session

am înnebunit cu Bob Marley, nu mai pot cu Bob Marley. Mi l-aş tatua, i-aş construi un altar în balconul cel lunguieţ, mi-aş cumpăra tricouri cu el, orice, orice, orice!!! Tot în sesiune mă loveşte doru' de el. Şi ascult mereu, în sesiune, dar nu numai, piesele lui frumoase şi chilluitoare. Îmi place şi atât. Nu prea mă pot concentra pe citit şi subliniat, fără muzca lui. După care aud câte un vers, pe care, în mod obişnuit nu-l observ, şi staaaaaau şi-l analizez. Pe urmă vreau să aud întregul context şi iau piesa de la început. Ascult cu atenţie versurile, după care mă reîntorc la citit. Şi citesc puţin, până sesizez un ritm al basului, pe care, în mod obişnuit, nu-l observ. Şi reiau piesa. Ascult versurile şi basul. Da, totul e în armonie, mesajul interesant, piesa sună blană, mă rereîntorc la citit. O altă piesă, nici nu-mi dau seama că a început... dacă citiţi povestea oricărei investigaţii, primul lucru care că atrage atenţia este insistenţa reporterilor/ every man thinks that his burden is the heaviest... Ce zicea Marley? Când a început piesa asta? Hmm, parcă ştiam un cover fain... Şi revin, reascult piesa cap-coadă, de data asta. Las cititu' la o parte şi I'm running away. Las investigaţiile, că oricum nu mă interesează momentan şi mă pun să văd concerte cu domnul menţionat de nenumărate ori, de fapt, de numărabile ori. O să mă uit şi la desen, în perioada asta Family Guy e superinteresant şi superamuzant. Asta e! cum ar spune un prieten. Dar, ar trebui să las astea şi să citesc. Doar mâine am examen la cel mai enervant prof.

on the road

rise up this morning/ smiled with the rising sun/ three little birds/ pitched by my doorstep/ singing sweet songs/ of melodies pure and true/ sayin' this is my message to you-uh-uh... 
- De ce are alea pe cap? o întreabă un copilaş pe mama lui.
- Alea sunt căşti, probabil ascultă muzică, îi răspunde mama cu un zâmbet larg pe faţă.
- Da' ce ascultă?
- Nu ştiu, muzică.
- Pot să ascult şi eu?
- Nu, sunt prea mari căştile pentru tine, tu ai nevoie de căşti micuţe.
Se opreşte cu privirea pe mine şi mă scanează. Copilaşul are nişte ochi negri în care-i pot citi uimirea şi curiozitatea.
- Sunt aşa de colorate, mami.
- Am văzut.
- Dar, vreau şi eu să ascult. Şi fetele nu vin la băieţi, aşa-i?
- Nu, băieţii merg la fete.
- Da, fetele merg doar la fete. Ar trebui să mergem noi, băieţii. Şi trebuie să ne purtăm frumos, nu? Că ele sunt fete şi nu-i bine să te porţi urât cu ele. De ce s-a ridicat de pe scaun?
- Poate că se dă jos aici.
- Da' de ce?
- Păi şi noi tot aici ne dăm jos.
- Şi mergem cu ea?
- Nu, noi mergem acasă.
- Păi şi ea nu merge acasă?
- Ba da, doar că la casa ei.
Zâmbesc şi-i fac copilului cu ochiu'. Ne dăm jos din microbuz şi ne uităm unul după celălalt. Parcă îmi pare rău că a trebuit să ne dăm jos. Îmi ajustam căştile şi-l lăsam să asculte. Făceam o excepţie şi eu, ca fata, mergeam la drăguţelul ăsta de băiat. Îmi pun căştile pe urechi şi-mi continui drumul...
Don't worry/ about a thing/ cuz every little thing is gonna be alright/  don't worry/ about a thing...

de pe net adunate

Îmi place 9gag. Toată lumea din jurul meu ştie asta. Dar nimeni nu ştie, sau aproape nimeni, that i do have a crush. Aşa că, de la 9gag citire... that awesome moment when...

Timishort 2012

A auzit careva de Timishort? E  fix ceea ce scrie pe afiş, un festival internaţional de film. Anul acesta am hotărât că trebuie să fac ceva să mă simt utilă, şi mi-am promis solemn că mă voi implica în tot ce se poate. Aşa că, în acest moment, scriu rândurile astea, grăbindu-mă, în acelaşi timp, ca să pot pleca spre una din locaţiile special amenajate, pentru că sunt voluntar acolo. Moment de respiro. Am împărţit flyere, am cunoscut oameni noi, străini, cu care m-am împrietenit din prima zi. De asemenea, eu sunt fata cu butonul. Nu orice buton, ci cel al reflectorului. Dar îmi pierd timpul cu băieţii de la tehnic şi asistenţă de cinema. Ajut la ce îmi spun oamenii să ajut, and this feels good. Serile sunt party-uri în locurile mele preferate din Timişoara. Iui, ce oameni faini. Dar, să spun ceva şi despre festival, nu? În festival sunt 5 competiţii internaţionale, cu scurtmetraje super faine, abia aştept să văd celelalte două competiţii. Deja am văzut 3. În sala, după fiecare calup de scurtmetraje, se aprinde lumina, iar pe scenă sunt invitaţi regizorii unor filme pe care publicul tocmai le-a vizionat, astfel se încinge o discuţie, iar oamenii din sala pot pune întrebări şi regizorii răspund. Avem şi două competiţii naţionale. Din ce am văzut eu până acum, românii au nişte filmuleţe super. Nu o spun doar că am reuşit cumva să fac parte din echipa festivalului, nu, chiar sunt foarte bune scurtmetrajele noastre. Timishort a fost deschis de filmul lui Radu Jude, care a şi fost prezent în sală pentru Q&A, filmul Toată lumea din familia noastră. Nu ştiu ce să spun, am fost fascinată de filmu' ăsta, cumva mă face să nu ştiu ce să cred despre el, e aceeaşi senzaţie ca anul trecut, nu ştiu dacă să râd, deşi situaţia nu-i una tocmai bună, dar replicile actoriilor te fac să râzi, în ciuda faptului că e mult sânge. Pe alocuri. Veniţi la Timishort, chiar se merită! :D

creepy trips

Cred că voi plânge în momentul în care voi părăsi Timişoara pentru câteva luni. Zic asta, pentru că de dimineaţă, când mergeam spre gară, păsărelele ciripeau şi soarele abia răsărise. Şi-mi părea rău că trebuia să fiu acasă. O să plâng, clar.
- E liber?
- Desigur.
- E abia a doua oară când merg cu trenu', crezi că o să mă mute din vagon? Nu cred că aici e locu' meu.
Asta mă întreba o doamnă respectabilă, la vreo 30 de ani. Hainele-i atârnau, blondul spălăcit nu-i acoperea întreaga podoabă capilară. Rădăcinile brunete se luptau pentru supremaţie. Deşi era devreme, stimabila era pregătită pentru o călătorie cu trenul: tenişii cu scai, în loc de şireturi, o jachetă sport, nişte cercei sclipicioşi, rotunzi şi imenşi se prelingeau din lobii urechilor, o geantă de ultim răcnet, iar cireaşa de pe tort, aka masca de pe faţă - machiajul. Machiajul, ei bine, era fix ceea ce trebuia: pleopele ochilor erau mânjite cu un mix albastru-negru-mov, desigur, genele au fost de ajutor. Clipea de două ori şi-mi trecea toată senzaţia aia de căldură. Buzele ei mi-au atras atenţia, trebuie să recunosc, cărnoase şi conturate cu roşu şi umplute cu un gloss maro cu sclipici, denotau pură senzualitate. Cred. Nu mă pricep. Era şi inteligentă.
- Yes. No... I'm in the gara. Yes, in tren.
Vorbea la telefon.
- You know, i see photos of you and you are ok. And the girl is smiling. But, no problem. You know, my heart is suffer, but you are ok. It's my life, my heart, is no matter. If you want talk, come see me. Yes, in gara. And we talk. No, you like flat girls and I'm not flat. This is your problem. I no talk to you no more. Yes, last time. Bye!
Mă gândeam să o întreb dacă e ok, să o consolez cumva, că ştiu cum e să te doară sufletu', dar, m-am reîntors la jocul meu de pe telefon. Am zis că nu prea-mi pasă cu ce mahăr îşi pierd nişte unele timpul. Nu mă bag în problemele altora. Deşi, eram puţin curioasă. Nu la foarte mult timp după ce tanti ofta pe acolo, a urcat în tren o familie de surdo-muţi. Cred că am vazut cea mai frumoasă fată din lume, total opusul celei ce stătea lângă mine. Tot era natural la ea, nici urmă de machiaj. Pun pariu că vocea ei suna minunat, daca ar fi putut vorbi. Acum mă rodea curiozitatea. Avea şi un aparat foto interesant şi făcea nişte poze frumoase. Părea normală. Doamna respectabilă a plecat, întrebând: dar dumneavoastră ce loc aveţi?  Am petrecut două ore în tăcere şi mă enerva asta. Mi-am luat bagajul şi m-am pregătit să mă dau jos. Controlorul mă opreşte la o poveste, la finalul căreia, îmi întinde mâna. Nu ştiusem ce să fac, aşa că i-am întins şi eu mâna. Mi-a prins-o şi a pupat-o. De ceee??? Cred că m-am înroşit instantaneu.
- Mini-vacanţă plăcută să ai şi distracţie faină de 1 mai!
ce să şi faci?

3!!! în blogu' meu...

Hola! Bec cu rubricuţa asta. De data asta postez trei piese care nu prea au nicio legătură una cu cealaltă. Sunt doar melodii. Simţeam nevoia să le pun aici. Leţ start!

1. The first song is something special. As you are:



2. Ada Milea - Graniţa-n raniţă



3. Viţa de Vie - Lăsat pustiu



P.S.: Thank you for making me feel all those things I've never felt before. You did made me feel good.