Se afișează postările cu eticheta Dj K-lu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dj K-lu. Afișați toate postările

duminică, 30 decembrie 2012

album faaain

Hei, hei, hei! Trecurăm şi de Crăciun, vine le Revel, iar eu... tot fără bucurii materiale sunt. Oricum nu pun preţ pe ele. Daaar, cred că făcusem cândva rubricuța aia penibilă, cu melodii, gen 3!!! în blogu' meu..., unde am scris despre el, K-lu! În sfârşit a scos un album întreeeeeg cu muzica lui specială! Şi am hotărât că ăsta îmi este cadoul de Crăciun şi an nou. Şi tot ce trebuie. Am muzică frumoasă făcută din fragmente ale filmelor româneşti, cum ar fi: Pistruiatul, Brigada diverse şi multe alte fragmente cu vocea lui Toma Caragiu. Pe lângă aceste fragmente, aparent are şi nişte remixuri ale pieselor Cea mai frumoasă zi, piesă a lui Alexandru Andrieş, sau melodiile Aurei Urziceanu şi Mihaelei Runceanu. Sună bine, sună bine de tot! Mă bucur că am un cadou chiar aşa frumos! Şi e fix de la el, K-lu! :D dacă e cineva curios, voi pune aici un link cu albumul! E un cadou, primiţi-l!

marți, 1 noiembrie 2011

Lately.

O săptămână încărcată. Nu zic că am fost ocupată cu faza asta cu "jurnalismul", nu, nu, nu. A fost o săptămână încărcată cu distracţie. Sau, cel puţin, doar nopţi prelungite.

Lunea şi marţea nu se pun. Seara de miercuri am petrecut-o cu o bună prietenă, am făcut plăcinte împreună, asta era ideea, oricum, acum, că nu ne-au şi ieşit, e altă parte. O simplă chestie de culise. Joi, mare meci, mare.  Am fost şi eu, în sfârşit!!!, pe stadionul Dan Păltinişanu. Adică stadionul echipei Poli. Am intrat fără bilet, şi nu datorită legitimaţiei mele de mare jurnalistă, ci din bunăvoinţa oamenilor ce şedeau pe la porţile alea. Nu am prins de la început meciul, pentru că nu puteam să lipsesc de la cursul meu favorit, ăla care acum e seara la 7 jumate şi ţine până la 9. Meciul a început undeva la 9 fără un sfert, iar stadionul e puţintel mai departe de universitate. Oricum, am ajuns acolo, nu am stat unde voiam eu să stau, la peluza sud, ci undeva în tribune. Sincer, nu m-am dus la meci pentru... meci [Poli - Steaua, 2 - 0], ci, mai degrabă, pentru a vedea galeria aia pe viu. Da, cea mai faină galerie din ţară! Oameni faini. Ce am prins din prima repriză, tre' să recunosc că nu am făcut altceva decât să mă holbez la "huliganii" ce săreau, cântau, fluturau steaguri şi-şi încurajau echipa. Am fost tare entuziasmată de tot ceea ce se întâmpla acolo. Mă rog, am ajuns undeva pe la ora 1 acasă. Ne-am întins la poveşti şi jocuri într-un loc minunat. La jumătatea distanţei  stadion - facultate. Loc, ce se întâmplă a fi acel loc în care mă simt ca acasă. Îi tare fain.

În urmă cu vreo două săptămâni primisem, în acelaşi local, o invitaţie la un party, în "cinstea" unei beri proaspăt ajunse la noi în ţară, Grolsch. Party-ul avea să se desfăşoare vineri, 28 octombrie. Nu eram noi tare convinşi că vom şi ajunge. Un picuţ de dezorientare şi dezorganizare, dar ne-am descurcat. Conform spuselor omului ce ne înmânase invitaţia, la intrare primeam două beri. Eh, după câteva cercetări, am aflat că, de fapt, toată băutura din acea seara va fi cam gratis. Nu am crezut. Ajunşi acolo, adică într-o hală, într-un capăt al oraşului, multă lumină verde, cel mai curajos din noi, s-a dus la bar să-şi ia o bere, unde i s-a confirmat cele spuse de mine. Toată berea era moca toată noaptea!!! Ce poate fi mai minunat? Să nu te plictiseşti. Ne-am făcut o mulţime de prieteni noi şi ne-am jucat pe nişte LCD-uri încorporate în nişte mese. Foarte tare. S-au dus orele, cum nici nu ne închipuiam. Ne-am întâlni cu o cunoştinţă cu care am mai fost în locuri grozave, gen sub pod, care ne-a cam invitat în căminul său. Am ajuns şi pe acolo, dimineaţa, cred. Pe la ora 7, 7 jumate eram acasă, în patul meu. A fost tare fain! Nu se prea pot descrie chiar atât de în public ceea ce s-a întâmplat acolo.

Sâmbăta trebuia să fim în trend, aşa că am zis să luăm parte şi la o petrecere de Halloween, mai ales că prietena cu care făceam plăcinte şi care a şi avut tupeu să ceară bere, ea voia să se costumeze. Am ajuns, mai întâi, în acelaşi cămin, din care plecasem în dimineaţa aceleiaşi zile, unde nu ne-am simţit prea bine. Cred că totul era din cauză că nu ne revenisem complet după seara precedentă. Am plecat spre petrecerea de Halloween, nu ne-a plăcut prea mult acolo, deşi concertau cei de la Beat Bang! [mixează DJ K-lu], şi ne-am întors în cămin. Am mai stat cu oameni cu care stătusem şi data trecută, dar de care nu prea-mi mai aminteam. Nici ei nu păreau a-şi aminti. Dar a fost drguţ. Din nou, am ajuns la devreme acasă. Tot pe la 7. Duminica a fost super relaxantă. Simţeam, oricum, nevoia de a dormi, dat fiind faptul că nu dormisem în două zile decât vreo 5-6 ore. Trebuia să recuperez. Oricum, a fost un weekend lung, interesant şi fain. Melodia asta nu mi-o mai pot scoate din cap de sâmbătă noaptea/duminică dimineaţa:

duminică, 9 octombrie 2011

as far as i can...

Facultatea de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale comunicării, secţia Jurnalism. Am aterizat în anul al doilea. Am un orar destul de aiurea, dar ok, din anumite puncte de vedere... Înainte de toate, săptămâna asta a fost un carusel în care m-am urcat înainte de începerea facultăţii. De ce? Pentru că organizarea lasă de dorit, ca în orice alt loc din ţărişoara mea dragă. Un secretar nu poate să facă puţiiiină cercetare în dosarele alea nenorocite, astfel încât să-şi dea seama că cel puţin două persoane s-au retras. Spun asta pentru că, deşi nu sunt fericita deţinătoare a unei medii ponderate anuale, oarecum, mare, nu am reuşit să intru la buget. Cel puţin, teoretic. La începutul săptămânii, şefa de an mi-a spus că statul îmi va plăti facultatea anul acesta. În următoarea zi, îl întâlnesc pe domnul secretar, care-mi spune că nu există nicio dovadă cum că s-au retras foştii colegi, prin urmare, rămân la "cu taxă". În puţin timp, aceeaşi şefă de an îmi spune că sunt "bugetară" (-25%???), ca după doar câteva ore să mă anunţe că trebuie eu să vorbesc cu cei retraşi, nu înţeleg de ce, dar fie. Anyway, sunt şmecheră că am tricou cu Shledon (TBBT) adus tocmai din Americuţa, de la Liuţa. Şi am fost şi complimentată într-unul din cele mai frumoase localuri timişorene. Am o colegă nouă, cică e prezentatoare pe undeva. Deocamdată nu mi-am făcut o idee despre ea... Poate e de treabă, poate nu... nu ştiu, mă sperie oamenii noi.
Oricum, voiam să spun că cele mai multe lucruri s-au întâmplat chiar azi, mp refer la lucrurile pe care le facem în facultate, am avut curs cu profu' nost' preferat, care ne-a cam dat de muncă. Am de făcut o documentare despre o personalitate locală, cu care, ulterior trebuie să fac un interviu. Cel cu Ada a fost ok, pentru că a trebuit să-l facem prin mail, iar eu avusesem toate datele de care aveam nevoie. Ne-a pus să ne alegem personalităţi locale, deci. Ne-a enumerat el câteva nume, iar noi trebuia să sărim pe ele, să le luăm. Mă gândeam să-mi aleg o persoană pe care o ştiam deja personal, sau na, cu care măcar o discuţie să fi avut, că îmi venea mai uşor. Mă gândeam la Marius Giura sau Robert Şerban. Cu cel căruia românii îi sunt datori cu o mare mulţumire pentru festivalul de jazz de la Gărâna, Marius Giura, am cam avut onoarea de a sta faţă în faţă o dată, încercând să mă facă să-mi dau seama dacă la postul de radio, pe care-l deţinea, vreau să merg pe politică sau administraţie.  Iar cu Robert Şerban, am povestit odată la redacţia Orei de Timiş, după care m-a trimis la o conferinţă la Primărie. Şi am şi numerele lui de telefon. Aşa că în clipa în care el a fost pomenit, am ridicat repede mâna, să nu mi-l fure cineva, cum am păţit data trecută cu subiectele pentru documentare. Am de lucru, în concluzie. Şi mâine tre' să-l sun. Să vedem ce şi cum facem. O să fie fain. Şi Marius a fost adjudecat. Cu Marius mi se pare mai complicat... e boem. Dar şi Robert pare. Mă bucur că trebuie să facem ceva concret. Cineva să-mi arunce un reportofoooon, urgeeent!!! 
În prima zi în Timi, am plecat să mă "simt bine" cu nişte prieteni. Am ajuns Subpod (am tânjit toată vara după locu' ăsta), Al-kimia, l-am văzut pe DJ K-lu acolo (voiaaam să-l prind live, măcar o dată), iar, până dimineaţa la 6, am fost într-un local de lângă blocul meu. Localul deschis de Viţa de Vie, acum aproximativ un an. :D Da, viaţa e frumoasă, urmează Raku şi Luna Amară!!! 

vineri, 1 iulie 2011

3!!! în blogu' meu....

Hello, hello!!! A auzit cineva de Dj K-Lu?? m? Nimand? Kind of trist, then. Ar trebui să audă cât mai multă lume de el. Şi va auzi!!!
K-lu, pe numele său Alin Constantin, este din Hunedoaaaaaaraaaaa şi cam face legea în materie de muzică prin Timi. Mixează în cele mai faine locuri din oraş, a colaborat cu muzicieni adevăraţi, instrumentişti, e invitat la cele mai faine festivaluri (de exemplu Street Delivery) şi e parte din trupa Beat Bang!
E diferit, pentru că inserează fragmente din filme româneşti vechi. Şi toate sună bine. Ah, un ardeleano-bănăţean fain!
Vă place comedia? e una din piesele prin care eu am auzit K-lu... şi mi-a plăcut. Prea multe nu am de zis despre distinsul domn, doar că mă super mândresc că am o oarecare legătură cu el. Şi e suuuuuperrrr. Nu eram eu cu genul ăsta de muzică, dar Timişoara m-a schimbat, am ajuns să caut piese dubstep-ate pe net... mă întreb... oare Metallica găsesc? hm...
Oricum, vă dau 3 piese marca Dj K-lu. Enjoy it!!!




Sper să nu-l fure Bucureştiul.