză şi Ombladon (:X). Nişte piese care nu-mi vor părăsi mintea. Cel puţin o perioadă. În ordine cronologică, le voi aşeza aici.
 Săptămâna trecută am terminat sezonul 2 din True Blood. Nu m-a atras nimic mai mult la serialu' ăsta decât muzica. Therefore, am pus pe repeat piesa numărul 1: Jace Everett - Bad Things



Săptămâna asta, ca să mă dreg după ce ascultasem nişte multă muzică aiurea, am zis, ia să vedem de ce le place unora mult prea mult Morcheeba. Datorită unui site bestial, am aflat mai multe decât voiam să ştiu. Şi cum săptămâna asta am vrut ca fiecare clipă să se dilate, asta fără să apelez la un catalizator al clipelor dilatate, am tot ascultat piesa numărul 2:  Morcheeba - Slow Down.



După cum spuneam, de dimineaţă, am fost mai mult decât impresionată să aud un live bun. De dimineaţă, repet.  Şi nu orice fel de muzică, ci hip-hop. Bitză scoate material nou, iar piesa propusă spre promovarea albumului ce va să vină e o una în colaborare cu Ombladon. Se numeşte We're gonna make it. Şi voi pune piesa live. Poate doar mi s-a părut mie că sună bine. Dar îmi place.
3. Bitză şi Ombladon - We're gonna make it

3!!! în blogu' meu....

Hello, hello!!! A auzit cineva de Dj K-Lu?? m? Nimand? Kind of trist, then. Ar trebui să audă cât mai multă lume de el. Şi va auzi!!!

K-lu, pe numele său Alin Constantin, este din Hunedoaaaaaaraaaaa şi cam face legea în materie de muzică prin Timi. Mixează în cele mai faine locuri din oraş, a colaborat cu muzicieni adevăraţi, instrumentişti, e invitat la cele mai faine festivaluri (de exemplu Street Delivery) şi e parte din trupa Beat Bang!

E diferit, pentru că inserează fragmente din filme româneşti vechi. Şi toate sună bine. Ah, un ardeleano-bănăţean fain!

Vă place comedia? e una din piesele prin care eu am auzit K-lu... şi mi-a plăcut. Prea multe nu am de zis despre distinsul domn, doar că mă super mândresc că am o oarecare legătură cu el. Şi e suuuuuperrrr. Nu eram eu cu genul ăsta de muzică, dar Timişoara m-a schimbat, am ajuns să caut piese dubstep-ate pe net... mă întreb... oare Metallica găsesc? hm...

Oricum, vă dau 3 piese marca Dj K-lu. Enjoy it!!!

1. Glonţul împotriva râsului

2. Chestii, socoteli

3. Vă place comedia?

Sper să nu-l fure Bucureştiul.

3!!! în blogu' meu....

Sper să nu-mi fi ieşit din mână la capitolul "împărtăşit piese", deoarece am cam lăsat scormonitu' de muzică faină necunoscută de melomani sau doar ascultători de note muzicale înşirate şi repetate timp de minimum 3 minute. Acum, că am timp, voi posta 3 piese, pe care le-am ascultat în seara asta şi cred că încet-încet voi deveni fana muzicii ăsteia. So, e ceva kind of drăguţ, e muzică "de drogaţi" cum se repezesc unii să o denumească, eu spun că e doar un nou stil muzical ce va ajunge oarecum în mainstream. Nu vreau asta, dar e aproape peste tot... se numeşte dubstep.

Muzica aparţine Vibronics şi e chiar "mişto". Nu ai nevoie decât de urechi şi nu şi de alte elemente ajutătoare, ca să te poţi relaxa. Deeeeeci, poftim aici:

1.

2.

3.

3!!! în blogu' meu....

De mâine o să văd altfel lumea. Mai clar. Îmi fac alţi ochelari. Iarăşi. Poate cu vederea mea cea nouă, îmi voi putea da seama. Probabil voi găsi răspuns la dilema mea. Voi vedea lucrurile mult mai clar, nu? O să fie bine. Astăzi m-am revăzut cu colegii mei. Fie, foştii colegi de clasă din liceu. Nu am fost toţi, dar am râs. Am fost câţiva acolo şi parcă nu s-a schimbat nimic, eram aceiaşi ca în liceu, deşi unii din noi avem, acum, alţi colegi, prieteni, nume şi chiar alte vieţi. Iar mă strigau "bobo". M-am cam dezobişnuit de asta. Mă aşteptam să-mi spună Iuliana sau, mai nou, Iulica. M-am revăzut cu furnicuţa. Şi mi-a reamintit să nu o uit vreodată. Şi-mi venea să plâng, dar nu am făcut-o. Să revin la ceva de care nici măcar nu am pomenit. Aşea. Vreau un 3 în blogul meu, cu muzică. Pe tanti asta am descoperit-o singură. Jur. Nu m-a ajutat nimeni. O cheamă Sarah Blasko. Cred că ştie lumea despre ea, iar cine ştie, să îmi spună şi mie mai multe. Mi s-a publicat un articol. Nu e cine ştie ce, dar e al meu. HA! S-ă moară dujmaniiii!!! ziceam de tanti asta. Cântă frumos. Punct.

Hey ya!

We won't run (mi-i dragă)

All I want.

3!!! în blogu' meu....

Am trei propuneri. Trei piese ale unor neni din Noua Zeelandă, care "bagă mega bine", şi în repertoriul lor intră piese foarte faine, din aproximativ toate stilurile muzicale. Mai puţin manele. Desigur, sunt din Noua Zeelandă. Nu cred că manele noastre, îmbrăţişate cu drag de Goran Bregovic, au ajuns chiar şi acolo. Tocmai de asta, muzica tipilor mai sus menţionaţi sună aşa fain.

M-a enervat la culme colaborarea asta a lui Florin Salam cu Goran Bregovic. Îmi plăcea Bregovic până de curând. Probabil nenea care mai înainte a trecut cu maşina pe sub fereastra mea, maşină din care se auzea un oarecare ritm oriental combinat cu muzică proastă românească, nene care poartă, posibil, la gât, un lănţişor de aur, cu o cruciuliţă de 5 kile, şi ea din aur, evident, poate nu a auzit de Bregovic, dar cu siguranţă de Salam a auzit.

Revin la băieţii de care începusem să vorbesc. Prea multe despre ei nu ştiu, doar că fac muzică faină. Iniţial, am crezut că e vorba de un singur tip care mixa. Am descoperit că-s vreo 5. Deşi, teoretic, era drăguţ să bag la "rubrica" asta piese de-ale Adei înainte sau după concert, o să mă abţin, pentru că nu pot alege, pur şi simplu, doar 3 piese. Mai bine caut eu necunoscuţi, cel puţin pentru mine, şi-i arăt cui pot. Ca să nu mai tot deviez atâta de la subiect, ăştia-s:

1. Sola Rosa - Love Alone.

2. Sola Rosa - Turn Around (cu Iva Lamkum)

3. Sola Rosa şi Bajka - Humanized

3!! în blogu' meu...

Se pare că m-am cam îndrăgostit de o trupă tare drăguţă, din Belgia... se numesc Absynthe minded şi chiar au o muzică faină. Prima oară i-am auzit la un post local de radio din Timişoara, care va lua o scurtă pauză... sper să nu se lungească... că merită să fie acolo pentru oamenii care mai ascultă muzică. Aşa... Am auzit piesa Envoi, mai întâi, care e bestială, şi tot melodia asta m-a făcut să caut mai multe lucruri despre ei. La prima vedere solistul seamăna cu Jason Mraz, la mine şi la a doua vedere, şi la cea de a treia chiar, dar muzica face dferenţa... nu zic că Jason Mraz nu ştie ce-i aia, nu, nu, nu!!! Doamne fereşte! chiar ştie omu'... doar că el e mai comercial aşea...:D

Îmi cer scuze că se vor vedea cam naşpa clipurile peste oamenii trecuţi în partea dreptă din blogroll...

Ok, Absynthe Minded azi...

1. My Heroics

2. Heaven Knows

3. Acquired Taste

Ok, în afară de piesele de mai sus, mai trebuie ascultată piesa asta, asta, asta şi asta :D

3!!! în blogu' meu....

back with music. deşi e sesiune, aproape că nu o simt. e ca atunci la BAC, când în loc să învăţ, fie ascultam muzică, fie mă uitam la The Umbilical Brothers. Ei bine, acuma muuuuuuziiiiicăăăăă, în momentu' de faţă îmi reamintesc de vara despre care vorbeam, scriam, în postarea trecută, ascult Ada Milea, dar, până acum o oră, m-a obsedat Bob Marley şi muzica lui. În special, am ascultat Is This Love, şi trebuie să precizez că de Marley mi-a reamintit un post de radio, obviously. Şi pentru că am fost matinală, m-am trezit pe la... ăăă... 10 (am spus că am fost matinală), am dat drumu la radio, şi am auzit piesa cu numărul 1. pe urmă am mai căutat, şi am tooot căutat... şi am mai şi găsit.

o să merg pe aceeaşi chestie ca şi la Bob Dylan. Nu o să pun 3 piese de la acelaşi autor, ci o piesă a lu nenea în cauză, aici, Bob Marley, şi două cover-uri. Am găsit-o şi pe Rihanna aia, dar, nu acceptăm oameni mult prea comerciali aici.

tres in mio blogo:))

1. o tanti ce cânta la radio. Citez din dj-u' care a pus piesa: " e mega cool gagica... are doar 4-5 cover-uri dar le baga mega bine!" deci tanti:

2. O altă tanti.:D

3. The one and only, Bob Marley:D :

3!!! în blogu' meu....

Nu am mai făcut demuuuuult "rubrica" asta. Ideea era să postez săptămânal 3 melodii de la un singur artist/o trupă/cântăcios sau o melodie care să aparţină unor trei artişti/trei trupe/trei cântăcioşi ş.a.m.d. Am cam uitat de ea, şi de rubrică şi de idee. M-am luat, ca de obicei, cu alte treburi. O să mă întorc la ceea ce-mi place mie, vechea mea meserie, cea de obsedată de muzică. Nu am mai ascultat de foarte mult timp muzica ce o ascultam cât încă eram acasă, am cam încetat să fac şi asta... sunt ca şi copilu' ăla ce uită de jucăriile cu care-şi umplea timpul şi dă deoparte maşinuţele, păpuşelele, noroiul, visele, şotronul, faimosul Elastic etc., înlocuindu-le cu machiaje, bârfe la colţ de stradă, alt gen de vise, ieşiri în oraş, beţii... Copilul ce uită jocul de care ar trebui să se folosească tot restul vieţii. Am înţeles că s-a dovedit că am învăţat tot ceea ce trebuie să ştim, în principiu, despre viaţă, la grădiniţă. Eu am rămas blocată în camera cu multe jucării, când aveam vreo 5 ani. Şi doamna de abia a putut să ne scoată de acolo. În concluzie, cred că o să rămân în camera mea cu jucării, cu toate că cineva a deschis deja uşa. Pur şi simplu, o să o las deschisă până în perete, ca să mai poată intra cineva acolo.

Revin, gata. Am trei piese. Trei, Doamne, şi toate trei!

1. O piesă drăguuuuuţăăăă, Kumm - Pop Song. Încep mai... soft:)

2. Asta îmi place şi mai mult.

3. Finally, preferata meaaaaa:D

asta aproape că o pot cânta şi eu la chităruţă:D

sper să mai scriu, cândva, despre muzica mea... cât mă bucur că ascult aşa ceva... serios. mă înveseleşte tare mult muzica şi oamenii pe care-i ascult.

3!... în blogu' meu!

De data asta nu o să pun 3 piese de la acelaşi artist, schimb obiceiu', şi pun aceeaşi piesă în interpretarea a 3 artişti diferiţi. Nu ştiu de ce am ales piesa asta, poate din cauza stării pe care o am în ultimul timp... Dar piesa e superbă, omu' ce a compus-o e o legendă...

Prima interpretare: Bob Dylan. Originalul.


A doua interpretare: Alanis Morissette



Şi cea de-a treia interpretare, e una de la noi, Florian Pittiş.



Îmi place Pittiş:)